Alexandru Nemoianu: Un “trup”
În ultima vreme, tot mai des și tot mai zgomotos, se vorbește despre “virtuțile” cutărei înjghebări politice,”uniuni”, născocită de politicieni acuma câteva decenii. Încorporarea României în aceasta contraptie a provocat reacții isterice, disproporționate, triumfaliste, fără acoperire. Aceste reacții au fost în totală asemănare cu imnele trândăviei vehiculate în zona Orientului Apropiat, al triumfalismului mai înainte ca evenimentul să fi avut loc, al zidirii jitnitelor până a nu adună recolta. Mai înainte de orice mi se pare că este vorba de o totală nesocotire a stării reale și a termenilor de bază. În esență mi se pare că asistăm la neînțelegerea sfruntată a termenului de “trup”. De aceea câteva vorbe privind această realitate, “trup”, sunt de folos.
“Trupul” este un complex organic, în care părțile se completează, se desăvârșesc, în starea de comuniune. Fără îndoială că cea mai superbă deslușire a “trupului” o dă Sfântul Pavel în Epistola I Corintieni 12,14-20, “Căci și trupul nu este un mădular, ci multe / Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup, nu pentru aceasta nu este el din trup / Și dacă urechea ar zice “Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup-nu pentru aceasta nu este ea din trup / Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Și dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul? / Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare dintre ele, în trup cum a voit. / Daca toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? / Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup. “Vedem deci că esența “trupului” este chiar diversitatea lui, în comuniune. Că nu numai că unitatea există în diversitate dar că fără diversitate nu ar fi cu putință unitatea. Mai mult încă esențială este această unitate organică, în comuniune. Doar așa diversitatea se explică, are rost și lumea se poate înfățișa așa cum a fost intenționată, dorită. În asemenea duh organic, al dragostei “leul și cu mielul vor trăi la un loc”. Iar leul nu își va pierde bărbăția și nici mielul blândețea ci calitățile lor vor înflori deplin, identitatea lor va fi mai limpede ca oricând, desăvârșită, se vor completa unul pe altul și vor înfățișa lumea în toată splendoarea ei. Cu aceste gânduri trebuie să înțelegem că “Europa Unită” nu este un asemenea trup.
În “Europa Unită” “comisarii” (fioros nume!) de la Bruxelles urmăresc să nimicească toate deosebirile, toate specificitățile, singurele care dau farmec existenței, și să le înlocuiască printr-o uniformizare “reglementată”, plictisitoare, degradantă. Mai mult.
“Principiul”, “religia” acestei “Europe Unite” este cel mai suspect și mai nefondat principiu ce există, al “binelui universal”. Toate religiile se întemeiază pe “ceva”, “Iisus este Fiul lui Dumnezeu”, “Mohamed este profetul lui Allah”, “Moise a dat Legea”, “binele universal” nu se bazează pe nimic, este ireal, irealizabil, deci demonic. Încă și mai mult.
Ce vom putea spune despre aceasta “uniune” care în mod hotărât elimină din cartea ei fundamentala pană și amintirea credinței în Dumnezeu? ..”este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ fără temelie și, izbind în ea puhoiu de ape, îndată a căzut și prabușirea acelei case a fost mare” (Luca ,6,49).
O vizită în Italia, în urmă cu vreo câțiva ani, mi-a arătat urâciunea “Europei Unite”.
Prețurile erau absolut obscene.Tot ceea ce este superb, mozaicul fascinant pe care îl numim convențional “Italia”, se află într-o disperată luptă pentru surpaviețuire cu normele și regulațiile impuse de către “comisari”. Toate ușile superberlor basilici erau împânzite de cea mai scârboasă specie cu putință, țiganii români cerșetori și îmi vine să cred că pentru “comisari” aceasta “etnie rrom” este modelul ideal al “omului european unit”. Iar evenimentele din ultimii doi ani mi-au confirmat bănuiala. În momentul de față în mod deliberat sunt importați vagabonzii din tot locul spre a “dilua etnic” Europa. Ca întotdeauna aceste coșmaruri de “inginerie” socială sunt promovate prin derbedeul diabolic Soros, organizațiile lui satanice și prin entuziasmul “imbecililor utili”.
“Uniunea Europeană” este un ambalaj gol și o chemare de sirenă nocivă. Scurtă vreme și vom vedea goliciunea ei fără putință de tăgadă. Singura nădejde ce o avem este în Credința Ortodoxă, în Tradiția Românească și în Pământul Românesc. Să nu ne lepădam de ele.
———————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
24 iulie 2017