Alexandru Nemoianu: Despre veterani
Veteranii erau soldații Romei care, după ce serveau douăzeci de ani sub acvilelele unităților militare, erau demobilizați cu onoruri. Ei deveneau cetățeni ai Romei, erau împroprietăriți și familia ce o aveau era recunoscută sub legile Imperiului Roman. Descendenții lor în chip automat primeau cetățenia Imperiului Romei.
De cele mai multe ori această împroprietărire și “reașezare” (descălecare!) se făceau în provinciile unde avea loc demobilizarea și tot de cele mai multe ori acest lucru avea loc în provinciile care intraseră mai curând în componența lumii stăpânite de Roma.
În fapt acești veterani deveneau mai mult decât niște cetățeni onorabili. Ei deveneau mai ales susținători și promotori ai valorilor și legilor Romei. Ei extindeau și păzeau aceste valori în acele locuri care erau mai intai tinta atacurilor barbare.
Este bine să ne aducem aminte că într-o vreme în care locuitorii Romei și altor centre vechi ale lumii stăpânite de Roma, își pierduseră orice fel de interes în cultivarea valorilor morale și civice care făcuseră posibil Imperiul Romei în primul rând. Într-o vreme în care acei locuitori pomeniți luau în râs cuvinte și valori sacre, cum erau: patria, familia, cinstea. Într-o vreme în care aceste valori erau ridiculizate de către școlile de epicurei, cinici, sau hedoniști, acei veterani stăteau la hotarele Imperiului mândri și gata să își dea viața apărând valorile pomenit și însăși ideea de “Roma”.
Acești oameni simpli, proveniți din tot cuprinsul Imperiului: din Nordul Africii și până în Asia și de la Rin până în Britania, sunt cei care au întemeiat așezări și familii, au zidit temple și amfiteatre, și au așezat pe veci “sigiliul Romei” acolo unde s-au stabilit.
Veteranii Romei sunt cel mai bine cunoscuți dar, asemenea lor, fuseseră mai înainte companionii lui Alexandru cel Mare, Macedonul.
În anume fel acești “companioni” ai lui Alexandru cel Mare sunt poate mai exemplari căci niciodată nu s-a extins mai repede și mai temeinic o cultură (cea elenistă) într-un timp mai scurt și pentru a dăinui mai mult decât prin acei oameni, urmașii lui Alexandru, “diadochii”.
Alexandru cel Mare a extins cultura elenistică până în India și, de fapt, până la marginile, atunci cunoscute, ale lumii. Acest lucru l-a realizat Alexandru cel Mare printr-o viziune strategică absolut genială și printr-o armată perfect organizată și motivată. Miezul acelei armate l-au alcătuit acei bătrâni “companioni” ai săi care erau soldați macedonieni intrați sub arme încă din vremea tatalui lui Alexandru, Filip Macedonul.
Acei “bătrâni” au fost cei care în toate bătăliile l-au făcut pe Alexandru cel Mare vestit: Issus, asediul Tyrului, cucerirea Egiptului, Gaugamela și altele. Acolo unde alcătuiți în vestita falangă macedoneană acei “companioni” au stat neclintiți și mereu biruitori unde era mai greu. Este sigur că aceasta s-a datorat priceperii lor în mânuirea armelor dar și credinței ce o aveau în conducatorul lor și misunea lui.
Pentru Neamul Românesc cuvântul veteran are o semnificație încă mai mare. De fapt se poate spune că Neamul Românesc a înțeles cel mai bine înțelesul profund al noțiunii căci, o pare dintre strămoșii Neamului Românesc au fost veterani ai Romei. Iar cuvântul însuși a devenit în limba română “bătrân”.
În Neamul Românesc “bătrânii” s-au bucurat de cinste specială. Documentele îi numesc, într-o modalitate egal exactă și mișcătoare, “oameni buni și bătrâni”. Căci lor le revenea datoria de a îndruma treburile de zi cu zi ale comunității și mai ales de a păstra și transmite valorile care făceau comunitatea cu putință. Iar acele valori erau și au rămas: credința în Dumnezeu și în Ortodoxie, dragostea de neam, familie și moșie, omenia. Înțelepciunea românească a cuprins aceste advăruri în vorbă, “cine nu are un bătrân să își cumpere unul”.
Această stimă față de bătrâni, în calitatea lor dublă de păstrători și transmițători ai valorilor tradiționale, a fost și este combatută cu furie de regimurile “umaniste” de inspirație satanic (communist, “globalist”,etc. Care sunt și forma supremă a nomadismului). Tot soiul de vorbe deșarte sunt folosite și au fost folosite pentru a lovi în ceea ce este valoare și credință tradițională. Ele au fost numite “retrograde”, depășite”, etc. Dar aceste încercări nu vor reuși, căci nu este cu putință ca “răul” să biruie “binele”.
Să ascultăm de glasul bătrânilor înțelepți și împreună cu ei să creștem în bine așa cum crește adevărul din adevăr și așa cum merge lumina din lumina.
———————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
13 august 2017
