Alexandru Nemoianu: Câteva sentimente
În cursul lunii septembrie am fost în România. Am stat la Breaza, Brașov, satul Ciuguzel (Alba), Timișoara și, evident la Borloveni. Nu m-am întâlnit cu mulți oameni. Câțiva prieteni buni, câțiva vecini și sumedenie de fantome (muroni). Aceștia din urma au fost cei mai interesanți.
Sigur revederea țării m-a bucurat. Sigur revederea Almăjului m-a emoționat până la lacrimi. Cu toata siguranța am mulțumit lui Dumnezeu pentru “casa Boldea”, încă mândră, încă în bună stare, încă aparținând unei vremi care a fost și între zidurile ei refuză să moară.
În același timp mi-am dat seama că sunt un om bătrân, care trebuie să se retragă, nu trebuie să asasineze cu sfaturi dar care are datoria morală să spună ce crede, tot ce crede și fără teama de consecințe. Cei care vor voi să se supere o pot face. Am să trăiesc și cu asta.
Situația din România îmi pare a fi intrat pe o curba descendentă ireversibilă și de asta suntem toți vinovați.
Din cât înțeleg comunismul a avut un rost: să aducă sau să reducă întreaga națiune la stare de șoc. În starea unui om bătut fără cruțare zile în șir și incapabil să mai raționeze. Mai rău în fruntea bucatelor s-au așezat neamurile cele mai proaste, scursa Neamului. Cei care și-au adjudecat prin furt și înșelăciune bunuri la care nu aveau drept. Oameni incapabili să ortografieze corect dar ale căror nevrednice progenituri se erijeaza în #rezistenti, partizani ai pidoșniciei, și dătători de sfaturi. “Copilele” lor, specializate în șederea pe spate fără imaginație, își îngăduie obrăznicii ba chiar și opinii. Pretendente la blenoragie.
În sate trei generații de țărani au fost nimiciți: cultural social, ierarhic, moral. Rezultatul este limpede: o depopulare dezolantă, pământ rămas de izbeliște, sate de munte în care mai sunt câte doisprezece vaci și două perechi de cai. Fără utilaj, fără sprijin, făra milă. În frunte sunt urmașii cozilor de topor, cei care au colaborat direct cu comuniștii, au stat cozi de topor, au făcut rău și s-au bucurat de rău, și fură ce mai este de furat…Intelectualii caută să adune vorbe frumoase, comemorează oameni care au fost dar care nu mai au relevanță; ei nu mai pot fi modele în actualele condiții. Pe șleau spus, Vasie Vălușescu nu poate fi model pentru Violeta Tola sau alții asemenea acestei codoașe.
Cu nespusă durere am citit o carte patronată de “Acadmicianul” Ion Paun Otiman (mai departe IPO). Aceasta carte nu trebuia să fie scrisă. Nu folosește nimănui, cel mult este o cripto apologie a comunismului. Am văzut acolo, pentru a doua oară, exprimări laudative la adresa Gospodăriilor Agricole Colective scribălate prin Icoana Bădescu. Este femeia aia întreagă la cap? Erau acolo și produse ale unei fantezii mai puțin maligne dar la fel de inutile. Imagini de “biserici” din Almăj din începutul veacului XVIII. Imagini bazate pe nimic. Nici măcar pe asemănarea cu ce va fi fost arhitectura tradițională românească…
Mai departe IPA vorbește de Almăjul de mâine. Sunt acolo sumedenie de grafice și modele, aplicabile în țări normale, fără rost practic pentru Almăj. Dar nici o vorba despre furturi sistematice puse la cale de fostul primar din Bozovici, Miclea, sau prin nemernicul și de Dumnezeu bătutul Pavel Verindean al Prigorului și atâția alții…Cu toată stima îl întreb pe IPO, “cui bono”. Cui folosește asemene inutilitate? Aceste sunt rânduri scrise cu durere și furie clocotitoare. Dar făgăduiesc că voi reveni. Scriu aceste rânduri cu sentimentul cert al unei înfrângeri personale. Le scriu cu enorma durere. Le scriu însă în nădejdea că Dumnezeul binelui se va îndura și de spațiul românesc și de Almăj.
——————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
25 septembrie 2017
