Lina Codreanu: Apropierea depărtărilor
E de mirare că de sub marginile umbroasei păduri Dobrina a Huşilor, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa, Valentina Teclici a ajuns să se stabilească pe o însorită margine a Oceanului Pacific. Rețeaua informatică mondială îmi facilitează aflarea distanţei în aer de la Huşi (România) la Napier (Noua Zeelandă) – 17402 km şi diferenţa de fus orar – 11 ore. Mare minune internetul! Intuiţiile lirice ale lui Tudor Arghezi din poemul Cel ce gândeşte singur – „Vorbeşti cu fundul lumii la tine în odaie,/ Secunda-ntrece veacul şi timpul se-ncovoaie” – au devenit certitudinile vieţii noastre. Argumentarea acestei comunicări vine şi prin proiectul literar conceput de Valentina Teclici – ediţia bilingvă română-engleză, Poetical bridges / Poduri lirice (Napier, New Zealand, Scripta manent Publishing House, 2016; Iaşi, România, Editura PIM, 2017).
În Cuvânt înainte iniţiatoarea îşi motivează alcătuirea cărţii prin dorinţa de cunoaştere şi interacţionare a două culturi, în interiorul cărora, deşi consacraţi, poeţii din Noua Zeelandă nu au cunoştinţă de creaţia semenilor din România şi invers: „M-am gândit că asta era o oportunitate să apropii cele două ţări şi culturi aflate la capetele opuse ale lumii”. Formată la şcoala românească de poezie, autoarei nu i-a fost greu să se integreze în cultura neo-zeelandeză, făcând parte din cenaclul „Poeţi în viaţă din Hawke’s Bay”. Volumul bilingv, e format din două părţi: creaţiile a câte doisprezece poeţi din cele două ţări şi reperele biobibliografice despre fiecare dintre aceştia. Criteriul ales în înşiruire are în vedere vârsta poeţilor, începând cu mentorul multor adolescenţi, românul Tudor Opriş (1926-2015) / Dorothy Wharehoka (n. 1933) şi încheind cu Alexandra (Dumitrescu) Balm (n. 1974) / insulara Mere Taito. Fiecăruia i-au fost alocate pagini corespunzătoare unui număr limitat de creaţii.
Dincolo de aspectul tehnic al cărţii, de interes rămâne tematica, expresivitatea, tehnica compoziţională, mesajul poeziilor ş.a., ceea ce înlesneşte comparaţia estetică. Operând o acoladă peste pagini se observă deschiderea imaginativă către teme şi motive universale: trecerea inexorabilă a timpului, condiţia artistului şi artei, peisagistica, dubletul liric, miturile lumii… Arcul spiritual a cărui traiectorie uneşte continentele devine elocvent în similaritatea arealurilor lirice. În eterna căutare estetică, creaţia rămâne condiţia existenţială artistului:
„Mai am o bucurie: ca să scriu,
Să-mi torn fiinţa-ntreagă pe hârtie
Când timpul e o simplă jucărie
Într-un decor distrus şi cenuşiu.”
(Tudor Opriş, Atât îmi mai rămâne…)
Crezul artistic e pregnant atât la poeţii români cât şi la cei neozeelandezi. Munca de artizan al cuvântului este trudnică şi îndelungă, purtând semnele vieţii şi ale morţii întru creaţie. Drama artistului în raport cu propria creaţie presupune năvala cuvintelor (Mandy Pentecost: „Cuvintele aşteptau/ zăboveau aşa ca tu să poţi culege unul din aer”, Există un cuvânt pentru asta), atenţia pentru alegerea cuvântului potrivit (Paul Sân-Petru: „Ai grijă, pădurare, lasă loc,/ Acestui lemn de lebădă lunatic”, La marginea crângului), modelarea graiului întru „naşterea unui poem” (Violeta Ionescu: „Când toate cuvintele sar pe fereastră”, Poem în Morse), aspiraţia către idealul absolut (Valentina Teclici: „Simţeam libertatea de-a fi,/ Puterea de-a-ndrăzni şi-acţiona/ S-ating prin zbor absolutul.”, M-am visat…), tenacitatea în urmărirea idealului (Monica Săvulescu Voudouri: „dar îşi adună puterile,/ ca s-o ia de la capăt”, sunt ca în dansul…).
Neliniştea lirică generează perspective variate, poeţii purtând povara destinului (Maria Weishaupt Sarău: „Poeţii au tot timpul de lucru/ […]/ şi uneori mor de dragul de a vedea şi ei/ cum e/ să duci cu tine un pumn de pământ/ dincolo.”, Uneori). La rândul ei, arta îmbracă expresia revoltei şi-a iubirii (Mere Taito: „cu aceste cuvinte/ voi ridica braţele împotriva ta/ voi urla un strigăt de luptă/ […]/ cu aceste cuvinte/ te voi înfăşura cu grijă”, Bilingv), poate fi balsam erotic (Penelope Foster: „Dragostea este unde tu alegi să fie”, Dragostea este; Ana Anton: „Nu e de-ajuns că sunt rana eului meu?/ Ca un mânz rătăcit într-o seară/ Sufletul tău vine hoţeşte/ Până-n coliba tăcerilor mele/ Să mă tămăduiască…”, Călătorie) ori metaforă în scoică niponă (Vasilica Grigoraş: „indiscreţie –/ în miez de noapte luna/ printre pomii goi”, haiku).
Contemporani fiind, reperele temporale confluează în clipa prezentă, în timp ce peisajele semnalează diferenţieri. Europenii se mişcă într-un peisaj cromatic bogat şi revitalizant; peisagiştii neo-zeelandezi se re-încarcă sub forţa valurilor şi a brizei oceanice. Unii stau sub semnul mitologic al lui Dionysos (la greci, zeul vegetaţiei), ceilalţi – al lui Poseidon (zeul mărilor). Pădurea (Paul Sân-Petru, În marginea crângului), marea (Mandi Pentecost, Momentul) şi cromatica specifică – verde (Ana Urma, Libret de florar) ori albastru (Mark Raffills, Cântăreţul) – pun în lumini diferite ariile geografice cărora le aparţin poeţii.
Devenit familiar, după 1990, elementul aparte este e/imigraţia, motiv unduit în melodia biografismului: „ar fi bine să ne amintim/ noi toţi suntem din stocul de imigranţi/ care de asemenea a schimbat faţa acestui pământ.// Noi suntem rezultatele schimbării.” (Dorothy Wharehoka, Rezultatele schimbării) ori: „«Noi» suntem acum țara a ceea ce avem sau nu avem/ […]/ Şi la ultima mea răsuflare/ Condu-mă înapoi de unde am venit” (Nikora Henriksen, Trezeşte-te). Odată ajunşi în locuri îndepărtate, poeţii s-au simţit „atât de acasă, încât am rămas” (Mandy Pentecost). Totuşi, sentimentul înstrăinării contrabalansează talgerul bucuriilor („dezrădăcinată din zona în care mă simţeam protejată/ acasă între ai mei”, Alexandra Balm, recunoaştere). Se prefiră unda unei nostalgii afunde, un bob de neîmplinire în aventura vieţii celor plecaţi din plaiul obârşiei lumeşti. Specializată în socio-psihologia imigraţiei, poeta Monica Săvulescu Voudouri (dr.), îşi surprinde dilematica stare existenţială în distihuri: „Umblu prin lume/ de la un capăt la altul,// peste tot sunt acasă,/ peste tot sunt străină”. Amărăciunea şi indignarea l-au copleşit chiar pe veteranul Tudor Opriş, rămas „acasă”, când a constatat că „De când gonirăm marele coşmar/ Nu-mi recunosc nici ţara, nici poporul./ Trecutul moare, plânge viitorul/…/ Prea mulţi români îşi iau din ţară zborul” (De când gonirăm…).
Pentru antologia bilingvă română-engleză, Poetical bridges / Poduri lirice (Napier, New Zealand/ Iaşi, România), Valentina Teclici şi-a asumat rolul de traducător şi redactor echidistant în raport cu „alesăturile” lirice, aşezându-şi onest cele trei poezii la fel ca pe al celorlalţi. Ca poetă, a debutat din timpul liceului, după care a colaborat la revistele literare din ţară cu versuri, proză scurtă, reportaje… Cărţile i-au adus un premiu naţional acordat cărţii pentru copii – De la noi din grădiniţă (Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1986) şi i-a facilitat acreditarea, în 1992, ca membru al Uniunii Scriitorilor din România. Unele volume sunt autonome (selectiv: Jocurile verii, 1991; L’Enfance en Poesie, 1993; The Dance Lesson, 2002; Gioconda nimănui, 2011; De la imposibil la posibil – From impossible to possible, 2013) câteva, prin congeneritate de idei, simţăminte, idealuri, în colaborare cu Cezarina Adamescu, Ana Anton, Violeta Ionescu ş.a.
Meritul scriitoarei este implicit motivat de harul poetic şi de buna cunoaştere a subtilităţilor expresive din cele două limbi, română şi engleză. Şi totuşi pentru a transla un text poetic în alt limbaj poetic truda a fost complexă, fiindcă a trebuit să păstreze expresivitatea, tonul, vocea lirică, melodia interioară etc. Cu atât mai merituos acest proiect cultural. Îi accentuez importanţa, în final, printr-un citat dintr-un interviu iniţiat de Rodica Lăzărescu, redactor-şef al revistei „Pro Saeculum”, luat lui Leo Butnaru. Poetul insista asupra binomului autor-traducător şi opina printr-o „parabolă” că atunci „când apare în limba română traducerea unei opere importante din literatura engleză (germană, franceză, rusă…) sau invers, când apare în Anglia (Franţa, Germania, Spania…) o traducere din limba română a unei opere remarcabile, la lansările acestei cărţi/traduceri ar trebui să se intoneze imnurile celor două ţări, [ai căror cetăţeni creatori] generează astfel de evenimente comune memorabile.
Ascultând imnul, să stăm cu mâna la inimă pentru literatură, pentru limba ţării, pentru ţară…” („Pro Saeculum”, nr. 3-4/2016). De netăgăduit!
“Litere”, Revistă lunară de cultură a societăţii scriitorilor târgovişteni, Nr 3 (204), martie 2017
***
BRIDGING THE DISTANCES
It is amazing that after living her childhood and adolescence under the shaded edges of the forests of Dobrina’ s area from Husi, Valentina Teclici has settled on a sunny edge of the Pacific Ocean.
The global computer network allows me to find the air distance from Husi (Romania) to Napier (New Zealand); that is 17402 km and a time difference of 11 hours.
What a big miracle the Internet is! Tudor Arghezi’ s lyrical insights from his poem “He who thinks for himself” – “You talk to the other end of the World from your room/ the moment surpasses the century and time is conforming” – became the realities of our lives. The justification of this communication also comes through the literary project created by Valentina Teclici – Poetical Bridges/Poduri lirice, Romanian – English bilingual edition (Napier, New Zealand, Scripta manent Publishing House, 2016; printed by PIM Iaşi, România,2017).
In the Foreword, the initiator of this project justifies the issue of the book through the desire for sharing knowledge and interaction between the two cultures, within which, although well-known, New Zealand poets are not aware of the creations of Romanian poets and vice versa: “I thought that this was an opportunity to bridge the distance between the two countries and cultures located at opposite ends of the world”. Educated at the Romanian school of poetry, the author has found it easy to integrate into New Zealand culture, and be part of the literary circle within “Hawke’s Bay Live Poets”.
The bilingual collection consists of two parts: the work of twelve poets from each country and bibliography notes about each of them. The ordering criteria pertains to the poets age, from the Mentor of many adolescents, the Romanian Tudor Opris (1926-2015) / Dorothy Wharehoka (1933) and ending with Alexandra (Dumitrescu) Balm (n. 1974) /and the islander Mere Taito. Each one was allocated corresponding pages for a limited number of creations.
Beyond the technical aspects of the book, there are relevant themes of expressiveness, compositional technique, and the message of poems, all of which facilitate the aesthetic comparisons. Analysing the poets’ work, there is imaginative openness towards the universal themes and motifs: the inexorable passage of time, the condition of the artist and art, the landscape, lyrical dialogue, the myths of the world… The spiritual arch, its path connecting the continents, becomes eloquent in the similarity of the lyrical areas. In the eternal aesthetic search, the creation remains the artist’s existential condition:
„I still have a joy: to write
Pouring my whole being on the paper,
When time is like a simple toy
In scenery that’s destroyed and grey.”
(Tudor Opris, „All I Have Left…”)
The artistic creed is striking in both Romanian and New Zealand poets. The work of crafting the word is arduous and takes time, bearing the signs of life and death into creation. The drama of the artist in relation to their own work involves the invasion of words (Mandy Pentecost: ”The words used to be waiting / hanging about so you could pluck one from the air” There’s a word for it,), paying attention to choose the right word (Paul Sân-Petru: ”Take care, woodman, leave room,/ For this swan wood of moonlight”, At the Edge of the Grove), moulding the speech into “the birth of a poem” (Violeta Ionescu: ”When all words are jumping out the window”, Poem în Morse), the aspiration towards the absolute (Valentina Teclici: “I felt the freedom of being/Willpower, deed and action/To touch the Absolute with my flight, I Dreamt I Was), tenacity in the pursuit of ideals (Monica Săvulescu Voudouri: “but gathering strength to start again”, I’m like in the Greek dance…).
The lyrics restlessness generate various perspectives, the poets bearing the burden of destiny (Maria Weishaupt Sarău: “The poets are always busy […] and sometimes they are dying to see how it feels/to take a handful of homeland earth/to the other side”, Sometimes). The art also is an expression of love and hate: (Mere Taito: “with these words/ I will take up arms against you/ scream a war cry […] with these words I will carefully wrap you”), could be healing love (Penelope Foster: “Love is where you choose it to be!”, Love Is; Ana Anton: “Isn’t it enough that I am the wound of my ego?/As a lost foal/Your soul sneaks in one evening/Into the hut of my silence/To heal me…”, Journey) or metaphor in Japanese shell (Vasilica Grigoraş:” indiscretion -/in the middle of the night, the Moon/amongst the naked trees”, haiku).
The landmarks of time confluence in the present moment, while scenery presents different things. The Europeans poets move in a living landscape rich in colour; New Zealanders re-charge themselves under the force of the waves and the breeze of the ocean. Some are influenced by mythology of Dionysus (Greek god of vegetation), others – of Poseidon (god of the sea). The forest (Paul San Peter, At the Edge of the Grove), the sea (Mandy Pentecost, No one owns the sea), and a specific chromatic – green (Ana Urma, Libretto florist) or blue (Mark Raffills, The Singer). These elements reveal in different lights the geographical areas where the poets belong.
Becoming familiar after 1990, the special theme is immigration, a motif recited in the in the biographical track: “we do well to remember/we are all from immigrant stock/which has also changed the face of this land.//We are the products of change. (Dorothy Wharehoka, Products of Change) or: “‘We’ are now the land of the have and have nots”; “And when I take my final breath/Lead me back from whence I came (Nikora Henriksen, Wake up and Sea People). Once arriving in faraway places, poets have felt “so at home here that I have stayed” (Mandy Pentecost).
However, the feeling of alienation outweighs the feeling of joy (“being taken from the easy zone of known comfort / reassuring growing”, Alexandra Balm, recognition). I notice a shade of deep nostalgia, a seed of incompleteness in the life adventure of those who left their home country. Specialized in social-psychology of immigration, the poet Monica Săvulescu Voudouri (PhD), expresses the dilemma of her existential condition: “I am walking through the world/from one end to the other,//I’m at home everywhere,/I’m a foreigner everywhere”.
Bitterness and indignation have overwhelmed even the veteran Tudor Opriş, who remained “home”, when he found that: “Since we drove away the big nightmare/I can’t recognize either my country or my people./ The past is dying, the future is crying/…/Too many Romanians leave their country” (Since We Drove Away..)
For the Romanian-English bilingual poetry, Poetical bridges/Poduri lirice (Napier, New Zealand / Iasi, Romania), Valentina Teclici assumed the role of translator and editor being equidistant in relation to the lyrical “choices”, and honestly placing her three poems in the book just like everyone else. As a poet, she made her debut during high school, and then she collaborated with poems, short prose, reports …with the national literary magazines. Her books brought her a national award for the children’s book – From Our Kindergarten (Bucharest, Ion Creangă Publishing House, 1986) and facilitated her accreditation as a member of the Writers’ Union of Romania in 1992. Some of her volumes are autonomous (selectively: Summer Games, 1991;
L’ enfance en Poesie, 1993; The Dance Lesson, 2002; Nobody’s Gioconda, 2011; From Impossible to Possible, 2013) a few, by cogeneration of ideas, feelings, and creeds, in collaboration with Cezarina Adamescu, Ana Anton, Violeta Ionescu and others.
The writer’s merit is implicitly motivated by the poetic talent and by the good knowledge of the subtleties of the two languages, Romanian and English. And yet, to translate a poetic text into another poetic language, her hard work was complex, because she had to keep its expressiveness, tone, lyrical voice, inner melody, etc.
For all these reasons, this cultural project is even more valuable. Finally, I emphasize its importance, through a quote from an interview initiated by Rodica Lăzărescu, editor in chief of the magazine “Pro Saeculum”, and taken to Leo Butnaru. The poet insisted on the binomial of author-translator and opined through a “parable” that “when the translation of an important work of English literature (German, French, Russian …) is issued in Romanian or vice versa, when a Romanian translation of a remarkable work is published in England (France, Germany, Spain …), the hymns of the two countries, [whose creator citizens] generate such memorable events, should be performed at the book launches.
By listening to the hymn, let’s hold our hearts for literature, for the language of the country, for the country … ” (” Pro Saeculum “, 3-4 / 2016). Undeniable!
“Letters”, Monthly Culture Magazine of the Society of Writers from Târgovişte, No 3 (204), March 2017
——————————————-
*Translated by Valentina Teclici
