Alexandru NEMOIANU: ,,Lasă morții să-și îngroape morții lor…” (Matei, 8;22)
În Săptămâna premergătoare Nașterii Domnului, România a fost tulburată de excesivele ceremonii legate de îngroparea fostului Rege al României Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen.
Personajul a avut o viață lungă și, la capătul ei, se poate spune nefericită.
Ca mic copil a fost silit să “domnească” în lipsa tatălui sau, izgonit de la succesiune pentru viață imorală. Apoi, același tată, a revenit în România și prin intimidarea autorităților a devenit Regele Carol al II-lea. Un Rege nevrednic, imoral și criminal. Acea domnie a pus de fapt capăt oricărei posibilități de reconciliere între Neamul Românesc și Casa Hohenzollern-Sigmaringen.
Carol al II-lea a delapidat sume uriașe, a distrus orice urmă de legalitate și formă democratică în România, sfârșind într-o rușinoasă “dictatură regală”. Dar lucrul cel mai grav a fost faptul că a patronat trecerea României, sau mai exact a Statului Român, în rândul statelor dicatatoriale sângeroase. Este bine să ne amintim de acest lucru.
În primul rând Carol al II-lea a sfidat orice urmă de bun simț și decentă alungându-și soția și trăind în concubinaj deschis cu sinistra Elena Wolf-Lupeasca, ”duduia”, ale cărei singure “calități” reale i-ar fi garantat o superbă carieră în vecinătatea bucureșteană zisă “Crucea de Piatră”. Carol s-a înconjurat cu adevărate hiene, drojdii ale vieții publice și între ei “străluceau” Armand Călinescu, om însemnat la un ochi și având “nomme de guerre”, ”Chioru” și o bestie sadică, Gavrilă Marinescu, instalat șef al poliției. În aceste condiții lucrurile au mers spre dezastru.
Ultimele alegeri, relativ libere, din România au avut loc în Toamna anului 1937. Atunci majoritatea voturilor au fost câștigate de către Partidul Național Țărănist (Dr.Iuliu Maniu-Ion Mihalache), urmat de Partidul “Totul Pentru Țară”, legionarii. Ignorând voință electoratului și folosind subterfugii procedurale, Carol al II-lea și apropiații lui, ”camarila”, au hotărât ca guvernul să fie format de către Partidul Național Creștin, al lui Octavian Goga, care luase ceva mai puțin de 10% din voturi. Evident acel partid nu avea nici sprijinul electoratului și mai ales nu avea capacitatea de a conduce țara. Folosind brutalitate, amenințări, corupție și minciuni Carol al II-lea a impus un “referendum” care instaura dictatură regală. Din acel moment nici o normă democratică sau de decentă publică nu au mai fost urmate. De fapt în România se instaura domnia bunului plac al “conducătorului”, o domnie care a durat până în Decembrie 1989.
Anii “dictaturii” regale au fost ani ai jafului în interesul strict al lui Carol al II-lea și camarilei sale. În același timp Carol al II-lea a reprimat orice manifestare de opoziție cu o violenta sângeroasă fără precedent. Cu cinism a aliniat țara către puternicii zilei din Europa, respectiv Germania și a vizitat pe Hitler. Pe drumul dinspre Berlin către țară, din tren, a dat ordin ca zece conducători ai Partidului “Totul Pentru Țară” să fie uciși. Zece oameni aflați în detenție, condamnați în curți de judecată, deci prizonieri ai Statului Român, erau asasinați în afara oricărei norme legale. Din punct de vedere juridic în acel moment autoritatea morală a Casei Regale lua sfârșit. Au urmat apoi alte crime sângeroase de proporții tot mai mari: împușcarea deținuților din lagăre și apoi împușcarea și aruncarea în stradă a unor “bănuiți” de sentimente antimonarhice, câte trei în fiecare oraș. ”Dictatura” devenise un delir sângeros. Consecința imediată a fost sfârtecarea țării: în Iunie 1940, Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herta erau ocupate de sovietici, puțin mai apoi Cadrilaterul era ocupat de Bulgaria și în 30 August Ardealul de Nord era ocupat de Ungaria horthistă. Sângeroasa dictatură Carol al II-lea se înfățișa în deplina ei hidoșenie. Valul de protest național era gigantic și, ca un laș ce era, Carol II-lea a fugit din țară cu amanta lui și cu un tren încărcat cu aur și obiecte de pret. Puterea era luată în România de către Generalul Ion Antonescu și, la insistențele lui, pe tron a fost pus Mihai I, un tinerel fără urmă de experiență în vârstă de 19 ani. Apoi România a intrat în vâltoarea războiului, a fost înfrântă și la 23 August 1944 se subordona Sovietelor. În acele moment Mihai trebuia să aibă un rol decisiv în destinul țării. În acele momente Mihai I trebuia să își dovedească vrednicia sau nevrednicia. În acei ani Mihai punea capăt oricărei posibilități de rol politic în România a casei Hohenzollern-Sigmaringen. Faptele sunt cele care sunt prezentate în continuare.
Mihai I a arestat pe Ion Antonescu, cel care îl pusese pe tron. Dar mai dramatic, Mihai l-a predat unui grup de comuniști, conduși de Emil Bodnăraș spion rus. Deci pe cel care îl pusese pe tron Mihai I îl trimitea la moarte. Acesta a fost primul act de viață publică al lui Mihai I. Mai apoi altele au fost comise.
În 8 Noiembrie 1945 , la ziua Regelui, o mare manifestație națională a fost organizata, zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi manifestând pentru “țară și Rege”. Între altele, demonstranții cereau ca Regele să iasă în stradă. Regele nu a coborât în stradă, s-a ascuns în subsolul Palatului. Dar rezultatul a fost că bande de comuniști au mitraliat pe demonstranți, au ucis 11 oameni, au rănit zeci de oameni și sute de oameni au fost arestați și aruncați în închisori. Prima mare arestare în masă din România s-a făcut sub ochii lui Mihai care nu a schițat un gest în apărarea lor. Măcar la nivelul declarațiilor. În urma “alegerilor” din 1946 a fost ales un guvern pro comunist condus de către amoralul Petru Groza. În 1947 Dr.Iuliu Maniu și toți fruntașii politici Național Țărăniști au fost arestați și condamnați, în Iulie 1947. Această înscenare judecătorească s-a făcut în prezența lui Mihai care din nou nu a schițat un gest în apărarea lor. Mihai I devenise o paiață fără urmă de onoare ca și tatăl său. Iar pentru a culmina, la 30 Decembrie, 1947 el va da un act de abdicare pentru el și toți urmașii lui. Mulțime de sicofanți au găsit “scuze” dar fapt rămâne că acest act de abdicare este singurul act decent semnat de Mihai. Câteva zile mai târziu Mihai pleca în Elveția, din nou cu un tren bine căptușit cu bunuri. Acolo el va duce o viață tihnită și lipsita de griji, cu nevasta și fiicele lui, pe care nu a avut decența să le învețe să vorbească românește. Monarhia dispăruse din istoria României, în condiții grozave dar în care Mihai s-a comportat rușinos, dovedindu-se o marionetă fără șira spinării, fără onoare și prin tăcere complice la crime.
În anii de după terminarea comunismului Mihai I a revenit în țară, la fel ca și colateralii familiei sale. Ei au pretins și au primit proprietăți colosale și la care nu aveau dreptul. Spre exemplu; Castelul Peleș fusese proprietatea personală a lui Carol I. La moartea lui, Carol I a donat Castelul și domeniul Peleș Statului Român. Mihai și l-a însușit fără drept, un furt. La fel s-au căptușit și colateralii lui, “prințesa” Ileana (zis Maica Alexandra) a umflat Castelul Bran și lista poate continua. Dar pentru a muta totul într-o farsă sinistră, una dintre ficele lui Mihai, Margareta, s-a căsătorit cu mult mai tânărul actoraș din Iași purtând numele predestinate de Radu Duda. Mai sinistru, cei doi s-au autoproclamat “Altețe Regale”. În plus acești doi aventurieri au cerut și primit din partea Statului Român cheltuieli de “reprezentanță”. Un act obscen din punct de vedere moral si absolut fără precedent, ca un “mal de hormone” să fie finanțat de la un buget de stat. Acest lucru nu este scandalos!
Când a fost adusă în România casa Hohenzollern-Sigmaringen între ea și Statul Român s-a făcut o înțelegere, un contract. În el se prevedea că doar descendenți de sex masculine pot fi Regi ai României, deci se urmau prevederile “legii salice”. Un contract nu poate fi schimbat unilateral și orice s-ar face, Margareta nu poate fi declarată bărbat. Dar chiar și așa acest cuplu ridicol, Margareta-Duda, au făcut machinații să excludă din linia de descendența pe Prințul Nicolae, singurul urmaș bărbat al lui Mihai. Ce credentiale morale pot avea acești doi caraghioși, Duda-Margareta?
În sfârșit în Decembrie 2016 Mihai a trecut la cele veșnice. Circul a luat proporții grotești. S-au organizat funerarii naționale de tip Coreea de Nord. Politicienii s-au supralicitat în a aduce elogii nemeritate unui personaj mai degrabă jenant pentru istoria României. Iar o prea mare mulțime de Români s-au “înduioșat” gen mahala și s-au arătat la înmormântare după formula ”hai și noi pe la Revoluție”.
Monarhia pentru România este moartă și îngropată și nimeni nu o va mai reabilita.
De fapt se potrivesc vorbele Evangheliei, ”lasă morții să își îngroape morții lor, iar tu vino și urmează Mie” (Matei,8;22).
România și Românii trebuie să privească înainte, să stea tari în Credința Ortodoxă și să nu se îndoiască de de mila Celuia care știe vremea și poate să vânture așezările nedrepte ale lumii ca pleava.
———————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
8 ianuarie 2018
