Adresa trupului meu Adresa la care eu stau O caut ca-n ziua dintâi Sunt unii ce sigur o au [&hellip
Archive for August, 2017
2017
Elisabeta Iosif: Icoanele toamnei (poeme)
ICOANE Heliotropul se roteşte după astrul palid revărsat Peste trupul Toamnei. În festinul ei ameţitor Soarele agonizează prin tămâia [&hellip
2017
Dacina Dan: Poeme
LA MULȚI ANI, Adriana Popa ! Pseudonim literar, Dacina Dan Oțelul Roșu Ohaba *** Tată nu ţi-am spus niciodată [&hellip
2017
Alexandru Nemoianu: Câteva precizări privind sentimentele față de Statele Unite în lume
Începutul celui de al noualea deceniu al veacului al XX-lea a însemnat sfârșitul “războiului rece” și constituirea Statelor Unite ca [&hellip
2017
Magdalena Albu: Dr. Virginia Mihalcea – Îngerul războinic
Stimată Dră Doctor, noi (…) v-am apreciat şi, ca doi moşi (moşul şi baba), v-am aşezat în inima noastră. Şi [&hellip
2017
Alexandru Nemoianu: O scenă în Borloveni
În primăvara lui 2003 am petrecut vreme de circa o lună în satul strămoșilor mei materni, Borlovenii Vechi din Valea [&hellip
2017
Emilia Țuțuianu: Un act de cultură este ca o rugăciune atunci când este făcut cu sufletul
Orice zidire se face cu sacrificii. Tot astfel, după destule încercări întâmpinate în construcția Centrului Cultural Spiritual Văratic, am reușit [&hellip