Camelia CRISTEA: Poesis
Om drag
Om drag întoarcem altă filă
În alb şi faguri de lumină,
Pe treapta scărilor de ceară
Urcăm voioşi ca prima oară.
Risipa s-o oprim în vamă
De ger şi vânt să-i fie teamă,
S-aprindem flacăra iubirii
La care se-ncălzesc toţi mirii.
……….…………….…………
De dor baladele mai plâng
Când turma rătăceşte calea,
Prin codrii nopţilor doar jalea
Albită-n porţi stă împăcarea.
Troieni de gânduri duc poveri
Ce tineri am fost totuşi ieri,
Pe fruntea anului cunună
Să punem toţi o faptă bună.
Om drag întoarcem altă filă
Să scriem cartea cu lumină,
Când îngerii ne trec prin vamă
Să nu ne prindă fir de teamă.
Iarna ca o poveste…
Scârţâie zăpada, paşi-s în derută,
Lumea de poveste, fulgul îl sărută
Sania mă poartă către un copil,
Amintirea asta vine iar tiptil…
Brazii s-au gătit în straie albite
Vor să primenească zilele cernite,
Vârful să-l aprindă cu-n mănunchi de stele
Ard de-atâtea ori nopţile prin ele…
Casele şi-au pus pe ascus căciulă,
Câte-un viscol trist vine şi le-o fură
Dezgolite-n noapte se tot tânguiesc
Îngerii se-apleacă şi le înveslesc…
În soba aprinsă ard buştenii toţi
Câinii mai veghează singuri pe la porţi,
Pe geamuri pictate cu steluţe mii,
Chipuri de copii aduc bucurii.
Iarna în trăsură trece peste văi,
Clinchete răsună, clopot, zurgălăi
Copacii îşi pleacă creaga la pământ
Au făcut cu toţii, tainic legământ!
Îngeri, serafimi apar din icoane,
Împlinesc cu toţii sfintele canoane,
Timpul primenit în straie de nea
Peste toată lumea simplu să mai stea…
Colind de dor
Copile drag al meu plecat în ţări de vise,
Azi dorul se aprinde… țin porțile deschise,
Am ochii umeziţi de ploile din toamnă,
Copacii desfrunziţi se – apleacă ca să doarmă.
Prin viscole de gând mai spun o rugăciune,
Toţi merii înfloriți aş vrea să se cunune
Iar nuferii ce-au nins pe ciobul unui lac
Spre tine îi trimit ştiu cât de mult îţi plac!
Colindele răsună din glasuri de copii,
Pridvoarele înfloresc cu vâsc şi poezii,
În traista bucuriei se -aprind şi licurici
Departe, dar aproape, mereu tu eşti aici!
Mai dau bineţe stelei ce se aprinde-n brad
Dar lacrima tăcerii îmi mușcă din obraz
Aprind şi lumânarea nădejdii de mai bine
Prin viscole şi ger să – ajungă către tine.
Un dor purtat de mamă în inima fierbinte
Nu are greutate în lumea de cuvinte,
Dintr-o viola tistă, albita de ninsori,
Colinda mea răsună din zori, până în zori…
———————————-
Camelia CRISTEA
București
3 ianuarie 2018
