Cuvânt și iubire

CENZURAT DE PRESĂ

de Paul Goma

 

1 Iulie 1940

Universul: TRAGEDIA EVACUĂRII BASARABIEI

Însemnările redactorului nostru pentru Basarabia

De 24 ore mă găsesc sub cerul Capitalei şi nu mă pot desprinde de visul groaznic care a fost evacuarea Basarabiei româneşti. Îmi mângâi cei trei copilaşi şi nu-mi vine să cred că sunt în viaţă. Ce caut la această oră matinală pe peronul Gării de Nord, dormind pe coşul de răchită, singura noastră avere salvată în care soţia a aruncat fără să ştie ce, câtăva rufărie, desperechiate?

Nu. Nu este vis. Este cruda realitate. Sosesc mereu trenuri cu refugiaţi şi din ele coboară fărâme din marea dramă naţională care a început să se desfăşoare fulgerător.

În noaptea de Joi, 27 iunie [s.m.].

S-a făcut dimineaţă şi în zadar aştept să bată clopotele catedralei din Chişinău şi ceasul Primăriei vestind începerea muncii.

În apropiere se aud sughiţuri înecate în lacrimi, se deschid ochişorii copilaşilor privind miraţi forfoteala peronului.

Aveţi rude? Vor copiii lapte? – întrebări ce măresc durerea, dar aduc mângâierea. Nu suntem între străini. Nu se va apropia nimeni pentru a ne suprima viaţa. Nu vedem ţevile revolverelor întinse. O singură zi şi o noapte ne desparte de clipa în care ne aflam în Chişinău. Atâta doar. Vestea dureroasă a venit pe neaşteptate şi atât de fulgerător, încât nimeni n-a mai putut să-şi păstreze calmul şi sângele rece.

Joi, la 6 dimineața, mă găseam la comandamentul Corpului 3 Armată. Se anunțase de cu noapte că, trupele sovietice vor intra în Capitala Basarabiei la ora 10 în aceeşi zi. (…) La ora 7 s-a anunțat oficial: „Trupele sovietice vor intra la ora 2 d.a.”

În oraş nu se mai putea găsi cu uşurinţă nici un fel de mijloc de transport la gară, la o depărtare de 4 km. de centrul oraşului.

Coloane de refugiaţi, fiecare cu câte o legătură în mână, mame purtînd copii în braţe şi târând pe alţii, ochii împăinjeniţi de lacrimi, paşii grăbiţi cu o singură ţintă: gara. Suflete zdrobite cu o singură dorinţă, salvarea vieţii.

În grădina publică şi-au făcut apariţia bandele teroriste. Nucleele comuniste au intrat să înfigă steagurile roşii.

Comandantul militar desfăşoară patrulele pentru a pune pe goană pe acei care, înarmaţi, opresc automobilele şi mai ales trăsurile, smulgând bagajele şi poşetele din mâna femeilor.

Cuiburile locale de comunişti, în unanimitate alcătuite din evrei au ocupat în chip de simpli spectatori centrele şi colţurile străzilor, gata spre a da semnalul începerei devastărilor şi execuȚării fruntaşilor români care nu vor mai avea timpul să părăsească oraşul în momentul intrării trupelor sovietice.

În faţa redacţiei noastre, pe strada Ştefan cel Mare, un grup de comunişti evrei, arhicunoscuţi (…) mă aşteaptă să ies din casă. Unul din ei mi-a făcut „cinstea” să înfigă sub firma Universul o cârpă roşie. (…). Înlocuiesc cârpa roşie cu stindardul Țării (…) 12 ostaşi înarmaţi sub comanda unui sergent ocupă trotuarul din faţa redacţiei. Comuniştii, în faţa ţevilor întinse, dispar.

(…) în timp ce automobilul se pune în mişcare (…) doctorul Derevici, comunistul care de curând părăsise Doftana, îmi comunică, la telefon că nu trebuie să uit că la 1924, pe vremea revoluţiei de la Tatarbunar, comitetul „Tovarăşilor” m-a condamnat la moarte: „Nu te vom spânzura, vom fi generoşi, îţi vom zmulge câte o unghie pe fiecare zi, cu cleştele” (…)

Iau copiii. Închid casa în care am lăsat tot rodul muncii a 21 ani. (…) Toate ferestrele evreilor sunt deschise. (…)

Iată-mă pe peronul gării ticsit de lume. Rapidul de București format din 30 vagoane este arhiplin (…) Câteva mii de oameni vor să pătrundă cu orice preţ în el (…) Mamele îşi îndeasă copiii prin ferestre. Altele îi strigă disperate pe cei rătăciţi. Bărbaţii care se tăvălesc pe jos cu braţele şi picioarele fracturate, cu faţa însângerată în lupta pentru ocuparea locului salvator. (…)

Din oraş vin ştiri dureroase. (…) Listele întocmite de organizaţiile comuniste locale1 cuprinzînd numele românilor basarabeni şi a celor din regat, destinaţi aresȚării şi suprimării, au fost împărţite de avocatul Karol Steinberg şi avocata Etea Diner, tovarăşa de idei a lui Constantinescu-Iaşi şi dânsa evreică şi de curând ieşită din puşcărie. Bandele au început devastările pe str. Ion Inculeţ, unde îşi au gospodăriile majoritatea fruntaşilor basarabeni între care Pelivan, Gherman, Pântea şi alţii. De acolo au coborât şi, unde au dat de o casă de român, au pus în funcţie târnăcoapele, au dat în lături uşile şi au scos în stradă mobila şi lucrurile de valoare (…). Rezultatul jafului s-a depozitat în locurile indicate de cu vreme, odată cu împărţirea listelor. (…)

Înainte de a intra în prima staţie după Chişinău, coloane groase de fum se ridică jertfitoare către cer. Identificăm baia „Dobromirov”. Arde biserica Mazarache, cu trecut istoric românesc. Comuniştii evrei au inaugurat astfel începutul nefastei lor opere împotriva lăcaşurilor sfinte. În vagonul de alături stă o femeie îngenunchiată şi rosteşte rugăciuni însoţite de blesteme împotriva păgânilor, atâta vreme la sânul generos al neamului. Despre acest moment, profund de impresionant, află tot trenul. Genunchii cedează singuri. Toţi cădem în ei. Nimeni nu mai poate opri lacrimile.

Doamne, Dumnezule, pedepseşte-i Tu! Numai puterea Ta poate face asemenea minuni. Numai Cerul poate arunca focul pentru nemernicii pângăritori de altare (…)

„Elefterie Negel, Universul din 1 iulie 1940” – text cenzurat.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2, dosar nr. 941, f 250-254.

 

*

30 iunie. [1940] A sosit Neculai care vine de trei zile pe drum, în tren. A plecat vineri de la plasa Buneşti, de pe malul Nistrului, retrăgându-se cu un regiment de artilerie (…) Aflând că e fratele meu, colonelul Manoil i-a pus la dispozitie o căruță pentru a-şi transporta câteva geamantane până la Chişinău. Acolo a fost o luptă gigantică pentru a putea ocupa un loc într-un vagon de marfă. De-abia şi-a putut salva un mic geamantan. Tot bagajul i-a rămas pe peronul gării, cum s-a întâmplat cu toată lumea care, pentru a se salva, a renunțat la toate bagajele. Neculai povesteşte scene sfâşietoare despre ce a văzut prin gările de la Chişinău până la Ungheni. Familii cu copii care nu se puteau urca în vagoane, tata într-o parte, copiii în alta, soția urcată şi ea sau rămasă pe peron. (…) A asistat la uciderea multor evrei, în cursul drumului, de către legionari sau cuzişti care strigau în gura mare că „toti jidanii trebuie ucişi, întrucât sunt aliații bolşevismului rusesc”. Neculai spune că a văzut cu ochii lui, atât în gara Chişinău, cât şi în celelalte, până la Ungheni, bande de evrei, înarmați cu revolvere şi bâte care încercau să oprească populația românească să urce în tren.  Neculai n-a fost niciodată antisemit. De data aceasta a rămas şi el uluit de ce a văzut la aceşti nenorociți, care purtau stegulețe roşii şi panglici roşii la mână, pregătiți să întâmpine trupele bolşevice. „Acum”, zice el, „încep să-i înțeleg pe legionari şi pe cuzişti”.

(Ioan Hudiţă, Jurnal politic, 1, pp. 222-223)

 

*

NOTĂ – 1 iulie 1940

Atitudinea evreilor în legătură cu evacuarea teritoriilor cedate

 (Soroca): 1. În ziua de 28 iunie, ora 16,30-17, comuniştii evrei din oraş au ocupat Poliția şi Primăria (…). La Poliție a vorbit avocatul evreu Michel Flexor care a defăimat autoritățile şi administrația românească. În acest timp a apărut comisarul ajutor Murafa Vladimir şi agentul Eustațiu Gabriel (…) Aceştia au fost mai întâi perchezitionați apoi puşi cu mâinile în sus în Piaţa Unirii, la statuia generalului Poetaş, unde au fost împuşcaţi de Michel Flexor (subl. în text).

2. La ora 17 un autocamion cu tezaurul Administrației Financiare Soroca în valoare de circa 15-18.000.000 lei (…). În Piața Unirii însă, autocamionul în care se aflau Locot. Pavelescu Gheorghe, mai mulți subofițeri, Vartolomei, Dirigintele Oficiului Poştal avocatul Gheorghe Stănescu a fost oprit de evrei care au rupt galoanele locotenentului Pavelescu ale subofițerilor, în asistenţa soldaților sovietici (subl. în text). În fața acestei situatii, Locot. Pavelescu şi Vartolomei au dat 50-60.000 lei la doi evrei care i-au scos din mulțime.

Subofițerul Ene, fugind, a fost impuşcat pe la spate. Avocatul Stănescu a fost dat jos din maşină, de către avocatul evreu Pizarecsky (?) Alexandru; din informaţii reiese că a fost executat. Autocamionul cu tezaurul a rămas în mâna bandelor de evrei (subl. în text).

     3. Din informații rezultă că au fost asasinați ulterior de evrei administratorul financiar Gheorghiu Ion şi Cpt. Georgescu de la Cercul de Recrutare.

     4. Maiorul Virtic Gheorghe, comandantul Legiunii de Jandarmi Soroca şi Cpt. Ramadan (…) însoţiţi de un număr de subofițeri, căutând să se refugieze cu o maşină au fost opriţi de evrei, care le-au rupt galoanele, dîndu-le apoi drumul. (…)

     5. Preoţii care voiau să se refugieze au fost opriţi de evrei şi întorşi înapoi în oraş.

(Bălți) 1. În staţia Bălţi a fost împuşcat în ziua de 28 iunie a.c. un individ de către o persoană necunoscută. Cadavrul a fost expus pe peron, spunându-se că a fost împuşcat de soldații români, cu scopul de a provoca reacţia bandelor de comunişti evrei împotriva populației româneşti (subl. în text) (…)

(Chişinău) 1. În ziua de 28 iunie a.c. la ora 16 a aterizat la Chişinău un grup de 20-30 avioane ruseşti. Imediat evreii au arborat drapele roşii, pornind manifestații de stradă la care se adăugau deţinuţi comunişti liberaţi din penitenciarul local. Manifestanţii au barat străzile, nepermiţind accesul spre gară a populației care se evacua. Pe tot parcursul manifestanţii evrei şi comunişti strigau: „Jos Carol!”, „Jos Armata Română!”, „Trăiască Stalin și Armata Roşie!” Poliliştii care au vrut să facă ordine, pentru ca populația ce se evacua să se poată scurge spre gară, au fost prinşi, iar comisarii Lascăr Nicolae, Mateescu Constantin, Severin și Stol au fost executaţi de evrei în stradă prin împuşcare (subl. în text).

2. Pe strada Alexandru cel Bun (Alexandrovskaia) funcționarii români care voiau să meargă spre gară au fost împiedecaţi de o masă compactă de evrei şi ruși care ocupau trotuarele amenințând și aruncând cu pietre (subl. în text). (…)

(Cernăuți) 1. Încă înainte de intrarea trupelor sovietice populația evreiască a devastat bisericile a impuşcat pe mulți dintre capii autorităților. Printre cei ucişi sunt şeful gării, un locotenent-colonel de regiment, probabil primarul oraşului și foarte mulți polițiști, precum şi gardieni publici (subl. în text).

2. Evrei comunişti între 15-16 ani au comis acte de barbarie [subl. în text], dezarmând pe soldaţii români, pe ofițeri şi pe poliţişti, înfigându-le propriile baionete (…).

(Vijniţa) 1. Întreaga dezordine a fost provocată de evreii comunişti şi ucraineni.

Doctorul evreu Winer, şeful Sanatoriului din Vijniţa nu a dat voie personalului român să părăsească sanatoriul, a rupt steagul românesc, din care a oprit numai fâşia roşie cu care s-a încins peste piept, strigând că a sosit ceasul evreilor.

2. În ziua de 28 iunie a.c. când trupele sovietice au intrat în oraş au fost întâmpinate (…) de evreul Şatran, înconjurat de populația evreiască (…)

3. O bandă în frunte cu avocatul Raufberger a atacat pe perceptor şi pe pretor, obligîndu-i să-i predea banii din casa percepţiei (subl. în text).

(Din Nota Serviciului Special de Informații – iulie 1940)

 

Arhiva Ministerului Apărării Naționale, fond 948, Secția 2, dosar nr. 941, f 53-57. Copie.

SUBCENTRUL Nr. 1

1 Iulie 1940, ora 11

RAPORT INFORMATIV TELEFONIC

 

     1. Azi 1 Iulie 1940, ora 9,40, după unele greutăți şi lipsuri s-a terminat scurgerea peste podul de pe Prut, Branişte-Ștefăneşti, a Brig. de Cav. comandată de Dl. Colonel Postelnicescu. Brigada are lipsă mai mulți oftțeri şi trupă şi materiale.

Această brigadă a fost supusă la cele mai mari greutăti, şicane, umiliri din partea autorităților sovietice militare, în asociație cu bandele de bolşevici şi jidani civili, care în nimic nu au respectat convenția în legătură cu retragerea trupelor noastre.

Toate aceste greutăți au avut loc numai grație [datorită] faptului că trupele noastre au avut ordin precis de a nu trage.

2. Constructorul [?] de telefoane Bârsan Mihail din Briceni, județul Orhei ne comunică următoarele:

În noaptea de 28/29 iunie, ora 2, au încercat a trece podul de peste Prut, în punctul Lipcani-Rădăuți mai multe tancuri sovietice, trăgând focuri de intimidare. Au răspuns soldații noştri şi bolşevicii s-au retras. „Jidanii din Lipcani strigau Trăiască Rusia Sovietică şi Stalin” (…)

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 5.

TELEGRAMĂ

BUJOR [cod: Corpul 10 armată] – 1.VII. 1940

CĂTRE M. St. Major, Secția 2, B.

 

            1. Trupele sovietice au atins pe toată lungimea ei linia de demarcație.

(…) 2. Se pare că Sovietele manifestă tendința de a nu se mulțumi cu ce au ocupat până acum. În rândul militarilor sovietici se aude vorbindu-se că ei trebuie să ajungă cât mai repede la Ploieşti.

În cursul zilei de 1 Iulie comandantul rus din fața oraşului Siret a cerut comandantului român predarea oraşului în timp de 24 ore, amenințând că îl va ocupa cu forța dacă nu-1 predăm de bună voie. Menționăm că oraşul Siret este la Sud de linia de demarcație fixată tot în cursul zilei de azi. Câteva tancuri sovietice din Lipcani au înaintat pe podul Lipcani-Rădăuți având intenția să treacă Prutul la Rădăuți. Primite cu focuri de arme şi arme automate de unitățile noastre tancurile s-au retras. (…)

Dl. G-l. Constantinescu, Comand. C. 10 A, mi-a afirmat că şi D-sa are impresia că armata sovietică nu se va ține de angajamente şi profitînd de succesele prea uşoare obținute până acum, nu ar fi exclus să reia înaintarea peste linia de demarcație.

       3. Din cauza actelor ostile la care s-au dedat evreii din Bucovina şi Basarabia împotriva militarilor români, toată populația românească din teritoriul neocupat şi unii militari, grade inferioare mai ales, execută represalii contra evreilor: sunt bătuți, aruncați jos din trăsuri etc. Asemenea excese ar putea determina o intervenție a armatei sovietice sub pretext de a menține ordinea. Se impun urgente măsuri pentru a opri asemenea acte din partea noastră acum. (…)

Maior (s.s.) Bădărău Nr. 1225 din 1. VII. 1940

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 85-86.

 

2 Iulie 1940

SINTEZĂ: ACŢIUNEA EVREEASCĂ

 

1. EVREII DIN BASARABIA ŞI BUCOVINA ÎN TIMPUL EVACUĂRII

1. Comitete Revoluţionare:

La Cernăuți comisar al poporului este actualmente evreul Salo Brül, de profesiune fotograf, primar este evreul Glaubach, ajutor de primar evreul Hitzig, iar prefect este alt evreu, Meer sau Beer.

La Chişinău sovietul comunal este condus de avocatul evreu Steinberg, originar din Huşi.

La Chilia Nouă s-a format un comitet local condus de evreul dr. Rabinovici, medic primar al oraşului.

Foştii gazetari evrei de la „Adevărul” şi „Dimineața” anume Torziman [corect: Terziman – vezi Nota 1 la acest capitol] şi Cândea au căpătat funcțiuni importante în Basarabia.

La Soroca conducătorul acțiunii teroriste a fost evreul Leizer Ghinsberg, gardian public la Poliția locală.

2. Atentate şi asasinări

Bandele evreo-comuniste din Chişinău au jefuit pe refugiatii care nu aveau posibilitatea să se apere. În diferite gări (…), în grupuri, cu drapele roşii, încercau să facă presiuni pentru a determina pe călători să coboare. În unele cazuri au cedat numai după ce călătorii s-au apărat cu focuri de armă.

La Chişinău, o bandă de comunişti evrei a încercat să linşeze pe studenții teologi care au scăpat numai datorită intervenţiei unui detaşament de jandarmi care au făcut uz de arme.

Inspectorul financiar Preotescu şi fostul inspector financiar, pensionar Pădureanu (…) au fost împuşcați.

La Chişinău listele de executări1 (subl. mea, P.G.) au fost întocmite de intelectualii comunişti evrei: av. Carol Steinberg, avocata Etea Diner şi dr. Dorevici. (…) avocatul evreu Steinberg, în fruntea unui grup, a aruncat cu pietre în trupele române care se retrăgeau.

Perceptorul şi notarul din Ceadâr-Lunga (Tighina) au fost omorâți.

Preotul Bujacovski din Tighina a fost împuşcat de terorişti evrei. Deasemeni colonelul Adamovici, fost senator. Şeful postului de jandarmi din

Abaclia (Tighina) a fost împuşcat de evrei.

În Cazaclia şi Ceadâr-Lunga au fost omorâți notari, preoți, poliţişti. La Reni au fost incidente grave între evreii care împuşcaseră 2 marinari români şi autoritățile militare româneşti. Evreii purtau brasarde roşii. Au fost impuşcati 15-20 terorişti evrei comunişti.

În judeţul Cetatea Albă bandele comuniste evreeşti au schingiuit preoți, le-au ars bărbile cu țigări, au devastat biserici.

La Cernăuți un grup de evrei a asaltat şi lovit cu pietre două autocare în care se aflau soldați; evreii au cedat numai când aceştia au făcut uz de arme.

Față de toate aceste orori comise exclusiv de către evreii basarabeni, se observă o adâncă indignare a populației româneşti, care în unele cazuri nu-şi poate stăpâni sentimentul de revoltă (…)

Militarii (…) erau foarte revoltați contra evreilor, fiind hotărâți a linşa orice evreu ar întâlni, întrucât asistaseră la agresiunea evreilor împotriva ofițerilor şi soldaților români pe linia Cernăuți-Dorneşti, cu care ocazie se afirmă că ar fi fost omorât un ofițer superior şi răniți mai mulți ofițeri şi soldați români.

Tot în ziua de 1 Iulie a.c. la ora 18,30, la Bârlad, un grup de militari a împuşcat mortal pe evreul Poise (?) Leib Goldstein, comerciant din acel oraş. Numitul a fost transportat la spitalul local în stare de comă.

3. Propaganda antinaţională

Încă înainte de retragerea autorităților româneşti s-au constituit de către evreii comunişti locali comitete orăşeneşti care (…) au organizat primirea trupelor sovietice cu flori (…), s-au dedat la manifestațiuni ostile împotriva autorităților în retragere, patronând şi îndrumând în acelaşi timp acțiunea teroristă.

Conform instrucțiunilor, aceste comitete, imediat ce s-a aflat de hotărârea Consiliului de Coroană [de a accepta diktatul sovietic – n.m.], evreii au înlocuit în grabă firmele româneşti cu altele ruseşti.

Cu ocazia trecerii trupelor române prin sate, oraşe şi gări, evreii manifestau ostil, în unele cazuri aruncând cu pietre.

În exodul lor, refugiaţii au avut de întâmpinat vexaţiuni, umilinți, lovituri, iar unele cazuri au trebuit să lase în urmă morți, numai datorită comuniştilor evrei, care în afară de asta i-au devalizat de puținele lucruri care mai scăpaseră.

Pe de altă parte, pentru a împiedeca retragerea populației româneşti, evreii distrugeau vehiculele (…), iar în unele cazuri au încercat să incendieze traversele de cale ferată, pentru a provoca deraieri.

Înşişi copiii evrei, dintre care unii chiar străjeri, aşteptau în gări trenurile refugiaţilor pentru a-i înjura şi a le arunca cu pietre şi orice obiecte ce le cădeau la îndemână, creând o impresie oribilă. (…)

(…) refugiaţii basarabeni comentează faptul că împreună cu românii de peste Prut care se retrăgeau în interiorul Țării, sosesc grupuri de tineri evrei originari din Basarabia. Aceşti tineri evrei au fost observaţi (…) că au atitudine de veselie şi satisfacţie, ceea ce nu cadra cu situaţia celui care îşi părăseşte avutul, oricât de modest, familia şi mediul în care a trăit. De asemenea refugiaţii români au observat la aceşti tineri evrei că posedă valută forte, dolari şi lire sterline, care nu ar putea fi justificate nici de ocupaţiile şi nici de veniturile lor normale (…). Considerînd şi faptul că actualmente mişcarea populației evreeşti basarabene este înspre Basarabia, nicidecum în sensul părăsirii acestei provincii, cercurile menţionate formulează presupunerea că aceşti tineri basarabeni au de îndeplinit în ţara noastră misiuni contra ordinei publice şi siguranţei statului.

III. EVREII DIN RESTUL ȚĂRII

(…) Părăsind teama şi atitudinea de rezervă, aceste cercuri [evreeşti] au adoptat spontan o atitudine de accentuată veselie, manifestată îndeosebi prin comentarii zgomotoase în grupuri numeroase pe străzi şi în localuri publice asupra evenimentelor (…), aprecieri jignitoare la adresa Țării noastre, a conducătorilor statului, a armatei şi a tot ce este românesc şi în același timp o vie simpatie pentru acţiunea sovietelor (…)

(…) în toate casele evreieşti având aparate de radio-recepţie s-au ascultat posturile emiţătoare sovietice, neomiţînd să deschidă larg ferestrele, îndeosebi când acestea transmiteau „Internaţionala”(…) S-a început răspândirea discretă a fotografiilor cu Stalin.

Ca şi la Bucureşti, în provincie şi îndeosebi la Timişoara populaţia evrească locală la aflarea vestei şi-a manifestat satisfacţia prin aceleaşi gesturi şi manifestări.

După răspândirea însă în opinia publică a ştirilor privind jaful şi acţiunea teroristă întreprinsă de evrei la intrarea trupelor sovietice în provinciile ocupate, veselia care cuprinsese cercurile semite din Capitală şi provincie dispărând, a făcut loc unei acute îngrijorări faţă de perspectivele unor ample represiuni ce se presupunea că urmează a se întreprinde ca urmare a terorismului la care s-au dedat coreligionarii lor din Basarabia şi Bucovina. Sesizând indignarea care a cuprins întreaga suflare românească la aflarea celor petrecute în Basarabia şi Bucovina, conducătorii evreimei, în frunte cu dr. Filderman şi Şef Rabinul Alexandru Şafran au recomandat expres coreligionarilor lor, prin intermediul comunităților, să se abţină de la orice manifestare care ar putea crea incidente cu populația românească.

 (…) Teama de eventuale represiuni, precum şi propaganda întreprinsă de evreii basarabeni de a imita gestul lor [de a trece în Teritoriile Ocupate] au creat, îndeosebi în rândurile evreilor aparţinînd micii burghezii, un pronunţat curent de emigrare în provinciile ocupate. Această acţiune îşi găseşte în plus aprobarea unora din cercurile conducătoare evreieşti, în frunte cu dr. Filderman, Şef Rabinul dr. Şafran şi scriitorul Horia Carp care întrevăd astfel posibilitatea descongestionării teritoriului ţării noastre de un important număr de evrei (subl. m. P.G.).

În schimb se constată opoziţia manifestată de către cercurile evreeşti sioniste socialiste care militează pentru emigrarea evreilor în Palestina. Deşi cuprinsă de panică, o bună parte de evrei continuă să păstreze (…) o atitudine ostilă Țării noastre (…)

Excepţie făcând de la atitudinea generală manifestată de evrei în actualele împrejurări membrii cercului „Mutualitatea”, cu sediul în str. Spătarului nr. 15, critică cu asprime acţiunea teroristă întreprinsă de coreligionarii lor în Basarabia şi sunt decişi să participe, cu maximum de mijloace, la acţiunea de ajutorare a refugiaţilor. Explicaţia acestei atitudini constă în aceea că membrii acestui cerc sunt în majoritate bine situaţi materialiceşte şi în totalitatea lor se recrutează dintre refugiaţii din URSS, care au avut de suferit de pe urma instaurării regimului bolşevic în acest stat.

 

III. TRECEREA ÎN TERITORIUL OCUPAT DE SOVIETE

Acţiunea trupelor sovietice în Basarabia şi Bucovina a avut ca urmare o emigrare a numeroși evrei basarabeni din capitală în aceste provincii. Se constată că totalitatea celor csre pregătesc plecarea din Capitală [spre Basarabia] se recrutează din meseriaşi, mici comercianţi, misiţi şi unii studenţi lipsiţi de o situaţie materială bună. Deasemeni încearcă să părăsească Țara şi o serie de liber profesionişti, intelectuali, majoritatea dintre aceia care au fost excluşi de la exercitarea profesiunilor lor din diverse motive, sau care au fost decăzuţi din drepturile de cetățenie. Motivul care îi determină pe aceşti evrei să părăsească Țara noastră îl constituie în majoritatea cazurilor credinţa abil susţinută de propaganda comunistă că sub regimul sovietic vor reuşi să-şi creeze situaţii mult mai înfloritoare decât cele avute în România, nemaifiind totodată nici obiectul presupuselor represiuni antisemite. Tendinţa de emigrare a acestor evrei, în general încurajaţi de coreligionarii lor originari din Basarabia este însă în parte combătută de către evreii originari din Vechiul Regat, ca şi de cei bine situaţi materialiceşte, care speră încă într-o ameliorare a situaţiei lor în Țara noastră.

 În general, cadenţa trecerilor în Basarabia este în medie de aproximativ 10.000 persoane pe zi. (…) De asemenea se înregistrează plecarea din București spre Basarabia şi Bucovina a unui număr de 70- 80 studenţi evrei de la Căminul Studenţilor Evrei Schuller, cunoscut focar de propagandă comunistă.

Este de relevat că faţă de eventualitatea de a rămâne lipsit de cadre, care în bună parte şi peste tot cuprinsul ţării se recrutează din evreii basarabeni, Partidul Comunist din România a dat ordine severe în sensul ca membrii care, fără autorizaţia conducerii partidului, vor părăsi localitălile unde au însărcinări, vor fi socotiţi trădători.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 162-172. Copie

BIROUL STATISTIC MILITAR, București, 2 Iulie 1940, ora 19
RAPORT CONTRAINFORMATIV Nr. 4

 

1) Evacuarea Basarabiei

a) Dr. Constantinescu, fost primar al oraşului Cernăuți, refugiat, declară următoarele:

Ucrainenii au avut o atitudine foarte corectă faţă de populația românească care se refugia, atât din Cernăuți, cât şi la sate, oferind refugiaţilor alimente gratuite. mulți ucraineni s-au refugiat de asemenea.

Atitudinea evreilor a fost atât de neomenoasă încât a revoltat chiar pe şefii trupelor de ocupaţie, care au dat ordonanţe prin care se atrăgea atenţiunea că se vor sancţiona cu moartea jafurile şi crimele.

Preotul bisericii catolice din Cernăuți a fost împuşcat de evrei. Racoci, directorul penitenciarului Cernăuți a fost împuşcat de către deţinuţii comunişti liberaţi. (…)

f). O refugiată din Ismail declară următoarele:

       – Invăţătorul Savitzki, căzut de trei ori la examenul de admitere, intrat ulterior ca funcţionar în Poliția Ismail, a afirmat că la retragerea românilor, el va conduce teroarea contra lor.

– D-ra Galiveski, profesoară la Liceul de fete Ismail, care are sora căsătorită cu un general român al cărui nume nu-1 cunoaştem, îşi manifestă zgomotos bucuria pentru venirea bolşevicilor.

– Fiul avocatului regăţean Popovici, din Ismail, concentrat în prezent cu gradul de căpitan, înainte de retragerea românilor a arborat steaguri roşii la liceul al cărui elev este, la Prefectură şi Primărie, iar pe un Plutonier român de la Manutanţă, a cărui familie se refugiase, l-a împuşcat fără motiv. (…)

       g). Locuitorii Bălan Gheorghe şi Coţofan Nicolae, originari din Judeţul Ialomiţa, care au plecat cu ultimul tren de refugiaţi din Cernăuți spun că înainte de intrarea trupelor sovietice, comuniştii din acel oraş – în majoritate evrei – opreau maşinile, autobuzele şi căruţele cu refugiaţi, pe care, după ce-i maltratau, le luau vehiculele, strigându-le: „Ne furaţi averea, sunt ale noastre”. O Doamnă care se refugia într-un automobil, opunându-se, a fost lovită cu cuţitul de un comunist. Nu se ştie starea ei.

       h). Refugiatul Molnicov Otto, agent de control al Ministerului de finanţe, din Vășcăuţi, Bucovina, originar din Cernăuți, declară:

       – La Ştefăneşti, Jud. Cernăuți, trupele sovietice au arestat un Maior român de Grăniceri, pe care l-au surprins în biroul său şi l-au torturat pentru a lua informațiuni militare.

– În comuna Bărbăteşti, Jud. Storojineț, elementele înaintate ale trupelor sovietice au împuşcat pe Şeful de Post cu trei Jandarmi români, care refuzaseră să predea armele.

– Reg. 54 Inf., care se afla în Nordul Bucovinei, a fost capturat şi dezarmat. Pe ofițeri, după ce îi dezbrăca şi maltrata, îi menținea arestați, pe soldații români, după ce i-a dezarmat, i-a lăsat liberi.

– Un comisar ajutor de la Poliția Văşcăuți a fost surprins şi luat de bolşevici.

– Ajutorul de primar al Oraşului Cernăuți a fost impuşcat de trupele sovietice. (…)

          i). Refugiatul Braicu Ion, originar din Gorj, pensionar militar stabilit la Soroca, declară că Inspectorul Financiar Preotescu şi fostul inspector Financiar pensionar Pădureanu au fost impuşcati de evrei la Chişinău.

                  j). (…) Steinberg a organizat teroarea contra românilor cu puşcăriaşii liberați şi tineretul evreu.

– preotul Bujacovschi, fost consilier eparhial şi alti preoți au fost executați.

– Crucile de la Biserici şi Statuile Regelui Ferdinand şi Ştefan cel Mare au fost distruse.

– La Tighina a fost împuşcat senatorul colonel Adamovici.

        k). Refugiatul Condurachi din Bârlad, aflat la fratele său, şeful postului Jand. din Abaclia, Tighina, a declarat că a fost de față când un grup de trei evrei l-a împuşcat pe fratele său. (…)

Arhiva Ministerului Apărării Nationale, fond 948, dosar nr. 155, f 174-178

„Soldatul Hurez Nicolae (…) la 20 de ani avea să trăiască cele mai îngrozitoare clipe (…) Înregimentat la Vaslui va face parte din Regimentul 25 Infanterie. După perioada de instrucție este dus pe granița de la Nistru. Regimentul său era deja pus în alertă având ordin la Podul de la Dubăsari-Căuşeni, de tragere, în cazul în care ruşii i-ar fi forțat trecerea. Acest fapt se petrecea în mai 1940. În urma dictatelor [?] impuse regele Carol al II-lea pentru a evita pierderile de sânge (avându-se în vedere raportul numeric de forțe masat la granița cu România de URSS) a cedat Basarabia şi Bucovina ruşilor. Retragerea Regimentului 25 de pe linia Nistrului s-a facut „în linişte” până la ieşirea din localitatea Hânceşti. În afara acestei localități trei tancuri ruseşti baricadaseră drumul. Prin traducători, ruşii au somat Regimentul 25 Infanterie format din 4.000 de soldați înarmați cu puşti şi câteva mitraliere să dezarmeze şi apoi să-și continue drumul spre România. Îndrăzneala si curajul colonelului român care a comandat regimentul 25 a mers până la a amenința că minează întreaga localitate Hânceşti şi o aruncă în aer (…). Fiecare soldat român purta la brâu câte o mină de aproape un kilogram. Ruşii speriați de această amenințare au retras tancurile pe marginea drumului şi au lăsat cale liberă armatei române.  La câţiva kilometri prin pădurea de la marginea Hânceştiului erau lăsate în voia nimănui peste 50 de tunuri româneşti trase de cai lăsate de un alt batalion care trecuseră printr-o ameninţare asemănătoare din partea ruşilor. Urma ca aceastea să fie preluate de catre ruși imediat dupa retragerea întregii armate române. Rupţi de oboseală şi venirea serii i-a determinat să ia poziţii de luptă în adăposturi improvizate oprindu-se pentru odihnă. În cursul nopţii Regimentul 25 a fost interceptat de o coloană de maşini româneşti venite din Țară pentru a remorca tunurile lăsate în pădurea de la Hânceşti. A doua zi retragerea a continuat trecându-se Prutul pe la Albiţa spre Vaslui. (…)”

 

[1-2 Iulie 1940]  TELEGRAMĂ

Către Marele Stat Major, Secţia II-a  Fr. Graniţa [cod.: Armata4)

RAPORT CONTRAINFORMATIV

 

1. Trupele obosite din cauza marşurilor.

2. Exodul şi triajul refugiaţilor a scăzut simţitor.

3. Se constată mai multă organizare la trupele care trec Vest Prut. Tendinţa de a veni cu armamentul intact.

4. Populația, în special evreii din Basarabia continuă de a ataca fracțiuni izolate la adăpostul trupelor ruseşti.

5. Au fost ostaşi români care, după plecarea din rânduri a basarabenilor, în dorinţa de a nu lăsa în special armament automat, au adus în spate 3-5 puşti mitraliere.

6. Ostaşii care au răzleţit rătăcesc prin Moldova între Prut şi Siret; trebuiesc recuperaţi.

7. În general armata şi populația evacuată din Basarabia îşi manifestă revolta împotriva evreilor. Nu sunt excluse manifestări antisemite mai grave din partea armatei.

8. La Sculeni trupele sovietice care au dezarmat unele detaşamente ameninţă că dacă nu se restituie obiectele rechiziţionate de la cetățenii basarabeni vor trece în Moldova. Evreii care trec în Basarabia amplifică [exagerează] unele restricţii ce li s-au făcut, înrăutăţind relaţiile româno-ruse şi rezolvarea evacuării.

D.O. Şeful de Stat Major

Colonel Eftimiu Nr. 21 417 din 2 Iulie 1940

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 73-74

 

 

TELEGRAMA No. 11307

3 Iulie 1940

 

Gorun [cod.: Grupul de armate nr. 1] către M.St. Major, secţia II-a

Am onoarea a raporta următoarele:

Lt. col. Borş Gheorghe, fost Inspector P.P. la Bălţi, în călătoria ce a făcut cu C.F. pe parcursul Iaşi-Bacău, în ziua de 1 iulie, a observat la toţi ostaşii o stare de spirit foarte agitată contra evreilor, stare de spirit care a dat naştere la acte de agresiune ce au degenerat în bătăi şi chiar omoruri, astfel:

1. În stația Cucuteni, un evreu în haine militare a fost surprins când a scos un revolver din buzunar cu intenţia probabilă [de a trage] într-un general ce se afla pe scara unui tren în trecere. Evreul a fost dezarmat de serg. Paveleanu din Reg. 6 Vânători şi apoi bătut şi străpuns cu baioneta de mai mulți ostaşi. În această staţie alţi 2 evrei au fost aruncaţi din tren, trăgându-se asupra lor.

2. În staţia Târgu Frumos un alt evreu găsit cu un revolver şi o grenadă în buzunar a fost dezarmat şi apoi omorât.

3. În stația Bacău 2 evrei au fost bătuţi şi predaţi poliției gării.

4. Deasemenea, s-a constatat că în gările Cucuteni şi Podul Iloaei şi alte gări, noduri de cale ferată, că soldații care caută unitățile dislocate din Basarabia şi Bucovina sunt lăsaţi să staţioneze în gări, discutînd între ei şi cu civili situaţia actuală. Din atitudine şi din discuţiile auzite între ostaşi s-a desprins hotărârea acestora de a se răzbuna pe evrei din cauza exceselor connaţionalilor lor din Bucovina şi Basarabia. Pentru a preveni asemenea acte şi a preîntâmpina chiar eventuale mişcări, comandamentul Gorun a luat următoarele măsuri:

În toate gările – noduri de comunicaţie să se înfiinţeze imediat birouri de informaţii care să îndrumeze pe toţi ostaşii care nu-şi găsesc unitățile.

Gărzile militare din gări să fie imediat întărite şi comandate de un ofițer activ din garnizoana cea mai apropiată.

Fiecare tren de persoane sau accelerat să fie însoţit de o gardă comandată de un subofițer care va face poliție în tren la oprire în stații.

 

Comandantul Gorun                                                                         Şef de stat major

General de Armată Adj. C. Ilasievici                                                                                 G-l Tătăranu

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar 155, f 125

 

(Sinteză informativă – 2 iulie 1940)

 

(…) Fraţii Birnbaum [din Brăila] afirmă că „Multora dintre români le-a sunat ceasul”.

Iancu zis Jean a ameninţat un birjar că „în curând steagul roşu va fâlfâi şi deasupra Palatului Regal”(…)

Biblioteca Academiei Române, Arhiva Istorică, fond XXIV, dosar nr. 3.377, f 14-19. Copie

TELEGRAMA Graniţa, 346, 3, 14 [3 iulie 1940]

 

Atitudinea ostilă a populației evreeşti care se manifestă tot mai accentuat în zona Prutului face ca centrele populate de această minoritate să constituie un focar comunist periculos în dispozitivul armatei. Situaţia operativă actuală impunând măsuri imediate de înlăturare a acestui pericol, armata a luat următoarele măsuri:

Evreii din Fălciu târg şi Drânceni târg, judeţul Fălciu, care doresc – să fie trecuţi imediat în Basarabia; cei care nu doresc însă sunt semnalaţi ca agitatori să fie internaţi provizoriu în zona Vidra, Judeţul Putna: s-a dat ordin Reg. 3 Jandarmi să organizeze o regiune de internare provizorie în această zonă.

 

Comandantul Graniţei

General de corp de armată

N. Ciupercă

 

Nr. 21473 din 3 iulie 1940

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155 f 155

*

TELEGRAMĂ – Brumar către Marele Stat Major, Secţia 2-a

Brumar; 87, 2, 7 1940, ora 10,30

RAPORT INFORMATIV No. 1814 din 3 iulie 1940

 

• ·Ieri, 2.7.1940, la 15, în gara Scânteia doi soldați evrei au fost bătuţi de către militari şi aruncaţi pe fereastră, din tren, fără a li se cauza răni grave.

• ·Un convoi de 35-40 căruţe cu soldați din Reg-tul 3 Grăniceri trecând prin satul Săuceni – Botoşani s-a dedat la dezordini, căutând evrei pentru a-i molesta. Prin intervenţiile jandarmilor lucrurile s-au liniştit.

• ·În zilele de 1 şi 2. 7.1940 pe distanţa Vereşti-Paşcani au fost aruncaţi din tren 14 evrei.
• ·Un vagon cu refugiaţi evrei pentru Basarabia, ataşat la trenul București-Iaşi din seara de 2.7.1940 a fost atacat cu focuri de armă dintr-un vagon alăturat, între stațiile Vaslui-Bălteni. 3 morţi şi 6 răniţi.
• ·La sosirea în Iaşi a unui vagon cu evrei care veneau dinspre Galați, ieri, 2.7.1940 la ora 16, aceştia au începus să strige că au fost bătuţi de civili între staţiile Vaslui-Grajduri şi Bârnova, creând alarmă.
• ·Urmare la raportul informativ No. 1783 din 1.7. 1940

Cu ocazia agresiunii produse la Dorohoi, Regimentul 4 Jandarmi informează că sunt 53 morţi şi 6 răniţi.

Şeful Biroului Stat. Mil. Iaşi

Lt. Colonel (s.s.) Palade

Transmisă Brumar de Ofițerul Danţoş 3.7. 1940

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 207. Copie.

 

Din „Pesti Ujsag” – 3 iulie 1940, Budapesta

PRESA ITALIANĂ CONDAMNĂ UNELTIRILE EVREILOR DIN ROMÂNIA – Iulie 1940

„Roma”. Interesul ziarelor italiene faţă de evenimentele din România a mai scăzut. Ziarele fac cunoscute comunicatele oficiale ale guvernelor român şi sovietic în legătură cu evenimentele din Basarabia şi Bucovina. Ştirile referitoare la conflictul dintre autorităţile româneşti şi jidovime au produs mare vâlvă la Roma.

Ziarele italiene accentuează că Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare (subl. în text).

După corespondentul din București al ziarului „Giornale d’Italia”, populaţia românească primeşte ştirile cu oarecare calm, însă evreii nu-şi pot păstra sângele rece. „Giornale d’Italia” vorbeşte despre atitudine evreilor din România, care, indemnaţi de cei din Londra, doresc a provoca un război civil. Planul sioniştilor din Londra însă nu a reuşit şi evreii din România nu vor apăra Marea Britanie.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2, dosar nr. 941, f 501.

*

CORPUL GRĂNICERILOR, Stat Major

Informațiuni obținute în ziua de 2 Iulie 1940 până la ora 18
Frontiera cu URSS

Extras din darea de seamă a Grupului 3 Gr. pază asupra modului cum s-au făcut operaţiunile de evacuare a parte din subunități.

1. În sectorul companiei 6 Gr. Pază Cozmeni primele forţe sovietice trecute pe teritoriul românesc au fost unități de tancuri în valoare de circa 600, dirijate pe direcţiile (…), urmate îndeaproape de circa un escadron de cavalerie care opera în grupuri de 2-3 călăreţi. Aceşti călăreţi pare că aveau însărcinarea să exploateze panica produsă, să dezarmeze şi să escorteze trupele noastre.

2) În sectorul Companiei 7-a Gr. Pază Carapciu ocuparea teritoriului s-a efectuat cu tancuri (circa 200) care acţionau în serie şi la intervale de timp. Erau urmate apoi de unități de cavalerie, în aceeaşi formaţie şi cu aceeaşi însărcinare.

3) Atitudinea forţelor sovietice faţă de trupele noastre a fost cât se poate de ostilă. Parte din tancurile sovietice care în majoritate nu au respectat orarul de plecare, au devastat trupele noastre în retragere, folosind tancurile ca mijloc de transport de arme pentru înarmarea populației ucrainene. Aceştia [ucrainenii] înarmaţi, s-au dedat la atacarea convoaielor noastre, omorând şi jefuind soldații care treceau izolaţi.

4) O Brigadă de Infanterie sovietică înaintând pe valea Prutului a tăiat retragerea Companiei 1-a Gr. Pază Lipnic, Companiei 2-a Pază Româncăuţi şi Companiei de rezervă din Batalionul 1 Gr. Pază Briceni. Trupa a fost în întregime dezarmată, iar parte din ofițeri, printre care şi Maiorul Georgescu C., Comandantul Batalionului Briceni au fost arestaţi. Maiorul Georgescu a scăpat mituindu-i cu suma de 5.000 lei. Întreaga avere a subunităților a fost jefuită fie de trupele sovietice, fie de populația ucraineană sau bandele de comunişti.

    5) În ziua de 28. VI 1940, Domnul General Iliescu urma să aibă o întrunire cu parlamentarii sovietici în Zvanice (în faţa satului Atachi). Contrar hotărârilor anterioare, Delegaţia Sovietică trecuse deja frontiera şi întrunirea a avut loc la Hotin. Parlamentarul rus era însoţit de o gardă de soldați sovietici care ţineau puştile mitraliere întinse asupra soldaților noştri, pe teritoriul românesc.

      Atitudinea delegaţilor sovietici a fost foarte necuviincioasă. Când Domnul General s-a legitimat, parlamentarul sovietic a spus că şi el este General şi vorbeşte de la egal la egal.

      Între timp trecuse frontiera încă o Companie sovietică. Ofițerii noştri au fost duşi la Cercul de Recrutare Hotin, unde au fost ţinuţi sub stare de arest. Foarte târziu, după ce au primit instrucțiuni – zic ei – li s-a dat drumul.

    6) În momentul retragerii trupelor noastre din Hotin, comuniştii şi evreii în număr foarte mare, manifestau ostil contra Armatei Române. Un ofițer de cavalerie pentru a-i intimida, a îndreptat o armă automată asupra lor. În acest timp, venind o patrulă sovietică, manifestanţii i-au făcut loc după care au deschis focuri împuşcând câţiva soldați, calul şi mânzul căpitanului Teohari C., comandantul Companiei Gr. Pază Hotin. Trupa întreagă dezarmată, cu foarte mare greutate s-a putut degaja pentru a se putea retrage.

  7) În general sovieticii s-au purtat foarte rău cu ofițerii şi trupa ce le-a căzut în mână. Ofițerilor şi subofițerilor li s-au rupt epoleţii, batjocorindu-i, iar parte din ei fiind reţinuţi. Au căutat să dezorganizeze unitățile, îndemnând ostaşii să plece la vetrele lor, lucru pe care mulți basarabeni şi bucovineni l-au făcut.

Concluzii asupra valorii trupelor sovietice:

Şoferi şi mecanici buni.

Ofițerii, trupa şi mai ales cei din infanterie, foarte slab pregătiţi şi nedisciplinaţi.

Majoritatea din ocupanţii tancurilor erau beţi.

Material slab. Tankete vechi şi uzate.

Modul de comportare a unităților de grăniceri în retragere:

Deşi izolaţi şi legătura dintre unitățile de grăniceri şi trupele de acoperire a fost aproape inexistentă, subunitățile de pază s-au retras în bune condiţiuni, fie pe itinerariile stabilite, fie pe drumurile care le apreciau neocupate şi mai ascunse.

Unităților şi subunităților de grăniceri nu li s-a făcut cunoscut la timp ordinul de retragere de către unitățile de acoperire, din care cauză,  retragerea lor s-a făcut cu întârziere şi în majoritatea cazurilor, după ce ele au fost devastate de trupele sovietice.

Buna stare morală a grănicerilor a făcut ca retragerea să fie executată în condiţii optime, în afară de faptul că din cauza lipsei de timp nu au putut salva nimic din avutul subunităților. Puţinul ce putuse fi salvat a fost prădat în timpul retragerii, fie de soldaţii sovietici, fie de populația comunizată.

Ordinul de retragere a fost primit cu multă nedumerire. Părăsirea teritoriului naţional fără luptă a dezorientat la început, atât pe ofiţeri cât şi trupa care, deşi în inferioritate ca număr şi dotare, ar fi vrut cu tot dinadinsul să reziste puhoiului duşman pe care îl deprecia ca pregătire.

Totuşi această măsură care li s-a explicat ulterior de ofițeri că este generală şi hotărâtă în interesul Statului, nu a avut nici o influenţă asupra spiritului de disciplină al ostaşilor, care s-au retras în ordine spre locurile de regrupare, cu toată oboseala şi peripeţiile înfruntate, cauzate în drumul lor de bande de evrei comunizaţi.

Moralul lor se menţine încă ridicat şi privesc cu încredere viitorul.

Comandantul Corpului Grănicerilor

General de divizie Th. Şerb

Şeful de Stat Major

Maior Gh. Constantinescu

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155. f 107-109. Original.

 

BIROUL STATISTIC [3 Iulie 1940]

TELEGRAMA No. 11910

GORUN către MARELE STAT MAJOR SECTIA II

În dimineața de 2 Iulie Reg. 3 grăniceri Pază, venind din Basarabia unde a avut dificultăţi foarte mari cu evreii de la Nord de Prut, trecând prin Dorohoi, s-au răzbunat. Au împuşcat mortal 40 şi rănit 15. S-au devastat câteva prăvălii.

Liniştea a fost restabilită imediat cu ofițerii şi trupa lui Ghiocel [cod: Corpul 8 de armată].

Regimentul 3 Pază nu are nici o pierdere.

Comunicarea o face Colonel Halunga, şeful de stat major al lui Ghiocel.

D.O. Şeful de Stat Major

General Tătăranu                                                                                         No. 11910 din 3 iulie 1940

Biblioteca Academiei Române. Arhiva Istorică., fond XXIV, dosar 3347, f 88. Copie.

 

TELEGRAMA GORUN către MARELE STAT MAJOR
[Secţia 2-a]

Gorun Nr. 162 din 4.7.1940 ora 21,50

RAPORT CONTRAINFORMATIV – 4 iulie 1940

 

Urmare la Nr. 11342 din 3 Iulie 1940 din zona Glia [cod: Grupul de Armate nr. 1]

 

De la Ghiocel

Organele Jandarmeriei şi Curtea Marţială a Diviziei 6-a au constatat că devastările diverselor prăvălii şi locuinţe, la Dorohoi, în ziua de 1 Iulie a.c. s-a făcut de către soldații Legiunii de Jandarmi Hotin şi Regimentul 3 Grăniceri pe tot axul şoselei ce trece prin Dorohoi. Focurile au fost trase de soldați. Sunt 43 morţi dintre care 7 militari. Majoritatea morţilor au fost în regiunea cimitirului evreesc, adică la eşirea Sud-Est Dorohoi. Victimele sunt evrei. Panica a fost provocată de zvonul lansat poate intenţionat că la gară se găsesc tancuri ruseşti care trag. După circa o oră panica a încetat, populația reluându-şi calmul. Din cauza focurilor trase unitățile care ieşiseră din Dorohoi spre Botoşani au început să fugă, lansând zvonul că vin ruşii.
Au fost liniştiţi de un ofițer trimis de comandament cu auto în urma lor.

        De la Pin [cod: Armata 3]

Moralul unităților este bun. Până la 2 Iulie ora 2 au dezertat 39 soldați de origine rusă din unitățile Pajiştei [cod: Corpul 8 Armată]. Aceştia locuiau în teritoriul predat. În prezent la Pajiştea sunt arestaţi 12 soldați din Regimentul 56 Infanterie, prinşi în situaţii dubioase după retragerea regimentului. Populaţia nu are sentimente ostile.

De la Brânduşa [cod.: Divizia 7 infanterie]

a) Nu s-au semnalat cazuri de părăsirea unităților de către ofițeri sau subofițeri, decât numai un Locotenent, de origine ucraineană de la Brutăria nr. 7 Campanie şi un farmacist Locotenent de origine evreu din Cernăuți aflat în Ambulanţa Diviziei.

b) Brânduşa are un ofițer şi circa 700 oameni trupă dispăruţi. Se crede că unii ar fi reţinuţi de trupele sovietice, iar majoritatea dezertori.

REPARTIZAT:

Comandam. G-ral al Pazei Terit.

Secţia III-a a M.St. Major

Biroul 1, Secţia 2-a M.St. M.

Subbiroul 2/Bir.2, Secţia 2-a M.St. Major”

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 238

 

*

TELEGRAMA – DUD [cod.: Corpul 1 Armată] către M.St. Major, Secţia II-a – No. 141 din 4.7.1940, ora 20,40

RAPORT INFORMATIV No. 1859-149 din 4 Iulie 1940

 

               1) În cursul zilei de 4.7. nu se semnalează până în prezent noi incidente şi agresiuni antisemite.

         2) Dintre agresiunile petrecute în zilele de 2 şi 3 Iulie a.c. se raportează astăzi, de către organele de poliție şi jandarmerie din zonă.

Agresiunea contra unui număr de 53 evrei, dintre care unii, cu răni uşoare au fost pansaţi. Au fost deasemenea patru morţi pe distanţa Paşcani-Dolhasca, toţi evrei care au sărit din tren şi şapte găsiţi în pădurea Probota-Baia. Se fac cercetări. În ziua de 3.7. a.c. a fost jefuită o prăvălie din Iaşi de către soldați.

            3) Poliţia Roman raportează că asupra individului Isac Marcu din acel oraş s-au găsit manifeste comuniste.

            4) Poliția Fălticeni comunică că în seara de 2.7. un individ rămas neidentificat a fost surprins de santinela postului de radio emisiune al Gliei, în grădina unde este instalat acesta. (…)

         5) În noaptea de 1/2.7 s-a tras un foc de armă de la colţul cazarmei Flotilei 1 Aviaţie Iaşi, asupra telegrafistului de la Secţia Aviaţiei civile, glonţul pătrunzând pe fereastră fără a-şi atinge scopul.

         6) La Bacău a fost descoperită o adunare clandestină sionistă la care au luat parte mai mulți tineri. Sunt 10 arestări. Tinerii sunt originari din Bacău, Iaşi, Tighina şi Cernăuți.

            7) La Galați există un număr de circa 10.000 de evrei ce vor să se refugieze în Basarabia, cazaţi în mai multe şlepuri în mijlocul Dunărei. Problema hranei, higienei este foarte grea. S-a intervenit de rezidenţă pentru soluţionarea problemei.

         8.) Populația evreească agitată şi intimidată de ultimele agresiuni. A început a fi prudentă în manifestări. În urma măsurilor de pază luate se constată linişte în zonă.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 1, dosar nr. 531, f 164-165. Copie.

CORPUL GRĂNICERILOR, Stat Major
INFORMAȚIUNI OBȚINUTE PÂNĂ LA 4.VII.1940 orele 12
FRONTIERA CU URSSS

Imediat după retragerea ultimului element al armatei noastre, evreii şi ucrainenii au arborat drapele roşii pe toate clădirile, manifestând în grupuri compacte pe străzi, molestând funcţionarii civili care mai rămăseseră în oraşul Cernăuți.

Străzile sunt înţesate cu trupe. Magazinele sunt închise, afară de cele cu alimente, de unde ruşii încarcă totul în camioane mari şi transportă spre interior. De la Liceul Militar au luat tot mobilierul şi toată vesela. Populația de origine românească nu se vede pe străzi.

Faţă de populația germană, care a primit dispoziții de la Consulatul German să rămână pe loc, chiar după ocupaţia sovietică, trupele roşii au o atitudine din ce în ce mai brutală. Spre exemplu se comunică cum că doi germani trebuiau să fie executaţi în cursul zilei de 30.VI. 1940, în faţa casei germane. Informaţia din care rezultă că germanii au primit recomandaţiuni de a rămâne pe loc o deţinem de la un redactor al ziarului DEUTSCHE TAGESPOST care apare la Cernăuți cu sediul la casa germană.

Se face o intensă propagandă în defavoarea României (…) la noi ar fi revoluţie, iar capul statului ar fi fost împuşcat, astfel că trupele roşii au venit să elibereze pe cei asupriţi de tirania boerilor români (…)

Evreii sunt aceia care se ocupă în special cu propaganda. (…)

Soldații şi ofiţerii sovietici întreabă încotro este Iaşul. (…)

În general se observă că unitățile sunt formate din tineri mongoli, între 18-25 ani. Spun că sunt aceia care au luat parte la ocuparea fostei Polonii.

CONCLUZII: (…)

– Manifestațiile de simpatie făcute de populația evreească şi ucraineană la intrarea trupelor sovietice în Cernăuți.

– Tratamentul ostil al sovieticilor faţă de populația germană.

– Propagandă deşănţată făcută printre populație contra conducerii administrației Statului Român. (…)

– Răul tratament aplicat trupei şi ofițerilor noştri.

Comandantul Corpului Grănicerilor

General de divizie,                                          Şeful de Stat Major

Th. Şerb                                                            Maior Gh. Constantinescu

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 333, dosar nr. 97. f 194-196. Original.

 

SECRET

ACȚIUNEA EVREEASCĂ

 

I. EVREII IN BASARABIA ŞI BUCOVINA ÎN TIMPUL EVACUĂRII

• ·Comitetele Revoluţionare:

– La Chilia Nouă în calitatea de şef local al GPU, care execută toată acţiunea teroristă împotriva populației româneşti este evreul Dr. Rabinovici.

Primar al oraşului este fratele său, profesor de ebraică.

• ·Atentate, asasinate:

– La Cernăuţi evreii au devastat mai multe biserici, printre care şi cea cu hramul Sf. Nicolae.

– Depozitul de muniții din Rădăuţi a fost atacat cu focuri de armă de către un grup de evrei, care la riposta gărzii depozitului s-a retras lăsând 2 morţi pe teren.

– La Chişinău ziarele sovietice apărute după ocupaţie „Sovietskaia Bessarabia” şi „Bessarabskaia Pravda” sunt conduse de redactori evrei.

– La Cetatea Albă evreii comunişti au oprit un tren încercând să dezarmeze un batalion de artilerie [corect: divizion], renunţând la aceasta numai la intervenţia trupelor sovietice.

În acelaşi oraş au omorât pe protopopul judeţului Crişan Folescu, pe preotul Petru Sinilă, pe şeful gării şi pe ajutorul acestuia anume Ojov. Acţiunea teroristă a fost condusă de evreul Abram Carolic.

– La Volintiri (Cetatea Albă), grupuri de manifestanţi evrei au terorizat populația împuşcând mai multe persoane printre care pe grefierul Ştirbu Iosif, de la judecătoria de muncă.

– La Bălţi bande de evrei au atacat cu focuri de revolver populaţia civilă care se retrăgea; deasemeni au rupt crucile bisericilor, arborând pavilionul roşu.

– La Bolgrad, comuniştii circulau pe străzi având ca semn distinctiv steaua evreească cu 6 colţuri şi o panglică roşie.

– La Ismail morarii şi brutarii, toţi evrei, au refuzat să scoată pâinea cu o zi înainte de ultimatum, răspândind, imediat după anunțarea ultimatumului zvonul că lipsa de pâine se datoreşte faptului că făina a fost rechiziţionată de armată. Zvonul a produs agitaţie, iar bandele de terorişti evrei au devastat manutanţa locală, omorând pe Locot. Alexandrescu şi Plut. Major Jianu. Datorită tot instigaţiilor evreo-comuniste, 20 din cei 23 soldați ai manutanţei s-au răsculat ajutând la asasinarea celor menţionaţi.

– La Reni un grup de comunişti evrei izbeau cu buzdugane improvizate pe cei ce voiau să se refugieze pe vaporul „Carpaţi” care pleca în ţară. Vaporul nu a putut pleca din cauza acestor evrei decât tăind parâmele.

– În gara Reni populația evreească a arborat pavilionul roşu. În comuna Ashita 2 soldați care rămăseseră în urmă au fost împuşcaţi în picioare de populaţia evreească.

– La Chilia Nouă comuniştii evrei au devastat bisericile, au arborat drapele roşii în localurile autorităților şi au împiedecat populaţia să se refugieze în interiorul ţării.

– La Gura Humorului evreii au sechestrat autovehiculele nepermiţând retragerea populației româneşti.

– La Herța (Dorohoi) înainte de intrarea din greşeală a trupelor sovietice, evreii comunişti au ucis patru ofițeri români, iar zece soldați evrei dintr-un escadron de cavalerie şi-au ucis locotenentul (informaţie neverificată).

– La Roman, un căpitan a fost împuşcat de patru evrei care imediat au fost omorâţi cu baionetele de un grup de soldați (informaţie neverificată).

– La Cucuteni (Iaşi) un evreu în haine militare scoţind un revolver, probabil pentru a împuşca un general, a fost linşat. (…)

– La un punct de la fortificaţiile de pe Nistru, un ofițer evreu a deteriorat aparatul de radio, aşa încât detaşamentul respectiv de lucru, fiind izolat, nu a putut lua la cunoştinţă de ultimatum decât la apariţia trupelor sovietice. […]

II. EVREII DIN RESTUL ŢĂRII

Continuând să aplice tactica, tinzând să arate că evreii din ţara noastră nu vor fi făcuţi sub nici un raport răspunzători de actele teroriste săvârşite de coreligionarii lor din provinciile ocupate împotriva populației autohtone şi a autorităților, fruntaşii evrei din Capitală au ales o delegaţie în frunte cu Achile Şaraga, fost ajutor de primar, în scopul de a prezenta consilierului Regal Dr. Alex. Vaida Voevod, ministru de stat şi a-i înainta o moţiune exprimând solidarizarea evreilor la doliul Țării, odată cu protestul lor împotriva actelor de teroare săvârşite de coreligionarii lor în Basarabia şi Bucovina.

Pe de altă parte fruntaşii evrei au transmis coreligionarilor lor dispoziţiunea de a-şi păstra calmul şi, abţinindu-se dela manifestări menite să irite opinia publică românească, să-şi continue activitatea ca şi în trecut, întrucât „se poate prevedea că cel puţin până în toamna anului curent, Statul român nu va adopta nici o măsură efectivă menită să elimine din viaţa socială pe evrei”.

Cu toate recomandările de linişte şi comportare ireproşabilă faţă de autohtoni primite din partea conducătorilor pe de o parte, opinia publică evreească din Capitală şi provincie continuă să rămână ingrijorată de perspectiva unor severe reacţii din partea Statului şi a populației româneşti, iar pe de alta, se produc noi acte din partea evreilor menite să evidențieze profunda lor aversiu ne pentru poporul, armata şi conducătorii Statului nostru.

În acest sens, se relevă impresia de panică produsă de zvonul care se încearcă a se lansa printre evrei, privind intenția Consilierului Regal N. Iorga de a alcătui un memoriu pe care să-1 înainteze forurilor superioare conducătoare,  în care reeditând unul din punctele de program ale fostului partid național-democrat, să ceară expulzarea imediată a evreilor pentru a fi puşi astfel în imposibilitatea ca organizându-se să poată eluda măsurile antisemite care se vor lua de către autorități.

Cât priveşte manifestările trădând sentimentele ostile ale evreilor față de Țara noastră se menționează între altele următoarele:

În portul Constanța majoritatea birourilor de expediție şi vânzare fiind deținute de evrei, aceştia interzic expedierea materialelor şi mărfurilor aflate în depozite scontând o eventuală ocupare inamică a Dobrogei.

Se menționează că o bună parte a materialelor aflate în depozite sunt destinate a fi folosite pentru apărarea natională.

La Galați evreul Max, patronul prăvăliei de haine vechi„Braufman Sami” din Piața Nouă a fost auzit de câtre un grup de refugiați adresând amenințări românilor, spunând între altele că „peste 5 zile le va plăti el polița”.

Deasemeni evreul Schächter, proprietarul unei băcănii din acel oraş, deşi este bine aprovizionat, refuză categoric să vânză orice fel de marfă clienților români, la adresa cărora proferă injurii şi amenințări.

La Brăila (…) frații Birnbaum (…) afirmă că „multor dintre români le-a sunat ceasul” şi că au ei pe câțiva cu care să se răfuiască.

(…) Carol Wurmbrandt (…) nu se sfieşte să spună tuturor că „este mândru de originea lui evreească”.

Iancu zis Jean (…) a amenințat pe un birjar că „în curând steagul roşu va fâlfâi şi deasupra Palatului Regal” (…)

Biblioteca Academiei Române; Arhiva Istorică, fond J(XIV, dosar nr. 3.377, f 14-19. Copie.

TELEGRAMĂ – GRANIŢA [cod: Armata 4]

Către MARELE STAT MAJOR, Sectia II-a

 

Granița 396-4/7- 3440 [4 iulie 1940]

• ·Exodul populației a încetat. Pe timpul evacuării au trecut la Tuţora mii de refugiați din Basarabia. Pe podul Daroieni 400, majoritatea intelectuali. Ei sunt deprimați.

• ·Populația românească din Basarabia rezervată: se poate observa o deprimare şi regretul că trupele române au părăsit Basarabia. Populația germană de asemenea nu se arată entuziasmată de sosirea trupelor sovietice.
• ·Acţiunea de răzbunare a militarilor români care sosesc izolaţi din Basarabia continuă să se manifesteze contra evreilor. Actele de răzbunare se petrec mai mult în trenuri. (…)
• ·Fruntaşul Catriniu Alexandru ctg. 1937 [şofer] la maşina delegatului M.St.M. (…) a împuşcat mortal pe fruntaşul T.R. Schur. Cazul se cercetează.

D.O. Şef de Stat Major Colonel (ss) Mardari

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar 155, f 250

 

*

Din Journal de Genve, 5 Iulie 1940

 

Scene tragice în Basarabia şi Bucovina

 

Refugiaţii sosiţi din Basarabia şi din Bucovina povestesc că între trupele sovietice şi autoritățile româneşti s-ar fi produs excese.  Numeroase biserici au fost prădate şi incendiate (…). Adversarii politici ai comuniştilor, cât şi preoţii ar fi fost maltrataţi şi impiedicaţi. (…) Poliţia a fost atacată, iar trenurile cu refugiaţi care se pregăteau să plece au fost lovite cu pietre. (…) Un alt refugiat din Basarabia povesteşte că a văzut alergînd către gară un preot ortodox pe care comuniştii voiau să-1 împuşte. (…) persoane povestesc că primarul Cernăuțiului a fost grav rănit. El a fost destituit şi înlocuit printr-un avocat comunist destul de cunoscut. Autoritățile sovietice se degajează de orice răspundere (…) susţinind că [incidentele] s-au produs înainte de sosirea trupelor sovietice. Cercurile româneşti spun că nu vor uita niciodată faptul că Sovietele nu au lăsat autorităților româneşti timpul necesar (…) Refugiaţii pretind că 90% din populația evreească a rămas în teritoriile ocupate (subl. în text). Cea mai mare parte din evrei aparţin clasei sărace. Evreii bogaţi s-au refugiat însă în mare grabă. Zvonuri neconfirmate încă susţin că ar fi fost incendiată catedrala ortodoxă din Cernăuți şi că Episcopul ar fi rămas la postul său, cu toate că era cunoscut ca un mare duşman al comuniştilor. Autoritățile însărcinate să se ocupe de refugiaţi afirmă că aproape 100.000 de familii s-au refugiat din Bucovina de Nord şi din Basarabia.

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2; dosar nr. 941,f 491-492

*

 

Nota informativă nr. 133 (din 6 iulie 1940):

„Activitatea în Cernăuți în primele zile de ocupare”

 

1. Vineri 29 iunie 1940. La ora 14 s-au adunat în Piaţa Unirii din Cernăuți circa 200 lucrători exclusiv evrei care aveau cu ei un steag roşu ce avea cusut pe el secera şi ciocanul, arborându-1 pe clădirea primăriei (…) şi tabloul lui Stalin şi Molotov pe monumentul Unirii (…) Aceşti lucrători erau sub conducerea cunoscutului comunist evreu Vagner. La ora 16 aceeaşi coloană de lucrători evrei s-a dus la podul de peste Prut, pe drum încolonându-se şi alţi lucrători cu steaguri roşii în mână, unde au primit trupele [sovietice] cu urale şi strigăte care ajunsese la delir. Vagner a cerut pentru toţi lucrătorii arme ca să plece şi să apere populația autohtonă contra burgheziei române, formând aşa zisa poliţie muncitorească. După intrarea trupelor în oraş, toţi aceşti muncitori au primit de la trupele sovietice arme, postându-se în faţa clădirilor care trebuiau ocupate de autoritățile de stat, formînd paza care a stat până Duminică seara.

2. Sâmbătă 29 iunie 1940. (…) comandantul sovietic al oraşului Cernăuți a dat dispoziţii ca toate prăvăliile să fie închise în afară de restaurante şi băcănii (…)

3. Duminică 30 iunie 1940. A apărut un comunicat sovietic în limbile ucraineană, evreească, germană şi română în care se repetă ordonanţa privitoare la închiderea prăvăliilor şi [la interzicerea] vânzarea băuturilor spirtoase în afară de bere.

Ordonanţa mai prevedea: circulaţia se interzice după ora 21; oraşul se declară în stare de asediu (…) Toţi posesorii de arme, inclusiv cei care le-au primit de la trupele sovietice (…) [sunt convocaţi] la comandatură spre a le depune (…).

4. Luni 1 iulie 1940. S-au depus toate armele, ceea ce n-a plăcut evreilor. (…)

5. (…) Marţi dimineața s-a prezentat la oficiul de telefoane un diriginte venit din interiorul Rusiei, evreu şi un inginer, tot evreu.(…)

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 155, f 321-322. Copie

SECRET 7 Iulie 1940

ACȚIUNEA EVREEASCĂ

I. EVREII ÎN BASARABIA ŞI BUCOVINA ÎN TIMPUL EVACUĂRII

Atentate asasinate.

Din relatările tuturor refugiaţilor din provinciile răpite reiese că atitudinea manifestată de populația evreească din aceste provincii, atât faţă de armata română în retragere, cât şi faţă de populația civilă care se refugia a luat forme care depăşesc o imaginaţie chiar divagantă. Imediat după anunțarea ultimatumului sovietic şi înainte de intrarea Armatei Roşii, în toate oraşele basarabene şi nord bucovinene, s-au format grupuri de evrei înarmaţi, în majoritate tineret de ambe sexe, care numaidecât au început acţiunea teroristă. Au fost împuşcaţi cu predilecţie funcționarii judecătoreşti, polițieneşti, slujitorii altarului, precum şi financiari, aceştia din urmă cu ocazia devalizării casieriilor Statului, întrucât, în afară de zelul revoluţionar, bandele au arătat o pronunţată tendinţă pentru adunarea de capital, în flagrantă contradicţie cu principiile anticapitaliste cuprinse în doctrina în numele căreia îşi desfăşurau actiunea.

Nu a fost cruțată nici armata (…): ofițeri, subofițeri, soldați, chiar fără a fi contrazis intențiile comuniştilor evrei, au fost impuşcați sau schingiuiți. Au fost cazuri (…) când executările au luat aspectul unei sinistre vânători de oameni în care tot ce putea constitui un element reprezentativ românesc stimula activitatea sângeroasă a tinerilor terorişti evrei. Conexînd scopurile teroriste cu cele de natură de a produce avantaje materiale, evreii comunişti nu s-au mulțumit de a jefui locuintele româneşti şi bisericile creştine, dar atunci când erau în superioritate numerică, opreau refugiați pentru a-i prăda de puținul pe care aceştia încercau a-1 salva cu ei.

La Chişinău, 400-500 evrei comunişti constituiți în bandă, înar¬mați cu puşti, revolvere, alții cu pietre şi bastoane au cerut Dr-ului Ionet, medicul spitalului de copii ca imediat clădirea să fie predată. La încercarea medicului de a calma spiritele, l-au împuşcat, după care au năvălit în spital, devastîndu-1 complet, iar copiii aflați internați omorându-i şi aruncându-i afară pe geamuri.

În comuna Olăneşti (Cetatea Albă) învățătoarea Irina Țapu a fost împuşcată de bandele evreeşti unite cu cele bulgăreşti. (…)

În Olăneşti (Tighina) autoritățile locale au fost omorâte de bandele teroriste.

(…) au fost impuşcati de către bandele comuniste evreeşti colonelul Cernobescu (?), comandantul Reg. 7 Vânători Chişinău împreună cu căpitanul de rezervă Grumvescu [?], fost primar de Ungheni.

(…) au fost asasinati sau prinşi – printre alții – Col. Cornea de la Reg. 8 Roşiori, Col. Grenaru, Maior Millo, Căpitan Posu, Căpitan Al. Mavrocordat.

La Rădăuți plutonierul Major Diaconu Ion, fost la Cercul de Recrutare (…) a fost molestat de o bandă de terorişti evrei care i-au rupt epoleții.

II. EVREII ÎN RESTUL ŢĂRII:

În puține împrejurări ca acelea prin care trecem azi populația evreiască din Țara noastră a reacționat atât de uniform, evreii părăsind pe cât posibil contactul cu populația autohtonă. (…) Conştienți de rolul important ce dețin în viața economică şi comercială, iar pe de altă parte încredințați de avantajele ce decurg pentru ei, în actuala situație politică internă, din puternică solidaritate de rasă, evreii şi-au regăsit în parte echilibrul moral şi, în aşteptarea evenimentelor, se mențin într-o strictă rezervă.

 (…) O atitudine distinctă, care se caracterizează printr-o vie aversiune împotriva Țării noastre, manifestă în prezent evreii încadrați în mişcarea sioniştilor revizionişti. Conducătorii revizioniştilor au dat (…) dispoziții precise partizanilor lor, deținători de capitaluri în diferite întreprinderi înființate în colaborare cu românii şi germanii, să se retragă din afaceri. Totodată s-a interzis membrilor deținători de valori şi caselor de credit evreeşti să acorde împrumuturi creştinilor, oricât de mare ar fi dobânda ce li se oferă.

În schimb s-a decis intensificarea colecȚării de fonduri, îndeosebi în scopul ajutorării familiilor refugiaţilor evrei din Basarabia şi Bucovina, cât şi acelora din ţară care au suferit de pe urma acțiunilor populației româneşti față de actele de banditism săvârşite de evreii din provinciile răpite.

Pe de altă parte este de relevat, ca o ilustrare a sentimentelor de înveninată ură de care evreii sunt animaţi faţă de populația autohtonă, iniţiativa luată de un grup de doamne evreice, printre care şi A. Bruchnor, Paula Schnfeld Rolly Petreanu, de a organiza în ziua de 9 iulie a.c. la Sinagoga Centrală o slujbă religioasă, constituind „un blestem contra românilor” (sublinieri în text). (…) *)

Tot în legătură cu fondurile evreeşti, printre evreii sionişti din Capitală se discută ştirea după care, la Chişinău, evreii comunişti au devastat sediul organizaţiei sioniste, ridicând chiar maşinile de scris şi însuşindu-şi sumele colectate.

Reacţia populației româneşti faţă de cele petrecute în provin¬ciile răpite şi îndeosebi excesele de violenţă care au avut loc în trenuri continuă să fie exploatate, împreună cu o întreagă serie de versiuni menite să evidenţieze „rigorile pe care evreii vor fi nevoiţi să le îndure sub noul regim din România” de către agenţii comunişti şi evrei.

III. REACȚIA POPULAȚIEI ROMÂNEŞTI

– În ziua de 1 Iulie a.c. în trenul rapid Nr. 52, însoțitorul trenului şi soldatul Popa au bătut pe evreul Max Mendel din București (…). În același tren mai mulți soldați au bătut (…) pe evreii Weiss P. Lupu din comuna Dej, Baruh Gross din Galați şi Burcamin Gutman din Piatra Neamț.

– În ziua de 2 Iulie a.c. din trenul Nr. 8006 Galați-Buzău evreul Hovenstein Simion din București a fost dezbrăcat şi lăsat în pielea goală, după care a fost aruncat jos în stația Făurei (…)

– În noaptea de 3 spre 4 Iulie a.c. a fost găsit aruncat din tren între stațiile Tecuci şi Cosmeşti evreul Leiba Segal (…); fiind rănit la cap, a fost internat în spital (…) Rănitul declară că a fost aruncat din tren (…) de mai mulți militari.

– În aceeaşi noapte a fost bătut de militari (…) evreul Grepner Simion din Focşani: coborând în stația Râmnicul Sărat pentru a reclama, a fost din nou bătut de un aviator.

– În ziua de 4 Iulie a.c. a fost adus în stația Deduleşti la Brăila (…) evreul botezat Heliab Panait, licențiat al Academiei Comerciale (…) grav rănit la cap. Numitul a declarat că (…) a fost insultat de mai mulți călători din tren, apoi aruncat jos. Nu cunoaşte pe agresori, însă crede că unul ar fi polițist, iar altul artist la Teatrul Muncă şi Voe Bună.

– Din trenul rapid Nr. 51 au fost aruncați, între stațiile Monteoru – Buzău, evreii Iancu Moise din Roman şi Iosif Marcu din Opnic-Slănic, premilitar, care a fost tăiat de tren. Din același tren, între stațiile Bebecu şi Joița au mai fost aruncați indivizii Schehter Izrail din București, soldat cu ordin de chemare al unui regiment de aviație care, în stare gravă, a fost transportat la spitalul militar din Buzău şi Emanoil Rigler, de 37 ani, funcționar comercial din comuna Dudeşti-Ilfov.

– Între stațiiile Vintileanca şi Ulmeni au fost aruncați din tren trei indivizi, fiind accidentați mortal. Până în prezent nu au fost identificați.

– Cu trenul personal Nr. 508 a fost adus la stația Buzău (…) Locotenentul Beregler Edmund, originar din Hudoşul de Mureş-Turda, compania de fortificaţii Râmnicu Sărat, aruncat din trenul rapid (…)

IV. TRECEREA ÎN TERITORIUL OCUPAT DE SOVIETICI

Se constată că afluenţa evreilor care pleacă în provinciile răpite a scăzut în oarecare măsură (…) La această situaţie a contribuit în bună parte poate şi faptul că Legaţia URSS, nefiind în posesia unor instrucțiuni prea detailate nu dă lămuriri cuprinzătoare (…)

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2, dosar nr. 941, f 558-566 Copie.

*) Slujbele de blesteme au fost practicate de Fiii lui Israel din timpuri imemoriale. Iată din Cartea lui Iosua Navi cucerirea Palestinei – evreii aflându-se dincolo de Iordan, la Sitim, în apropierea Mării Moarte:

Cap. 1.1 După moartea lui Moise (…) a grăit Domnul cu Iosua (…) şi a zis: 2. „Moise, robul meu a murit. Scoală dar şi treci Iordanul tu şi tot poporul acest în ţara pe care o voi da fiilor lui Israel” (subl. mea).

Au trecut Iordanul, după o slujbă de blesteme au atacat cetatea Ierihonului: preoţii au trâmbiţat, Fiii lui Israel au strigat, zidurile s-au prăbuşit…

Cap. 6. 21 „Și au dat junghierii [aşa a fost tradus în româneşte pentru: „au îndeplinit blestemul”] tot ce era în cetate: bărbaţi şi femei şi tineri şi bătrâni şi boi şi oi şi asini tot au trecut prin ascuţişul sabiei” (subl. m.).

După această ispravă s-au îndreptat spre cetatea Ai:

Cap. 8 1-2. „(…) voi da în mâinile tale pe regele din Ai şi pe poporul lui, cetatea şi ținutul (…) să faci cu Ai şi cu regele său tot ce ai făcut cu Ierihonul şi cu regele său”; 25-26 (…) „toţi locuitorii din Ai, bărbaţi şi femei care au căzut în ziua aceea au fost douăsprezece mii (…) Iosua nu şi-a pogorît mâna sa (…) până nu a dat pierzării pe toţi locuitorii din Ai.”

Mai departe citez din Cap. 11, 17-23:

„(…) de la muntele Pele (…) până la Baal-Gad din Valea Libanului (…) a luat pe toţi regii lor şi i-a lovit și i-a ucis. (…) Căci aşa a fost de la Domnul (…) ca să fie date pieirii, ca să nu găsească milă (…) Şi n-a rămas niciunul din Anachimi în pământul fiilor lui Israel, ci numai în Gaza, în Gat şi în Aşdod au rămas din ei.”

Și iată din Capitolul 12:

1. (…) regii pe care i-au bătut fiii lui Israel şi al căror pământ l-au luat tot de moştenire dincolo de Iordan (…)”

13. (…) de toţi treizeci şi unu de regi”

Toate atacurile asupra cetăţilor vizate erau precedate de slujbe de blesteme – vezi : Levitic (XXVII, 29), Deuteronom (VII, 26; XIII, 18), Iosua (VII, 17-27; VIII, 1-29). Fiii lui Israel practicau slujba de blesteme de la începutul istoriei lor. Atât în blesteme, cât şi în fapte, evreii dădeau o importanţă capitală focului: cetăţile, oamenii din ele erau… „arşi-de-tot”, altfel spus: holocaustizaţi. Victima (desemnată) era întâi blestemată, abia apoi – de obicei, a doua zi – nimicită (în România, în iulie 1940 victimele fuseseră blestemate… după ce fuseseră agresate, umilite – însă nu toate ucise; astfel supravieţuitorii români s-au răzbunat pe evrei, după un an de zile).

Comandamentul M.U.[cod: Div. 1 Infanterie]

Statul Major, Biroul 2 SECRET      Nr. 40193/8 Iulie 1940

 

BULETIN CONTRAINFORMATIV

 

• ·STAREA DE SPIRIT ÎN ARMATĂ: În general bună.
• ·POPULAȚIA CIVILĂ
• ·Populaţia românească

Desfăşurarea evenimentelor menţine populația românească în aceeşi stare de nelinişte şi îndurerare. Incidentele recente de pe fron¬tiera de Est au provocat oarecari îngrijorări între locuitorii din zona acestei frontiere.

Se semnalează că populația din Iaşi este impresionată şi revoltată de faptele comise de evrei cu ocazia evacuării Basarabiei. O reacţiune contra evreilor n-ar fi exclusă. (…)

În legătură cu evacuarea teritoriului cedat URSS se semnalează: actele ostile ale evreilor din Bucovina şi Basarabia au determinat unele reacţiuni în rândurile elementului românesc.(…)

Plutonierul Marinescu Petre din Regimentul 1 Vânători, fiind oprit de o coloană rusă cu cisterne, a dezarmat, cu ajutorul câtorva soldați toată coloana, capturînd armamentul şi dând drumul trupei, dezarmată. Plutonierul a fost citat prin ordin de zi pe Armată, iar materialul capturat va fi înapoiat la cerere.

Informaţiile care nu contenesc a veni odată cu cei refugiaţi arată barbariile ce au de suferit românii, în special din partea evreilor şi a comuniştilor din teritoriile cedate. În special evreii au fost aceia care au iniţiat şi au condus toate atrocităţile îndreptate contra elementului românesc. Se semnalează din Bucovina că un grup de 40 evrei au atacat cu focuri de armă depozitul de muniţii al Garnizoanei Rădăuţi. Atacul a fost respins de garda depozitului, doi atacatori rămânând în teren. (…)

Diverse

(…) În gara Dej militarii concentraţi au bătut mai mulți evrei.

Se bănuieşte că Organizaţia „Magyar a magyar-61”, prin agenţi curieri ar fi lansat un apel către populația din Ardeal pentru ca, împreună cu evreii, să provoace tulburări, pregătind astfel o acţiune contra guvernului. Membrii Organizatiei „Rongyos Garda” şi „Szabad Csapatok” au fost echipati militari şi constituiti în unități speciale” (…) “D.O.,

Şeful de Stat Major

Colonel (s.s.) Gheorghiu

pentru conformitate p. Şeful Bir. 2 Inf.

Căpitan P. Dumitrescu”

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 506, dosar nr. 20, f 97-98. Copie.

 

Dare de seamă asupra modului cum s-a desfăşurat evacuarea Basarabiei (după primele informaţii culese)

 

• ·ORGANIZAREA EVACUĂRII

Din declarațiile funcționarilor, militarilor şi populației civile evacuați din BASARABIA şi BUCOVINA, rezultă că nu a existat o organizare a evacuării.

Majoritatea celor evacuați învinuiesc autoritățile militare superioare şi guvernul care, deşi informat din timp asupra intențiilor URSS, nu a permis funcționarilor şi militarilor să-şi evacueze familiile şi avutul, ba mai mult, cei care au încercat să facă acest lucru au fost opriți prin ordine severe, amenințati cu pedepse.

La cele de mai sus se adaugă faptul că nu s-au dat dispoziții ca evacuarea funcționarilor de le telefoane şi jandarmi să se facă odată cu trupele. Prin faptul că aceştia s-au evacuat mai înainte şi, în general, fără un plan stabilit, legăturile telefonice au fost întrerupte, comunicările de ordine nu s-au mai putut da, iar actele de banditism provocate de populația minoritară şi de evrei au început pe toată adâncimea zonei, punând în pericol şi dezorganizând retragerea trenurilor cu materiale, muniții, populație şi chiar a unităților militare. Faptul că o parte din gărzile de C.F. n-au ştiut de evacuare şi deci au rămas pe loc până târziu au asigurat scurgerea trenurilor şi au împiedecat actele de terorism.

• ·ANUNȚAREA TARDIVĂ A EVACUĂRII

(…) Autoritățile civile, poliție şi jandarmerie primind ordinul de evacuare târziu, nu au anunțat imediat populația civilă, gândindu-se în general mai întâi la familiile şi persoana lor. Evacuarea nu a fost anunțată nici în interior, aşa că multă [lume] a plecat în ultimul timp în Basarabia, fără să fie prevenită de evacuare.

• ·ACTIUNEA COMUNISTĂ ÎN PREAJMA EVACUĂRII

În ziua de 27 VI a.c., cercurile comuniste, în mare măsură evrei, fiind înştiințate de demersul URSS, au început propaganda filo-sovietică. În noaptea de 28/29 VI a.c. s-au răspândit manifeste comuniste tipărite, probabil în BUCUREŞTI, în ultimul timp (atacau problema PARTIDULUI NAȚIUNII), şi care se adresau soldaților din MOLDOVA, fiind aruncate în preajma cazărmilor, în atelierele CFR, în cartierele muncitoreşti etc. Vestea evacuării BASARABIEI a fost transmisă rapid în cercurile evreeşti şi comuniste, organizându-se acțiuni de teroare (…)

4. ACŢIUNEA TERORISTĂ A COMUNIŞTILOR ŞI EVREILOR PE TIMPUL EVACUĂRII

(…) Manifeste comuniste aruncate din avioane în ziua de 29 VI îndemnau populația să împiedece evacuarea, ruinarea fabricilor, stațiile de cale ferată, podurile etc. (…) S-au aruncat şi exemplare din ziarul „LIBERTATEA” în care se făcea apologia regimului sovietic care vine să salveze BASARABIA şi BUCOVINA din mâinile românilor. Prin alte manifeste răspândite se îndemna muncitorimea şi țăranii să lupte în contra pregătirii de război a ROMÂNIEI, pentru desconcentrare, înapoierea rechizițiilor şi pentru un guvern popular de prietenie cu URSS; se ataca de asemenea Coroana şi guvernul, vinovați de toate provocările în contra Rusiei Sovietice. Atmosfera de ostilitate creată, populația evreiască şi comuniştii s-au constituit în bande armate care s-au dedat la acte de sălbăticii împotriva famiilor celor care urmau să-şi transporte puținul din averea lor pe care puteau să-l ducă în MOLDOVA.

(…) Astfel au fost lăsate pradă bandelor de terorişti familiile funcționarilor şi militarilor.

TRANSPORTURILE DE EVACUARE

(…) b) Transportul si evacuarea populației civile

Cea mai mare greutate au întâmpinat-o funcționarii şi populația civilă. Cu toate că unii dintre ei au reuşit să-şi împacheteze mobila şi îmbrăcămintea, nu aveau cu ce le transporta până la gară, birjarii refuzând să-i servească. Chiar dacă unii reuşeau să-şi încarce bagajele în vreo căruță găsită întâmplător, erau întâmpinați de bande evreeşti care devastau conținutul sau îl impărțeau. Trenurile fiind supraîncărcate, capii familiilor plecau în căutare de locuri, dar la întoarcere nu-şi mai găseau familia.

Această panică era produsă de bandele evreeşti care omorau pe funcționarii români, lansând în același timp zvonuri că toate podurile peste Prut sunt aruncate în aer. Toate acestea au înspăimântat funcționarii şi locuitorii într-atât, încât unii au renunțat de a-şi vedea familiile, plecând pe jos spre Prut, mulți dintre ei căzând victime bandelor evreeşti şi minoritare înşirate în satele din lungul drumului. (…)

c) Transportul evreilor din Moldova în Basarabia

În timp ce trupele şi populația din Basarabia îndura toate lipsurile şi batjocura evreilor, neavând unii dintre ei decât cămaşa, evreii care se evacuau în Basarabia erau îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu enorme cantități de bagaje şi însemnate sume de bani. Aceşti indivizi, precum şi bagajele lor au trecut necontrolate de nici o autoritate română.

(…)

Şeful Biroului Statistic Militar

Locot. Colonel Ion Palade

Arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, Secţia 2, dosar nr.982, f. 116-156. Original.

 

Carol al II-lea, Jurnal:

La 30 iunie [19401: Incidente, mai ales cu populația evreiască, au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile. S-au împuşcat funcţionari, s-au atacat chiar unități militare.

La 1 iulie: Tot aceleaşi ştiri asupra exceselor şi agresiunilor din partea evreilor şi comuniştilor. Ele se fac mai ales asupra ofițerilor care sunt adesea bătuţi şi degradaţi [li s-au rupt/smuls epoleţii, n. m. P.G].

La 3 iulie: Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Azi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Steaguri cernite, în bernă. Evreii şi comuniştii s-au purtat oribil. Asasinatele şi molestările mă fac să mă tem că se vor produce reacţii primejdioase.

La 6 iulie: Ştirile din ţară sunt îngrijorătoare; purtarea evreilor din Basarabia şi Bucovina a fost aşa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacţie şi o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări.

Din raportul Ministerului de Interne din 30 iunie 1940:

„Populația evreiască originară din Basarabia sau doritoare să se stabilească în URSS continuă să treacă Prutul pe teritoriul basarabean. În cursul zilei de astăzi 7.600 de evrei au trecut prin punctele Ungheni şi Cristeşti, 2.000 de evrei prin Galați-Reni.”

*

„Toţi cei surprinşi în apropierea Prutului [pe malul stâng, devenit „sovietic”, n. m., P.G.] după 3 iulie 1940 au fost internaţi în lagăre şi supuşi la tot felul de vexaţiuni” 3).

*

În lunile iulie-octombrie 1940 au trecut în teritoriile cedate [adică în teritoriile devenite sovietice – n. şi subl. m.] 165.0894) persoane; doar 15.000 persoane din cele peste 300.000 reţinute în lagăre sau refulate de la graniţa nouă au putut trece pe malul drept al Prutului”.

*

Cei opriţi din drum ori refulaţi – internaţi ori nu în lagăre – erau jefuiţi prin:

– confiscarea banilor, a bijuteriilor, a hainelor de preţ;

– înşelăciune: internaţii erau obligaţi să predea „în păstrare” banii, lucrurile de preţ; la ieşire li se confiscau cele rămase;

– în situaţii disperate (internare, refulare) li se propuneau „servicii” – obţinerea unor autorizaţii, contra 100 ruble – s-au înregistrat sute de plângeri contra unuia Raichmann din Chişinău, dealtfel „lucrător” la NKVD”.

*

– Multe familii au fost sparte: unii membri au putut trece noua frontieră, alții ba.

– Aproximativ 25.000 de capi de familie (din Basarabia, din Bucovina) au primit ajutoare de la „Comisariatul General pentru Aşezarea şi Plasarea Refugiaților” [în ceea ce mai rămăsese din România].

 

Carol II, însemnări zilnice, 1940 (citat de Stelian Neagoe în Bătălia pentru Bucovina, Helicon, 1992):

„…excese ale populației minoritare, mai ales evreii care atacă şi insultă pe ai noştri, ofițeri batjocoriți…”

„Azi (3 iulie) a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu național. Evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate şi molestări ale ofițerilor şi ale celor care voiau să plece. Acestea mă fac să mă tem că se vor produce reacții primejdioase.”

Din rapoarte:

 

Localitățile Căuşani şi Ialoveni au fost ocupate de trupele sovietice în 29 iunie orele 9 dimineața (…) Gara Bolgrad a fost ocupată de 80 paraşutişti sovietici în scopul de a împiedeca evacuarea trenurilor cu refugiați.

(…) În 29 iunie în localitatea Ştefăneşti jud. Cernăuți a fost arestat un ofițer de grăniceri care, torturat în scopul obținerii de date, a decedat.

În com. Bărboeşti jud. Storojineț sovieticii au împuşcat pe şeful de post şi trei jandarmi care refuzaseră se predea armele.

(…) Ofițerii Reg. 54 infanterie au fost arestați, dezbrăcați, maltratați.

(…) Aceeaşi soartă au avut şi cadrele Batalionului 2/R 39 infanterie în localitățile Geaga şi Manziriu. Ofițerii şi subofițerii au fost dezarmați, degradați şi jefuiți. Populația civilă formată mai mult din evrei manifestă o mare bucurie de cele întâmplate şi fotografia pe ofițerii dezarmați, degradați, batjocoriți.

(…) Între Bolgrad şi Româneşti sunt 9-10 trenuri cu familii de ofițeri şi refugiati nemilitari care sunt maltratate şi jefuite de civilii localnici, bulgari şi găgăuzi. În gara Bolgrad a fost atacată de către elemente găgăuze şi bulgare înarmate Compania a 8-a de grăniceri-pază „Talmaz” îmbarcată la Căuşani. Militarii au fost dezarmați şi prădați de bocanci, bluze şi alte materiale

(…) Între Bolgrad şi Etulia circa 500 de cetățeni din rândul populației găgăuze şi bulgăreşti au atacat un tren militar. În urma schimburilor de focuri a fost grav rănit mecanicul locomotivei care a reuşit, cu eforturi supraomeneşti, să conducă trenul până la Galați. O garnitură de vagoane militare şi civile a fost sechestrată în gara Reni de către elemente ale armatei sovietice echipate în civil.

(…) Coloanele regimentului 25 infanterie au fost în permanență însoțite de unități de tancuri sovietice şi survolate de avioane evoluând la joasă altitudine. Caporalul Hăulică Constantin din acest regiment a fost bătut de evrei fiindcă a încercat să ia dintr-o căruță o lunetă goniometrică. Un soldat român, bolnav, transportat într-o căruţă a fost împuşcat după relatarea unui martor ocular: „Lăsaţi-ne măcar o căruţă, să-l putem duce pe bolnav”, au cerut ofiţerii civililor care-i agresau. „Balnav! Nu trebuie balnav!” şi, într-o clipă câteva gloanţe sfărâmă ţeasta nefericitului soldat.

(Memoriul Institutului General de Statistică, 26 nov. 1940):

1. Situaţia de la 1930. Ultimul recensământ a arătat că numărul locuitorilor de religie mozaică ai Țării era, la 30 Decembrie 1930 de 756.930, ceea ce reprezenta 4,2% din totalul populației. (…) În mediul rural un număr de 236.926 nu reprezenta decât 1,6% din totalul locuitorilor rurali ai Țării. Dimpotrivă, în mediul urban, cei 520.004 locuitori de religie mozaică reprezentau 13,6 % din totalul populației.

(…) Din masa totală (…) mai mult de un sfert trăia în Basarabia (27,3%), peste o cincime în Moldova (21,4%) (…) Procentul pe provincii este următorul: 10,9% în Bucovina, 7,2% în Basarabia, 7% în Crişana şi Maramureş, 6,7% în Moldova, 2,5% în Transilvania, 2,3% în Muntenia şi numai 1,5% în Banat, 0,5% în Dobrogea şi 0,2% în Oltenia. (…) Putem constata că în Bucovina 79,3%, iar în Basarabia 77,4% din populaţia trăind din comerţ se declarase a fi de neam evreesc. În mediul rural din Basarabia această participare se ridică chiar la 80,2%, iar în oraşele Bucovinei la 81,4%. În oraşele Moldovei reprezintă 66,2%, în sate 41%.”

Modificările ce s-au produs între 1930-40.

(…) Modificarea cifrei populației evreeşti prin migraţii nu este cunoscută cu exactitate [datorită] imigrărilor clandestine. (…) [ţinînd seama de tendinţa de emigrare a evreilor din România] se poate socoti că nu au sporit în intervalul 1930-40 cu o cifră care să întreacă 50.000 [persoane].

3. Situaţia de după detaşările de teritorii.

Prin detaşările de teritorii din 1940 România a pierdut în întregime, respectiv, în parte mai multe din regiunile în care este aglomerată populaţia de religie mozaică.

Din populația de religie mozaică de la 1930 de 756.930 persoane, România a pierdut (…) 427.962 persoane, adică 56% şi anume: 278.943 prin ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a regiunii Herța (s. mea, P.G.), 148.273 prin atribuirea părţii de Nord a Transilvaniei către Ungaria şi 846 [persoane] prin cedarea Cadrilaterului.

Cifra exactă a Evreilor pe teritoriul rămas (…) nu depăşeşte, după toate probabilităţile 400.000, adică 2,6-3% din populația actuală.

*

Din iniţiativa lui N. Iorga, memoriu-protest (adresat Parlamentului), semnat: Maniu, C.I. Brătianu, N. Lupu, Al. Lapedatu, Halippa.

*

Toate criticile împotriva guvernului, a regelui, a armatei: cenzurate.

*

Generalul Ion Antonescu, în scrisoarea către Carol II, înmânată cu ocazia unei audienţe [în iulie 1940] – urmarea: Antonescu a fost arestat şi sechestrat la mânăstirea Bistriţa…

„Majestate, Țara se prăbuşeşte. În Basarabia şi în Bucovina se petrec scene sfâşietoare. Funcționarii, familiile lor şi ale ofiţerilor au fost lăsate pradă celei mai groaznice urgii. (…) Poporul şi armata au fost dezarmaţi fără luptă. Demoralizarea lor este fără limite. Lipsa lor de încredere în conducători este totală. Ura lor împotriva vinovaţilor, a tuturor vinovaţilor de ieri şi de azi creşte.

Consiliul de Coroană v-a hotărît să cedaţi. Decizia a dezlănţuit haosul. Consecinţa lui, anarhia şi anarhizarea sunt numai la începutul lor. Țara care simte, ţara care vede, ţara care presimte, ţara toată e consternată, în panică – consternată şi în panică fiindcă a auzit de repetate ori pe primii miniştri, pe miniştrii ei declarînd că „Sântem înarmaţi până în dinţi”, că „Nu vom ceda nici o brazdă”, că „Să avem încredere oarbă şi fără control în şefi, în priceperea şi inţelepciunea regelui”. Nici o replică n-a fost tolerată. Orice strigăt public, de alarmă a fost înăbuşit, adesea sângeros. Țara a mai avut încredere fiindcă generalul pe care Majestatea Voastră l-a acoperit cu cea mai mare încredere [Florea Tenescu, n.m. P.G.] a declarat la un banchet că sânteţi „cel mai puternic rege din Europa” şi în neuitata şi recenta declaraţie de la Chişinău (…) a asigurat-o că a încins-o cu un stăvilar de foc, de fier, de beton peste care nu se va trece.

Realitatea s-a răzbunat – fiindcă era alta. (…)

Am prevenit de ani de zile, în scris, verbal, guvernele, pe şefii militari, pe Majestatea Ta că va veni catastrofa de azi. Metodele întrebuinţate în selecţionare şi în conducere trebuiau să ne ducă fatal la aceasta. Am fost însă socotit răzvrătit şi lovit ca atare. (…)

Ascultă-mă cel puţin în acest ceas, Majestate. N-am fost un duşman al Majestăţii Tale. Am fost un slujitor fanatic al acestui neam. Am fost înlăturat prin intrigi şi calomnii de acei care au adus ţara unde este şi de forţe oculte. Nu mai asculta de aceştia, Majestate.

Ei te-au adus unde eşti şi ne-au adus unde ne găsim.

Este ultimul meu strigăt de alarmă, Majestate.”

*

Până şi jurnaliştii simpatizanţi ai Sovietelor ca Tudor Teodorescu-Branişte au scris pagini de durere şi de revoltă împotriva „nedreptăţii istorice: răpirea Basarabiei şi a Bucovinei”.

*

S-a instaurat cenzura(rea) textelor critice la adresa guvernanţilor. Victime cunoscute: N. Iorga, Stelian Popescu – care a publicat integral articolul abia după alungarea lui Carol II – printre altele scria:

„Acei oameni care ne-au asigurat că grija lor de căpetenie este apărarea Țării, după două ore de consfătuire au ajuns să hotărască cedarea fără murmur a pământului Țării”.

„Nu se nenoroceşte un neam întreg pentru decenii, poate pentru secole, fără să se stabilească răspunderile”.

*

Cunoscute erau atitudinile critice ale generalilor Ciupercă şi Şteflea care, într-o convorbire cu generalul Iacobici i-a(u) spus:

„Te rog aminteşte domnului general Tenescu că tot „alte considerente” au făcut să ne prăpădim aproape o armată. Ar fi timpul ca „alte considerente” să nu mai joace rol în operaţiuni”.

*

În Jurnalul său, Grigore Gafencu găsea că:

(…) „răspunsurile româneşti [la ultimatumul sovietic] au fost greşit concepute şi foarte prost formulate. La pretenţiile ruseşti referitoare la drepturile istorice şi etnice ale Rusiei asupra Basarabiei, nu am răspuns nimic: nici o punere la punct, nici un contraargument, nici un protest. Ne-am mulţumit să răspundem „pentru a câştiga timp” – pretinde Ministerul de Externe – că sântem gata să stăm de vorbă. Ruşii au înlăturat cu multă îndemânare intențiile dilatorii cuprinse în nota de răspuns, aducîndu-ne numaidecât la cunoştinţă „programul de evacuare”. Nemții au informat guvernul sovietic că răspunsul nostru, dilatoriu în formă, înseamnă, totuşi, o acceptare. Fapt e că ne-am plecat în faţa forţei, fără s-o spunem şi fără să stăruim asupra bunului nostru drept. Nu am respins argumentarea sovietică, ci ne-am declarat gata, după ce am luat cunoştinţă de ea, să stăm de vorbă”.

Nicolae Iorga, articol din Neamul Românesc (3 iulie 1940): în acele momente de grea cumpănă s-au găsit, la noi, oameni care au avut cruzimea infamă „Să-şi râdă de dureri străine”. Este vorba de comuniştii cărora Internaţionala a III-a le trasase sarcina de a intensifica acţiunile antinaţionale şi antistatale, pe baza mai vechii lozinci a „autodeterminării naţionalităţilor până la despărţirea de statul român”. Directiva Kominternului din 8 mai 1940 dădea indicaţii: „În faţa P.C., a clasei muncitoare şi a popoarelor din România /sic/ stă sarcina de a nu admite atragerea României în război. Să nu se admită transformarea României într-un cap de pod al imperialiştilor englezi şi francezi împotriva URSS. (…) Rezolvarea pe cale paşnică a chestiunii Basarabiei (…) constituie o condiţie necesară pentru apropierea de URSS (…) pentru preîntâmpinarea unui război, pentru pace”.

În Neamul românesc din 6 iulie 1940, sub titlul „De ce atâta ură?” tot N. Iorga scrie1):

„Se adună şi cresc văzînd cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Inalţi magistraţi şi bravi ofițeri care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlăntuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Aşa ni se răsplăteşte bună-voinţa şi toleranţa noastră? Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sau sanguinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe, sate. Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. (…) În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă. (…) Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele (…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”

Sâmbătă 6 iulie 1940. Jale mare peste tot. Comitete pentru ajutorarea refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina. Pagini întregi cu numele refugiaţilor şi locurile unde se află. Familii întregi despărţite în timpul bejeniei caută să afle unde se găsesc membrii lor. (…) Blestemat fie Carol şi toţi acei care l-au ajutat în politica lui nenorocită care ne-a dus la dezastrul de azi. Lumea vorbeşte în gura mare şi înjură pe (…?) [academicianul Dan Berindei a îngrijit-prin-suprimări nu doar aici jurnalul socrului său – n. m. P.G.] pe Carol şi complicii săi. La fiecare pas auzi numele lui Tătărescu şi Urdăreanu. Toţi călătorii îi înjură pe aceştia, dar şi pe evrei, pe care-i consideră „trădători în slujba sovietelor”. Ei povestesc tot felul de bazaconii în legătură cu atitudinea evreilor din Basarabia şi Bucovina faţă de trupele noastre şi /faţă de/ cele sovietice. Încerc să stabilesc adevărul, dar nu reuşesc. Constat că se formează un curent antisemit foarte puternic. (…) Tragedia cu refugiaţii. Comunicate în legătură cu locurile unde sunt cazaţi (…) Listele de subscripţii continuă să adune bani pentru cei care şi-au părăsit căminele, ajungînd azi nişte cerşetori pe drumurile Țării.

(Ioan Hudiţă, Jurnal politic, 1, pp. 231-233)

*

Dintr-un raport de poliţie:

Propagandiştii comunişti străbat satele basarabene, nu doar cu minorităţi importante, dar masiv româneşti, asigurîndu-i pe ţărani să nu se teamă de armata rusească şi promiţindu-le pământ.

În timp ce ocupantul străin brutaliza, teroriza populația din teritoriile anexate, PCR lansa în restul ţării manifeste prin care îşi exprima „satisfacţia şi entuziasmul pentru eliberarea de către Armata Roşie a Basarabiei şi Bucovinei de sub jugul boierilor români”; şi „Armata Roşie a muncitorilor şi țăranilor, armata care ajută proletariatul din toată lumea de a se elibera de sub jugul imperialismului a intrat în acţiune. A păşit în Basarabia şi în Bucovina, de unde izgoneşte ciocoii şi moşierii care au supt sângele poporului şi va ajuta muncitorii şi țăranii să scuture jugul capitalist şi să-şi croiască o viaţă fericită instaurind sovietele de muncitori, țărani, soldați.”

*

Bilanţ comunicat de Marele Stat Major:

Au fost refinuţi în timpul retragerii [deci: între 28 iunie-3 iulie 1940, precizare necesară] şi făcuţi prizonieri: 282 ofițeri, dintre care cca 100 erau activi.

În timpul Retragerii („Săptămâna Roşie”): ucişi, dispăruţi: 356 cadre și 42.876 soldați şi gradaţi.

*

Scrisori [nedistribuite, reţinute de Cenzura Militară]:

Soldatul Costică Delea din Teleorman scrie acasă:

„Ce-am văzut am să spun şi la morţi (…) Ni s-au luat caii, căruţele cu bagaje şi cu arme. Ofițerii au fost bătuţi, li s-au rupt tresele, scuipaţi, dezbrăcaţi (…). Soldații ruși nu s-au atins de noi, priveau şi râdeau cum civilii evrei ne băteau cu pietre şi cu ciomege, ne trăgeau de picioare de pe cai, ne dezbrăcau, ne batjocoreau, mai ales femeile parcă erau turbate (…). Dar o vrea bunul Dumnezeu să ne-ntoarcem – atunci o să fie vai de mama lor, a jidanilor”. (subl. mea, P.G.).

*

Raport: Armata a 4-a către Marele Stat Major (2 iulie 1940): „Armata şi populația evacuată din Basarabia îşi manifestă revolta împotriva evreilor. Nu sunt excluse manifestaţii antisemite mai grave chiar din partea armatei. (…) Se propune, de urgenţă, pentru a se evita noi drame, recuperarea ostaşilor care rătăcesc răzleţiţi între Prut şi Siret.” (subl. în text).

*

Grupul de Armate Nr. 1 informează Secţia II de la M.St.M:

„În ziua de 1 iulie [1940] s-a observat la mulți ostaşi o stare de spirit de extremă agitaţie, soră cu nebunia, contra evreilor, stare de spirit care a degenerat în bătăi şi chiar omoruri. (…) Din discuţiile lor cu civilii s-a desprins hotărîrea acestora [a militarilor] de a se răzbuna pe evrei din cauza atitudinii conaţionalilor lor din Basarabia şi din Bucovina”.

*

„Comandamentul Grupului de Armate nr. 1, cu aprobarea Marelui Stat Major, hotărăşte măsurile:

• ·În toate gările cu nod de cale ferată să se înfiinţeze birouri de informaţii care să îndrume pe ostaşii care nu-şi găsesc unitățile;

• ·Gărzile militare din gări să fie întărite şi comandate de un ofițer activ din garnizoana respectivă;

• ·Fiecare tren de persoane sau accelerat să fie insoţit de o gardă care va face poliție în tren şi va preveni actele îndreptate împotriva evreilor.”

*

„Din păcate resentimentele nu au putut fi, toate, zăgăzuite: la 1 iulie [1940], la Iaşi, au fost distruse case ale unor evrei. Cele mai multe incidente s-au petrecut în gările unde se încrucişau trenuri care duceau Evrei spre Basarabia. Soldații răzleţi, furioşi, au molestat evreii care, în vagoane, arborau steaguri roşii şi pancarte provocatoare.”

*

„Statul român, Ministerul Apărării şi de Interne: eforturi considerabile pentru a nu îngădui actele de răzbunare”.

*

Scrisoare de răspuns (octombrie 1941) a lui Ion Antonescu adresată lui Wilhelm Filderman (fost coleg de şcoală) care intervenise pentru ca evreii colaboraţionişti ai sovieticilor din Basarabia şi Bucovina să nu fie persecutaţi:

„(…) inţeleg durerea Dvs., dar trebuia să [o] înţelegeţi Dvs. toţi, la timp, pe a mea, care era a unui neam întreg. (…) V-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei [28 iunie-3 iulie 1940] şi ce se petrece azi (…), când plătim cu mult sânge ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragere? (…) Dar, potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de data asta din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plângeţi (s.m. P.G.). Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să-i întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic, cu cât suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari:

Ce aţi făcut Dvs. anul trecut, când aţi auzit cum s-au comportat Evreii din Basarabia şi din Bucovina faţă de trupele româneşti care se retrăgeau şi până atunci apăraseră liniştea şi belşugul acelor evrei? Vă reamintesc eu: înainte chiar de apariţia trupelor sovietice, Evreii (…) au scuipat ofițerii noştri, le-au zmuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi când au putut, au omorât cu bâtele soldații. Avem dovezi fotografice. Aceşti ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare (…). În timpul ocupaţiei bolşevice aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti. Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri (…) V-aţi întrebat de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage [în iulie 1941]? V-aţi întrebat de ce (…) am găsit copii evrei de 14-15 ani cu buzunarele pline de grenade? V-aţi întrebat câţi dintre ai noştri au căzut, omorâţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi au fost îngropaţi înainte de a fi fost morţi? (…)

Sunt acte de ură împinsă până la nebunie pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier (…) Drept răspuns (…) evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi. (…) În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgându-se temporar au lăsat câţiva ofițeri şi soldați răniţi. Când au reluat înaintarea şi-au regăsit răniții mutilaţi îngrozitor. Oameni care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice. Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul, urechile.

Te îngrozeşti? Te înduioşezi? Te întrebi de ce atâta ură2) din partea unor evrei ruși cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit?

Mareşal Antonescu

19.X. 1941

„P.S. Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l ingroape, arătând că are 4 copii.”

[Teşu Solomovici publică în iunie 2006 următoarele:

„Horia Herman Clejan nu deținea nici o funcţie în Centrala Evreilor. Nici nu se prea amesteca în treburile comunităţii. Era arhitect şi, înainte de război, îi construise lui Ion Antonescu o casă la Predeal. Îi câştigase, se pare, simpatia. Aşa se face că, atunci când antisemitismul devenise politică de stat în România, Clejan a continuat să aibă acces la Mareşal. A fost invitat, la 8 septembrie 1941, să-şi spună părerea despre ordinul Consiliului de Miniştri care impunea tuturor evreilor din România să poarte un semn distinctiv – o stea galbenă în şase colţuri. Discuţia a avut loc într-un cadru neoficial, la reşedinţa lui Antonescu din Butimanu. La ea a participat şi Willi Filderman, preşedintele Federaţiei Uniunii Comunităţilor din România (FUCE).(…)

„Invitaţia fusese lansată, în dimineața aceleeaşi zile, pentru orele 18.00. Era duminică. În ziua de odihnă, Conducătorul statului îl invită pe liderul evreilor la el acasă, la vila din comuna Butimanu. Ne aflăm în vara lui 1941, după victoriile eclatante ale armatelor germane şi române pe frontul de Răsărit, Hitler, stăpânul Europei şi Conducătorul unei ţări aliate cu Germania nazistă şi ale cărui trupe „sângerează pe frontul împotriva bolşevismului”, îl invită pe liderul evreimii-române acasă la reşedinţa sa personală. Să vină împreună cu arhitectul evreu Horia Clejan.

„Două zile mai târziu, Consiliul de Miniştri a revocat ordinul cu privire la semnul distinctiv impus evreilor”.

În legătură cu această informaţie, ce mai poate spune Lucian Pintilie (vezi, mai departe), sprijinit de A. Oişteanu: cum stăm cu „steaua galbenă”?

„…arhitectul evreu Clejan nu se prea amesteca în treburile comunităţii. Totuşi, la 2 februarie 1944, s-a lăsat convins de conducătorii evrei şi i-a cerut mareşalului o audienţă. Antonescu îl invită la reşedinţa sa şi-i ascultă plângerile. A doua zi (…) i-a trimis mareşalului o lungă scrisoare:

„Domnule mareşal, sunt fericit că mi-aţi făcut deosebita cinste acordându-mi audiența solicitată şi vă rog, înainte de toate, a primi mulţumirile mele cele mai profunde. Cele ce vreau să vă comunic sunt realităţi, sunt situaţii care, în ambianţa actuală, ar fi bine dacă s-ar rezolva cât mai grabnic.” Clejan îi scrie despre situaţia evreilor din Transnistria: „După datele din 10 noiembrie 1943 ale Ministerului de Interne, au mai rămas 55.000 de supravieţuitori din cei 110.000 deportați. Din aceştia au fost repatriaţi 6300 de dorohoieni şi 700 de deportați politici, în total circa 7000 de repatriaţi, rămânând aşadar 48.000. După datele culese însă de Comisia pentru Transnistria ar fi rămas 58.000, aceştia fiind ameninţaţi să fie distruşi, aşteaptă zi cu zi salvarea. Pentru ei şi soarta lor tragică suferă şi se frământa toată obştea evreiască. Pentru aceştia stau azi înaintea Domniei Voastre, să implor omenie şi iertare pentru cei ce-au greşit. Dacă unii din ei au fost deportați din vina de a fi gândit sau lucrat împotriva intereselor statului, jumătate din ei au şi plătit cu viaţa lor această greşeală, iar cei rămaşi au ispăşit cu prisosinţă prin suferinţele lor, cum însă mulți n-au fost vinovaţi, ei au ispăşit totuşi cu cei vinovaţi moartea, mizeria şi lipsurile. Ştiu că s-au făcut numeroase întâmpinări la Domnia Voastră în această cauză şi că s-ar fi luat oarecare măsuri în această direcţie. S-a hotărât şi repatrierea copiilor orfani, dar numai până la 15 ani şi numai orfanii de ambii părinţi. Vă rog să aprobaţi ca această măsură să-i cuprindă pe toţi minorii până la 21 de ani, orfani chiar numai de un singur părinte. Ceilalţi deportați din Transnistria ar fi indicat să fie duşi, după posibilităţile de transport, în localităţile situate mai aproape de Nistru, pentru a nu fi lăsaţi în voia soartei dacă evenimentele s-ar precipita, iar apoi treptat să fie trimişi în oraşele de origine sau în lagărele din Vechiul Regat.”

În legătură cu evreii deportați dincolo de Bug, (…) „Dincolo de Bug au fost trimişi evrei în detaşamentele de muncă pentru „Organizaţia Todt” şi altele. Despre aceştia se spune că ar fi fost omorâţi cu toţii, ultimii 433 la 10 decembrie 1943, fapt confirmat de o scrisoare din Tulcin. Această scrisoare mai afirmă că toţi evreii din Oradotca, Crasnopolka şi Tarasifca ar fi pierit până la ultimul. Aceasta fiind situaţia de dincolo de Bug, vă rog cu multă insistenţă a dispune ca persoane să plece la faţa locului spre a cerceta dacă mai sunt acolo evrei deportați şi a lua măsuri urgenţe de repatriere”. Referitor la situaţia evreilor din Vechiul Regat şi Transilvania de Sud, Clejan îl roagă pe mareşal „să nu fie supuşi la taxe excesive”, pentru că „majoritatea evreilor luptă cu greutăţile vieţii şi au de suportat pe lângă contribuţiile directe şi taxele militare, întreţinerea tuturor acelora plecaţi la muncă şi a familiilor lor, întreţinerea populației evacuate din oraşe şi târguri, a celor deportați, a spitalelor, şcolilor etc. Toţi aceştia, graţie spiritului domniei-voastre de dreptate şi omenie, graţie voinţei domniei-voastre, cu toate restricţiile şi sacrificiile impuse, au credinţa şi nădejdea că vor putea trăi, munci şi răzbi până la vremuri mai bune. Ei sunt cu tot sufletul pentru triumful dreptăţii neamului românesc şi vă exprima prin mine tot devotamentul şi recunoştinţa. Să trăiţi, domnule mareşal. H. Clejan.”

Mareşalul citeşte scrisoarea lui Clejan, împinge mai încolo de pe birou harta operaţiunilor militare, şi – culmea! – ia o foaie albă şi începe să-i scrie evreului. Reproducem în extenso această scrisoare, e un document istoric şi psihologic de mare însemnătate:

„București, 4 februarie 1944.

Domnule Clejan, scrisoarea dv. referitoare la situaţia evreilor din Transnistria şi de-a lungul Bugului, ca şi cele relative la dispensarea din obligativitatea prestării muncii de folos obştesc, mi-a dat ocazia de a reţine din nou o serie de aspecte ale problemei evreilor în România în limitele realităţii, determinate de situaţia de război şi de evenimentele precedente acestuia. După cum v-am declarat şi oral, am fost nevoit să evacuăm evreii din Basarabia şi Bucovina, căci datorită comporȚării lor oribile în timpul ocupării acestui teritoriu de către ruşi, populația a fost atât de puternic întărâtată împotriva acestora, că fără aceste măsuri de securitate ar fi avut cele mai groaznice pogromuri.

Cu toate că am fost hotărât să evacuez pe toţi evreii din Basarabia şi Bucovina, prin diferite intervenţii, am fost împiedicat s-o fac. Astăzi regret că nu am făcut aceasta căci am constatat că din rândul evreilor rămaşi acolo, elemente nedemne au fost recrutate de către adversarul ţării noastre. Nu există nici o organizaţie comunistă sau teroristă, descoperită de organele noastre de poliție căreia să nu-i aparţină şi evrei şi adesea ele sunt constituite numai din evrei. Aceasta este tragedia rasei evreilor de a nu fi recunoscători, de a se opune Țării în care ei trăiesc şi de la care trag foloase. De aceea atrag şi de data aceasta atenţia că, dacă evreii şi pe mai departe vor continua să submineze statul tolerant, vor atrage după sine urmări şi mai grele decât până acum, căci statul nu poate lăsa nepedepsiţi pe aceia care, profitând de această toleranță, se străduiesc într-un fel criminal să ducă statul la prăbuşire. Mai departe, nu trebuie să uităm că noi avem în Transnistria peste 200.000 de români şi de partea aceasta a Bugului tot aşa de mulți care, în cazul că frontul se apropie de graniţele noastre, ar trebui să vină în România liberă. Situaţia acestor fraţi ai noştri ridică pentru naţiunea română una din cele mai grele probleme de conştiinţă şi eu sunt profund îngrijorat pentru cei 100.000 de români, pe care nu pot să-i adăpostesc în ţară. Se înţelege de la sine ca în astfel de împrejurări este pentru mine o imposibilitate morală şi politică de a consimţi la aducerea înapoi a evreilor din Transnistria. Despre aceasta nu poate fi vorba. Voi dispune însă că evreii din imediata apropiere a frontului să fie aduşi în sudul Transnistriei, de unde, apoi să poată fi transportaţi din ţară, de către comunitatea evreiască, prin legăturile pe care le are în străinătate. Dintre evreii din Transnistria au fost recolonizaţi numai aceia care au fost deportați acolo din greşeală, adică aproximativ 7000 de evrei din Dorohoi şi 4000 de copii orfani.

În războiul actual care se extinde asupra întregului glob pământesc, evreii nu sunt iertaţi de suferinţele şi mizeriile pe care aproape întreaga omenire trebuie să le îndure. Dacă în timpul lipsei alimentelor şi a condiţiilor neigienice de viaţă au fost secerate şi vieţi ale evreilor, aceasta înseamnă că legile nemiloase ale războiului, pe care nu noi l-am provocat, au impus şi evreilor imperativul de a plăti tributul de sânge. Românii, care luptă în primele linii ale frontului, mor zilnic cu miile. Însă că un om de factură europeană, nu am suportat niciodată omorurile împotriva nimănui şi nu pot să fac acest lucru. Am luat măsuri şi le voi lua şi pe mai departe, ca astfel de omoruri să nu se comită nici împotriva evreilor, oriunde s-ar găsi. În ce priveşte dispensarea de obligativitatea presȚării muncii de folos obştesc şi exercitarea profesiei, aceasta este o problemă în care nu mă amestec şi nu mă priveşte. Cred însă că nu se poate face o comparaţie între contribuţia materială a acelor evrei care sunt pentru dispensarea lor de la obligativitatea presȚării muncii de folos obştesc şi jertfa de sânge a acelora care cu arma în mână contra duşmanului, apără şi asigură viaţa şi munca tuturor acelor care se găsesc în patrie, deci şi a evreilor. Aceste obligaţii au fost stabilite în înţelegere cu Centrala Evreilor şi o mare parte a obligaţiilor servesc intereselor Centralei şi sprijină familiile de evrei lipsite de mijloace.

Mareşal Antonescu.”

Teșu Solomovici încheie comentariul la acest episod:

„Frumoasă epistola, aproape pastorală, umanistă, dar nu trece nici măcar o zi, ca același Ion Antonescu, „omul de factură europeană” care purta un dialog civilizat cu un lider al evreilor oprimaţi, promiţându-i anumite înlesniri, să se manifeste îngrozitor de câinos. Auzind de la Guvernatorul Transnistriei, Alexianu, că evreii mor pe capete din cauza tifosului şi există pericolul extinderii epidemiei („Trebuie să-i dezinfectez, altfel o să-i infecteze pe toţi”), mareşalul îi recomanda acestuia, cu cinism: „Lasă-i, să mai moară pe-aceia”. Este același Antonescu care închide ochii şi se face că nu ştie de miile de refugiaţi evrei din Polonia, Ungaria, Franţa, chiar şi din Germania care se strecoară în România ca să-şi salveze vieţile. Ce asimetrie de psihologie umană imposibil de înţeles!”

Din care rezultă un Antonescu, nu doar brutal, „antisemit”, ci chiar „fascist”, după opinia istoricului A. Pippidi – ci şi perfid, cinic.

*

Din raportul Ministerului de Interne din 30 iunie 1940: „Populația evreiască originară din Basarabia sau doritoare să se stabilească în URSS continuă să treacă Prutul pe teritoriul basarabean. În cursul zilei de astăzi 7.600 de evrei au trecut prin punctele Ungheni şi Cristeşti, 2.000 de evrei prin Galați-Reni.”

„Toţi cei surprinşi în apropierea Prutului [pe malul stâng, devenit „sovietic” [n. m., P.G.], după 3 iulie 1940 au fost internaţi în lagăre şi supuşi la tot felul de vexaţiuni”3).

„În lunile iulie-octombrie 1940 au trecut în teritoriile cedate [adică în teritoriile devenite sovietice – n. şi subl. m.] 165.0894) persoane; doar 15.000 persoane din cele peste 300.000 reţinute în lagăre sau refulate de la graniţa nouă au putut trece pe malul drept al Prutului”.

Cei opriţi din drum ori refulaţi – intemaţi ori nu în lagăre – erau jefuiţi prin:

– confiscarea banilor, a bijuteriilor, a hainelor de preţ;

– înşelăciune: internaţii erau obligaţi să predea „în păstrare” banii, lucrurile de preţ; la ieşire li se confiscau cele rămase;

– în situaţii disperate (internare, refulare) li se propuneau „servicii” – obţinerea unor autorizaţii, contra 100 ruble – s-au înregistrat sute de plângeri contra unuia Raichmann din Chişinău, dealtfel „lucrător” la NKVD.

– Multe familii au fost sparte: unii membri au putut trece noua frontieră, alţii ba.

– Aproximativ 25.000 de capi de familie (din Basarabia, din Bucovina) au primit ajutoare de la „Comisariatul General pentru Aşezarea şi Plasarea Refugiaţilor” [în ceea ce mai rămăsese din România].

Carol II, însemnări zilnice, 1940 (citat de Stelian Neagoe în Bătălia pentru Bucovina, Helicon, 1992):

„excese ale populației minoritare, mai ales evreii care atacă şi insultă pe ai noştri, ofițeri batjocoriţi…”

„Azi (3 iulie) a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărîtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate şi molestări ale ofiţerilor şi ale celor care voiau să plece. Acestea mă fac să mă tem că se vor produce reacţii primejdioase”.

Din rapoarte:

„Localităţile Căuşani şi Ialoveni au fost ocupate de trupele sovietice în 29 iunie orele 9 dimineaţa (…) Gara Bolgrad a fost ocupată de 80 paraşutişti sovietici în scopul de a impiedeca evacuarea trenurilor cu refugiaţi”.

(…) În 29 iunie în localitatea Ştefăneşti jud. Cernăuți a fost arestat un ofițer de grăniceri care, torturat în scopul obţinerii de date, a decedat. În com. Bărboeşti jud. Storojineţ sovieticii au împuşcat pe şeful de post şi trei jandarmi care refuzaseră se predea armele.”

(…) „Ofițerii Reg. 54 infanterie au fost arestaţi, dezbrăcaţi, maltrataţi (…) Aceeaşi soartă au avut şi cadrele Batalionului 2/R 39 infanterie în localităţile Geaga şi Manziriu. Ofițerii şi subofițerii au fost dezarmaţi, degradaţi şi jefuiţi. Populația civilă formată mai mult din evrei manifesta o mare bucurie de cele întâmplate şi fotografia pe ofiţerii dezarmaţi, degradaţi, batjocoriţi

(…)  Între Bolgrad şi Româneşti sunt 9-10 trenuri cu familii de ofiţeri şi refugiaţi nemilitari care sunt maltratate şi jefuite de civilii localnici, bulgari şi găgăuzi. În gara Bolgrad a fost atacată de către elemente găgăuze şi bulgare înarmate Compania a 8-a de grăniceri-pază „Talmaz” îmbarcată la Căuşani. Militarii au fost dezarmaţi şi prădaţi de bocanci, bluze şi alte materiale.

(…) Între Bolgrad şi Etulia circa 500 de cetățeni din rândul populației găgăuze şi bulgăreşti au atacat un tren militar. În urma schimburilor de focuri a fost grav rănit mecanicul locomotivei care a reuşit, cu eforturi supraomeneşti, să conducă trenul până la Galați. O garnitură de vagoane militare şi civile a fost sechestrată în gara Reni de către elemente ale armatei sovietice echipate în civil.

 (…) Coloanele regimentului 25 infanterie au fost în permanenţă însoţite de unități de tancuri sovietice şi survolate de avioane evoluând la joasă altitudine. Caporalul Hăulică Constantin din acest regiment a fost bătut de evrei fiindcă a încercat să ia dintr-o căruţă o lunetă goniometrică. Un soldat român, bolnav, transportat într-o căruţă a fost împuşcat după relatarea unui martor ocular: „Lăsaţi-ne măcar o căruţă, să-1 putem duce pe bolnav”, au cerut ofiţerii civililor care-i agresau. „Balnav! Nu trebuie balnav!” şi, într-o clipă câteva gloanţe sfărâmă ţeasta nefericitului soldat.”

(Memoriul Institutului General de Statistică, 26 nov. 1940):

Situaţia de la 1930. Ultimul recensământ a arătat că numărul locuitorilor de religie mozaică ai Țării era, la 30 Decembrie 1930 de 756.930, ceea ce reprezenta 4,2% din totalul populației. (…) În mediul rural un număr de 236.926 nu reprezenta decât 1,6% din totalul locuitorilor rurali ai Țării. Dimpotrivă, în mediul urban, cei 520.004 locuitori de religie mozaică reprezentau 13,6 % din totalul populației.

(…) Din masa totală (…) mai mult de un sfert trăia în Basarabia (27,3%), peste o cincime în Moldova (21,4%) (…) Procentul pe provincii este următorul: 10,9% în Bucovina, 7,2% în Basarabia, 7% în Crişana şi Maramureş, 6,7 în Moldova, 2,5% în Transilvania, 2,3% în Muntenia şi numai 1,5% în Banat, 0,5% în Dobrogea şi 0,2% în Oltenia. (…) Putem constata că în Bucovina 79,3%, iar în Basarabia 77,4% din populaţia trăind din comerţ se declarase a fi de neam evreesc. În mediul rural din Basarabia această participare se ridică chiar la 80,2%, iar în oraşele Bucovinei la 81,4%. În oraşele Moldovei reprezintă 66,2%, în sate 41%.

Modificările care s-au produs între 1930-40.

 (…) „Modificarea cifrei populației evreeşti prin migraţii nu este cunoscută cu exactitate [datorită] imigrărilor clandestine. (…) [ţinând seama de tendinţa de emigrare a evreilor din România] se poate socoti că nu au sporit în intervalul 1930-40 cu o cifră care să întreacă 50.000” [persoane].

3. Situaţia de după detaşările de teritorii.

Prin detaşările de teritorii din 1940 România a pierdut întregime, respectiv, în parte mai multe din regiunile în care este aglome¬rată populaţia de religie mozaică.

Din populația de religie mozaică de la 1930 de 756.930 persoa¬ne, România a pierdut (…) 427.962 persoane, adică 56% şi anume: 278.943 prin ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord a regiunii Herța (s. mea, P.G.), 148.273 prin atribuirea părţii de Nord a Transil¬vaniei către Ungaria şi 846 [persoane] prin cedarea Cadrilaterului.

„Cifra exactă a Evreilor pe teritoriul rămas (…) nu depăşeşte, după toate probabilităţile 400.000, adică 2,6-3% din populația actuală.”

NOTE

 

1) Evreii contestă existența „listelor negre” agitate din primele ore ale zilei de 28 iunie 1940, alcătuite (nu doar din disciplină de partid, ci din datorie a comunității) în zdrobitoare majoritate de congenerii lor – după care urmau să se facă arestările „duşmanilor” – de clasă, – de naţie, – de rasă; deasemeni contestă numărul imens al NKVD-iştilor evrei care au participat la teroarea bolşevică din Basarabia şi din Bucovina de Nord.

Consultând monumentala Basarabia necunoscută, în 4 volume, alcătuită de Iurie Colesnic, apărută la Chişinău, începînd din 1993 (v. Bibliografia), aflăm când fuseseră arestaţi acei intelectuali basarabeni mai puţin cunoscuţi, care nu reuşiseră să se refugieze peste Prut şi pe dată populaseră închisoarea din Chişinău. La sfârşitul lui august (1940), doar la două luni după Ocupaţia Bolşevică se aflau încarceraţi în jur de 8.500 deţinuţi – doar acolo, însă asemenea „aşezăminte” funcţionau din plin în fiecare capitală de judeţ, iar la Tiraspol, pe malul stâng al Nistrului, una „foarte specială”.

Dacă listele – în fapt: fişe personale, dosare de cadre – nu ar fi fost pregătite de cine ştie când (ba ştim: din 1918!) şi nu ar fi trecut din familie în familie – (citeşte: din celulă de partid bolşevic în celulă de partid bolşevic, jucînd rol şi de serviciu de cadre şi de informații), arestările nu ar fi avut loc atât de operativ după „eliberarea Basarabiei de către Armata Roşie”…

…Ce s-a întâmplat cu basarabenii şi cu bucovinenii „refugiaţi în România”?- ce întrebare!, ce nonsens, ce adevăr cumplit! :

Din dimineaţa zilei de 24 august 1944, am devenit – alături de „criminalii de război” – categoria cea mai periculoasă în ochii noului regim: din acel moment am fost arestaţi, internaţi în lagăre „de repatriere”; cei avînd şansa de a rămâne „refugiaţi în România”, au fost convocaţi mereu (până în 1953, după moartea lui Stalin) la     la jandarmerie, la miliție, la securitate; în 1951 au fost deportați în Bărăgan, ca „titoişti”; mereu declasaţi în profesiile lor, consideraţi, nu doar „clasă socială” aparte, ci etnie deosebită, deci persecutabilă, ca, mai târziu, germana, din ianuarie 1945, sârba din 1949; cei care nu erau arestaţi trebuiau să se considere mai-mult-decât-norocoşi; în schimb erau bănuiţi de românii localnici – munteni, olteni, bănăţeni, mai vârtos ardeleni – că ar fi „oameni ai ruşilor, favorizaţi”. De ce?, fiindcă erau basarabeni; ca cine? – ca o mare parte din evreii instalaţi la conducerea ţării; fiindcă unii erau profesori de limbă rusă – de ce?, fiindcă erau basarabeni! – ca evreii care ocupaseră toate scaunele importante: în securitate, în justiţie, în administrație, în economie, în politica externă, în cultură se exprimau numai în ruseşte. mulți dintre românii basarabeni și bucovineni, cerşetori pe drumurile propriei lor ţări, au devenit / au fost oameni pierduţi pentru ei inşişi, pentru familiile lor; pentru naţiune.

Acum este vorba de rămaşii-pe-loc, la sânul Marii Familii a Popoarelor Sovietice, consecință: înghițiți de Monstrul Bolşevic şi deveniți, pentru a câta oară? „pribegi în proprie ţară”.

Nevrând să rămân mai prejos de evreii basarabeni (multe lucruri am învățat de la ei, în primul rând: neuitarea; în al doilea: listarea, voi înşira – deocamdată – numele câtorva personalități culturale, didactice, artistice, religioase, politice, administrative, în majoritate foşti membri ai Sfatului deci consideraţi de bolşevici trădători de patrie (ai Rusiei!), deputaţi în Parlamentul României. În dreptul fiecăruia, voi menționa data aresȚării, data morții – în detenție – sau a execuției. Ordinea este cea în care aceştia au fost repertoriati în Basarabia necunoscută de Iurie Colesnic:

• ·Gheorghe A. Rusu: pedagog, poet, dramaturg; deportat cu întreaga familie la 13 iunie 1941; mort de epuizare în lagărul OLT-5 Ivdel, Sverdlovsk, în 1942;
• ·Constantin Leancă: arestat la 6 iulie 1940; mort de distrofie într-o stație de cale ferată, în regiunea Gorki, în1942;
• ·Nicolae Secară: membru al Sfatului Țării; arestat la 30 iulie 1940, mort în 1942;
• ·Paul Vatamanu: arestat la 25 iunie 1941, mort în 1941-42?
• ·Aurel Ştefanelli: nu se ştie când anume a fost arestat în cursul anului 1941, mort în 1945 (?)
• ·Ion Codreanu („Moş Ion”): arestat 30 iunie 1940; în 1941 – a fost schimbat cu Ana Pauker; singurul supravieţuitor dintre membrii Sfatului Țării căzuți în mâinile NKVD;
• ·Ion Bahtalovski: biolog, agronom, specialist în viticultură, autor de lucrări de specialitate; arestat în 26 iulie 1940, mort de distrofie în 1944;
• ·Alexandru Baltaga: preot, membru al Sfatului Țării; arestat la 30 august 1940, mort în 1941, în spitalul închisorii din Kazan;
• ·Vasile Chiparis: pictor; legionar; arestat la 24 aprilie 1941, executat în 1942;
• ·Alexandru Ciulcu: profesor, istoric, scriitor, a condus Straja Țării; arestat la 26 iulie 1940, mort în 1942;
• ·Teodosie Cojocaru: militar, om politic, membru al Sfatului Țării; arestat în iulie 1940, mort în 1941;
• ·Gheorghe Druţă: profesor, militar, publicist; arestat la 6 noiembrie 1940 – dispărut în Siberia;
• ·Vasile Gafencu: agricultor, arestat de NKVD la 5 octombrie 1940, mort în 1942 – unde? (Tată al lui Valeriu Gafencu, student, poet creştin martirizat la Piteşti, în reeducare, mort în 18 febr. 1952, în spitalul închisorii Tg. Ocna pentru că refuzase „îngrijirea medicală condiţionată”);
• ·Cezar Stoica: avocat, poet, publicist (frate cu Titus Stoica); arestat în 7 august 1940, mort de epuizare în 1942 în lagărul din Nijne-Amursk;
• ·Vladimir Bodescu: jurist, membru al Sfatului Țării arestat la 10 august 1940, mort de epuizare, în 1941;
• ·Ştefan Balamez: arestat în 28 iunie 1940, membru al Sfatului Țării – unul dintre cei care votaseră împotriva Unirii, dar şi el a fost arestat – a dispărut în Siberia;
• ·Nicolae Bivol: membru al Sfatului Țării, profesor, jurnalist, om politic, fost primar al Chişinăului, arestat în 3 august 1940, dispărut în Siberia;
• ·Nicolae Ignatiuc: agricultor, membru al Sfatului arestat la 23 iulie 1940, executat în 1943;
• ·Emanoil Catelli: membru al Sfatului Țării agronom, om politic, istoric, publicist; arestat la 5 iulie 1940, executat în 1943;
• ·Alexandra Juriari Russo: înrudită cu Alecu Russo; membru marcant al Mişcării Legionare; arestată la 7 iulie 1940, decedată în unul din lagărele din Karaganda, în 1943;
• ·Ştefan Botnariuc: membru al Sfatului Țării, învăţător, arestat în 27 iulie 1940, mort în 1941;
• ·Ioachim Arhip: învățător; arestat la 12 ianuarie 1941; dispărut în unul din lagărele din zona Arhanghelsk – când?
• ·Al. Terziman (Altersohn): jurnalist de (foarte) stânga, după Cedare a fost în graţiile sovieticilor; arestat la 22 iunie 1941; i se pierde urma în 1943, în Gulag;
• ·Ieremia Cecan: preot; arestat în 12 iulie 1940, executat la 27 iunie 1941;
• ·Ion Halippa (fratele mai mare al lui Pantelimon): teolog, istoric, arheolog, autor de lucrări de specialitate; în corespondenţă cu Hasdeu, Muzicescu, Z. Arbore; revoluţia bolşevică din 1917 l-a surprins la Berdiansk; după 27 martie 1918 a fost arestat; liberat, nu i s-a permis trecerea Nistrului în Basarabia românească; a fost ţinut ostatic în URSS în ciuda nenumăratelor intervenţii (Rakovski, Nina Arbore, Titulescu); a fost arestat în multe rânduri, ultima oară la 25 iunie 1941; asasinat împreună cu fiul său în închisoarea din Zaporojie.

Aceşti 25 de oameni (cărora li se adaugă alţi cinci membri ai Sfatului Țării: Teodor Neaga, Pantelimon Sinadino, Grigore Turcuman, Teodor Uncu şi Luca ştirbeţ), au fost listaţi şi ei de concetățenii lor/noştri evrei cu mult înainte de 28 iunie 1940, ba, de ce nu?, începînd din 27 martie 1918!, apoi arestaţi. Ei nu fac parte din primul eşalon al intelectualilor basarabeni; însă şi ei au reprezentat importante valori culturale, ştiinţifice, artistice, morale ale comunității noastre, exprimîndu-se, înflorind în doar cei 22 de ani de libertate: 1918-1940. Au fost lichidaţi şi ei „pe baza” listelor-dosarelor alcătuite de prietenii-noştri-de-veacuri, evreii din Basarabia, liste consfinţite prin:

 

Hotărârea Nr. 1201-471:

Cu privire la activitatea tribunalelor militare pe teritoriul Basarabiei şi nordului Bucovinei”,

semnată de Molotov la 9 iulie 1940…

 

Cele mai frecvente nume ale „truditorilor NKVD”, în procesele verbale de anchetă, sunt: Goldenberg, Ştain, Şteineman, Levin, Şaţkih, Izrailov, concetățeni ai anchetaţilor, vorbitori de limbă română. Ultimul menţionat (Izrailov – apare şi unul Izrailevski, nu ştiu dacă era tot Izrailov sau altul) fiind şi „expertul în materie de presă românească: acuzaţiile lui se rezemau pe citate din scrierile arestaţilor interpretate bolşeviceşte, deci ilogic şi pe neadevăruri flagrante, delirant formulate, exemple: „X – membru al partidului culacilor anti-sovietici”- citeşte: Partidul Naţional-Tărănesc; „Y – membru al partidului fascist liberal”; „Z – a făcut parte din gruparea trădătoare de patrie, Sfatul Ţării”, şi alte perle de gândire strâmbă şi de limbă şchioapă care din nefericire trimiseseră la moarte milioane de nevinovaţi – până atunci doar în Rusia; din 1939 şi în Polonia; din vara anului 1940 şi în Țările Baltice, apoi, din 1944-45 şi în Ungaria şi în Cehoslovacia, şi în Bulgaria, şi în România câtă mai rămăsese.

Cei care au reuşit să plece peste Prut atunci, în Săptămâna Roşie – 28 iunie-3 iulie 1940 – au supravieţuit. Unii au fost „recuperaţi” de ruși în 1944, duşi în Siberia, după mulți ani liberaţi… în închisorile româneşti (ca Pantelimon Halippa, preotul Tepordei). În majoritate intelectualii basarabeni şi bucovineni, dacă au rămas cu statut de refugiat-în-propria-le-ţară şi nu au fost „repatriaţi în Siberia”, au trăit cu permanenta spaimă de NKVD; de Jandarmerie; de Siguranţă; de Miliţie, de Securitate. Cei care aveau o meserie şi au găsit în cele din urmă posturi în invăţământ, în cercetare au trebuit să accepte declasarea, nepreţuirea profesională, repartizarea în cele mai rele, mai izolate, mai sărace localităţi (ca învăţătorii de părinţi ai mei), frecvent alungarea din slujbe, nu totdeauna din iniţiativa „alogenilor”… Mânuitorii de condei se mulțumeau cu traduceri (pe alt nume), cercetătorii îşi câştigau pâinea neagră „îndeplinind alte… funcţii, după expresia tovarăşilor de la Cadre: de pildă istoricul literar şi strălucitul genealogist Gheorghe Bezviconi a fost paznic al Cimitirului Bellu; istoricul Alexandru I. Gonţa, persecutat cu proletară vigilenţă de Ştefan Pascu, academician ceauşist, fiindcă „teoriile” sale nu corespundeau „liniei”.

[Jur că este vorba de o banală coincidenţă: când am scris romanul Basarabia – din care un capitol a fost „împrumutat” de prezentul eseu – nu aveam ştiinţă de teza de doctorat a lui Alexandru I. Gonţa: „Satul în Moldova medievală”; vorbind de termenul „Moldova”, avansasem o ipoteză de nespecialist: „Moldova” nu este termen slav, ci ar putea veni de la bastarnul mold – în germană semnifică „pământ”, cu terminaţia frecventă în toponimia dacă; (d)ava (după modelul Sucidava, Buridava…), rezultând într-o primă fază: Moldava. Spre surprinderea-satisfacţia mea am găsit reprodus de Colesnic memoriul-protest al lui Alexandru I. Gonţa în care el susţinea că Mold este termen got…]

Şi dacă i-am lua de model pe evrei şi în asta? Asta fiind confecţionarea de liste negre de duşmani ai poporului român? Întreprindere cu atât mai lesnicioasă, cu cât evreii-noştri se exprimaseră în limba română, în presa controlată de ocupanţii ruşi, întru „îndrumare”; nu ar fi nevoie nici de traducători, nici de „experţi” ca să înţelegem scrierile bolşevice, antiromâneşti, antiomeneşti ale lor – în Basarabia şi în Bucovina de Nord din 28 iunie 1940, în restul României din 23 august 1944? Cum ar arăta „o mică” listă roşie? A celor care mai ales prin cuvânt – cuvântări, laude la adresa URSS, condamnări ale „trecutului”, directive, denunţuri – ne-au acuzat, agresat, terorizat decenii şi decenii? Aproximativ astfel:

– F. Aderca, J. Ancel, Pavel Apostol, Maria Arsene, Ashkenazy, Camil Baltazar, Banuş, Baranga, A. Băleanu, Benador, Adriana Berger, Radu Bogdan, Cristina şi Mihail Boico, Savin Bratu, Breslaşu, Brucan, Nina Cassian, Șt. Cazimir, Vera Călin, Ion Călugăru, Chapier, Chişinevski, Isac Chiva, Pavel Câmpeanu, Andrei Cornea, Paul Cornea, Colin, Cosaşu, Crohmălniceanu, S. Damian, Davidoglu, H. Deleanu, Dorel Dorian, Elvin, R. Feldman-Alexandru, Alexandru şi Radu Florian, Eugen Frunză, Lucien Goldmann, Al. Graur, C. Grosu, Ianoşi, R. Ioanid, Iosifescu, Iureş, Jar, Oscar Lemnaru, I. Ludo, Radu Lupan, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Lilly Marcou, V. Mândra, Ion Mihăileanu, Mirodan, N. Moraru, Neuman, A. Oişteanu, Ornea, Saşa Pană, Ana Pauker, Perahim, I. Petran, Petroveanu, J. Popper, Porumbacu, Răutu, Ed. Reichman, Roller, Valter Roman, Petre Roman, Shafir, V. Silvestru, Petre Solomon, Geo Şerban, Socor, Şelmaru, Tertulian, L. Tismăneanu, Sorin Toma, A.G. Vaida, Anatol Vieru, Vitner, Ştefan Voicu, Volovici, Vrancea, Wald, Zalis, Zincă…

E frumoasă scurtă, mult prea scurtă listă roşie a mea? Nu, nici o listă nu poate fi frumoasă. Denunţul: un act odios, chiar atunci când era botezat: „demascare”, cu atât mai ticălos cu cât este redactat în taină – şi anonim. Cu atât mai mizerabilă (lista-neagră), cu cât este destinată a fi folosită de duşmanul comunității naţionale în care denunţătorul găsise adăpost şi, dacă nu iubire, atunci toleranţă. Abominabile, criminale au fost listele negre alcătuite de evrei: acelea, spre deosebire de a mea, au fost materializate cu începere de la 28 iunie 1940, în Basarabia şi în Bucovina de Nord, iar din 23 august 1944 în restul României – prin arestări, prin excluderi din cultură, din cărţi, din locuinţe, din viaţă; listele-negre rămase valabile mult după moartea lui Stalin. „Micuţa” listă-roşie a mea este doar… „literatură”, vorba securiştilor culţi, nu a provocat măcar o pereche de palme pe fără obrazul ticăloşilor, al vânzătorilor de aproape, al turnătorilor bolşevico-sionişti.

Dar evreii vinovaţi de Holocaustul Roşu din România – inclusiv Basarabia, Bucovina de Nord, Herța (28 iunie 1940-1990) să ştie: noi, victimele lor, nu am uitat, nu i-am uitat: vor da şi ei seama de ale lor. Fie şi postum – în cultură, tot după metoda lor, brevetată, aplicată – de a profana mormintele şi monumentele alor noştri: Şincai, Eminescu, Maiorescu, Hașdeu, Goga, Iorga, Lovinescu (vezi Post-scriptum 4).

Ce-ar fi dacă, întru simetrie cu Memorialul Holocaustului Nazist înfipt în inima Berlinului, ar fi edificat în centrul oraşului Tel Aviv un Memorial al Holocaustului Comunist? Doar evreii se laudă (adevărat, numai în intimitate) cu cea mai de seamă invenţie: marxismul şi materializarea lui: bolşevismul: „Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie”…

2) „De ce atâta ură?” – întrebare pe buzele tuturor românilor. Astfel se intitula articolul semnat de Nicolae Iorga în 6 iulie 1940. Întrebarea merită un răspuns, fie şi ca ipoteză:

La o adică (citeşte: un Nürnberg II) evreii vor pretinde că, într-adevăr, în focul revoluţiei lor, naţionale (cea de la 1940, a stabilirii patriei lor în Basarabia – promisiunea lui Stalin…), al visului materializat, bucuria a debordat şi a produs „efecte colaterale”. Însă – vor accepta ei cu un sfert de gură şi abia atunci când nu vor mai putea nega argumentele noastre – victime au fost de deplorat numai dintre acelea care reprezentau pentru ei, în primul rând, „opresiunea”: poliţişti, jandarmi, prefecţi, agenţi de ordine – precum şi asupra câtorva legionari, cuzişti – „antisemiţi” notorii. A, nu, nu este deloc adevărat că ar fi atacat coloanele de militari în retragere, nuuu!: doar de pe margine îşi exprimau – cam zgomotos, recunosc – satisfacţia că armata română, „garanţia statului burjui şi faşist” pleacă, lăsând loc glorioasei Armate Roşii, creaţie a lui Troțki, Lev Bronstein; a, nu, în nici un caz evreii nu au agresat români civili: preoţi, călugări, studenţi la teologie, elevi de liceu, chiar eleve… – acestea sunt minciuni grosolane, invenţii ale propagandei faşiste, naţionaliste, antisemite!, ei au fost totdeauna, pretutindeni… umanişti! Ah, „umanismul” bolşevico-sionist!

Când va veni vremea – şi va veni, chiar peste o sută de ani – partea românească va produce probe: declaraţii ale victimelor, ale martorilor oculari, articole de ziar – române, străine, filme, fotografii. Acelea vor arăta adevărul, anume (mă repet, ei şi? bine fac, am învăţat bine lecţia) :

Înainte de a fi fost agresaţi ei înşişi (ca să existe scuza-explicaţie a răzbunării lor pe români), evreii, începând din 28 iunie 1940, au dovedit că sunt capabili de cruzime asiată, de violenţă oarbă, de acte de barbarie, de sadism (românii, aflând de la fugiţii peste Nistru, din Ucraina între 1920-1940 şi din „Republica Autonomă Moldovenească” de performanţele în materie de tortură şi de „lichidare a duşmanului de clasă” folosite curent de komisarii şi enkavediştii evrei, nu credeau – cum să creadă incredibilul?), fără a mai vorbi de calificativele groteşti, proferate la adresa românilor ca „Faşişti!”, precum şi curat-rasiste: „Țâgani!”.

Toate acestea s-au manifestat din plin – şi din greu – dinspre aproape toţi evreii aflaţi în Basarabia şi în Bucovina de Nord în acea Săptămână Roşie, înspre toţi românii. Nu doar poliţiştii, jandarmii au fost atacaţi, unii ucişi; nu doar militarii (gradele inferioare: țărani, funcționari, muncitori mobilizaţi) au fost dezarmaţi, dezbrăcaţi, bătuţi, umiliţi prin tăierea nasturilor de la pantaloni – şi răpiţi. Dar şi simplii locuitori ai României din provinciile Basarabia şi Bucovina, români cu care ei se cunoşteau, cu care vorbeau, aveau relaţii, dacă nu de prietenie, atunci de coabitare paşnică, concetăţeni, consăteni, vecini…- s-au trezit peste noapte „duşmani de veacuri (şi de moarte)”, în ochii şi în faptele evreilor. şi, vai, nu doar evreii adulţi, îndoctrinaţii de bolşevism, de ură de clasă – și de rasă, de ură de român – s-au schimbat fulgerător, de cum au primit ordin de la sovietici – în 28 iunie, dar şi adolescenţii şi copiii au format pe dată cete, grupuri, haite înarmate, cu banderole roşii pe mână şi au început a-i vâna, agresa pe români, până ieri colegi, prieteni, tratându-i de… „faşişti” (oare de unde vor fi învățat aceşti copilaşi cuvintele, dacă nu din familiile lor, de la taţii, de la mamele lor?), de „bandiţi”, „exploatatori”, „antisimiţi”, „ţâgani” – ştiut fiind: marii-ruşi ocupanţi ai Basarabiei, pe urma surghiunitului Puşkin la Chişinău, le spuneau tuturor moldovenilor: ţigani (Genialul fiind, nu-i aşa, un curat-alb: ruso-nubian), deci şi marii-ruşi, altfel evrei, erau oameni-sovietici, cu toţii blonzi şi cu ochi albaştri, în nici un caz bruneţi faşisto-țâgani…

De ce atâta ură? – care nu se reducea la insulte, la acuzaţii aiuritoare („Voi ne-aţi ars pe rugul Inchiziţiei!”). Există sute de mărturii ale copiilor, adolescenţilor atunci, în Săptămâna Roşie (28 iunie-3 iulie 1940): înjuraţi, brutalizaţi, loviţi, scuipaţi de colegii evrei, prieteni până ieri… Una din metode: când copilul român era doborât la pământ şi nu mai mişca, oricum, nu se mai putea nici zbate, era acoperit de scuipaţi, de muci; urma „apoteoza” (bine învăţată, repetată, înainte de 28 iunie): agresorii se pişau, în cerc, pe agresat. Nu doar copiii făceau asta, ci şi adulţii evrei – cu precădere femeile; victime: ofițeri în uniformă, preoţi, teologi…

De ce atâta ură? – care a mers, frecvent, până la omor: nu puţini copii, adolescenţi

înarmaţi (oare de unde vor fi avut revolvere copilaşii de 7-9-11 anişori: „de la cazarmă”?), înnebuniţi de ura de rasă instilată de părinţii lor, trăgeau; și ucideau români.

[5 august 2005. Cine se mai îndoieşte de realitatea îndoctrinării rasiste, xenofobe, anti-goi a evreilor (în familie, în şcoală, în armată) să ia în seamă tragedia recentă provocată de un extremist israelian: nemulţumit de retragerea coloniştilor din Gaza, a mitraliat arabi, palestinieni, creştini – cetățeni israelieni]

De ce atâta ură? Un cronicar al celei de a doua ediţii a eseului de faţă (Nicolae Pop) a scris:

„O martoră a evenimentelor îmi spunea că evreii le ziceau de la obraz românilor locali, în vara lui 1940: „V-am băgat în sac. Rămâne numai să-1 legăm la gură” (s.m.)

De ce atâta ură împotriva românilor? Ipoteză în două puncte:

       1. Fiindcă românii contrariaseră proiectul sionist al alcătuirii unei ţări a evreilor în 1918 – în Basarabia; în 1940 Stalin le promisese – tot în Basarabia, încă neocupată – o Republică Sovietică Socialistă Evreiască. Diktatul de la 26 iunie 1940 şi începutul evacuării fusese prilej de bucurie, dar şi de răzbunare pe cei care le întârziaseră planul cu o eternitate de 22 ani. Dealtfel lozinca cu care avocatul Carol Steinberg a întâmpinat (cu listele-negre pregătite la Moscova) trupele ruseşti în Chişinău glăsuia:

„Bine aţi venit! V-am aşteptat 22 ani!”

Şi, pentru că tot începuseră a face „purificare etnică”, să o facă, nu doar prin alungarea băştinaşilor de pe pământul pe care Iahve-Stalin li-1 dăruise (sic), ci şi prin lichidarea lor, aşa cum îi învăţase sionismul: pământul promis devenea numai al lor, fără nici un goi, deci trebuia etnic-purificat. Crime care au continuat, după Ocuparea Teritoriilor (de la 3 iulie 1940), „pe cale legală, sovietică – instituţionalizată” – prin lucrarea miliţienilor, a procurorilor, a NKVD-iştilor în majoritate evrei;

2. URA evreilor împotriva românilor s-a exprimat după război prin neacceptarea adevărului: a crimelor, în general, în special a numărului victimelor. În negaţia lor furioasă (iată cine sunt adevăraţii negaţioniști!) au mers până la intervertirea evenimentelor, prezentînd efectele drept cauze: astfel Ehrenburg-Grossman au pretins: evreii „se răzbunaseră” pe români în 1940!) fiindcă aceştia îi masacraseră în Transnistria, în…1941! În procesele intentate românilor acuzaţi de crime împotriva evreilor, au formulat culpe fanteziste, inventate, delirante, acu zaţilor nu li s-a permis să se apere, „judecătorii” calificând probele (înainte de a le cunoşte) de… cum altfel: faşiste (mai ales că adevăraţii judecători ai românilor erau sovietici, iar „jurnalişti” orduri brucane).

Au trecut de-atunci ani, decenii – nu s-a găsit nici un „caz” de evreu din cei care îi acuzaseră pe români că îi trimiseseră la moarte să accepte că existaseră cazuri de salvatori ai lor; cazuri, însă la români au existat, la evrei (în Basarabia, Bucovina, 1940-1941): ba!

„Cazul Cornel Dumitrescu”, românul care, cumpărînd fabricile de textile din Cernăuți, a salvat de la deportare în lagărele nemţeşti, deci de la moarte, 3.600 evrei (celebrul Oskar Schindler: cca 1.000), pretextînd faţă de germani – care controlau Bucovina – că industria lucrând pentru a rmată are nevoie de muncitori.

După ocuparea Țării de către… Liberatoarea Armată Roşie, în 1944, Cornel Dumitrescu a fost arestat şi îndelung anchetat de sovietici. În cele din urmă i-au dat drumul. Ruşii avuseseră nevoie de două luni întregi ca să transcrie-traducă două emisiuni ale BBC din care reieşea clar că Dumitrescu, departe de a fi colaborat cu nemţii, sabotase programul nazist – adevărat: în perfectă complicitate cu Antoneştii, cu Casa Regală – astfel salvând evrei de la moarte. Evreii însă au avut nevoie de, iată: 60 ani, ca să… nu sufle nici până astăzi o vorbă despre acest „caz”. Din cei 3.600 evrei angajaţi în fabrici, câte 5 pe un loc de muncă, deci scoşi din gura lupului neamţ, nu s-a găsit un singur evreu normal să declare adevărul despre cine a fost Cornel Dumitrescu şi despre ce a făcut el pentru ei?

Şi, atenţie: totalul evreilor ocrotiţi, deci salvaţi, a fost mult mai important datorită organizării Cantinei Fabricii de Stambe, unde 2-3-5 persoane alcătuind familia fiecărui angajat aveau un prânz gratuit, inclusiv protecţia lui „Cornel Dumitrescu, omul Casei Regale”- ceea ce a favorizat rămânerea pe loc, citeşte: în viaţă – a cel puţin 10.000 evrei.

Iar cei 10.000 (hai să spunem: doar 1.000; doar 100; doar 10 – să fie puţine „doar zece” suflete?) şi urmaşii lor au tăcut chitic – în România, în Palestina, în Franţa, în America, pe unde au ajuns – de ce au tăcut? De ce tac în continuare supravieţuitorii şi descendenţii lor faţă cu falsurile uriaşe, monstruoase atribuite românilor de către congenerii lor, sioniştii bolşevici: 400.000 de victime! Să fi devenit chiar cu toţii rabini – ca Rosen?, securişti – ca R. Ioanid – deci obligaţi să păstreze „secretul… militar”? Să fi primit cuvânt de ordine de la Centrală de a nu contraria, de a nu accepta să „nuanţeze” acuzaţia totală la adresa românilor? Este sau ba această faptă-rea o încălcare criminală a Poruncii a 9-a? Nu este vorba doar de ingratitudinea evreilor români (ce, ar fi puţin lucru?), ci – am mai spus-o?, foarte bine am făcut, am s-o re-spun: de neacceptare a adevărului din partea evreilor de pretutindeni.

De ce atâta ură? Să fie adevărat ce spun răuvoitorii anume că în comunitatea lor ura este carburantul existenţei, potrivit preceptului:

„Cine nu-i urăşte pe ne-evrei – acela nu este bun evreu”?

De ce atâta ură împotriva românilor?