Constantin Enescu: Poezii
CONFLUENŢE LITERARE
Confluenţe de cultură
Cu îndrăsneţi autori,
Dă o sfântă încrengătură
De poeţi şi scriitori.
Confluenţe de lumină
În poezie şi proză,
Unde muza e regină
Şi cultura-n simbioză…
Confluenţe de iubire
Unde panteon e scrisul,
Ce dă gest de nemurire
Şi culturii cert hybrisul…
Confluenţe de satiră
Prinse-n vârful de peniţă,
Pentru cei care jigniră
Biata noastră mioriţă!
Confluenţe de speranţă
Prinse-n răvăşite pagini,
Ce lovesc prin cutezanţă
Prostia fără de margini…
Confluenţe de trăire
Cu simţul firesc şi logic,
Ce mai scot din amorţire
Mediul trândav, patologic.
Confluenţe literare
Într-un site bogat şi cult,
Ce aduce alinare
Unui tânăr sau adult!
Confluenţe de cultură
Unde dragii cititori,
Găsesc fără alergătură,
Lecturi şi buni scriitori…
SPERANŢA
Speranţa floare gingaşe
Cu porniri sinucigaşe,
Pierde zilnic din mireasme
Crezând în subtile basme!
Speranţa în fapte bune
A rămas fără acţiune,
Cele rele o înfăşoară
Dimineaţă până-n seară.
Speranţa e azi pierdută
În minciună şi derută
Că aleşii cei mai mari
Hoţi îs, dar miliardari!
Speranţa azi ne ucide
Şi ne-aruncă în firide
Cu beznă şi dură spaimă
Ca ei să câştige faimă.
Speranţa azi îngropată
Sinceră şi făr’ de pată,
Va aduce grav reproş
Celor ce ne vănd gogoşi.
Speranţa ca şansă vrem
Ca un atribut suprem,
Spre verdeaţa pomului
Şi drepturile omului!
CULTURĂ POSTDECEMBRISTĂ
In spaţiul blând şi mioritic
Relicvâ-i doar cultura noastră,
Că într-un mediu paralitic
A devenit o stinsă astră…
Relicvă a rămas cultura
Sub praful marilor prefaceri
Şi a schimbat stupid structura
Trecând şi şcoala la afaceri!
Sub praful dens de interese
Cultura a rămas în umbră,
Că falşii cărturari îi ţese
Meschini o aură prea sumbră…
Cultura a rămas pocită
Prin semidocţi cu doctorate,
Ce au sentinţa prorocită
Prostiei să îi dea dreptate…
Prin semidocţi ajunşi savanţi
Ne vindem gratis azi cultura
Şi devenim mai aroganţi
Că înoită avem structura!
Mass-media forţă docilă
E arma marilor inculţi,
Ce-o folosesc ca apostilă
Legală-n faţa celor mulţi…
E arma ce încătuşează
Cultura noastră din străbuni,
Vechi cărturari azi hibernează,
Uitaţi sub glodul de minciuni!
DOR DE STRĂBUNI
Mi-e dor de tine dac străbun
Ce pe coloană viu neatins
Ca-nvingător şi ca învins
Tu ai rămas măreţ tribun!
Mi-e dor de ţara ta, de dor,
De marii ei conducători
Ce ne-au făcut nemuritori,
Azi îs plasaţi pe-un coridor…
Mi-e dor de avuţii furate
Şi duse în cele patru zări,
Iar azi stupide metamorfozări
Au devenit istorii dirijate…
Mi-e dor de Decebal eroul
Ce a-nfruntat furia Romei
Şi nu s-a închinat fantomei,
Columna transmiţând ecoul…
Mi-e dor de numele de dac,
Ce azi românul îngrădit
De false istorii înbrobodit,
Mai stă cu Roma în cerdac…
Mi-e dor de Dacia străbună
Cu vii, livezi şi codrii deşi,
De limba lor fără de greş
Ce a rămas daco-română!
Mi-e dor şi dor de tine Ţară
Ce gemi cu istoria vândută,
Dar Dacia mândră redută,
Pe daci nu lasă ca să piară!
ISTORII
Din antichitate, istoria scrie
Golite au fost marile sicrie
De aur,că omul îl vedea ca soare,
Jefuind adesea Sfinte Sanctuare.
Mai târziu hoţia la aristocraţi,
Era etalată în pungi de ducaţi
Ce erau luate, pe la mari răscruci
De cete răsleţe numite haiduci.
Iar otomanii ce-au luat pe faţă
Aur în ţechini, aur dacic ghiaţă,
Iar pentru hoţie Ţepeş a făcut
O ţeapă cu har, bine cunoscut!
Şi fanarioţii, puşi peste români
Au furat sălbatic ca marii stăpâni,
Iar Vladimirescu cu acei panduri
I-au gonit din ţară, ca lepădături.
Şi Cuza cu cinstea, în ocale pusă,
A îngrădit hoţia parţial răpusă,
Iară monarhia, puţin inspirată
A făcut hoţia mai legiferată.
Marile războaie au devastat ţara
Prin petrolul ei, s-a furat comoara,
Iară comuniştii au folosit graba
Şi ruşii au luat, totul pe degeaba!
Azi post-decembriştii cu acurateţe
Au înscris hoţia cu multele feţe,
În stufoase legi cu suport istoric
Aparent umane, în sens mitologic.
Au zis că e logic, furtul la vedere
Şi privatizarea pe nimic se cere,
Activănd borfaşii prinşi-n sărăcie,
Să creeze grabnic marea lor mafie.
Ca şi puşi în priză, ei s-au apucat,
Să aplice legea banului spurcat
Şi fără migală protejaţi de lege
Au tocat averea, ţării azi betege.
Şuţii şi şpringarii, ce erau vestiţi,
Au rămas în umbră ca nesocotiţi,
Iar noii baroni protejaţi de lege,
Oameni de afaceri îs, se înţelege!
Câ hoţia slută, azi mare regină
A rămas în lanuri, perenă neghină
Şi cu mult tupeu, ne iese în faţă
Sărăcind poporul, umilit pe viaţă!
STRĂMOŞII EROI
Eroii noştrii s-au jerfit,
Dorind glorie seculară
Daciei pământ râvnit,
De gloata vremii, prea avară…
Eroii noştrii azi ţărână,
Se zbat în chinuri nesfârşite
Si ar ieşi…cu arma-n mână
Să ia hotarele-ntrgite…
Eroii noştrii, în asfinţit
Cu drag ne veghează ogorul,
Că hoţii prea s-au înmulţit
Si sărăcia ne e obolul…
Eroii noştrii vor dreptatea
In faţa pleadei huligane
Ce vinde ţara, libertatea
Pe bani puţini şi pe plocoane…
Eroii noştrii de învie
Vor scoate sabia dreptăţii
Si vor tăia în carne vie,
Pe trădători şi pe toţi hoţii…
Eroii noştrii vor în pace,
Să-şi amintească de vechi glorii,
Ce unora nu prea le place,
Voind să fure teritorii…
Eroii noştrii în nemurire
Vor Dacia nemuritoare,
Cu bogăţii şi în unire
Spre viaţă pur înfloritoare…
CUVÂNTUL CARE UCIDE
Prostia cuvânt nescris
Ce domină de veacuri cohortele de proşti,
Inclină a fi o lege fireşte îngenuchiată,
Dar ridicată-n slăvi de nesupuse oşti!
Prostia cuvânt magic
Nemărginit în spaţiu preponderent politic,
Atrage ca un magnetic câmp,
Cohorte aburite de mierea ce-i în stup.
Prostia asurzeşte cu glasul dur şi rece,
Trezirea din dormire a gloatei prea flămămde
Şi din înalte funcţii corupte şi ingrate,
Imunitatea se cumpără, se vinde…
Prostia-n avalanşâ ca tăvălug astupă
Istorii, idealuri şi adevăruri simple,
Că haosul e starea,
Ce scaldă în suspans prostimea.
Prostia cu minciuna-n liberul consens
A generat taifunuri şi aprig genocid,
Ce a ucis din faşe ca fiind proscrişi
Savanţi, poeţi, artişti!
Metafora prostiei sufocă omenirea
Şi dă credinţa falsă, că totu-i adorabil,
Că nefirescu-i proclamat ca rege
De când imperator s-a proclamat prostia…
ACADEMIA PENITENCIARĂ
Din academia penitenciară
Pseudoştiinţa astăzi se strecoară
Prin lucrări create în mare şuvoi
Ce ajung păstrate-n lada de gunoi!
Pseudoştiinţa pe bani cumpărată
De mai marii hoţi, azi e sechestrată
Să diminueze anii de închisoare
Ca toţi mafioţii să iasă la soare…
De mai marii hoţi azi sunt insultate
Prin cărţi măsluite minţi iluminate,
Care stau în umbră şi greu-şi trăiesc
Şi în neputinţă nu se dumiresc…
Prin cărţi măsluite haosul persistă,
Că pentru borfaşi e legală pistă
De a ţine ţara săracă, incultă
Să suporte jugul care o insultă…
Că pentru borfaşi legea e părtaşă
Şi le dă portiţe, chiar de-i ucigaşă,
Ca ei să prospere prin delapidare
Iar ţara să piară prin deposedare…
Din academia penitenciară
Cărţile smintite ies şi se stecoară
In medii curate de pură ştiinţă
Ce aduc culturii gravă umilinţă!
PRIMARUL
Într-o urbe oarecare
S-a votat cu-ncrâncenare
Şi-a ieşit tot cel propus
De partid, pe liste pus…
S-a votat cu-ncrâncenare
Ca să iasă cel în stare
Să facă ceva în urbe,
Câinii străzii să nu turbe…
Ca să iasă cel în stare
Urbrea să o facă tare
Şi votanţii liniştiţi
Că sunt bine cârmuiţi…
Urbea să o facă tare
Cel ales prin fraudare
Se gândea ca un golan,
Să mai strângă-un gologan..
Cel ales prin fraudare
Se gândea cu-nverşunare
Ca în anii de mandat
Bos să fie, aprofundat…
Se gândea cu-nverşunare
Cum va face acumulare
Pentru urbe, ca-n Fanar
Doar în propiu buzunar…
Cum va face acumulare,
Să nu-l prindă în cătare
DNA-ul sau ANAF-ul
Că de tot se alege praful…
Să nu-l prindă în cătare
Vre-un complice la furare,
Sau unul care prin mită
Să îl ducă în ispită…
Vre-un complice la furare
Prins şi dus la închisoare,
Va turna mai sus la agă
Că primarul a luat şpagă…
Prins şi dus la închisoare
Primarul va vrea favoare
Că-i bolnav de bani şi stare
Boală ce-i necruţătoare…
Într-o urbe oarecare!
SANATATEA BOLNAVĂ
Medici, asistenţi azi pleacă
Pe alţii sănătoşi să-i facă,
Iară cei rămaşi cu teamă
Rar te iau grăbiţi în seamă
Şi întrebi cu năduşală
Cine ne-a băgat în boală?
Că vom trăii cum se poate
De dă Domnul Sănătate!
Vina nimeni nu-şi asumă
Că răspunderea-i postumă
Şi să repari osul, vena
Da-i o fugă la Viena
Cu parale multe-n cont…
De nu ai, îţi vând un pont
Strânge ceva mărunţiş
Să dai la gropari bacşiş
Să te îngroape de viu
Că o avere-i un sicriu!
Dar mai bine sănătoşi
Să nu mai credem gogoşi
Şi să dăm ca-nvăţământ
Cu baronii de pământ
Că ei pe bună dreptate
Au boală pe sănătate
Şi-au distrus-o încet-încet
Fără plâns şi fără bocet…
Dumnezeu de ar fi cu noi
Ne-ar unii, cumplit şuvoi
Să lecuim ţara bolnavă
De sărăcie şi otravă!
DIN OCHII INCHIŞI
Din ochi închişi o lacrimă furată
În infinit s-a dus, o grea călătorie,
Ca un simbol de patimă, simbrie
La a mea purtare pur nevinovată…
Din ochi închişi, un vis a dat speranţe
Cu multe lacrimi reci, în dâre pe obraz
Lăsat-au suflet gol şi locul de extaz
Pustiu, lipsit de simple toleranţe,,,
Din ochi închişi, au curs în veac şiroaie
Ca ploaia toamnei, băltăcit covor,
De a rămas în mine, doar un secat izvor
Ce nu îl poate umple, potopul în puhoaie…
Din ochi închişi, mi s-a furat speranţa
Şi glume bune mi-au zburat din gând,
Să scriu nu pot, că mă trezesc plângând,
Că vresuri ude îmi spală cutezanţa…
Din ochi închişi tresar, fugar fiind
Să caut adevărul plecat la infinit,
Ca să-mi aline plânsul necuvenit
Şi din mişcare un ultim tren să prind…
Din ochi închişi ca-n trase jaluzele
Mai văd câmpia-n fuga trenului trecut,
Că simt uitarea ce m-a recunoscut
De mult piedută, închisă-ntre zăbrele…
Din ochi închişi, o lacrimă-i furată
De cea uitare ce nu a vrut să vie,
Ca un idol ce-a stat în trândăvie
Uitând a mea purtare, pur nevinovată…
APA CRISTALINĂ
Stă paharul plin pe masă,
Apa-i rece cristalină
Coborâtă din colină
Cu ulciorul adusă-n casă…
Moş Pătru octogenarul,
Toată viaţa a adus
De la izvorul de sus
Apa-n râuri cu ulciorul.
Stă ulciorul plin de viaţă
Cu-apa-n cristalinu-i viu,
Că nici vechiul profiriu
N-o întrece în dulceaţă…
Nu întreb care-i secretul
Şi nici care e motivul,
Că moş Pătru longevivul
Urcă-n pas ca tineretul…
În parcela de sub munte
Lângă apa de izvoare,
Zilnic stau fără dogoare
Vechi stejari cu lată frunte…
Din ulciorul vechi ca omul
Soarbe apa când e sete
Şi cu mâna dusă-n plete
Moşul blând admiră pomul…
Stă paharul plin cu apă
Ce-n milenii e tot vie,
Viului dându-i simbrie
Sorbind viaţă când se-adapă…
DOR DE MAMĂ
A mea mamă dulce, bună,
Azi nu e duios să-mi spună
O poveste sau o snoavă,
Chiar de stau un bob zăbavă.
Azi nu e duios să-mi spună
Câte-n stele sau prin lună
Şi să-adorm, o bună mumă
Chiar de vrerea, e o glumă…
Câte-n stele sau prin lună
Azi visez, dar nu-i a bună
Că lipseşti prea sfântă mumă
Şi visarea-i grea cutumă…
Azi visez, dar nu-i a bună
Că mama nu e să-mi spună,
Un cuvânt sau chiar o glumă,
Când tristeţea mă sugrumă!
Că mama nu e să-mi spună,
Că-i acum prea bună zână
Şi cu drag, ea îşi asumă
De a fi prea sfăntă mumă…
Că-i acum prea bună zână
Azi chemările-mi adună
Şi din casta ei postumă
Mă veghează, nu-i o glumă,
A mama mea dulce bună…
NINGE…
Ninge, cu fulgi pufoşi, suavă licărire
Ce prin ecoul stins al soarelui de vară
Transplant de energie se strecoară,
Să dea sublimului gest de strălucire.
Transplant de energie din înalte ceruri
Prin fulgi pufoşi în orga iernii plânge,
Acoperind cu alburi şi petele de sânge
A toamnei frunză prinsă-n joc de geruri.
Acoperind cu alburi fir de grâne,
Ne dă speranţa plinelor hambare,
Când câmpul auriu în plin de soare
Sub secere şi coase, va naşte noua pâine.
Azi câmpul auriu este alb ca varul
Şi dă speranţa zilei, când ţăranul
La sfatul vetrei sale, socoteşte anul
Şi foaia de tutun, aprinde cu amnarul.
La sfatul vetrei sale, clădeşte noi iluzii
Cu socoteli pripite, dar pline de speranţă
Că iarna prinsă-n drepturi sporeşte-n cutezanţă,
A lui ardoare sfântă, lipsită de confuzii…
Că iarna prinsă-n drepturi, păşeste triumfală
Ca un spectacol feeric, în joc de fulgi de nea,
Ca o paradă scumpă a formelor de stea
Ce umple scena lumii, cu fast imens şi fală.
Ca o paradă scumpă şi plină de surprize
Cu ţurţurii de gheaţă în clarul cristalin,
A iernii zile plâng şi umple golul, plin
De lacrimi reci şi blânde, în scurtele-i reprize.
A iernii zi de plânge, cu gerul ea învinge,
Căldura ce-i contrara şi aprigă-n efecte,
Că viscolul de-l cheamă cu multele-i defecte,
In drepturi este iarna şi ce frumos iar ninge.
——————————-
ENESCU, Constantin, poet, scriitor şi epigramist român, de profesie inginer militar (colonel în rezervă), născut la 17 noiembrie 1937. Membru al Cercului epigramatic „AGIR” Bucureşti, al Cercului Literar al inginerilor din AGIR, al Cercului literar „Sf. Mihail şi Gavril Bucureşti”, al Cecului literar „Mircea Eliade” (Socetatea Scriitorilor Români), Bucureşti, etc. Participă cu talent, dinamism şi dăruire la activităţi literare de prestigiu – cenacluri, publicaţii pe hartie şi online. Cărţi publicate: „Pin negura reformei” (2014) şi „Epigrama la raport” (2017), ambele cu caracter satiric privind socetatea românească. A participat la antologiile „Surâsuri înlăcrrimate – Lyrics & Prose” (vol.III ) şi „Antologia aforismului contemporan românesc”, „Poeţi li scriitori români contemporaniîn regal eminescian”, 2017. A publicat în: „Revista Română de versuri şi proză”, „Revista de literatura romană”, Revista „Emigrantul”, „Frunza de Arţar” (Canada), „Lumea Epigramei” şi altele. A participat la concursuri literare şi de epigrame, iar pe internet la revistele „Citatepedia”, „Negru pe Alb”, „Reţeaua Literară”, „Confluenţe Literare”, etc. Premii obţinute la Concursurile de epigramă şi Poezie umoristică: „Podul minciunilor” (2014), „Gura Humorului” (2015). A participat activ: la patru din cele 17 Congrese de Dacologie :Târgul-Jiu: „Pietrele Dacilor vorbesc-Brâncuşi” 2012, Buzău: „Pierit-au Dacii – B.P. Hasdeu” 2013, cu o secţiune la Chişinău la Biblioteca B.P. Hasdeu, (cu această ocazie a dus personal cca. 200 cărţi de scriitori romani pentru această biblotecă), Oradea: „Dacii in conştiinta lumii”, 2014; Buzău: „Deceneu şi Dacii” 2015 (George ROCA, Rexlibris Media Group)
