Monica Ilaș: Poesis
se vor întâlni
Un cer cu armură despică drumul
înspre stâncile gri – f ă r ă p o r ț i .
Lacrimile erei de pe obrazul stelelor
se vor șterge odată cu
î n d o i e l i l e n o a s t r e.
Nu suntem cei care vor
purta f ă c l i i l e s o n o r e în mână.
Vom licări până când întrebările
se vor î n s e n i n a în trupuri.
În primul buzunar al timpului
am fost raze și fluturi printre nuferii topiți
sub genele de rouă ale mării.
Ne adăposteam sub zborul pescărușilor
care silabiseau zările
și ne lăsam purtați din întâmplare,
privind cum destrămarea șoaptelor
ne deslușea printre p i c ă t u r i l e
a l b a s t r e d e c e a r ă.
A m f o s t eroarea care…
întâmplare
Peste diminețile tainic închise,
între rafturile goale de frunze,
trotuarele cu rădăcini
și-au pliat colțurile alămite
î n p u s t i u .
Nu vrem să ni se mai folosească
numele de liliac alb,
nici chipul să ni-l pierdem
printre semnele vechi
de fiecare dată când ni se dublează
cuvântul înaripat pe umerii largi
ai scoicilor.
Ne abatem străvezii de la glasurile
misterelor neîndulcite cu ceaiul
după-amiaza și lăsăm dincolo de cuvinte
b ă n c i l e a b s e n t e.
Haþiturile întâmplării de fosfor
pierd punțile p e r e c h e
în oglinzile vinovate de singurătate
și tainele nisipului pătrund
î n z o r i i d e p ă r t ă r i l o r…
Ochii pietrelor vegheză picăturile
din gândurile aburite,
iar respirația fină a bolților
câștigă printre rafturile goale
o s t â n c ă .
noapte
Cu umerii goliți – noaptea
ne-a îndemnat să intrăm
prin ușile deschise
a l e p l o i i…
Ne-a promis că trotuarele
ne vor
însoți pașii fără pereche
spre coroana luminii
care va răsări dincolo de cuvinte.
Am numărat ochii stelelor
ca să putem îngenunchia
de fiecare dată, când
vor cădea, din cer, ecouri absolute
p e n t r u n o i !
——————————————————–
Monica Ilaș
Italia
30 septembrie 2017
