Viorel Birtu-PÂRĂIANU: Poesis
LUMINA IUBIRII
din pădurea de fagi
se stingea treptat ultimul gând
sub stropii nebuni de ploaie rebelă
plângea pădurea în gând
stelele se frângeau pe cerul sălbatic
uitasem adăpostul din crâng
pribeag pe pământ
pășeam printre pietre și stele
mirosea a cetină crudă de brad
căprioare alergau iarăși în gând
țipa ploaia în geam
nu înțelegeam lacrimile
ce curgeau pe pereți într-un gând
în prag cânta o femeie
mirosea a parfumuri de flori
eu scriam pe tărâmuri de dor
poștașul uitase să vină
să ducă scrisoarea celei dragi
au trecut clipe, am plâns nopți în zadar
cântă, cântă femeie în noapte
cântă dorul nostru nebun
să dărâm munți, legi și păcate
să dăm de pereți astăzi cu toate
să aflăm răspunsul la eterna întrebare
în dansul final
împrăștie lumina femeie
pe trupuri de jad
să destrămăm tăceri
vom pluti pe drumul rămas
cântul tău e lumânare sfântă
în sfeșnicul iubirii eterne
VIS DE IUBIRE
mi-ai cântat într-o noapte femeie
un cânt sau poate un descânt
adus de tine pe ăst pământ
cuvântul tău, lacrima iubirii pe pământ
era tainic alint
înfiorat de al tău glas
te ascultam, trăiam, visam
și am țipat în noapte
Doamne, unde sunt…
ai deschis ușa iubirii către cer
am pătruns în casa sufletului
două suflete pe două maluri
îmbrățișate într-un singur gând
pășeam peste ape
tu mă așteptai pe țărmuri de dor
vibrau cuvintele în mine
când mă ardeau două rubine
surâsul tău frângea tăceri
și toamna se apleca sub pașii tăi
se scuturau și gânduri și păcate
în ape reci, învolburate
tu ai plecat apoi pe drumul tău
eu am rămas tăcut pe malul meu
au trecut clipe, zile, gânduri
te aștept, să vii, să treci
măcar o clipă pe aici
te caut în dorul ce curge către tine
mereu pierdut în a ta privire
azi și mâine, în neștire
îmi este drag și dor
să te dezmierd în lan de flori
în zori sau poate într-o noapte
printre duioase șoapte
apoi aș desena pe cer doar chipul tău
suav curcubeu pe altarul cerului
voi împleti cunună de flori
din tainicele sărutări
îmi este dor să gust aroma buzelor ce ard, ce dor
ești lumină divină
pogorâtă pe tărâmul iubirii
tu, înger și lumină
hai cântă, cântă femeie
o noapte îți mai cer
apoi pot să pier, pe cer, vis efemer
ÎNTR-O ZI
luneca sub geamuri
umbra nopții iară
noi mergeam prin ploaie
pelerini ai clipei rătăciți în zare
singur mai departe
treceam într-o carte
deschisesem iară fila ultimului rând
trist și abătut
de atâta căutarea
poposea amurgul pe ramuri arzând
mirosea a iarbă, cosită în zori
mă pierdeam pe buze
ce astăzi surâd
despuia’m tăcerea într-o zi de luni
ea plutea pe ape
goală, albă, pură
corolă de floare desfăcută în soare
mângâiam femeia
fugărind un gând
a trecut o clipă
zarea s-a închis
sărut frânt pe buze flămânde
căutam femeia
pe drumuri trecând
SĂRUTUL
în noapte au țipat cocorii
se sting tăcuți acum și norii
goniți de vântul aprig din apus
mai cade câte un gând
se scaldă pulberea de stele
în orizontul efemer
mai plâng tăcutele egrete
pe malul râului pribeag
eu rătăceam după o fată
pleca și luna îmbufnată
că n’a fost ea
aleasa cea dintâi
eu alergam după o codană
cu părul lung, prelung
și buzele cochete
țipa și roua dimineții
un fluture abia trezit
zbura spre cerul violet
iubirea mea,
păcatul unui veac
rostogolind visări pe toboganul vieții
se ofileau și albe margarete
eu veneam la mândra mea
pe drumul de jos
plângea și crângul
plângea iară
se răsfrângea în tăcutele boschete
unde am sărutat odată
doar o dată, pentru prima dată
o fată
ce a urmat
vor scrie cronicarii vechi, odată
povestea asta minunată, un băiat iubea o fată
PRINTRE GÂNDURI
mai pleca amurgul
pe timpuri de zadă
poposea pe ramuri
rătăcita zare
eu priveam la toate
pelerinul nopții
rătăcind pe drum
murmura poiana
a iubire pură
sărutam iubita pe ace de brad
mă înțepam în tine
în actul final
tremuram în vale
a dulce plecare
printre dese plete
mă trezea un gând
căutam femeia
pe câmpuri de dor
căutam sărutul
în tainicul crâng
tu plecai departe
copite pe drum
a rămas uitarea
ultimului gând
————————————
Viorel Birtu-PÂRĂIANU
Constanța
9 decembrie, 2017
