Lorena Gabriela Gherghe: Dumnezeu și lucrurile Lui
MOTO:
Dumnezeu ne măsoară pe fiecare cu iubirea.
Doamne,
Sunt aşa de mic
De mă tem să nu mă rătăceşti
Printre atâtea lucruri.
Dar îmi revin şi zic:
„Bine că Dumnezeul meu e Dumnezeu!.
Numai El poate să ştie în orice clipă
Pe unde mai e făptura Lui mică.
Numai El poate să ştie în orice timp
Unde are orice nimic”.
Şi-atunci vorbesc cu lucrurile –
Ca de la frate la frate –
Cum să-mpărţim veşnicia cu dreptate.
Şi ne gospodărim cum putem,
Deşi, de regulă, eu mă tem
Să nu se enerveze pe mine,
Că sunt un obiect atât de neastâmpărat,
Cu atât de multe pretenţii
Şi mai mereu fără cap.
Sunt un obiect tolerat.
Dar vorbesc cu ele tare,
Le cer iertare,
Că mă fac aşa de mare,
Le promit c-am să mă micşorez,
Că n-am să mai visez
Cai verzi pe pereţi;
C-am să le şterg de amintirile mele
Şi-am să le scutur până-n prăsele.
Şi-am să le-aşez la locurile lor
Ca pe orice lucru uşor.
Am să le tratez cu respect
Ca pe orice obiect.
Da. Sunt mic. Cel mai nimic.
Dar pentru sufletul meu rebel
Dumnezeu S-a făcut miel.
S-a mutat în efemer.
Până m-a luat la cer.
Iar când mă prinde printre lucrurile mele
Că le fac zi şi noapte temenele,
Îmi pune la veşnicie zăbrele.
Mă mută în privirea Lui adâncă
(Asta cred eu cu inima mea de stâncă.
În realitate, El mă are întotdeauna în privire.
Dar eu nu ştiu. Eu gândesc până-n fire.)
Şi mă umple de iubire.
(Domnul nu Se supără din toate alea.
Numai noi
Suntem mai de soi:
Numărăm din trei în doi.
Domnul ne numără pe fiecare cu iubirea.
Asta-i ştirea.
Restu-i zvon
Din şotron.
Bombă cu neutron,
Ca să ne lipsim să-L mai urmăm.
Că-i prea sus cerul,
Prea greu urcuşul.
În loc de scară,
Iau lunecuşul.
Satana zice că Domnu-i rău.
Domnul nostru e Dumnezeu.
Un lucru-mi cere: să fiu al Său!)
Da. Sunt mic.
Ele ştiu. Altfel nu s-ar lăsa în permanenţă adulate,
Admirate,
Scuturate,
Spălate,
Ridicate printre statui.
Ele, obiectele nimănui.
Că, dacă vreau, le pun pe toate la gunoi
Şi n-o să-ntrebe de ele niciun obiect mai de soi
Eu sunt mic. Cel mai neimportant nimic.
Dar, dacă m-aş rătăci,
Dumnezeu S-ar nelinişti.
Dumnezeu ar striga după mine,
M-ar căuta printre rele şi bune;
Ar trimite Îngerii Lui de foc şi tărie,
Ar zgudui lumea din temelie.
Privirea de foc va arde totul în cale
Pân’ va afla lucrul minunilor Sale.
Mă va sorbi-n iubirea Lui profundă,
Mă va ridica-n mila Lui într-o secundă.
Cuvântul ar purcede iar din Tatăl
Şi pentru mine S-ar mai răstigni o dată.
S-ar face pentru sufletul meu iarăşi Miel
Ca pentru mulţi să fac şi eu la fel.
———————–
Lorena Gabriela Gherghe
4 septembrie, 2017