Anna-Nora ROTARU: Apa Vieții (poeme)
UN ROMAN CA ORICARE…
Serile, când gândul mă prinde la fereastră
Și ochii minții-mi deschid poarta-ncet la amintiri,
Mă strecor tiptil, prin vâltoarea vremii-albastră,
Ușor plutind peste trăiri din viața mea sihastră,
Scrise într-o carte-a sufletului, cu atâtea povestiri,
Vetrei lăuntrice șoptiri…
Răsfoind filă cu filă, a vieții mele-umil roman,
Retrăiesc urcând și coborând treptele-n capitol…
Nici că mă plâng, de traiul meu fost-a sărman,
Nici că-n viață întâlnit-am prieten ori dușman,
“La granița-ntre vise”, mi-au zburat visele-n stol…
Eu… un ” fără nume Apostol “…
Văd cum deschid ușa de la casa părintească…
Mi-e imagine atât de dureros de dulce și fragilă…
Pe-ai mei îi văd, din raclă, rugă să-mi citească,
Ultime cuvinte, povețe, ce vrură să-mi șoptească,
Dar n-apucară, că-n gheară-i prinse neagr-acvilă,
Lăsându-mi un morman de-argilă…
L-acest capitol, parcă-mi sângeră talpa pe prund…
Mă îneacă valuri, talazurile de tăcere și tristețe…
În care oare lume-a mea, să pot să mă scufund ?
Să mă pitesc, în ce capitol, prin file să m-ascund ?
Să nu mai simt pulsu-ncetinit, gata să înghețe…
Poate… în capitolul de tinerețe…
Acolo, unde-s iar tânără, bucurându-mă de viață,
“La răscruce de lumi “, știind ce doream s-aștept…
Acolo mă dezbar de vechituri și privesc semeață,
Că-ntâlnisem prințul cu care făurisem fortăreață,
Unul, ce-am știut că-i stâncă neclintită și-nțelept,
Culcuș găsind la al său piept…
PE URMA PAȘILOR PIERDUȚI
Plouă neîncetat pe plajă cernită și goală…
Se mânie vântul smucind în rafale…
Norii cei negri-adunați, ca de smoală,
Potrivnic împrăștie ce-i iese în cale !
Timpul caut, cu noi în amurg, asta vară,
Urmele pașilor ce-am lăsat pe nisip…
Gândurile răzlețe făcute spre seară,
Cu ultimile raze prelinse pe chip !
Vremea-i vrăjmașă cu mine, nu știu…
Alerg printre stânci și valuri în beznă…
Frigul se lasă, întuneric, pustiu…
Algele se lipesc ca șerpii de gleznă !
Unde-i nisipul acela fierbinte ?
Vântu-mi suflă amăgitoare secrete…
Zdrențuite sunt azi ale verii veșminte,
Ca și sufletul meu inundat de regrete…
Pe urma pașilor însă, n-are rost să revii…
Au rămas undeva, pe un petic de vreme…
Nu pot nici eu, dar nici tu c-atuncia să fii,
Nici Timpu-napoi, nu vrea să ne cheme…
APA VIEȚII
Mă cufund în Apa Vieții gânditoare,
Și-i las talazul să m-atingă pe grumaz…
În ceasul nopții, frunză sunt, tremurătoare,
Îmi sorb din stropurile prelinse pe obraz !
Simt valul cum mă ridică, mă coboară,
Mă duce, mă aduce trecându-mă prin porți…
Eu, pescăruș, să mă strecor, a căta oară,
Mai vie sau rănită, să mă întorc din morți,
Spunând că-s norocoasă de-am scăpat,
Visând, să-mi număr clipe, din fire de nisip…
În Apa Vieții, seri la rând să vin la adăpat,
Să-mi răcorească trupul obosit și chip !
Căci viața-i rebus de cuvinte-ncrucișate,
Ce-ți năvălesc să le dezlegi în hoarde
Și de nu poți și gândurile-s încătușate,
Simți în tine cum noima lor te arde !
Asta seară mi-a poposit și sufletul lihnit,
La mal să mi-l așez, acolo să-mi clădesc,
Castelul vieții, să-mi adăpostesc trupul rănit
Și neputința, de maluri s-o strivesc !
Mi-e dulce viața și-o vreau pe calendare,
În adâncurile ei să mă afund flămândă…
Sorbind din Apa Vie, pe buze gust de sare
În stâncă să-mi prefacă firea mea plăpândă !
PE APA SUFLETULUI MEU
Simt adesea că n-am forță să ajung,
La ”oaza” ce-o întrezăresc în depărtare…
Merg, dar drumu-mi pare tot mai lung,
Răsar scaieți în cale, în talpă mă străpung,
Munți, furtunoase mări, îmi zic să cer iertare,
C-am vrut să ridic fruntea tot mai sus,
Că, dovadă nu am dat de cumpătare…
Că, dorințele punându-le cât mai presus,
Aladin nu-mi mai era credincios supus,
L-am obosit, tot cerându-i dar de desfătare !
Și-acum, singură mă simt, lumea nu știe,
Că-n noapte s-au ascuns zilele-mi senine…
Că, de deșerturi vreau să fug și de pustie,
Pe apele sufletului făcând bărcuțe de hârtie,
Să mă poarte vălul și spuma să m-aline !
În ele să-mi pot pune toate visurile mele
Și gândurile plutind pe valurile line…
Rupând ce mă ținea în lanț, după zăbrele…
Să-mi umplu brațul, cu scăldate-n apă, stele
Și să m-avânt cu ele-n tacerille depline !
———————————–
Anna-Nora Rotaru
Atena, Grecia
4 ianuarie 2018
