George ROCA: Magdalena Brătescu – „Rendez-vous cu teatrul israelian”. O primă antologie document în limba română

23 Dec 2017 by admin, Comments Off on George ROCA: Magdalena Brătescu – „Rendez-vous cu teatrul israelian”. O primă antologie document în limba română

În febra pregătirilor pentru predarea la editura „Familia” a celei de a opta sa carte, romanul de ficţiune „Preafericita doamnă Reizl Witz”, scriitoarea şi jurnalista româno-israeliană Magdalena Brătescu, cunoscută atât în Israel cât şi în România, îşi lansează zilele acestea la Tel Aviv Antologia teatrului şi Operei israeliene.

„Rendez-vous cu teatrul israelian” este o lucrare-document originală, complexă şi bine redactată, alcătuită cu migală şi pasiune de autoarea sa. Cele trei sute de pagini cuprind sute de cronici, ilustrate cu fotografii din spectacole, grupate în zece capitole corespunzând numărului instituţiilor teatrale unde domnia-sa a vizionat toate premierele prezentate în perioada 2013-2017. Cronicile sale dramatice sunt publicate la rubrica „Din fotoliul spectatorului” pe care cronicara de teatru o deţine de patru ani în săptămânalul de mare succes „Gazeta Românească” şi unde scrie în continuare.

Cititorul, un posibil profesionist al artei dramatice, sau un simplu amator de spectacole, va socoti această antologie o invitaţie îmbietoare pentru toţi iubitorii de teatru şi operă, vorbitori de limbă română din ţară ori de peste hotare, de a cunoaşte îndeaproape efervescenţa vieţii teatrale mereu în evoluţie a Israelului contemporan.

În Tel Aviv, Teatrul Naţional Habima, Municipalul Hacameri, Beit Lessin, Gesher, Idishpil şi Opera, la Ierusalim în Teatrul Han, la Municipalul din Haifa, sau din Beer Sheva se prezintă anual între 8 şi 18 premiere. Repertoriul este armonios alcătuit din piese clasice străine sau israeliene, unele în excelente reactualizări modernizate, drame şi comedii cunoscute şi premiate în lume, dramaturgie originală contemporană israeliană, numeroase adaptări pentru scenă după romane şi filme de succes, precum şi musical-uri grandioase. Iar pe scena Operei din Tel Aviv, montările ilustrează globalizarea, fie prin distribuţii combinate, fie prin turnee din străinătate la care participă solişti israelieni.

Acest „rendez-vous” înlesneşte apropierea împătimiţilor de teatru cu regizori de mare calibru, unii foarte tineri dar deja consacraţi precum Gilad Kimhi şi Shir Goldberg, alături de cei cu experienţă ca Omri Nitzan, Ilan Ronen, Hanan Snir, Irad Rubinstein, Yevgheni Arie, ori cu specialişti în musical-uri ca Moshe Kepten şi Tzedi Tzarfati, sau cu marii maeştrii ai comediei, Alon Ofir şi Udi Ben-Moshe.

Recent ieşiţi din excelentele şcoli de teatru din marile oraşe din Israel, de la Londra sau New York, ori vedete consacrate de toate vârstele, unii chiar mult peste optzeci de ani, actori scânteiând de talent dau viaţă unor personaje de neuitat. Cu naturaleţe şi inteligenţă scenică, umor sau duioşie, gestică şi mimică bine gândite şi o excelentă muncă de echipă. Printre aceştia se numără şi câţiva interpreţi de prestigiu, originari din România, precum Lya Kōnig denumită „marea doamnă a teatrului israelian”, Yakov Bodo, Sandra Sade, Rami Baruch, Tatiana Kanelis-Olier, Gita Munte, sau Trixy Abramovici care strălucesc în fiecare apariţie pe scenă.

Din lista vedetelor care realizează întotdeauna roluri de referinţă, indiferent în ce partitură evoluează, se pot cita Ghila Almagor, Miriam Zohar, Sasson Gabay, Itay Tiran, Yakov Cohen, Efrat Ben-Tzur, Miki Leon, Nathan Datner, Osnat Fishman, Maya Dagan. Scena israeliană are zeci de stele ce crează adevărate bijuterii actoriceşti perfect cizelate.

Magdalena Brătescu reliefează faptul că la reuşita unui spectacol conlucrează nu numai buna alegere repertorială, viziunea regizorală inovatoare, echipa bine selectată de interpreţi, ci şi scenografi de talent ca Eran Atzmon, Orna Smorgonski, Polina Adamov, sau Lily Ben Nahshon, traducători geniali ca Eli Bijaoui şi Dori Parnes, precum şi lighting şi video designeri.

Într-un interviu publicat în media, autoarea dezvăluie cititorilor faptul că ea consacră fiecare cronică atât cititorilor abonaţi la teatru cu scopul de a-i îndruma, de a le dezvălui detalii despre dramaturgi şi piese, cât şi celor care ajung rareori într-o sală de spectacol. Pe aceştia din urmă îi pune la curent cu noutăţile caleidoscopului cultural dramatic de pe scenele tuturor teatrelor, făcându-i să vadă cu ochii minţii o montare de parcă ar fi fost prezenţi în sală.

Cronicile Magdalenei Brătescu (am publicat mai multe, în revistele cu care colaborez!) emană căldură omenească şi o dragoste molipsitoare pentru teatru şi operă. Sunt scrise într-o limbă elevată, cu obiectivitate şi bun gust. Fiind şi romancieră, sinopsisul pieselor sau libretul operelor este narat într-o manieră care menţine interesul şi stârneşte curiozitatea cititorului, fără a-i dezvălui în întregime deznodământul spectacolului.

Alături de o documentare minuţioasă, autoarea aduce în fiecare articol eternul uman, transmite emoţie artistică şi entuziasmul ei faţă de montările eveniment şi deschiderea sa pentru adaptările moderne, făcând mereu legătura dintre textul jucat şi realităţile vieţii contemporane, degajând învăţămintele acţiunii sau ale conexiunilor interumane.

Antologia „Rendez-vous cu teatrul israelian” are toate datele pentru a fi parcursă cu interes de oamenii de teatru şi litere, dar şi de cititorii-foşti sau viitori spectatori. Toţi vor găşi în ea un univers cultural, psihologia vieţii, analize şi sinteze dramatice, aprecieri valorice şi o lume de creatori minunaţi care merită să fie cunoscuţi.

——————-

George ROCA

Sydney, Australia

24 decembrie 2017

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii