Cuvânt și iubire

SUNT OMUL CARE OMOARĂ

 

Sunt omul care omoară

Pasărea de nisip în largul mării,

Strigătul calmarului

Izbit de prova vaporului,

Sculptat în stânca moleculei apuse.

Sunt inima neverificată

Ergonomic şi funcțional,

Ascunsă într-un creier

Al laptopului, cu tastatura

Cât toate cuvintele din lume

Zvârcolite, prăjite

În cuptorul cu microunde

Al soarelui nostru

Ce-apune în miezul lumii,

Arătându-ne fața ascunsă a lucrurilor.

Aşa suntem,

Adăpostiți în rugul închisorii

Ce ne-nvață să fim politicoşi

Cu toți politicienii lumii

Care dorm pe altarul

Neîncrederii noastre,

Ei sunt cumințenia pământului

De la Adam şi Eva.

Noi suntem adevărul pus în cumpăna

Buzelor minciunii,

Acolo unde cucuta

Este esența vieții.

Judecățile sunt publice.

Poftim! Spune şi tu ceva

Dacă ți se dă cuvântul,

Până atunci,

Dumnezeu ți-l ia

Pentru aduceri aminte.

Crucea Sfântului Andrei,

Tatăl meu,

Se clatină într-un baston.

Jur,

Dacă vântul îl loveşte din neatenție,

Cade, sigur cade,

Peste umbrele pământului.

Sunt mulțumit,

Chiar dacă nu am nimic:

Nici bogății,

Nici pâine

Şi nici sare,

Şi nici sănătate.

Sunt mulțumit

Că cel puțin reprezentanții noştri,

Cei care ne inundă cu morala,

Sunt cei care fac biserici

Din oasele noastre,

Beau rouă din sudoarea noastră,

Mănâncă pâine

Din ciocurile porumbeilor

Şi se închină la uşile închise,

Considerând că sunt mai presus decât legea.

Mai presus şi de Dumnezeu?

 

 

PENTRU SLUJIREA CASTRULUI

 

Sufletul nostru închis în inimă

Îl hrănim cu clipa

Torturată între dinții clepsidrei.

Nisipul salivează peste ei pete de sânge.

Un înger adună culorile curcubeului

Căzut în limpezimea ochilor

Sculptați sub fruntea împovărată

A şoldurilor spațiului deformat

De calciul depus între încheieturile

Crucii de sudoare

Care slujeşte lucrarea visului

Pentru care înfloresc livezile

Penelor părăsite

De surprizele muntelui înalt

La care vine Mahomed

Să vadă cum sălbătăciunile

Pasc din barba norilor.

Izvoarele coboară în imagini

La picioarele noastre

Înfipte în undele băloase

De lumină.

Scânteile solzilor

Rotesc ochii bunicuțelor

Care stau cu furculițele

Înfipte în maxilare.

Două rădăcini de dinți scriu răvaşe

Carierelor de pietre aruncate în rinichi

Pentru slujirea castrului

Care în tinerețe aduna cavaleri

Flămânzi de carne fragedă.

Acum stau de gardă

La trecerea deşertului

Peste dealurile tăiate de drumuri

Aiurea, sub o coamă de stea,

Unde casa sufletului îngenunchează

Semnul din țărână a crucii

Care creşte

Fără să oprească numărătoarea.

Înstărită noaptea

Descuie lacătul cartelului

De oase desperecheate,

Crăcănate,

Risipite,

Uitate

Pe spatele cămilei

Numită viață

Sau vatră de cenuşă

Într-o oală cu apă termală!

 

 

SIMFONIA OCHIULUI NEVINDECAT

 

Sub privirea încețoşată,

Crâcnesc secundele

Rezervorului cuvintelor

Cu sânge otrăvit.

 

Casa oaselor

Sprijină coama vântului

Care-aduce pe pământ

Măduva florilor speriate

De umbra creştetului purității

Spălat

În lacrimi de cârpe.

 

Ingenios, pământul

Deschide poarta cartierului

Unde tăcerile

Se suprapun

În sfere

Netezite de-ntuneric.

 

Primitorul

Umple căciula

Cu frunze putrede.

 

Timpul

Leagă rănile

Trecute prin compoziția

Unui ochi nevindecat

De simfonia conştiinței.

 

 

FURIA LUMINII DIN GURGUIELE STELELOR

 

Spectrul luminii vine din gurguiele stelelor,

Cursul sărbătorilor vine din dorinţa umană,

În fiecare din noi există o pasăre-rană,

În cuibul ei se ascunde osânda poftelor.

 

Una din dorinţe e-nvingeri de dureri,

Una˗i trăirea vieţii într-o singură clipă,

Să cuprinzi universul în zbor c˗o aripă,

Să devii nebunul încercatei puteri.

 

Alta e pofta libertăţii în propria ţară,

Iarba verde crescută sub tălpi cu durere,

Hora întinsă de fraţi cu profundă plăcere,

Pentru unii e s˗ajungă încă-o primăvară.

 

Unii zburdă˗n bolizi pe pământul udat

Cu lacrimi şi lumânări sub icoană,

Unii aleargă într-o nesfârşită goană

De˗a-nsângera istoria trimisă la mezat.

 

Furia luminii vine din ceru-nstelat,

Dorința nu poate fi nicicând aeriană,

În fiecare dintre noi există o pasăre-rană,

În cuibul ei e omul de viață-ncercat.

 

 

 

 

SEARĂ DE MAI

 

Seară de mai, seară de mai,

Cu stele de lut scăldate în lapte,

Curg triluri de păsări pe tuburi de nai,

În noi mai renaşte o noapte.

 

Cai pe copite rotunde de vise

Duc îngeri de perle spre Domnul, în cer,

Petalele florilor în vânt sunt prelinse

Pe˗un ciucur de buze cu suc de mister.

 

Vin fete şi băieţi la˗ntâlnire,

Părinţii afumă în urmă cu stele,

Fluturii nopţii ard în mocnire

Odată cu rimele mele.

 

 

STELE STING…

 

Stele sting şi˗ţi spunː noapte bună!

Cerul se închide în miez de alună,

Inima ta în inima˗mi se cuibăreşte,

Iubirea prinde aripi şi-nfloreşte.

 

În chindia clipei sărutul e prelung

Cum dulceaţa pâinii vine de sub plug,

Gingăşia ascunde în vertebre mici

Mângâieri şoptite cu ochi de licurici.

 

Mă topesc în spuza sânilor fierbinţi,

Părul tău de aur e aură de sfinţi,

Cu degetele noastre desenăm ca semn

Trecerea vieţii spre marele Eden.

 

Pe˗obraz iarăşi răsare soarele regal,

În depărtări s˗aude un nechezat de cal,

El sparge cu copita miezul de alună,

Alergăm prin spaţii ˗ eu, soare şi tu, lună!

 

 

 

Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi

 

Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi,

În subducţie erup vulcanii lavă îngheţată,

Muşchii faciali sunt bombardaţi telemetric

Din gheizere de suferinţă în sânge înecată.

 

Nemărginirea crudă a ecoului bacteriei ascunse

În pudra timpului surd, arid, depus extremofil,

Mişună mojarele oaselor noastre, cratere sărate,

Normalizând vama bătrâneţii în trup de copil.

 

Sunt propriul cuceritor, sunt conchistadorul,

Ascuns în bucurii, în lacrimi, în multe dureri

Şi-n esenţa tuturor lucrurilor nu m-am dat bătut,

Haos şi perfecţiune sunt pentru mine unic mister.

 

Îmi port şansa pe şina nopţii către abstracta ziuă,

Pe fiecare faţă soarele-i opac în haosul blajin,

Iubita mea din inimă-ţi trimit codul descifrării –

Cheia sărutului întruchipat de Marele Destin!

 

 

CIREŞE STRIVITE ÎN SÂN DINADINS

 

Sub flori de salcâm femeia dansează

Cu cireşe strivite-n gurguie de sân,

Îngerii-i fură din ceruri  păru-i de fân,

Apoi la pieptul meu aciuaţi visează.

 

Inima bate rotund în delirul proptit

Sub osia timpului jupuit de miros,

Femeia nopţii prelungi se-nchină  pios

La cetatea de maci cu negi de iubit.

 

La masa cu faguri gustaţi ne-ncetat,

Luna dansează sub pleoape de vis

În cearşaful pictat cu plăceri şi păcat.

 

Drumul fierbinte ţine arcul întins

Săgeţii iubirii ce m-a  ochit, m-a vânat,

Cu cireşe strivite în sân dinadins!

 

 

SUB GHILOTINA SORŢII

 

Nu am loc înapoia timpului niciodată,

Nici umbra nu primește ghem de raze

În vulva  craterului nopții răsfățată

De izvorul lacrimilor ascunse între oase.

 

Nu știu să mă adune mângâierea ta

În noaptea inimii turnată-n mila sorții,

Să trăiesc din vorbe mult aș vrea

Dar se lipește limba chiar de ușa morții.

 

Nu mă ține drumul împărțit în două,

Mai mult către apus, puțin în răsărit,

Merg cum merge ceața  pe calapod de rouă

Să transforme noaptea în coji de infinit.

 

Nu am loc  în mine să-mi citesc în suflet,

Sunt butelca vieții băută pân’ la fund,

Golul se măreşte într-un mare tunet,

Sub ghilotina lui alunec, mă afund.

 

Mă înconjoară liber o noapte întristată,

Contemplu meteorul ce vine în surdină,

Nu-l chem, îl las să zboare pe-o cale încurcată,

Să nu mă întâlnească sub steaua din grădină.

 

 

SUB CRUCEA-N CARE VIDUL PUTREZEŞTE

 

Se-ndepărtează umbra de lumină,

Și ura de iubire și dispreț,

În suflet  adevăru-i fără preț,

Minciuna ne aduce în ruină.

 

Cuvântu-i de prisos dacă rănește,

Gândul e un tuci înfierbântat

Pe care amintirea l-a uitat

Sub crucea-n care vidul putrezește.

 

În vis mai latră câinii întristării,

Întunericul se varsă-n vegetale

Când te ascunzi, nu-mi ieși în cale,

Inima mi-am pus pe culmea zării,

 

Acolo îngerii cad în genunchi

Din zborul lor pornit între tornade,

Să vadă cum intrăm în canonade

Tăind lumina până în rărunchi.

 

Găsim în ea copite pofticioase

De-a călări și vânturi dar și ploi

Să te-aducă dulce înapoi –

Floare între florile frumoase.

 

Ne merităm o clipă de avânt

Între întuneric și lumină

Și-o mână de cenușă de sulfină,

Sfântă amintire pe pământ!

 

 

Visul ce se pierde lent

 

Dorinţa mea este un vis

Pe-un bob de lacrimă aprins…

 

Dorinţa mea-i steaua ce frânge

Pâine în inima ce plânge.

 

Când steaua mea va râde-n vis

Vom arde-n veşnic foc nestins…

 

Tu pură floare, eu polen

Ce  rătăcim sub cruci de lemn.

 

Se-nchină viaţa, noi la ea

Când lacrima devine stea,

 

Tu inima ce-mi bate-n piept,

Eu visul ce se pierde lent!

 

 

AM FOST LACRIMA BUCURIEI ŞI A DURERII

 

Am fost lacrima bucuriei părinților mei

Când am gângurit cu ochii țintiți către soare,

Când am atins cu mâna o gingașă floare,

Când am intrat în codrul parfumului de tei.

 

Am fost lacrima bucuriei părinților mei

Când am împărțit bucățica de pâine

Cu omul milostiv, c-o pasăre și-un câine,

Când am citit povești cu oameni buni și răi.

 

Am fost și lacrima durerii părinților mei

Când mi-am lăsat buchetul amintirilor acasă

Și am plecat în lumea diversă, curioasă,

Să-mi fac viața bună,-n credința cu temei.

 

Am fost și lacrima durerii alor mei părinți

Când suferința mi-a cuprins trupul și anii,

Sănătatea am cumpărat-o aiurea, cu banii,

Păcat, sângele ţipă din raclele cu sfinți!

 

 

OCHII POEZIEI

 

Ochii poeziei văd

Universurile concentrice,

Universurile tangente

Prafului de inimă

Cu urme de ghete tocite

De amintirile puse în

Manuscrisele

Înaintate spre aprobare

Destinului cu barbă

Înscăunat

Pe propriile oase.

 

Un cal înhămat

La respirația mea

Toacă paie de lumini

Între dinții plombați

Cu penițe de gheață.

Ardoarea poeziei coboară

Între umerii amanților

Descântați de nemurirea

Nimfelor cu roiuri de fluturi în ochi.

Stomacul meu face indigestie

De petale umplute

Cu săruturi eliptice,

Rotitoare în scaunul

Propriilor oase!

 

 

S-A ÎMBOLNĂVIT POEZIA

 

S-a îmbolnăvit poezia omenirii,

Respiră greoi,

Are spută în litere,

Tușește pe buzele cititorului,

Spatele îi este cocoșat de silabe…

Abia o mai țin aripile-n zbor,

Picioarele metrice cad în neant.

Mi-e milă de ochii plecați în lumină,

Așa că adun poezia omenirii

În ranița ciuruită a cerului

Și merg în genunchi

La vraciul universal.

Îi ascult cuvintele ritmate,

Curăț izvodul încercărilor,

Adun flori de tei din pletele Escului,

Le macin în disperarea timpului

Ștrangulat de raze de Luceafăr,

Fac prișniță din colb poetic

Și o tămăduiesc ușor

Cu epitete și metafore,

Apoi,

Pentru împlinirea zilei de mâine,

Împerechez rime femeiești

Cu rime bărbătești

Și după o prelungă respirație

Gură la gură,

Urechile se deschid,

Inima revine în poezia omenirii

Ca un prunc gângurind

La donița cu lapte

Din Constelația

Cocoșată de imaginație!

 

 

PE OSIA TIMPULUI ADOARME CLEPSIDRA

 

Noaptea legănată în vise de stele

Aşază zâmbete în icoana iubirii,

Pe osia timpului adoarme clepsidra

Cu inima-n nisipul despărţirii.

 

Pictez în cer fereastra de departe

Prin ea să trec, conturul să-ţi ating,

În mintea mea doar vânturile bat

Luminând ecoul jertfei când te strig.

 

Aleargă lumea-n jur,  o viperă vicleană,

Pe iarba nopţii visată rând pe rând,

Ar vrea să rupă osul aripilor teşite

De-atâta cuib făcut la mine-n gând.

 

Ne prindem în sărut ca o clepsidră,

Nisipul nostru e iubirea pură,

Osia timpului e clipa fericirii

Unde tandreţea o lacrimă ne fură!

 

 

CÂND NIMENI N-ARE NEVOIE DE NIMENI

 

Când nimeni n-are nevoie de nimeni

Ceasul universal se-neacă în albastru,

Zborul se opreşte în nisipul rece

Pe creanga fumegândă-a unui astru.

 

Dragostea-i nelămurită şi-n altare

Caută atentă sfinţirea clipei fericite,

Suspinele să iasă din inimi dărâmate,

Din ne-ncăpătoare suişuri rătăcite.

 

Când nimeni n-are nevoie de nimeni,

Noaptea răsuceşte cheia-n uşa rece,

Lumina învoielii doarme-n nesfârşite

Simboluri în care visul ademenit va trece.

 

Frigul se aşterne în muc de lumânare,

Palmele aripi de zbor imaginează,

Ne dosim cu totul în încercări fiinţa

De-a aduce-n viaţă clipa ce veghează:

 

Când nimeni n-are nevoie de nimeni

Ceasul universal îl ungem cu albastru,

Să nu s-audă zborul prin nisipul rece,

Prin creanga fumegândă a eului din astru.

 

 

PĂCATE CONTEMPORANE

 

Sufletul meu coboară în izvorul cu stele albastre,

Împleteşte raze imemoriale, îmblânzeşte astre,

Îngroapă în mămăligă al treilea război mondial,

Înhamă la un tun o celulă de nechezat de cal.

 

Dintr-un pântec de rouă  trezeşte un ecou,

O mână din hârtie mototolită are design-ul nou,

Pământul se îmbracă într-o strâmbă sărutare

Pe o sticlă de ochelari  creşte-o putredă  floare.

 

Aştept resurecţia pietrelor căzute din spaţii

Unde îngerii morţii fac în tămâi incantaţii,

Pământul se albeşte la faţă de lovituri şi de ură,

Invazia catastrofei intră pe uşă cu oase în gură.

 

Măruntaiele ruşinii se-nalţă în noapte spre stele,

Gândurile introspecţiei prăpastiei devin  rebele

Şi-n praful saharian din care fac o mare mămăligă

S-aud fluturii morţi cum pacea-n somn o strigă.

 

Se desface pielea pământului în haine împuţite,

Păcatele contemporane  au zboruri ascuţite

Şi intră unu-n altul ca ruinată iedera în noapte,

În ocean de lacrimi lumea catastrofal se zbate!

 

 

STATUARE

 

Deschide sufletul cu blândețe,

Pătrunde în interiorul inimii,

Caută întrebările și răspunsurile

Cu bisturiul luminii

Gândurilor înflorite în rouă,

Zidește încredere în copacul iubirii,

Netezește aripile viselor

Cu lumina razelor stelare,

Pune fluturii în fiecare zâmbet,

Închide amintirea scrisului

Într-un surâs,

Paradisul toamnei va mirosi a bronz și rugină,

Ninsorile vor șlefui argintul îmbrățișării,

Încolăciți în vorbe prelungi

Vom statua flori de gheață

Pe pălăria părăsită în drumul purtat de vânturi

De norii măcinând fulgere în

Moara hodorogită a trăsnetelor

Ce croncănesc într-un stol

Parfumat cu proaspete hoituri.

——————————

MOSCU Marin, scriitor, poet (membru al USR), născut în localitatea Gloduri (azi Izvoru-Berheciului), jud. Bacău, la 26 martie 1948. Stabilit la Ploscuţeni, Vrancea. Profesor de matematică, actualmente pensionar. Volume publicate: „Călăreţul cu spatele gol” (Editura „Porto-Franco”, Galaţi,1995), „Gioconda din versuri” („Revista V”, Focşani, 2000), „Pasărea albă” (Editura „Călăuza”, Deva, 2001), „Cum se naşte dragostea” (Editura „Călăuza”, Deva, 2003), „Mare de semne” (Editura „Călăuza V.B”. Deva , 2004), „Foşnetul eternităţii” (Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2006), „Strigătul tăcerii” (Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2008), „Calea pustie” (Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2010), „A deschis o floare ochii” (Editura „Rafet”, Râmnicu-Sărat, 2011), „Pete de lumină pe fereastra vieţii” („Editgraph”, Buzău, 2013), „Miau, pisoiul din ogradă” (Editura „eLiteratura”,  Bucureşti, 2014), „Dragonul cu sandale de pământ” („Editgraph”, Buzău, 2014), „Pasărea cu aripi frânte” („Teocora”, Buzău, 2015), „Clepsidra vârtejului negru” („eLiteratura”, Bucureşti, 2015), „Statuia cu lacrimi” („eLiteratura”, Bucureşti, 2015), „Tresăriri” („eLiteratura”, Bucureşti, 2015), „Galaxia lebedelor negre” (Editura ART Creativ, București, 2017), „Motanul încălţat cu flori” (Editura PIM, Iaşi, 2017). Premii: Marele premiu „Salonul literar Dragosloveni” (Focşani, 8-9 decembrie 1979), Premiul Revistei „Antares” pentru poezie (Galaţi, 2008), Diploma de excelenţă pentru întreaga  activitate literară şi promovarea culturii vrâncene în spaţiul buzoian (16 octombrie 2008), Premiul „Florica Cristoforeanu” pentru volumul „A deschis o floare ochii” (Editura „Rafet” şi Asociaţia Culturală Renaşterea Râmniceană, Râmnicu-Sărat, 2011), „Premiul pentru un singur poem” (acordat de Revista de Cultură Antares, 2013), Premiului l (Festivalul Naţional de Creaţie “Vrancea literară”, 17 octombrie 2014)

(George ROCA, Rexlibiris Media Group, Sydney, Australia, 10 decembrie 2017)