Alexandru Nemoianu: O scenă în Borloveni
În primăvara lui 2003 am petrecut vreme de circa o lună în satul strămoșilor mei materni, Borlovenii Vechi din Valea Almăjului, Banat.
Acest sat străvechi este parte a unei ‘țări” românești care farmecă, pe măsură ce o străbați mai mult și înveți să o iubești mai mult. Despre acest sat am vorbit în repetate rânduri și din suflet doresc să o fac și în viitor. Din mai multe motive.
În primul rând pentru că acest sat reprezintă locul de pe pământ pe care îl iubesc mai mult și căruia, cred, îi aparțin. (Unul dintre “visurile” mele este de a fi pus spre odihnă veșnică în cimitirul casei Boldea). În al doilea rând cunoașterea (incompletă încă) a acestui sat mi-a adeverit că Neamul Românesc este străvechi, neschimbat, în formele sale existențiale fundamentale, capabil să străbată și să înfrunte fără teamă capcanele istoriei și vremelniciei.
Primăvara lui 2003 a fost ciudată.
Luna aprilie a fost rece, foarte rece, la hotarul unei toamne friguroase și unei ierni blânde. Oricum la Borloveni, la poalele Semenicului, în Aprilie totul era încă cenușiu și doar mugurii grași ai pomilor vesteau că noua viață este gata să explodeze. Vremea era nu numai rece dar și mohorâtă; cu cer acoperit și cu dese burnițe, la limita lapoviței. Strazile satului erau, cel mai adesea noroioase și în general era un îndemn general la poposire în jurul casei și al vetrelor încălzite bine. Cam asta am și făcut.
Camerele spațioase ale casei Boldea erau bine încălzite. În camera unde dormeam se afla o masivă sobă de tuci (fabricate la începutul vecului al XX-lea la Toplet). Acea soba era generos hrănită cu lemne de fag și gorun și dădea o căldură generoasă și prietenoasă. Acțiunea de hrănire a focului era în sine interesantă, ilustrand deplin cum utilul și plăcutul pot exista și se pot completa în armonie simbiotică.
În una din acele zile am fost, într-o dimineață, până la prietenul meu Ion Bănuș. Fără scop anume, o vizită în zi de vacanță, într-o toamnă-iarna în luna aprilie !
Era în camera din spatele curții. (Curtea casei Bănuș, ca mai toate din Borloveni, este interioară, îmrejmuită de clădiri). Acolo domnea o dezordine placută. Pe patul din marginea încăperii erau cojoace și pieptare, răspândind mirosul tonic de piele de oaie, pe masă erau resturile mâncării de dimineață și pregătirile pentru prânz, într-un colț erau sticle cu răchie. O sobă mare, cu plită, răspândea o căldură blândă și binefăcătoare, care trăgea toată umezeala și îndemna la visare. Pe un colț la mesei prietenul Ion alcătuia o scrisoare ori, poate, o cerere. Era pace, comfort spartan (cum spunea Ernst Junger, alcatuit din: căldură, uscăciune și hrană) și un sentiment al permanenței. Din nou se adeverea că frumosul este în tot locul dar se dezvăluie doar dragostei.
În încăpere era și un aparat de televiziune care transmitea un discurs al Președintelui SUA înveșmântat ridicol într-un soi de costum de pilot de vânătoare. (Acest deghizeu mi s-a părut de un prost gust desăvârșit, aspectul era de clown.). Contrastul dintre realitatea dominantă și mesajul televizat era izbitor și obliga la concluzii. Între clown-ul de pe ecran și permanența unei case din Borloveni era nu o diferență de conținut ci una de esență. Una dintre imagini, în chip necesar, era fără importanță și sunt convins că era cea de pe ecranul televizorului.
———————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
1 august 2017
