Cuvânt și iubire

Casa Boldea din satul Borlovenii-Vechi, Valea Almăjului, Banat, casa străbunilor mei materni este un modest dar plin de merit simbol de continuitate românească, într-o istorie chinuită de prea multe și prea dese întreruperi și fracturări unele cu rost și cele mai multe fără.
Casa are o existență de peste două sute de ani, a suferit transformări dar ele nu i-au atins ori preschimbat nici forma esențială și nici duhul. Ea este rezultatul trudei încăpățânate o multor generații și a multor oameni remarcabili, fruntași sătești și provinciali.
În una dintre încăperile casei, ”soba din vale”, pe peretele dinspre sud, se păstrează două portrete mari, făcute după fotografii, în Bozovici prin 1890. Ele înfățișează pe învățătorul Pavel Boldea și pe soția lui Maria, născut Popiști, din Bozovici.
Pavel Boldea a fost primul intelectual din familia Boldea. El a urmat Seminarul din Caransebeș (“secția” de învățători) care pregătea “cadrele didactice”pentru școlile din granița bănățeană. Este de menționat că atâta vreme cât a funcționat granița bănățeană (până în 1873) limbile de predare, în școlile elementare, erau română și germana.
Învățătorul Pavel Boldea (1840-1917) a fost o personalitate remarcabilă.
Era un om aspru,foarte strâns la mâna (se spune că își gonea caii ca să se gunoiască pe pământul lui), dornic să dea înainte material și social. El era un reprezentant al “elitei” românești din spațiul româno-banatic (care s-a arătat pe la mijlocul veacului al XIX-lea, nu ca o apariție explozivă ci ca rezultat al dezvoltării în masă a țărănimii românești din acel spațiu românesc), care s-a caracterizat prin calitățile excepționale ale membrilor ei (erau selecționați dintre cei mai buni) și ale cărei caracteristici esențiale erau: naționalismul tradiționalist și legătură caldă cu fratele rămas la “coasă” (deci un naționalism esențial și necesar democratic). Învățătorul Pavel Boldea a fost un gospodar foarte bun dar a fost și un învățător foarte bun. În conferințele anuale ale învățătorilor din “graniță” și care se țineau în Caransebeș, el mereu făcea intervenții care erau benefice învățământului din zonă. Soția lui, Maria născută Popiști, i-a ținut vrednică companie, născându-i mulți și buni copii (între ei a fost fiul cel mare, tot Pavel numit, care avea să facă o strălucită carieră ca Preot și Protopop militar, ajungând în cele mai înalte cercuri sociale inclusive la Curtea Imperială). În sat era cunoscută sub numele de “jupâneasă”, probabil o rămășiță din apelațiunile din vremea cnezială.
Cele două portrete sunt mari (cam 1 ½ m/1m) și sunt puse în foarte frumoase rame de culoare galben-aurie.
Pavel Boldea are o ținută solemnă, pentru “eternitate” și etalează clar rigiditatea și morga ardealo-banatică.
Avea fruntea înaltă, cu un par tăiat scurt și cărunt, față ascuțită și nasul proeminent, mustață categorică și ochii pătrunzători, iscoditori și severi.
Purta un costum închis la culoare, cu vestă până spre gât, cu guler înalt și tare. În mâna dreaptă ține bastonul și pălăria.
Nevasta lui, “jupâneasa” , avea o față tipic “almăjană”. Nu era neapărat frumoasă dar etala multă personalitate. Față îi era mai degrabă lată dar având un nas ascuțit și buze foarte subțiri. Trebuie că a fost o femeie foarte autoritară și nu obligatoriu bună. Era îmbrăcată într-un amestec fericit și cu gust de port bănățean și “nemțesc”.
Pe cap avea broboadă și pe frunte îi cădea o cordeluța brodată, prelungire de la cea care îi susținea părul. Bluza era cu frumoase broderii și cu mâneci largi strânse cu panglici în jurul coatelor. Peste bluză purta un suman din postav albastru, ”de Flandra”, cu broderii la umeri, buzunare și margini. Peste fustele largi, albe purta șorț amplu, albastru. În mâna stânga ținea cartea de rugăciune care avea, ca semn de carte, o panglică tricoloră (roșu, galben și albastru). Acest semn de carte în chip clar declara sentimentele românești fără echivoc ale celor doi răstrăbunici.
Sunt două portrete frumoase și care, prin vechime, capătă valoare artistică și sentimentală tot mai mare.
Remarcabil este și faptul că trăsăturile,”fețele”, celor doi s-au reflectat și repetat, cu scurgerea vremii, pe fețele copiilor lor, nepoților lor, strănepoților, răstrănepoților,etc. În aceste condiții, de multe ori, te poți întreba dacă în casa Boldea sunt urmașii lor sau, poate, chiar ei, cei doi răstrăbunici, nu au părăsit-o niciodată.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

7 decembrie, 2017