Diana Ciugureanu-Zlatan: Alb-negrul transcendenței – paletă inepuizabilă, a plasticianului Iurie Brașoveanu
O bibliotecă. Un templu.
O duminică. O rugăciune înălțată în comun.
Un piblic. O elită basarabeană în altarul sufletului ei.
O cultură. Un spirit al Chișinăului reintegrat în albia românismului.
Un grafician. Un creator de icoane. Un pictor de locașuri sfinte ale dreptei credințe.
O descoperire. Un alb-negru ca infinit de fațete cromatice ale Harului cunoașterii prin iubire.
O lansare. Un cert triumf al vetrei satului născător de veșnicie, afirmat și în Italia istoricelor „erupții” culturale.
Un suspin. O doină cu mărgăritare sărate izvorând din dorul genetic al misionarului nostru Ambasador cultural, Iurie Brașoveanu.
O îmbrățișare. Un fior de recuperare a fiului revenit în vacanță, deși rămas aici, pentru o viață, dacă e să descifrăm substraturile fenomenalei sale opere.
Un foc. Un miez cu jăratic de gerar, 22, 2017, când împărtășania este mai a mierii eternității, mai a seninului geamătului, mai a adevărului uitării, mai a ascezei preaplinului.
Un legământ. O reconfigurare a cuvântului NOI, preț de ore abundând în îmbrățișări prin necuprinsul prezent accesat. De ce ar conteni, o asemenea zi, dată de Domnul și în numele Lui?
O conștiință. Un vârf de lance în manifestarea genialitatății poporului român, prin realizări și trofee, proiectate cuantic, din peșterile carpatice, care își alegeau sihaștrii daci îndumnezeiți efervescent.
Un Eden. O smerită Basarabie, ea smerind, în fapt, prin fii săi aleși, cercurile dure, infatuate, care i-ar fi conferit, irevocabil, acestei „inexistente” pe hartă, mioritice palme de pământ, „rangul” unui stat din „lumea a treia”.
O descătușare. O electrizantă comuniune spirituală, care a surpat ziduri dntre eroul serii și spectatorii antrenați în concursul cu premii, prin zecile de întrebări izbucnind din feerica interpătrundere grație sincerității duioase, reciproc dăruite.
O metaforă. O definiție a bucuriei artistului, așteptat decenii, de lumea strânsă grămăjoară în jurul a ceea ce numim, în „Tatăl Nostru”, pâinea cea pentru ființă sau cea de-a pururi, sau cea de toate zilele. E una. Adevărată. Nevăzută parcă, dar savurată în trei ore…
O provocare. O testare a veleității de a transcende profunzimile oceanice ale creatorului îngemănat cu mistuitoarea sete de sevă a spiritului acestui neam, divin, glorios, binecuvântat, manifestat complex pe mapamond, prin spirite călite și totodată atât de curate, sensibile.
Un răspuns. Ce am reuși să citim, prin povestea spectaculos montată de cineva, cândva, pentru undeva, acasă, cu nemurelele? Reunirea prin forța Harului valorificat de emigrantul de la Copăceni, Sângerei, declarat drept cel mai mare grafician de pe la noi, de Academicianul Nicolae Dabija…
O concluzie. Ce am reuși să marcăm, după cunoașterea sau redescoperirea protagonistului sedus de chiar reflecția propriilor aripi, în oglinda inimilor prietenilor mai vechi sau mai noi, avizi de spontanietatea protagonistului provocat a-și proiecta povestea, în manieră copleșitoare, interactiv, pe ecranul „șezătorii”.
O pace. Cum și-a împletit viața, prin episoadele ei fascinante, cu tainele procesului de creație? Intensitatea conexiunii autentifica, volens-nolens, existența, prin alternarea tăcerii publicului, cu erupții de aplauze, întrebări la os, cadouri muzicale, versuri inspirate de feericele clipe ale memorabilei inaugurări de la Biblioteca Națională, Chișinău.
Un sacrificiu. „Dacă mi s-ar cere să renunț la ceea ce am mai scump, pentru a fi iar, alături de mama, aș renunța la talentul de plastician, cu o condiție: să-mi continui munca în acest gen de artă, cu aceeași dăruire și patimă”, a fost una dintre copleșitoarele mărturisiri din timpul „interogatoriului” cu premii – cărți și picturi ale protagonistului, pentru cei mai curioși admiratori.
O revelație. Cum interacționează sinergetic, dezinvoltura cu inaccesibilul. S-a făcut și prima tentativă de explicare a unei misterioase idei revelate comoderatorului seratei, Acad. Nicolae Dabija, în editorialul „MAGIA ARTEI”, al numărului 3 din 19 ianuarie 2016, al săptămânalului „Literatura și Arta”, întreaga ediție fiind ilustrată cu grafice ale artistului plastic Iurie Brașoveanu. Chiar magnifică, această exegeză poetică sau poezie exegetică, cert este că hipnotizează printr-o incomprehensibilitate „de neiertat”, etalând culmi ancestrale sau eufemistic vorbind – suprasolicitante, de percepere a valorii operelor prezentate la faimoasa expoziție personală: „I le poți vedea cu adevărat doar dacă le porți în tine, doar dacă le aveai în inima ta cu mult înainte de a te întâlni cu ele întro-o sală de expoziție, unde încerci nu sentimentul că le vezi, ci acela că le revezi, nu bucuria că le cunoști, ci – că le recunoști”. Cum, adică, vii să descoperi la o expoziție, exact ceea ce ai savurat deja? Adică unde este, aici, enunțat negru pe alb, un adevăr al tuturor? Poftim de mai crede cuvintelor presei… Credem, firește: era o glumă. În chiar debutul discursului său, Nicolae Dabija a ținut să ne îndemne la cunoaștere, începând de la delimitarea binelui de rău. Exersarea trezirii conștiinței ne va conduce și menține în lumină. Între timp, veni, totuși, dezlegarea enigmei citatului. Fie că apăruse, pe la mijoc de întrunire, un abia deslușit firicel de gând, oricum, situația a fost luată sub control. Tocmai fu aruncată spre devorare, taina autorului că prin vis, îi apar inițial, lucrările. Prin urmare, și publicul i le cunoaște din vis, dacă tot are acest deja vu, invocat atât de convingător, în articolul citat… Ei, hai că am scos-o la capăt, cu una. Fie și prin imrovizare, dar cu argumente „forte”… Or, gândim creator, dacă dorim să devenim demni a privi și învăța din creația inegalabilului grafician basarabean, Iurie Brașoveanu, expoziția căruia, recent închisă, a bulversat Chișinăul. Până și în ziua când autorul veni să-și retragă lucrările, sala era plină de specialiști, de studenți, încântați de posibilitatea de a se convinge pe viu, de fenomenul Brașoveanu…
Un „duel”. Scipiri lirice în armonie intertextuală. O poezie născută instantaneu, după recitalul de versuri, oferit de de angelice voci ale elevilor Gimnaziului Nr 7 din Chișinău, cu drag de cartea „Mai sus de umbra durerii” semnată de onorabilul reprezentant al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, Iurie Brașoveanu. Mirarea publicului a fost „deconspirată” de frenezia aplauzelor la declamarea poeziei clocotinde sub pana colegei de echipă, Dorina Codreanu, care nota, ulterior, pe rețelele de socializare: „…am participat la un eveniment de suflet: ,,Poduri de Dor cu plasticianul&poetul Iurie Brasoveanu”. Desigur, am fost delectați cu o inedită expoziție personală de grafică, în Sala de Conferințe „Alexe Rău” a Biblioteci Naționale a R. Moldova. Profund impresionată, plăcut surprinsă de simplitatea, sinceritatea și căldura emanată de acest bărbat extraordinar. Ca de fiecare dată, în timpul evenimentului, am compus căteva versuri pentru protagonist, pe care le las aici…:
Poetul – frate cu penița,
Împrăștiind pe albe foi,
Puterea, dragostea, credința,
Un vis mai vechi şi visuri noi,
Smerit, dormind pe raze de lumină
Hrănindu-şi sufletul mai mult ca gura,
Acum, în fața lui, se-nchină,
Cu pietate, versul şi pictura…
Metafore sub rame adormite
Dar ce trezesc în noi aleanul,
Puține gânduri poate şi cuvinte
Descriu pe multstimatul Brașoveanu.
Este deajuns să îi privim tabloul
Inveșnicit în zâmbet şi taceri,
Cu mult respect, Vă zic încă o dată,
Din partea tuturor: „Felicitari!”
O exemplificare. O ilustrare a îndemnului hristic: „Să-i dăm Cezarului ceea ce e a Cezarului”. Participanții, regăsindu-se, probabil, în uluitoarea îmbinare dintre linii, puncte, curbe, cercuri, scheme, figuri, simboluri, interpătrunderi, în doar alb și negru, nemaivorbind de autenticitatea protagonistului supus unei „ofensive” de curiozitate, deveneau atât de activi, încât se transformau în adevărați moderatori ai întîlnirii. Până și supereroul Chiril Plăcintă, de numai 7 ani, care nu s-ar, limita, el, la a cuceri prin talentul de recitator, ei, de unde, atâta modestie? A luat și a pus o întrebare de o evidentă forță mobilizatoare, încât a și rificat trofelul concursului. Simplu pentru acest micuț, a fost să-l determine pe protagonist a-și părăsi locul de la catedră, „teleportându-se”, ca ars, în fața lucrărilor expuse, implicându-se critic, în reconstituirea, prin retoricul bicolor plastic-afectiv, a universului său vast, a universului nostru comun, a universului „viselor” cu Dumnezeu…
O incursiune. Călătoria prin „stațiile spațiale”, cum ar fi cea a dragostei, a astralului, a sacralității, întrunește, în grafica maestrului Iurie Brașoveanu, toate elementele concomitent, în virtutea vitezei „rebelului” gând explorator și procesator al valențelor complex conjugate, „croșetând” cu fir de aur al luminii, tezaurul creat noapte de noapte, preponderent la lumina candelei, precum avea să mărturisească, smerit, plăsmuitorul. Insprată … orchestrare sau regie a procesului de creație, din partea divinității, fie și dintr-un banal impuls al graficianului, mergând în lumea largă, cu devotament spiritului cumsecădeniei prin identificarea cu satul, adică vezidoamne, nu carecumva, să-l perceapă, „blocurile” de vis-a-vis, drept un somnambul, în cazul în care, l-ar vedea stând nopțile cu lumina aprinsă… Necunoscute, sunt căile Tale, Doamne… Căile spre Tine, ale unui creștin în regăsirea de Sine…
Un mesager. O oază a frumosului, care fundamentează, pic cu pic, pacea sufleului său, renăscut poate sistematic, din propriul scrum, prin planări în horă cu atâtea muze. Precum ne dăm bine seama, Iurie Brașoveanu este suprasolicitat în calitatea sa de ilustrator. Are în palmares, partea grafică a 16 cărți publicate de poeți din Moldova, România, Italia, Armenia, Cuba. Piesele sale iconografice au devenit patrimoniu inestimabil al atâtor mănăstiri și biserici basarabene, italiene… Cele 13 icoane nu doar pictate, dar și create de el, apelând la un vizionar proces meditativ, au fost reproduse in 9 carti italiene de specialitate. Reprezentând divinitatea în pictura murală, i-a fost menționat Harul inclusiv prin decorarea cu Medalia jubileară „Eparhia Chișinăului – 200 de ani”, în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Un Om. O entitate cosmică, de o celestă percepere a misiunii telurice. Tot ce atinge cu pensula conectată la simfonia divinitatății din interior, emană prin propria investigație a culmilor binelui, frumosului, …adevărului. Deopotrivă: în demersul poetic, grafic, mural, restaurator, iconografic… Impecabilul calității, este trăirea sa recunoscută de creștinătate, dăruirea-i reieșind din profunzimea sa, întru o incomensurabilă bucurie a împlinirii. Știe că adevărul fiind unul, are o viață în dar, spre a-l contempla prin semne de Sus. Are fericirea. Cea de a i se revela viața ca examen al liniei drepte, trasate între bine și rău, în arhitectura propriului destin, ancorat cu demnitate, în lumea celor văzute și nevăzute.
——————————–
Diana Ciugureanu-Zlatan
Președintă-fondatoare a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova
Chișinău
