Alexandru Nemoianu: Când am ,,văzut” întâia dată
Cred că puțini dintre noi ar putea răspunde la întrebarea, ”când ai văzut” întâia dată” ? În primul rând este o întrebare tulburătoare și apoi ea pune în evidență incapacitatea noastră, a fiecăruia dintre noi , de a desluși lucrurile esențiale, pe care, mai întotdeauna, le considerăm un dat “obligatoriu”. Deoarece toți (sau oricum cei mai mulți dintre noi) avem acest fel de a gândi, de a considera un dat necesar sănătatea, auzul, văzul și toate cele care fac viața pe pământ frumoasă și în același timp, de a fi obsedați de lucrurile care nu stau sub puterea noastră ori care sunt, efectiv, secundare dacă nu direct neimportante (“avere”, stare socială, mândrie, aroganță, dorința de stăpânire, etc), ne vine greu să răspundem la întrebări simple de felul celei, ”când am văzut întâia dată”.
Suntem surprinși căci simplul act de a ne aminti aceasta ne obligă să cumpănim și înțelesul vorbei “ a vedea”. Înseamnă oare “a zări “ ori” a pricepe” ? Înseamnă suma obiectelor cuprinse în câmpul vederii ori înseamnă semnificația lor ?
Cu un timp în urmă am auzit o povestire care m-a făcut să mă gândesc la întrebarea din titlul prezentului eseu.
Un orb bătrân, foarte cuvincios și dedicat obștii în care trăia, finalmente s-a apropiat de sfârșitul său pământesc. Cei din jur erau total surprinși de voioșia lăuntrică a orbului. În sfârșit preotul care îl priveghea l-a întrebat care va fi fiind cauza acestei voioșii lăuntrice. Orbul a răspuns, “când voi inchide ochii pe veci voi vedea pe Hristos”. De fapt acesta este chiar rostul vederii noastre (și al tuturor simțurilor noastre), de a îl simți pe Hristos a îl “vedea” și a îi da laudă. Personal am simțit acest lucru în câteva împrejurări.
După o boală mai lungă (atunci cand eram copil) și mai apoi dupa trezirea din crize alcoolice, primul contact cu lumea, “vederea” ei, erau copleșitoare.
Priveam cele din jur, lumina, iarba, florile, copacii cu intensitatea și bucuria uimită pe care, presupun, le avea și primul om când a zărit lumea abea adusă în ființă de Dumnezeu .Lumea și “materia” în forma pe care le-a vrut Dumnezeu, fără povara consecinței păcatului strămoșesc. Bucuria și recunoștința acelor clipe, amestecate cu rușinea și simțământul personal de vinovăție pentru tot ce este rău în lume, sunt probabil unice și oricum unice sunt pentru existența mea. Da, atunci am văzut întâia dată.
———————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
11 august 2017
