Cuvânt și iubire

Un moment de receptare maximă a impactului meu cu mentalităţile noi este vizita unui magazin de produse de bricolaj. Sunt  multe şi se construiesc în continuare, semn că, în direcţia aceasta, avem un mare potenţial. Halele în care micul meşter din noi poate găsi orice obiect necesar amenajării aspectuoase şi confortabile a locuinţei sale nu mai au farmecul nostalgic al „Curţii de Fier”, la care ne trimitea odinioară tata după cuie şi şmirghel, dar, în schimb, au covârşitor de multe alte avantaje. În sfârşit se găsesc de toate! Până şi lucruri după care până nu demult, doar noi, „străinii”, căutam zadarnic, fiind taxaţi cu condescendent refuz de aceiaşi vânzători care astăzi insistă să nu uităm să le comandăm la culoare. „Gata, s-a terminat cu penuria!”,  par să strige toate în jurul nostru. Şi brusc ţi-e şi ruşine că nu vrei decât se rectifici un defect minor, în loc să demontezi temeinic totul, reluând casa practic de la zero.

E clar că priorităţile românilor s-au deplasat spre o nouă treaptă. Mentalităţii nu demult generalizate al lui „merge şi-aşa”, conform căreia aproape orice se putea repara cu ajutorul unei bucăţi de sârmă, i-a luat locul una a autoajutorării, care se extinde cu nestăvilit avânt.

Dacă întrebărilor clasice „unde” şi „cât”, pe care bunicii şi părinţii noştri şi le puneau zilnic pe vremuri („Unde se dă carne?” sau „Cât se dă la medic?”) le-au urmat în perioada de tranziţie curiozităţile legate de „care” şi „cine” („Care-i cea mai bună maşină?”? şi „Cine-i cel mai bogat parlamentar?”), astăzi, în schimb, se caută tot ce răspunde la întrebările „ce” şi  „cum”. Ce culoare de faianţă alegi, cum se fac sarmalele ca la mama acasă, cum evităm noxele, cum ne construim un balansoar, ce tip de încălzire e mai economic, cum se zugrăveşte o cameră, cum scapi elegant de iubită, cum  pui mâna pe un soţ bogat, cum ne lăsăm de fumat etc. Se trece deci de la „a fi” la „a avea”, de la dorinţă, la punerea în practică, la material, la  palpabilul imediat, supus posesiei prin achiziţionare şi modificare modală, obiectele fiind oricând pasibile de o îmbunătăţire.

Fireşte că trendul acesta vine tot din afară, cărţile de autoeducaţie şi cercurile de ajutor reciproc fiind iniţial o modă americană! Dar la noi ele nu sunt simpla expresie a setei de consum capitalist, ci simbolul unei reorientări în mentalul colectiv.

De la fatalismul inert al tovarăşului aflat în custodia statului socialist, om care nu prea avea de unde alege pentru a-şi influenţa destinul, s-a trecut la optimismul energic, la credinţa tare în puterea fiecăruia de a-şi confecţiona o lume al lui, mai bună.

Până la un punct nu putem decât să le dăm dreptate conaţionalilor, deşi noi, cei trăitori în afara ţării, ştim că şi siguranţa aparentă a cetăţenilor occidentali are un punct vulnerabil, bazându-se pe o candidă naivitate, pe care ei înşişi nici n-o mai sesizează, bombardaţi fiind din toate părţile de tranchilizantele mesaje precum că totul ar fi sub control discret, mesaje venite din partea guvernanţilor lor, care le mai şi înfloresc, ca să fie realeşi.

Când s-a dat la o parte Cortina de Fier visam să călătoresc, nu să-mi deschid o afacere sau să-mi renovez singură sufrageria! Azi continui să iubesc călătoria, dar începe să mă îmbie şi pe mine, ca pe toţi ceilalţi români care se-mbulzesc prin magazinele de bricolaj, „liniştea colibei mele”, colibă pe care mi-o doresc amenajată cât mai frumos, aşa cum am văzut pe la alţii, prin variile locuri pe care le-am vizitat.

Valul de entuziam al mişcării „do it yourself” ne „împământează”, ancorându-ne. Cu puţină imaginaţie, se poate detecta o oarecare tendinţă de legare de glie, opusă celei a emigrării, fenomen care continuă să coexiste, în plan paralel.

Publicul brico-magazinelor e atent, politicos, receptiv, civilizat. Îmi pare că magazinele de bricolaj sunt noile librării! Lumea n-are timp să mai citească un roman de Dickens, dar îşi face timp pentru a citi instrucţiunile de montaj al unei etajere. Sindromul nu se deosebeşte cu nimic de cel din vest. Mentalităţile se apropie şi la acest punct.

Românii răspund cu entuziasm chemării la luptă, aliniindu-se în cursa înarmării paşnice cu scule şi aparate, gonind după tot ce e bun şi profesional, cu condiţia să rezulte din munca propriilor lor mâini. Treptat, cârpelile sunt înlocuite cu lucrări solide şi rezistente. Oricum trăim în era realităţilor confecţionate. De ce să nu ni le adaptăm pe măsură, noi înşine? Bun venit în universul sintetic, standardizat!

Curate, ordonate, iluminate corespunzător şi dotate cu explicaţii pe înţelesul tuturor, culoarele megaparadisurilor de tip brico, închinate autodezvoltării personale meseriaşe, exercită o atracţie irezistibilă. Mă-ncearcă bănuiala că puterea lor magică nu se explică numai prin beneficiile de ordin material. Eu cred că în joc sunt şi avantajele care se perindă neobservate prin dreptul caselor de marcat, invadând viaţa noastră de zi cu zi, penetrând cum s-ar zice cele mai intime cotloane.

Nu ies în lume doar găleţi cu vopsea, stive de parchet, căzi de baie, calorifere, gazon artificial, ci şi sentimentele celor care le cumpără: încrederea, plăcerea, chibzuinţa, hărnicia, bucuria anticipaţiei, mândria, capacitatea de analiză şi de decizie, creativitatea, logica, deprinderile practice şi teoretice (geometrie, matematică, chimie, fizică etc.), conceptul de finanţare (necesită abilităţi de contabililtate şi finanţe), cinstea, speranţa, armonia, ordinea. În plus, un beneficiu colateral la nivel de popor este acela că … ni se distrage atenţia de la alte evenimente şi îndeletniciri, poate mai puţin inofensive.

Avantajul? Cu fiecare achiziţie, românii absorb, fără a mai face mofturi, valorile etice ale unei instruiri pe care poate n-ar fi acceptat-o cu aceeaşi bunăvoinţă dacă ar fi venit pe calea clasică, a sistemului de învăţământ instituţionalizat. Impactul lor e eficient şi de durată.

Noile universităţi populare se numesc acum Baumarkt, Dedeman, Leroy Merlin, IKEA sau Hornbach. În ele, oameni din toate păturile sociale petrec ore-n şir, căutându-şi fericirea de zi cu zi. E-un amestec de mândrie şi grijă responsabilă în ochii celor care ies de acolo. Contactul dintre cei trecuţi prin sita acestor temple ale consumului pan-civilizator îşi schimbă parametrii în continuare, remodelând dinamic nu numai aspectul ţării, ci şi chipul naţiunii.

„Mulţumim pentru că aţi cumpărat la noi. Mai treceţi, vă aşteptăm!”, ne spune casiera zâmbitoare. E textul ei, îl ştie pe derost. Dar are dreptate: mai toţi clienţii revin. Drogul brico lucrează din off.

————————————–

Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG

Benissa, Spania

mai 2017