Cuvânt și iubire

Probabil că cel mai reprezentativ om de cultură german în veacul XX a fost Ernst Junger (1895-1998). El a fost ofițer de carieră, a luptat în Primul Război Mondial ca ofițer al unei unități de asalt, mereu în linia întâia și a primit cea mai de seama distincție militară germana, ”Pour le Merit”. O distincție pe care, în cursul acelui război, au mai primit-o doar alți șaptesprezece ofițeri, Ernst Junger fiind cel mai tânăr dintre ei. Apoi, după război a devenit un faimos scriitor și om de știință, entomolog. Câteva specii, de el descoperite, îi poartă numele. Ei bine acest mare om spunea că, dacă vei analiza orice formă de existență, vei constata că doar 10%  are rost utilitar iar restul de 90%  este strict frumusețe de dragul frumuseții. Într-un chip diferit același lucru l-a văzut și Fiodor Dostoievski și aceasta a făcut cu putință vestita afirmație, ”Frumusețea va mântui lume”. O afirmație profund creștin ortodoxă arătând dragostea lui Dumnezeu pentru lume și încă mai vârtos pentru om. O dragoste atâta de mare încât îl face pe teologul Pavel Evdokimov să îndrăznească a o numi “dragoste nebună”, fără margine, infinită, fără motiv (inteligibil oamenilor). La acesta iubire și revărsare de iubire, care se exprimă în explozia de frumusețe a celor din jur, ne putem întreba, care poate fi răspunsul oamenilor? Deoarece Dumnezeu l-a făcut pe om după ,,chipul și asemănarea Lui” cu un scop, și acest scop era posibilitatea de a comunica, de a conlucra. Deci omul nu este în fața lui Dumnezeu un obiect pasiv, o “jucărie”, el este înzestrat cu enorme  “daruri”: rațiune, putere, voință și mai ales libertate; posibilitatea de a alege între “bine” și “rău”. Posibilitate care în final îl va așeza ,,de-a dreapta” sau “de-a stânga”, în Rai sau în Iad. Dar care sunt lucrurile pe care poate și trebuie să le facă omul, nu pentru a “răsplăti” pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu are lipsa de “răsplata” noastră și asta întrucât de la El și prin El le avem pe toate? Dumnezeu așteaptă din partea noastră rugăciune, dragoste și efort. Dumnezeu nu iubește leneșii și cei care așteaptă totul de-a gata. Că așa este ne-o dovedește chiar Sfânta Sfintelor a Dreptmăritorilor (căci trebuie să fim înțeleși singurii care au TOT adevărul Dumnezeiesc, sunt creștinii Ortodocși, nimeni altcineva), deci Sfânta Liturghie.
Darurile aduse și preschimbate în chiar Trupul și Sângele Mânuitorului sunt pâine și vin. Nu sunt boabe de struguri și spice de grâu. Sunt acestea, dar transformate prin truda oamenilor. Deci iată conlucrarea pe care o așteaptă de la noi Dumnezeu. Iar la asta se adaugă efortul fiecăruia de a se îmbunătăți sufletește, prin rugăciune, prin post, prin milă față de aproapele. Iar, încă mai mult, prin cinstirea locașurilor de închinăciune, a Bisericilor.
Cei care îl iubesc pe Dumnezeu trebuie să ofere locașuri demne de un asemenea Dumnezeu ca al nostru, al Ortodocșilor. Cei care tăgăduiesc acest lucru comit, din știință sau neștiință, un teribil păcat. Să ne aducem aminte de “ungerea” lui Iisus cu mir “de mare preț”. Un recipient care costă 300 de dinari. O suma mare, considerând că o zi de lucru, la acel timp, se plătea cu un dinar. Iar cel care s-a “revoltat”, cel care s-a grăbit să spună că acei bani trebuiau folosiți pentru “săraci”, nu a fost altul decât Iuda Iscarioteanul, cel care câteva zile mai apoi îl va vinde pe Făcătorul a toate. Cei care azi, conștienți sau inconștienți, răcnesc, ”spitale nu biserici” nu fac decât să se unească în duh cu Iuda Iscarioteanul. Și știm care a fost sfârșitul aceluia! Aici trebuie să fim cu mare grijă și să ne ferim ca de foc de îndemnurile celor care urăsc Ortodoxia deschis sau care stau amăgiți în secte rupte de Dumnezeu. Aceia uită că, ” de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar oșteni cei ce o zidesc. ”(Psalmul 126,1). Iar mai departe, iarăși să ne amintim că …” așa și cu credința; dacă nu are fapte este moarte în ea însăși…”(Sf.Iacob,2:17) și încă mai mult…”tu crezi că unul este Dumnezeu?  Bine faci, dar și demonii cred și se cutremură…”(Sf.Iacob,2:19). Deci jertfa către Dumnezeu, pentru cinstirea lăcașurilor unde I se aduce laudă și unde I se cere milă, este o jertfă binecuvântată, ziditoare. Este singurul mod în care oamenii pot arăta dragostea lor față de Dumnezeu. Cu durere trebuie să amintim și despre cei care urăsc Ortodoxia, despre nefericiții care au părăsit belșugul duhovnicesc al Dreptei Credințe, pentru puștiul și seceta pierzătoare de suflet a sectelor. Secte care din mândrie, înșelare, prostie, proliferează exponențial. Peste 25 de mii de asemenea rătăciri există în lume. Este un cancer care a metastazat!
Noi, Pravoslavnicii, nu trebuie să îi urâm pe cei rătăciți dar din toată inima să respingem învățătura lor otrăvită. Învățătură rezultată din reaua folosință a darurilor date de Dumnezeu, din emularea  “exemplului”  lui Lucifer. Căci nu există mai mare putere în lumea creată decât cea a voinței libere unită la un loc cu conștiința de sine și puterea rațională. Folosită rău această liberă voie poate avea consecințe înspăimântătoare. Le vedem în roada otrăvită a sectelor.
Dar noi, Ortodocșii, să stăm lipiți de Maica noastră bună și sub îndrumarea ei să nădăjduim că într-o zi vom reveni în Raiul ,,unde ne-a vrut Dumnezeu”.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

22  noiembrie 2017