Viorel Birtu Pîrăianu: Poesis
NELINIȘTITA CLIPĂ
putrezesc în locuri descompuse
trăiesc dincolo
dincolo de ce…
nu,trăiesc acolo unde plâng cocorii
și țipă în noapte norii
acolo, sus, undeva mai departe
adică nicăieri
uneori visez gânduri
pârjolit de riduri.
drum cu ochii deschiși
doar lumânarea mai picură
pic-pic
apoi nimic, s-a oprit
lunec în lumina întunecată, neliniștită a lumii
am închis ochii
o singură dată, odată…
nu mai am întrebări
pusesem semnul exclamării, la sfârșit.
ce a urmat, nu prea știu…
poate sfârșitul trecuse de mine
fără să știu.
m-am desprins din cuie
am coborât, răstignind timpul pe o cruce
ZBOR PESTE APE
fiorul nopții
împletit peste ape
poet peste gânduri abstracte
în străluciri rebele
pe cer se aprinde o stea
o alta piere în adâncimi de mare
sub palide bolți
străjuiește uitarea
e neagră noaptea
în care îngerii plâng
în zbor tăcut peste ape
clopot răsună
pe drumuri de humă
pe țărm o lampă
clipește agonic în noapte
LA MARGINE DE DRUM
suflete oarbe
pierdute pe drum
un drum croit din cenușă și scrum
suflete pătate, uscate
țipă în vatră acum
n’am casă, n’am neamuri
singur pe drum
mi-s ochi obositi
aici, m-ați învățat să plâng
o veselie macabră
s-a așternut peste tot
caut cu tristeţe
caut în tristeţe
o rană ascunsă
clipe se destramă
prin cămări
taine ascunse
tremur în vânt
plâng într-un cânt
cuvântul îl ascund în vatra străbună
să nu’l rupă lupii flămânzi de pe drum
soarele îşi ascunde privirea
noaptea ceață neagră înșiră
n’am mamă, n’am tată
cerșesc din poartă în poartă
ce viață, ce soartă
aici, acum…
în țara la margine de drum
ÎN NOAPTE
uneori închideam zerouri în nimic
alteori țipam
în bezna creației
tăcerile se deșirau tăcute
pe mâini se scurgeau întrebări
lunecam în uitare
pe porțelanul spart al sufletului
seara sorbeam valuri
din înspumate gânduri
alteori mă cățăram pe ziduri
purtând pe umeri pecetea destinului
noaptea,
marea se retrăgea între ape
prin oglinda spartă a lumii
CLIPA
la răscruce de gânduri
se frâng anotimpuri
și plâng dureri
în lacrima ploii
pășesc încet-încet
să nu trezesc femeia…
ea doarme
suavă și pură
în lacrima ploi
ce rece e mâna ce ating
țipă iarăși durea
lumina e stinsă
în mine, în gând
și umedă bolta
unde trec și petrec pașii mei
pe jos
a rămas paharul răsturnat
cu un strop de cucută
mă aplec
ridic pocalul și beau
ultimul strop
primește-mă femeie în noaptea eternă
o clipă îți cer
————————-
Viorel Birtu Pîrăianu
Constanța
25 septembrie 2017
