Cuvânt și iubire

În zona istorică foarte cenuşie pe care o străbatem în cea mai bună măsură neplăcerile şi neajunsurile sunt datorate împrejurării că oameni incompetenți, nepregătiţi se strecoară în locuri unde nu ar avea ce să caute.
Este vorba de cei care cultivă cu înverşunare şi mai ales neruşinare, pretenţii fără acoperire. Împrejurarea că asemenea indivizi ajung în poziţii de decizie, complet nepotrivite caracterului lor moral sau credentialelor scolastice şi încă ar fi rău. Dar mai rău este faptul că pentru a se menţine în “scaun” asemenea indivizi se înconjoară de curteni, încă mai incapabili şi care le sunt obligaţi personal, cultivă diviziunea şi mediocritatea, urăsc deschis pe oamenii buni: moral sau profesional sau amândouă.
Fără bucurie voi oferi un trist exemplu. Ce urmează nu este o condamnare este doar exprimarea unei părerei, a unei opinii. Exprimarea sinceră a unei opinii despre o persoană publică. Nu este vorba de nimic “personal”, este doar o părere despre un slujitor public. Dar această opinie s-a alcătuit în cursul a douăzeci de ani de convieţuire în vecinătatea unui asemenea personaj, păunaş cu pretenţii fără acoperire. Nădăjduiesc că acest exemplu va face mai grea promovarea indiviziilor mânaţi de pretenţii fără acoperire.
Este vorba despre un călugăraş ajuns, prin anii 90 ai veacului trecut în America. (Era “fratele Ionică” un nume aş zice predestinat. Nume de slugă la dârjală).
Originea lui este într-un sat din Ardeal. Nu este de tot limpede dacă naşterea lui s-a făcut într-o familie închegată sau din strictă “iubire”,  în flori (în limbaj local “bitang”). Dar asta nici nu are mare importanță.
Foarte tânăr a intrat în obştea Mănăstirii Sâmbătă de Sus (“Brâncoveanu”). Fratele Ionică avea de slujbă îngrijirea şi supravegherea unui Ierarh cuprins de neputinţe. Era o slujba pe măsură “talanţilor” ce- i fuseseră încredinţaţi, nu foarte mulţi. În atare context Fratele Ionică a deprins bucătăritul. Aici a dovedit dăruire şi inventivitate, se purta că o bună gospodină. Din nou o slujba pe măsură “talanţilor” săi.
Tot atunci ajunge omul de camera slujitorul de goana al Mitropolitului Antonie Plămădeală.
Cu şiretenia specifică săteanului periferic Fratele Ionică a înţeles că între bucătărie şi sufragerie nu era decât o uşa. În acele moment s-a decis simplul frate Ionică să se avânte spre locuri pentru care era complet nepotrivit şi nepregătit.
Ca slujitor de camera al Mitropolitului Antonie (şi nu are rost să umblăm cu eufemisme, deci ca valet) a început să îşi urmărească scopurile de mărire.
Mitropolitul Antonie nu l-a considerat niciodată mai mult decât era, un valet şi bucătar, dar s-a folosit de el în planurile ce le avea cu Mănăstirea Sâmbătă de Sus.
Mitropolitul Antonie a făcut din Mănăstirea Sâmbătă proiectul său preferat. Practic, a reîntemeiat mănăstirea. În acest context el l-a aşezat pe fratele Ionică ca stareţ al obştii. În acest fel Mitropolitul era sigur că nu va avea decât ascultare deplină.
Fratele Ionică s-a avântat în a cere scaun de Ierarh dar cererile lui au fost luate, în cel mai bun caz, în râs. (Însuşi Antonie i-a spus răspicat: ”mai tu nu eşti de Episcop”). Ionică plângea ca un bitang râzgâiat.
După trecerea la cele veşnice ale Mitropolitului Antonie pentru Ionică au venit clipe dificile, a avut în faţă “momentul adevărului”
Un alt cleric a fost numit stareţ şi călugăraşul în cauza a fost retrecut acolo unde îi era şi ar fi trebuit să îi fie locul.
Dar cuprins de patimă măririi s-a refugiat din Mănăstire, împreună cu câţiva “călugări” cu credențiale foarte dubioase. De acolo el a început să îl bombardeze pe Arhiepiscopul Nathaniel al “Vetrei” cu cereri şi făgăduinţe nelimitate.
Deşi fusese avertizat de către Mitropolitul Antonie împotriva unui atare pas.IPS Nathaniel s-a lăsat păcălit.
Această a fost rezultatul naivităţii Lui, împrejurării că nu cunoştea capacitatea duplicitară a ţăranului român periferic (decăzut) dar şi unei dorinţe de a întemeia un aşezământ monastic în Detroit.
Prin urmare Ionică împreună cu acei “călugări” a ajuns în Lumea Nouă.
Aici el să comportat cu o slugărnicie falsă desăvârșită. Din gură lui nu ieşeau decât vorbele: ascultare, supunere, slujire. Dar foarte repede adevăratele lui culori au prins să fluture.
Iniţial a fost trimis ca preot al Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan (la circa 30 de Km.distanţă de “Vatra”.
Aici există o distinsă comunitate monastic la vremea respective condusă de Maică Stareţă Benedicta Braga pe care, foarte mulţi credincioşi o aşează între Sfinţi.
Pe această femeie cu chip îngeresc nu o putea păcăli fratele Ionică! După o încercare de a seduce samavolnic o “maică” , Ionică a fost invitat să îşi vadă de drum.
Atunci s-a apucat a făgădui că va sluji o mănăstire din Detroit plănuită de către IPS Nathaniel.
S-a aşezat acolo cu acei “călugări” şi foarte repede şi-au dat aramă pe faţă.
Unul dintre ei avea o morbidă atracţie fizică spre femei mult, mult mai bătrâne decât el (30-40 de ani diferenţa), un altul a plecat ca şofer, un altul s-a însurat.Totuşi Ionică persistă şi toate eşecurile le aruncă în cârca “împrejurărilor”. Mai grav IPS Nathaniel continuă să îi acorde încredere. În scurtă vreme a convins comunitatea “Vatra” să îl aleagă Episcop Auxiliar. Majoritatea au avut serioase îndoieli din început şi alegerea lui a fost, în fapt, un vot de încredere dat IPS Nathanail. În ciuda naivităţii dureroase de care a dat dovadă.
Încrederea era doar până la un punct. Căci fapte urâte, la început doar “găinării” au început să se adune.
Dar după ridicarea la starea de Episcop Auxiliar nu a mai avut limită. S-a crezut pentru veşnicie urcat pe “caii cei mari”.
Un stareţ nou a fost adus, Dr.Mihail Filimon azi vrednic vlădică în Australia. El a căutat să pună minimal rânduiala dar a fost sabotat fără milă prin Ionică şi ai lui. (Vorbeam la începutul textului de vocaţia pentru sub mediocritate a acestor carierişti). În final Dr. Mihail a plecat.
În lunile următoare Ionică a reuşit să îl stoarcă de mulţime de bani pe Dr.Mihai Ronnett. I-a făgăduit marea şi sarea, grijă la bătrâneţe etc. (Bun înţeles vorbe în vânt.)
Ionică a folosit, fără incuvintare, pecetea Episcopiei şi şi-a adus slujitori pretinzând că ar fi “lucrători religioşi” (categorie favorizată la emigrarea în Statele Unite). Între ei părinţii supusului sau “deacon” Sebastian Dumitraşcu (inzestrat cu o voce de capra). Dar nu numai. Un fals şi, sub legile americane, fapta penală.
Curând au fost oameni care au înţeles cu ce au de a face.
IPS Nathaniel a căutat să îl scoată din “scaun” dar nu a fost ajutat de Sinod.
În 2007, subsemnatul, în volumul “Trepte” am menţionat eşecul “fratele Ionică”. (Pentru asta am fost grosolan atatacat de câţiva “popi” mai uşurei la minte). Acei popi au fost Laurentiu Lazar, Remus Grama și Romey Rosco.
Pe Laurențiu Lazar și pe Remus Grama îi înțeleg până la un punct. Primul este un campion al cauzelor pierdute și compensează asta printr-un soi de morgă stultiara. Remus Grama este un caz mai complicat. Mă tem că este moral cu coloana vertebrală frântă și incapabil să mai facă lucruri care sunt moral bune. Se complică în politici și se rătăcește. Dar fundamental este un om decent având un caracter slab. Romey Rosco este un troglodit. Un poștas provenit dintre dezaxați. O combinație între lașitatea de ramă și agresivitatea de șobolan. Fără urmă de cultură de orice fel ‘ cred ca are credențialele morale ale unei “centuriste”. Acești trei popi au aflat de bine să atace observațiile corecte ce le făcusem despre Irineu încă din 2005. Au acționat din lașitate și din prostie.
“Ionică” a abandonat mănăstirea din Detroit şi împreună cu personaje foarte obscure (un şofer de cursa lungă, o femeie care se consideră înrudită cu Împăratul Tuturor Rusiilor şi alţi eisdem farina) a întemeiat un aşezământ în Michigan. Aşezământul nu are vieţuitori dar la numeroasele lui “hramuri” apar sumedenie de “moaşte” şi icoane “făcătoare de minuni”. Totul este posibil dar aici este vorba de exploatarea nemiloasă a celor mai simpliste superstiţii. El nu are acolo o obște. Există o gașcă de interes, șoferul Leica și, cum ziceam, o femeie Romanoff. Acea femeie se pretinde, nici mai mult si nici mai putin, ca fiind înrudită cu familia:Tarului tuturor Rusiilor’. Daca asta nu este indiciu de serioasă maladie psihică mă întreb ce ar putea sa fie.
În toată această vreme Ionică a căutat să divizeze Episcopia “Vatra” folosind zvonuri şi la nevoie un soi de şovinism de operetă. S-a înconjurat cu clerici dubioşi (între ei un cleric cu credentiale canonice inexistente, un altul care, spre nefericirea lui se crede scriitor, care confundă noţiunea de “teandric” cu cea de “theocratic” şi asemenea pe cea a penibilului şi demn de compătimire ”poştaş prin forţa lucrurilor abstinent “ (sau abstinat, mai degrabă). Caci o jertfă adusă Veneri, în cazul său, ar fi crâncena formă de chin.
Din plin s-a văzut asta în cursul unui nefericit “dialog” dus de “Vatra” cu aşezămintele Patriarhiei Române. (În acest caz de fapt se confruntau două poziţii ireconciliabile. Patriarhia Română consideră că i se cuvine autoritate canonică asupra “Românilor” din America. Episcopia “Vatra”, dimpreună cu Biserica Ortodoxă din America, după părerea mea pe bună dreptate, vorbeau despre “Români-Americani “ sau “Români-Canadieni” parte a Lumii Noi şi care trebuie să facă parte dintr-o alcătuire Ortodoxă a Americii. În final cele două părţi Patriarhia Română şi “Vatra” au înţeles că aceste poziţii sunt ireconciliabile (şi asta în ciuda comportamentului penibil al reprezentanţilor “Vatra” în “Comisia de dialog”)  şi au mers pe cai diferite. Arhiepiscopia Misionară  (subordonată Patriarhiei Române) a fost proclamată Mitropolie şi deci a ales drumul “getoizarii” iar “Vatra” continuă să creadă în viitorul unei Ortodoxii Americane.) Oricum nu în asemenea subtilităţii şi opţiuni morale se complică “auxiliarul”. Ionică a jucat fără scrupul la “două capete”. Dar iată că ulciorul nu merge la apă la nesfârşit.
Machinaţiunile, comportamentul rău au dus la suspendarea lui şi punerea lui sub o severă anchetă.
În Lumea Nouă roțiile justiţiei se mişcă încet dar macină mărunt şi temeinic.
În plină panică Ionică şi “apropiaţii “ lui au lansat pe diferite site-uri cele mai obscene insulte la adresa IPS Nathaniel şi apropiaților lui. Un preot ale cărui credențiale canonice sunt ca şi inexistente a organizat o “demonstraţie” pe tărâmul “Vetrei”(câteva zeci de rătăciţi, fără influenţă şi urmare).
În Aprilie 2016 “Ionică” a publicat un soi de scrisoare publică. De o agresivitate şi lipsa de smerenie absolute uluitoare.Toţi şi toate sunt împotriva lui, ”cel bun”,, ”cel smerit”, ”cel obidit”. (Personal cred că obrajii acestui om nu mai pot roşi de ruşine. Aceşti obraji pot fi înroşiţi doar cu lovituri de palme.)
În acelaşi timp Ionică încasează un salariu gras şi beneficii generoase. Şi asta pentru a nu face nimic pozitiv. Este absolut dureros să auzi din gură acestui om pomenit “banul văduvei” şi exemplul ei. Unele lucruri stârnesc mânia dreaptă şi bine fac.
Ca simplu fapt menţionez că în urmă cu câteva luni aşa zisul aşezământ al lui Ionică a luat foc. Să fi fost o întâmplare? Posibil, dar întâmplarea nu e de tot oarbă.
Finalmente și după aproape trei ani o temeinică și documentată comisie a decis că Irineu nu este demn de Episcopie, nici de preoție și nici de nimic altceva. Dar Irineu încălcând orice urmă de bun simț sau frică de Dumnezeu continuă să oficieze unui grup de nefericiți. Păcatul pe care îl comite este absolut abisal.
Este de luat aminte și mai ales este de înțeles că “teologii” după ureche nu sunt buni de nimica. Ei aparțin topologic hârtiei igienice și utilității ei.
Nădăjduiesc că este limpede că acest “frate Ionică” este fostul Episcop Auxiliar al “Vetrei”, Irineu Duvlea cu rușine scos afară.
————————————–
Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

30 septembrie 2017