Viorel Birtu-Pîrăianu: Cuvinte (poeme)
CUVINTE
mâinile au albit
între pietrele timpului
risipind cuvintele pe o scară
nu urcă, doar coboară
perpendicular pe umbra sufletului
tăcut pășesc peste maluri
jos, aprige valuri se sparg
gânduri mă împresoară
în vârtejul anilor pierduți
în față infinitul, nu l-am întîlnit, nici el
atunci am înțeles
eram singur cu gândul, cu timpul, cu iarna
mai aveam doar un maldăr de gânduri
pe coli scrijelite cu lacrimi
noaptea vorbesc între ele
uitasem să le închid în sertarul cu amintiri
afară ninge, e zăpadă
sunt stropi de suflet
căzuți pe alei
aleile sufletului în taina pământului
pe drum, pomii goi, țipă
e frig și e iarnă în noi
eu scriu și atât
departe, pasul curge alegoric în timp
pe masă, literele au început să vorbească
CHEMAREA
pe țărm
un trup nud de fecioară
buzele ardeau
a flăcără aprinsă
pleoapele suspinau pe arcuș de vioară
suavă te unduiai peste ape
pășeai apoi în mers felin pe nisipul fierbinte
mâinile se împleteau în raze de soare
din ochii, două rubine, curgeau amintiri
șopteai, poate…
offf, era clipa dăruirii totale
te prindeam, te cuprindeam,
tu fugeai, mă chemai, mă alungai
te zbenguiai fecioară în zare
pe trup se scurgea nisipul ultimei clepsidre
răscolind taine ascunse în privirea dintâi
buzele ardeau mai departe
era chemarea în altarul privirii
ODATĂ
sunt trist și gol
în astă lume seacă
plecam puțin pe ultimul meleag
și doar amurgul trist mă așteapta în prag
îmi era iarăși dor
de marea mea albastră
adie sufletul a întinsă zare
ce dulce e chemarea celui drag
mă oglindesc între gânduri și păcate
am scris în respirații repetate
am sărutat femei
pe aleile de tei
și am iubit apoi femeia încă o dată
pe o pajiște de flori, înmiresmată
foșnesc în depărtare zări
pe dealuri tulnicul mai sună
e clipa tainicelor demoni
cobor la tine, doar o dată
mă vei primi pe buzele tăcerii
pe sâni îți voi așterne ghirlande de amor
te înfiori ca prima dată în sărutarea ultimului bărbat
ce a iubit femeia doar o dată
AMURG
e seară, e târziu și e iarnă
copacii plâng goi printre noi
îndărătul timpului
ascult clipocitul gândurilor
se zbate apusul pe ape
o ciocârlie se lovește de fruntea cerului
departe, un suflet apune
ca o pasăre rănită în cuib
lumina atinge pământul și țipă
dansează raze de lună în ape
atunci am rostit, poate…
ULTIMUL GÂND
sub gânduri despletite
trecea un om
un trubadur stingher pe țărmul lumii
ducând în spate
povara unui veac
pierdut, trecut, uitat
ardea în valea neagră ultimul lui gând
e foc și jar în vatră
plâng mestecenii și plopii
sub țipătul scrumului rămas
a mai trecut alt veac, bolnav și el ca celălalt
mai zgârie câmpia nudă, o ciută
cu ochii lacrimă spre cer
mai trece un glonț murdar de gânduri
mai latră un câine în curtea străbună
ce trist este drumul
fără un cuvânt de bun rămas
PESCĂRUȘUL
m-am trezit pe buzele tale, în zori
sărutam orizontul prin oaze de suflet
purtam dorul ultimului sărut
căutam inimi în noi
noi, doi nebuni, frumoși și trecători
desculți de gânduri
ne aruncam în valuri
goi de lume, de dureri, de păcate
cântam sub clar de lună
balada ultimului veac
ploua iubire peste sânii tăi
te înveleam cu buzele iubirii
dar într-o zi
tu ai plecat spre alte zări
eu am rămas să zbor
un zbor spre nicăieri
sunt pescărus singuratic pe cer
—————————————–
Viorel Birtu-Pîrăianu
Constanța
4 ianuarie 2018
