Alexandru Nemoianu: ,,Darurile”
Tot mai des, în lumea cotropită de materialism și cosumerism vulgar și de proastă calitate, obișnuim să ne facem “daruri”, de cele mai multe ori primind lucruri de care nu avem nevoie. Este firesc ca într-un asemenea climat să pierdem semnificația profundă a “darului” și a “dăruirii”.
“Darul” este o împărtășire din propria ființă, din bunurile materiale și duhovnicești ce le avem, alegem să jertfim o parte către un semen. Este o manifestare de dragoste și atunci când “darul” este primit cu bucurie și recunoștință, are loc și o împărtășire de gând și sentiment, o comuniune în duh. Acest lucru nu este întâmplător căci “modelul” oricărui “dar” vine de la cele pe care toți și fiecare, le primim cu infinită generozitate din partea Celuia care ne-a și adus în ființă.
Tot ce este mai de preț, absolut tot, ne este dat în “dar” încă la zămislire: sănătate, putere, gândire și în plus, lumina, aerul, apa, tot ce ne înconjoară, văzut și nevăzut. Acestea sunt “darurile” pe care le primim, ”talanții” care ne sunt dați în grijă. Pentru că darul este fără preț și cu neputință de plătit, dar anume obligații pentru ceea ce primim avem și, din partea noastră, este așteptat să și împlinim aceste obligații.
În primul rând ni se cere, minimal, să nu uităm cine ne-a dat aceste daruri, să nu ne fălim că sunt ale “noastre”, pentru că nu sunt. Ce este și ce depinde doar de noi, toți și fiecare, este modul în care vom folosi aceste daruri. Și aici din nou se vădește dragostea nesfârșită alui Dumnezeu pentru toți oameni, pentru toți și fiecare. Căci cantitatea de dar poate să fie diferită, unii primesc mai mult, iar alții mai puțin. Dar fiecare are obligația să folosească acest dar spre a îl “preschimba”, a îi adăuga truda omenească. Acest lucru ne este dovedit de Sfânta Sfintelor Ortodoxă, Sfânta Cuminecătura. Darurile aduse nu sunt boabe de grâu și boabe de strugure, sunt aduse pâine și vin, deci darurile primate și transformate prin trudă omenească. Acesta nu este doar un simbol, este o comandă. În această lumină nu cei “vestiți” ai lumii sunt de preț. De preț sunt cei care folosesc spre bine darul pe care l-au primit, fie el cât de mic. Așa a făcut “văduva” care a aruncat doi gologani în vistieria Templului, dar acei doi gologani erau tot ce avea ea. În acest fel “văduva” a putut spune cu dreptate, ”Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă”(Ps. 113,9). În aceasta vedem și împlinirea destinului omenesc, colectiv și individual.
Împlinirea destinului omenesc este de a ajunge Hristos prin “asemănare”, fiu adoptiv al lui Dumnezeu, nu prin identitate, nu prin fire (căci aceasta nu este cu putință), ci prin Har, prin participarea la natura lui Dumnezeu. Iar de aici și într-un asemenea mod, am intra în comuniunea dragostei unul cu altul și ne-am apropia, un ceas mai devreme, ”Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.”
———————————
Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center
26 noiembrie 2017
