Alexandru NEMOIANU: ,,Ce-i mână pe ei în luptă?”
Exista o teorie a istoriei, cea a materialismului exclusiv, care susține că toate evenimentele, mișcările și acțiunile sociale sunt motivate de cauze economice.
Este limpede că situațiile economice au un rol important în desfășurarea istoriei. Spre exemplu, atunci când diferența dintre cei “bogați” și cei “săraci” devine enormă, obscenă, atunci corecții și redistribuiri de bunuri sunt necesare. Iar dacă ele nu sunt făcute în chip ordonat, prin consens național, atunci vor fi făcute brutal, prin revoluții. Este iarăși foarte adevărat că liniștea socială este mai sigură în acele locuri unde există o anume siguranță economică și standarde de viață minimal decente pentru toți. Dar toate aceste elemente economice răspund doar uneia dintre probleme și anume ,,cum trăiesc oamenii”. Dar întrebarea esențială care se pune este cea care se referă la ,,pentru ce trăiesc oamenii”, ce anume îi motivează și încă mai exact ce simt ei confruntați cu evenimentele istorice. Iar această întrebare devine crtică și esențială în momentele de criză existențială a Neamurilor. Atunci când în joc este viața sau moartea lor.
În acel moment explicațiile economice nu mai au importanță. Ce are atunci singura importanță este ce au Neamurile mai de preț și ce le mobilizează să acționeze. Iar dacă vom cerceta cu atenție vom vedea că sunt două aceste motivații: dragostea pentru vatra strămoșească, pentru “casă” și “cămin” și pentru tot ce reprezintă, iar al doilea este refuzul de a le lăsa preschimbate printr-o voință străină. Pentru aceasta Neamurile au luptat întotdeauna cu înverșunare. Iar aici vom mai observă ceva.
Cei care sunt gata să lupte fără șovăială sunt și au fost aceia care au ținut drept sfântă, familia. În vorbele lui G.K.Chesterton doar ei sunt în stare să ridice în fața idolilor “puterii” cava mai tare, pe ,,zeii familiei”.
Caci “vatra strămoșească” nu este o abstracție și nu este un “principiu”. Este cea mai concretă și mai apropiată realitate. Este locul unde învățăm să umblăm, să vorbim, să facem și să desfacem lucruri. Unde învățăm să credem, unde învățăm să iubim și învățăm ce trebuie să urâm, să lepădam de la noi. Realitatea și învățămintele “vetrei strămoșești” rămân în noi pentru totdeauna și ele de fapt ne definesc și motivează. În afara “vetrei strămoșești” nu am fi nimic, am fi un număr socio-economic condamnat la cea mai rapidă uitare, poate chiar uitare din Cartea Vieții. Iar dragostea de “vatra strămoșească” niciunde nu poate fi mai covârșitor mărturisită decât lângă un sat.
Iar dincolo de cele pomenite “vatra strămoșească” înseamnă și voință de a o apăra, păstra și transmite celor care vor veni. Asta nu înseamnă stare pe loc, înseamnă devenire în duh și creștere în duh. Dar să nu ne amăgim, ”vatra strămoșească” s-a aflat și se află sub permanent asalt al celor care nu ne vor. Formele acestui atac sunt diferite, uneori războaie, uneori conducători nevrednici și uneori ispita unor învățături străine de duhul vetrei strămoșești. Învățături care sugerează că între “bine” și “rău” nu este mare diferența, că între “normal” și “anormal” există doar diferență de “”percepție”, că familia nu înseamnă însoțirea dintre un bărbat și o femeie. Iar acestor atacuri trebuie răspuns și trebuie răspuns răspicat. Tăcerea, uitatul în altă parte, nu sunt o opțiune. Sau dacă o folosim, în scurt timp am ajunge să spunem cel mai dureros lucru din lume despre “Căminul strămoșesc”, ”ce drag ne ești acuma, când nu te mai avem”.
Existența “vetrei strămoșești” ne îngăduie să ne uităm în urmă cu dragoste și înțelegere. Acolo ne putem imagina că având parte necondiționată, ca în ceva care este cu adevărat al nostru. Datorită “vetrei strămoșești” ne putem bucura când chipul strămoșilor reapare pe fețele copiilor noștri. Nimic pe lume nu poate înlocui “vatra strămoșească”. Cu groază să privim la încercările de a o ucide care se petrec sub ochii noștri: prin larmă pernicioasă, prin apeluri veninoase, prin făgăduințe fără acoperire. Odată vândute, ”vatra strămoșească” și “casa strămoșească” niciodată nu vor mai fi ale noastre și mai rău, chiar amintirea lor ne va osândi și chinui fără milă. Este atâta de lesne să alungăm aburii iluziilor “globalist” uniformizante. Să ne uităm în jur și să vedem că ÎNCĂ “vatra strămoșească” ne aparține și ÎNCĂ o putem apăra. Și cu adevărat merită apărată!
———————————
Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center
6 decembrie, 2017
