Obiectul  de  sacrificiu

 

Caut răspunsul pentru cei ce m-au întrebat

Cum aş căuta în sfera de lumină

Strigătul de încolonare al cuvintelor

Ce sparg prin rezonanţă

Porţelanurile întâlnite în aer

Oglinzile încăpătoare ce ascund corpurile

Urmărite de obsesia reflexiei

 

Întrebarea e rostul unui suflet ce nu a trăit în zadar

Ci a frământat gândul i-a fost propoziţie principală

Mulţi ar dori să privească lumea

Precum maeştrii de înţelepciune

Lecţia de privit nu respinge

Nu acuză lucrul pus în valoare

Pe soclul raţiunii

 

Înlăuntrul nostru

Precum în geamantanul pregătit

Pentru a însoţi viaţa

Stau rânduite răspunsurile

Într-o râvnită simetrie

Sentimentul privilegiat

Foloseşte şansa prieteniei şi iubirii

Pentru a găsi tabloul cu rame aurii

Unde răspunsul princiar şi-a aşezat chipul

Precum un zeu

Ce îşi adoră

Obiectul de sacrificiu

 

De atunci nu te-am mai văzut

 

Era sâmbătă seara

Şi erai prins între vise

Ca într-o pânză de păianjen

Te-am eliberat

Ţi-am dat să bei ambrozie

Erai aproape vindecat

Începuseşi să vinzi violete

Începuseşi afacearea aceasta profitabilă

Care îţi permitea

Să-ţi măsori forţele cu cei îndrăgostiţi

Dintr-o dată a început să plouă

Tristeţea udă până la piele

Ţi-a intrat în sân

O mulţime de puşlamale au urmat-o

Trăitorii unei lumi

În care şi cel vinovat

Şi cel nevinovat

Trec prin acelaşi malaxor

Amestecându-şi sângele

 

Dimineaţa la raport

Nu mai era nimeni

Crinii îşi depuseseră coroana regală

La picioarele teilor

Teii la picioarele cailor albi

Era din ce în ce mai curat

În sălaşul fiinţei

Aşa se ducea vestea

Pe firul acela de ametist

Desenat de privighetori

 

Nu ştim

 

Nu ştim de-avem prezent, ori nu avem

Dar multe amintiri avem precis

Albastrul pus pe frunte ca barem

Să  ne măsoare gândul indecis

 

Avem doar timp ori poate ni se pare

Pictat suptil pe vechile icoane

Şi între sâni străini sau în cutare

Loc condamnat de sfintele canoane

 

Nu ştim de-am fost părinţi ori ne-am născut

Direct bunicii albelor ninsori

Ori din ninsoare-naltă am crescut

Crini albi pitiţi la negre subţiori

 

O, de ne-am şti trecutul n-am minţi

Şi nu ne-am irosi în vorbe fără preţ

Pe vameşii de lux nu i-am simţi

Cum ne confiscă visul îndrăzneţ

 

I-am dezbrăca avid de cele sfinte

Pe cei pierduţi în barul unui gând

Ca iadu-n flăcări dulci să îi alinte

Iar raiul să îi uite pe pământ

 

Desertul  îngerilor  

 

 

Ninge glorios

Pe masa tăcerii

Mesenii servesc desertul îngerilor

Cei ce se cunosc între ei

Vorbesc,

Aşezând ornamente de zăpadă

Pe propria vorbire

Despre fericirea ce i-a cuprins

Şi care va grava luna cu numele lor

Ninge colorat

Sufletul omului se transformă în curcubeu

Ochiul zăboveşte

Pe feţele dimineţilor de zăpadă

Prea albe pentru un magician

Prea înfocate pentru un poet

Excesiv de tulburătoare

Pentru un pictor puber

 

Cum ai să te declari îngerul tinereţii

Mângâindu-ţi ostentativ aripile

În faţa timpului care te urmează

Când toate admiratoarele

Primesc fără jenă

Între sâni

Bancnota omului de zăpadă

 

Decibeli de speranţă     

 

 

Miros a flori de in şi cânepă

Cum altfel mi-aş putea ţese ideile

Cum le-aş finisa cămăşile

Să mă vadă lumea

Prinzând fluturi cu ele în aerul citadin

Folosind formule magice

Într-o mică dedicaţie de sfinţenie

Neaparat de sfinţenie

Că alt cadou pentru ziua de mâine

Nu ar putea fi

 

Mă întorc din zborul visului

Cu experienţe noi

Cu bobiţe de pe spicul altora

Atât cât să-mi ajungă

Până la sfârşitul anotimpului.

Acolo unde nu ştiu

Aşez degetul mai apăsat

Însă esenţa ştiinţei nu iese sub presiune

Lumina se pliază în tot atâtea culori

Câte schimbări la faţă

Impresia strânge melodia timpului

Cum burduful unui acordeon

Liniştea serii

 

Mulţi ar dori să cunoască fenomenul

Să păstreze compasul ce-l măsoară

Aşa cum măsoară viaţa

Boncănitul cerbilor

În decibeli de speranţă

————————————————–

Ana ARDELEANU

Mangalia

29 noiembrie, 2017