Viorel Birtu-Pîrăianu: Poeme
CORABIA BEATĂ
noaptea se târăște agonic
prin râpe adânci
pe obosite cărări
ascunse în tăceri
o casă pustie
ușa se închide
se deschid tristeți
pe deal
un clopot bate stins
în vale,
un tulnic plânge agale
sleit sunt de inutilul drum
prin gunoaie și scrum
vântul răscolește amintiri
în bezna tăcerii
am rupt ancora vieții
într-o noapte
plutesc în neștire
fără gând, fără catarg
busola o pierdusem ieri în larg
valuri se sparg furioase
de mine, de cine vine
nimeni aici, nu îmi dă de știre
sunt o corabie beată
ce se izbește de țărm
POARTA
cuprind cuvinte în palmă
răspund la întrebări în gând
din ochi curg tăceri
pe drum covor de crini
pentru cei ce pleacă
puțin câte puțin
pe o piatră am așezat trupul
să’l spăl de păcate
în albia dimineților târzii
pe unde treci, pe unde vii
serile se scurgeau ardent pe pământ
luna s-a aplecat obosită
doar o clipă
împrăștiind alegoric
fâșii de lumină pe cer
cuvintele s-au scurs
în treceri peste timp
pe umeri coborau
anii uitați, trecuți
pe cer stele,
o noapte întreagă
urcă, coboară
un joc nebun
eu trec mai departe prin ani
nu îmi pasă de soartă
pășesc mai departe
din poartă în poartă
UN DRUM
desfac cuvântul
într-o împreunare a gândurilor
rezemând vise
de altarul iubirii
un zbor între două trasee inegale
de la degetul arătător către stele
ridic o lume
încrucișând
umilințe și iubiri…
din suferințe, din număr de ani
creez o viață, un destin
un drum către cer
mă dăruiesc luminii
zi de zi
cu fruntea în țărână
pe buze port surâsul unui vis
DESTINUL
m-am ascuns în ungherele lumii
să desfac întunericul
caut a ieși
din lacrima tristeții
în lumina pură a iubirii
m-am apropiat de tine
cu ardoarea primului sărut
era licăr în noapte
restul s-a șters
în bezna uitării
erai fereastră
deschisă către cer
icoană a iubirii
sub candela sufletului…
cu fața scăldată în gânduri
întinzând mâinile către lumină
căutând adevărul
te-am găsit pe tine
atunci am înțeles destinul
și am rămas
așa cum am fost
un foc în cerul sufletului
când mă voi întoarce
tu vei fi plecată
eu am rămas
să te aștept
pe țărmul unui dor
SURÂSUL UNUI PRUNC
în noapte
mă împiedic de spații
lăsasem prea mult loc
între mine și astre
în mâini port flăcări
să lumineze calea
din râuri, vorbe și iubire
am croit un drum
să te întâlnesc în văi
pe nebănuite cărări
să dezbrac trupul tău de întuneric
sus, mai sus, pe buze
azi flămânde de iubire
să așez o lună plină
iar pe sâni, borangic
să te mângâie ușor
al meu dor
în urechi,
sunet lin de violină
iar în pântec o bătaie
este vis sau mi se pare
bate-bate
inimă de copil, în cetate
privesc la cer
în ochi
port surâsul unui prunc
—————————————
Viorel Birtu-Pîrăianu
Cernavodă
27 iulie 2017
