Alexandru Nemoianu: Exprimarea românească un simptom
În Octombrie, 2004 am ascultat, doar pentru puțină vreme, o emisiune de televiziune în România.
Era un soi de dialog purtat de către un reporter și istoricul A.P. Tema discutată era în jurul oportunității ridicării “Catedralei Neamului” în Parcul Carol, în București. (“Catedrala Neamului” este un proiect al Bisericii Ortodoxe Române de a ridica o biserică monumentală în București, ca sediu al Patriarhiei și memorial al victimelor regimului bolșevic.)
Istoricul era gras, de fapt umflat dizgrațios, cu fața buhăită și acoperită de o barbă sărăcăcioasă, foarte mulțumit de sine și răspândind un duh lumesc neplăcut. Cu cea mai mare nepăsare se exprimă împotriva ridicării acestui monument și cu aceiași nepăsare și nesimțire repeta “argumentul lui Iuda”. (Nu este bine să se risipească bani care ar putea fi folosiți la ajutarea săracilor). Acestui argument umflatul istoric adaugă și inexactități jalnice gen, ”îmi pare că se imită exemplul vecinului de la răsărit”. Un penibil apropos rusofob care nu ține seama de faptul că între România și Rusia există o distanță de peste o mie de kilometrii și o țară enormă, Ucraina. Același puhav scârbos repetă cea mai mare biruință a sorosismului în România : sterotipurile rusofobe. Căci aici un este vorba de a “crede” sau nu în Rusia, este vorba de împrejurarea ca pentru România pericolul sunt USA și slugile, ”imperiul sodomit”. De fapt obezul bărbos nu făcea decât să dea glas ideilor seculariste vehiculate în România prin tot soiul de organizații obscure, vernacular cunoscute și ca “sortarii” și sorosiștii…Dar nu despre neghibiile rostite este vorba ci despre felul în care erau rostite, despre limba românească folosită.
La o superficială analiză părea că A.P folosește un “grai” vechi, armonios. El rostea , “ nu îmi dă gândul cât va fi fiind în visteria Patriarhiei”, “interesul de obște”, etc. Dar de fapt , mai profund analizat, rezultă cu totul altceva.
Puhavul istoric caută să mimeze graiul aristocrației (boierimii) muntene și nu reușea.
Acel grai este absolut superb și am avut privilegiul să îl aud vorbit de către câțiva reprezentanți ai acelei categorii sociale ( Dr. Elena (Nutzi) Mateescu-Mănescu, Domnica Negulescu, Dr. Alecu Mănescu și la un bunic al lui Mihnea Berindei). Acești reprezentanți ai familiilor de viță veche (cele care păstrează conștința libertății originare, care ține de persoană și din care se hrănește libertatea politică și constituțională), vorbeau autentic și cuminte. Prin felul cum vorbeau acei oameni dezvăluiau una dintre cele mai mișcătoare caracteristici ale neamului românesc, care leagă demnitatea de modestie și modestia de eleganță.
Imitația “istoricului” era penibilă. Ea dădea la iveală un suflet de lacheu. Un suflet de neo-ciocoi.
———————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
30 iulie 2017
