Naționaliștii ucraineni continuă să-și bată joc de românii din Cernăuți

3 Dec 2017 by admin, Comments Off on Naționaliștii ucraineni continuă să-și bată joc de românii din Cernăuți

Noua Lege a Educației din Ucraina, adoptată de deputații Radei Supreme și promulgată de Președintele Ucrainei Petro Poroșenko în luna septembrie anul curent, a  nedumerit minoritățile naționale din Ucraina, inclusiv comunitatea românească. Naționaliștii ucraineni nu le pot ierta românilor din nordul Bucovinei faptul de a fi sesizat înaltele instituții și foruri europene. Protestul autorizat din 17 octombrie, ca și celelalte acțiuni publice de nemulțumire și respingere a prevederilor discriminatorii din art. 7 al legii sunt catalogate drept acțiuni separatiste, iar organizatorii acestor acțiuni de legitim protest sunt etichetați nitam-nisam drept oameni ai lui Putin și ai FSB-ului rusesc. E tocmai la modă să-ți speli păcatele dând mereu vina pe Kremlin! Așa poți să crezi că de toate nemulțumirile din țară, generate de clasa politică ucraineană, vinovat e Putin și numai Putin.

Deocamdată nu știm dacă protestul a fost sau nu autorizat de primărie. S-au rostit discursuri de intimidare, s-au proliferat  amenințări directe la adresa președintelui Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, academicianul Vasile Tărâțeanu, învinuit de colaborare cu FSB-ul rusesc. Mitingul de protest din 17 octombrie, organizat de Centrul Cultural și de alte ONG-uri românești din regiunea Cernăuți în fața clădirii Administrației regionale de Stat, prin care românii și-au exprimat dezacordul față de art.7 din noua lege a educației, lege care restricționează dreptul la instruirea în limba maternă în școlile minoritarilor din Ucraina, ar fi fost finanțat de…Moscova. Denigrările au depășit orice margini, incriminându-i-se, în mod cu totul aberant, domnului Tărâțeanu primirea sumei de 300.000 de grivne onorariu din partea lui Putin pentru organizarea protestului din fața Administrației de Stat la 17 octombrie a.c. Cum de rușii n-au plătit în ruble?!

Vârful amenințărilor la adresa domnului Vasile Tărâțeanu a fost atins odată cu avertismentul că va fi umflat și dus „pe sus” în cazul în care va mai încerca să organizeze vreun protest. Naționaliștii au dat buzna în interiorul Centrului Cultural Român, unde se află și Cafeneaua „București”. Clienții restaurantului prezenți în sală, văzând ce se întâmplă, au intrat în panică. La o masă din centrul sălii erau doi copii cu părinții lor. Pentru a le asigura siguranță copiilor, dar și pentru a scăpa ei înșiși nevătămați din mâinile naționaliștilor, clienții au rugat personalul restaurantului să li se permită să părăsească încăperea pe ușa din spate. A fost un adevărat coșmar pentru personalul cafenelei, dar și pentru clienții prezenți în sală. Organizatorii protestului doreau foarte mult să-l vadă pe domnul Vasile Tărâțeanu pentru a-i înmâna personal o diplomă din partea FSB-ului rusesc cu mulțumirile de rigoare ale Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Prin această diplomă i se recunoștea dommnului Tărâțeanu meritul „deosebit” de a fi transformat  Centrul Cultural Român în ”reprezentanța lui Putin în Bucovina”

Intervievat de reporterul BucPress, academicianul Vasile Tărâțeanu a ținut să declare: ”Atacul de ieri a fost nu doar la adresa mea, ci și la adresa celorlalți lideri ai asociațiilor românești din Ucraina, cu un scop vădit de intimidare, amenințare și reducere la tăcere atât la modul general, cât și în cazul dat vizavi de discuțiile contradictorii față de art. 7 al Legii Educației din Ucraina. În mod clar ei vor să ne închidă gura, ca să acceptăm ucrainizarea forțată. După părerea mea, atacul de ieri al naționaliștilor ucraineni împotriva românilor din Cernăuți este un atac împotriva democrației din Ucraina și împotriva înțelegerii interetnice din regiunea Cernăuți”, a menționat Vasile Tărâțeanu.

Poziționându-se în fața Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, tinerii naționaliști ucraineni, cu măști pe față și însoțiți de reprezentanți ai poliției și organelor speciale, i-au adus academicianului V. Tărâțeanu insinuări serioase, învinuindu-l de separatism și colaborare cu organele secrete ruse  (FSB) și i-au dat un ultimatum: dacă va mai îndrăzni să organizeze vreun miting la Cernăuți, mobilizându-i pe români și determinându-i să iasă în stradă, va fi poftit să-și facă valizele și să plece de aici în Rusia sau în România.

Este regretabil că media ucraineană a preluat, aproape în unison, toate insinuările protestatarilor, difuzându-le ca adevăruri absolute.

”Am de gând să-i acționez în instanță pe naționaliștii ucraineni pentru falsurile și insinuările pe care mi le-au adus. De asemenea, voi adresa o scrisoare deschisă celor doi președinți, ai Ucrainei și României – Petro Poroșenko și Klaus Iohannis, pentru a lua apărarea comunității românești din Ucraina. Atacurile, atât directe cât și mediatice asupra Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, ar putea degenera în atacuri cu mult mai grave, de pe urma cărora am putea regreta cu toții. Am de gând să sesizez și OSCE în acest sens. După părerea mea este cazul ca și autoritățile ucrainene și structurile de drept din regiunea Cernăuți să-și facă datoria și să ia măsurile care se impun  pentru a opri asemenea excese de zel ale unor extremiști, pentru care multiculturalitatea și multilingvismul sunt noțiuni total străine”, a mai declarat pentru BucPress Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.

Domnia sa i-a învinuit pe naționaliștii ucraineni, membri ai Corpului Național, de colaborare și complicitate cu cele mai înalte oficialități ale Federației Ruse. ”Opinia mea este că, probabil, cei din Corpul Național sunt curierii Kremlinului și ai lui Putin, pentru că ei au venit la Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți aducându-mi mesajele lui Putin și ale lui Bortnikov, șeful FSB-ului rusesc, nu eu  le-am adus mesaje din Rusia. Probabil că naționaliștii ucraineni au avut împuternicirile necesare pentru așa ceva”, a mai spus Vasile Tărâțeanu.

Academicianul Vasile Tărâțeanu are o simplă întrebare pentru confrații ucraineni, pentru cei care, prin ”deocheata și blestemata” Lege a Educației, au degenerat acest conflict între minoritățile naționale din Ucraina. ”Pentru toți confrații ucraineni, inclusiv pentru doamna Lilia Grinevici, ministrul Educației din Ucraina, am o întrebare: dacă, ipotetic vorbind, poporul ucrainean ar fi rămas în continuare subjugat rușilor, iar aceștia din urmă le-ar fi propus ucrainenilor să renunțe la limba ucraineană în școli începând cu clasa a 5-a, să renunțe la limba ucraineană în grădinițe și să reducă aria de folosire a limbii ucrainene doar la bucătărie, ar fi fost ei de acord cu toate acestea? Care ar fi fost reacția lor în situația salvării limbii ucrainene?”, se întreabă Vasile Tărâțeanu, menționând că dreptul constituțional de a protesta pașnic și de a nu fi de acord cu unele decizii luate, fie chiar și de guvern sau de parlament, încă n-a fost anulat, iar multiplele proteste care sunt organizate aproape zilnic în Ucraina de diferite partide, ONG-uri  sau mișcări de stânga sau de dreapta confirmă acest lucru.

Și încă ceva : dacă oficialitățile, societatea civilă și intelectualitatea ucraineană din Cernăuți tac în asemenea momente, această tăcere nu poate fi interpretată altcumva decât ca o complicitate directă cu extremismul. Or, nu de ură avem nevoie în Bucovina, ci de toleranță. Inclusiv de toleranța față de cel care vorbește o altă limbă, care are alte tradiții, alte valori, alți eroi. Opțiunea naționalismului de peșteră nu are nimic comun cu valorile europene.

BucPress

Foto – Agenția ASS, Pogliad

Sursa: http://bucpress.eu/politica/nationalistii-ucraineni-continua-sa-si-5518

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii