România, pentru tine! Un proiect antologic Armonii Culturale, dedicat sărbătoririi Zilei Naționale – 1 Decembrie 2017
Dragi prieteni,
Ne-am gândit să celebrăm Ziua Națională, cum altfel, dacă nu prin poezie? Așa că, așteptăm din partea tuturor celor care doresc să participe, maxim 3 poezii tematice, dedicate României sau sărbătorii Zilei Naționale.
Textele vor fi tehnoredactate în Word, format A4, font Times New Roman 12 pct., la 1 rând. Pentru ca timpul dedicat editării să fie cât mai scurt, proiectul fiind FULGER, avem rugămintea ca textele să fie perfect corectate și cu diacritice.
Poeziile vor fi expediate (completând inclusiv adresa poștală, nr. de telefon) însoțite de numele complet și fotografia autorului, la adresa de e-mail: geocosynus@gmail.com. Orice alte lămuriri le puteți solicita și telefonic la nr. 0741-078.627.
Poeziile vor fi publicate integral pe 1 Decembrie pe site-ul revistei Armonii Culturale și vor fi incluse în volumul omagial, intitulat „România, pentru tine!”, pe care îl dorim finalizat cât mai curând. Autorii vor apărea în volum, în ordinea strictă a primirii materialelor, neexistând un alt criteriu de înseriere.
Inițiatorii proiectului – și, implicit, coordonatorii volumului – sunt Gheorghe A. Stroia (RO) și Cristian Petru Bălan (SUA) – membri ai Academiei Româno-Americane de Arte și științe.
Cei care doresc să achiziționeze volumul, o vor putea face, trimițând odată cu materialele și comanda fermă cu nr. de exemplare dorit, la aceeași adresă de email. Un exemplar va costa 25 de lei, cu taxe poștale incluse (expedierea prin Poșta română), neexistând un număr de exemplare obligatorii ce trebuie comandate, însă fiecare autor cred că dorește să aibă măcar un exemplar. La recepționarea materialelor, imediat după evaluare, veți primi și datele aferente efectuării plății.
Data limită de primire a materialelor este 12 noiembrie 2017. Așteptăm materialele voastre, dedicate lui 1 Decembrie național!
PS: Textele nu vor fi însoțite de CV-ul autorului! Singurul nostru CV este: EU SUNT… ROMÂN. Sărbătorirea din acest an împărtășește excepționala zicere a lui Petre Țuțea: „Dumnezeu este Român!”…
Ne rezervam dreptul de a păstra standardul valoric și calitativ ce caracterizează activitatea revistei și editurii Armonii Culturale.
Coordonatorii proiectului
—
Cu prețuire,
DETALII DE CONTACT
GHEORGHE A. STROIA
Scriitor – Editor – Membru al ARA
28/30 Siret, 625100 Vrancea, RO
fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627
e-mail: geocosynus@gmail.com