Cristina CREȚU: Versuri
Casa noastră-i pasăre tăcută
Casa noastră este tot mai mică,
De câteva ierni, e de-o palmă-n pământ,
Când vin ninsorile, copilării uitate,
Desenul lor rămâne viu şi pur.
Ce rătăcite gânduri! Ce ninsoare
Mi se aşterne uneori pe gând,
Casa noastră-i pasăre tăcută,
Ce puii şi-a pierdut, pe rând, pe rând…
Măturătorii
Măturătorii au obosit,
stau pe o bancă şi beau apă.
Lângă ei, măturile lungi şi roase.
Au o sfinţenie ca-ntr-un tablou de Ressu
aceşti măturători bând apă,
aurii le sunt feţele şi mâinile muncite.
Soarele în octombrie e mai blând,
mii de braţe îi mângâie,
par îngeri odihnindu-se
şi nu ştiu.
Din giulgiu de lacrimi
Tăcerea este ca amurgul
căzut peste o câmpie.
Umbrele negre ale plopilor
închipuie drumul
spre care se uitau femeile satului
aşteptând.
Eroii nu s-au mai întors,
decât câţiva bărbaţi cu suflete răsturnate.
Unul avea un picior de lemn
şi în ochi o pasăre de pradă.
Unde e ţara pentru care s-a plâns?
Iarba creşte frumos
din giulgiu de lacrimi.
———————————–
Cristina CREȚU: Versuri
București
28 noiembrie, 2017
