Irina Staver: Poeme
(NE)PRIETENOS
Dar cine mi-e prieten,
Să-mpart cu el durere
Când viscolul tăcerii
Pe inima mea geme.
Acel prieten care
Îmi face drum spre soare,
Plătind cu nenorocul
Invidiei umane.
Dar cine mi-e prieten,
Doamne?
În loc de iarbă verde
Am spini pe sub picioare,
În loc de bunătate-clepsidră cu venin
Şi tot mai mulţi mă lasă
Şi prea puţini mai vin.
Sub „Marele Imperiu”
Al micilor relaţii
Mă uită acest secol,
Îi uit şi eu pe alţii.
GRĂBIŢI ÎN SECOL DE GRANIT
Suntem grăbiţi în secol de granit
Ne-au ruginit şi oasele de pe la tâmple,
Şi nu deoarece am fost bătrâni
Dar pentru c-am uitat a mai fi simpli.
Pe verdele naturii-mamă
Am ridicat case de piatră
Şi niciodată, niciodată
Pe acolo viaţa nu mai calcă.
Suntem grăbiţi în secol de aramă
Ne spunem iubirea pe-o bucată de aur..
Uşor ne despărţim şi prea se duce timpul
Şi-am înteles nimic când spre trecut se-ntoarce chipul.
Granit, acesta e cuvântul!
Oare n-aţi vrut să fiţi tulpini spre cer?
Ah, oameni, nişte strigoi din piatră
Cu tâmple ruginite laolaltă.
Suntem grăbiţi dar unde alergăm?
Când uşile închise ni se-arată.
Te mai opreşte mamă şi mai deschide-mi tată
O poartă.
ŞI DACĂ?
Şi dacă n-ar fi toamna
În frunze să mă-mbrace,
Eu cum să calc pământul
Rodit de spini şi ace?
Şi dacă n-ar fi iarna
În zale de mărgele,
Eu cum să fiu frumoasă
Când frigu’n mine geme?
Şi dacă primăvara
Ar dispărea de tot,
Eu cum să chem cocorii
La moarte şi potop?
Şi dacă n-ar fi vara
Cu iarba-i pe câmpii,
M-aş duce-n altă vară
Unde mai sunt copii!.
——————-
Irina STAVER
Chişinău, Basarabia
25 noiembrie 2017
