Cuvânt și iubire

Mitocanul s-a aşezat de o bucată de vreme între noi. Un timp a putut fi ignorat şi marginalizat ca o insectă neplăcută, sâcâitoare şi parazitară. Dar mitocanul nu se împacă a fi ignorat, el trebuie să agaseze direct, împinge din coate, da cu gură, se bagă în vorbă, se aruncă în fruntea bucatelor, se înmulţeşte, se bagă pe fereastră (după ce ai avut inspiraţia să îl scoţi pe uşa), te scoate din sărite. Mitocanul poate fi înâlnit în tot locul şi, profitând de împrejurarea că lumea s-a clintit din temelii, a ajuns să fie prezent în toate părţile: în politică, în artă, în cultură. Mitocanul a ajuns să decidă şi să aspire la poziţii de comandă. El pretinde onoruri şi se invită la mesele oamenilor de bine.
Mitocanul a avut începuturi foarte modeste şi cel mai adesea dubioase. De regulă provine dintre cei alungaţi cu ruşine de prin sate şi s-au aciuit, ca băieţi de prăvălie şi slugă de alergătură, prin fundul mahalalelor. Tot ca regulă poartă nume predestinate: Prună, Muscă, Usturoi, Cioara, Frunzăverde s.a.m.d. Nume care ar fi trebuit din capul locului să nu fie acceptate în spaţiul public. Dar după ce lumea s-a întors cu fundul în sus, mitocanul a prins avânt. Ce era lepădătură a trecut în frunte şi natural mitocănimea a fost trup şi suflet din noua aşezare a haosului malign. Fără convingeri şi fără rădăcini mitocanul s-a alăturat fără problem oricărui nou stăpân.
Mitocanul se bagă în vorba celor care nu au prudenţă de a îl lua la goană cu parul din capul locului. El trece imediat la intimităţi şi la tutuiala groasă. Mitocanul este bucuros la alint şi îşi numeşte pruncii: Valerică, Costel, Lucica, etc. fără a se gândi că pruncul în faşă va fi moşneagul de mâine şi a-i zice ,,Floricel” nu ar mai veni la socoteală. Mitocanul se bagă la stăpân şi se ploconeşte dezgustător. Şira spinării îi este elastică, dar pe la spate, îşi vorbeşte “jupânul” de rău şi îl fură. Dacă îi vine la îndemână îl păleşte în cap cu parul!
Mitocanul şef, sau doar crezându-se şef, este un dezastru. Este rău, nemilos, ordinar. Dintre mitocani s-au ales cei mai cruzi gardieni de puşcărie sau “majuri” în armată. Mitocanul are vocaţie de turnător. În atari domenii mitocanul se înaripează: este voios, entuziast, neobosit.
Mitocanul poate fi întâlnit în tot locul. El mişună, a miroase pe sub uşi şi la gaură cheii.Trage sforicele, răspândeşte vorbe, calomniază, se laudă cu ceea ce nu a făcut (şi crede el că ar fi făcut), vorbeşte întruna, împroaşcă, ofileşte tot în jur. Mitocanul este năbădăios, categoric, sigur. El nu are îndoieli şi impertinenţa îi ţine loc la toate: de logică, de gust şi mai ales, de bun simț. Cu nepăsare şi inconştienţă el se aruncă în vorbă, întrerupe, ”comunica”, vorbeşte în adunări, insultă, emite sentinţe şi, culmea, crede că raţionează. El dă drumul cu inconştienţă la judecaţi de valoare şi se opinteşte în aprecieri teoretice. Înfigându-se acolo unde nu îi este locul, el crede că prin insultă şi grosolănie poate înlătura păreri, tradiţii şi valori recunoscute. El confundă zbieretul cu inteligenţa şi aici greşeşte grav. În loc să se dezlănţuie şi să se limiteze la insulte, înjurături directe şi rotitul ciomagului, domenii unde are reale aptitudini, el asudă în discursuri şi se epuizează în eforturi teoretice, care nu se potrivesc deloc cu natura lui simplă şi necomplicată de jocul subtil al gândirii.
Mitocanul bântuie, face teorii, rânjeşte şi behaie ca o capră în credinţă că zâmbeşte sau râde. Ucide cu truisme şi emite solemn adevăruri pe care le ştie şi pruncul în faşă. Mitocanul confundă grosolănia cu demnitatea şi urăşte frumosul.
A cam venit vremea ca mitocănimea să fie împinsă înapoi în zonele de unde provine. Să ne despărţim de mitocan cu scârabă şi spunând, ”la nevedere”.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

2 decembrie, 2017