Cuvânt și iubire

Frisonul luminii

Forfotă mare-n

muşuroiul de furnici

de la o vreme –

şovăirile mele

mă poartă spre lumină

x

Privind atent

noroiul deznădejdii

mă lepăd de mine –

încet dar sigur simt din nou

frisonul luminii

x

copaci înfloriţi

pe oglinda râului

un blând vitraliu –

în zori de zi-mbrăţişez

adâncimea luminii

Shiver of light

To-and-fro in

the anthill

for some time past-

my demurs

take me to the light

x

Carefully watching

the desperation mud

I abandon myself-

slowly but surely I feel again

the shiver of light

x

Blooming tree

on the river’s mirror

a gentle stained glass –

I embrace in early bright

the depth of the light

Comentariu – Cezar-Florin Ciobîcă

Autoarei, o fină observatoare, nu-i scapă nimic din ceea ce se întâmplă, se petrece în lumea micilor vieţuitoare. Detaliile şi aspectele reperate în  periplul ei cotidian prin natură se ţes insesizabil într-un buchet de stimuli care-i generează tot felul de semnificații, de mesaje. De pildă, forfota harnicelor furnici o face să mediteze asupra şovăielilor ce o copleşesc şi îi întunecă poate raţiunea, forţa şi să găsească tămăduitoarea cale spre lumină. De altfel, în poemul următor, dezicându-se de noroiul împovărător al deznădejdeii care-i periclitează trăirile, eul liric, graţie privirii atente, care-i evidenţiază tăria caracterului nestrivit de aparenţe, de mizerii, simte din nou frisonul luminii izbăvitoare, care-i lipsise o vreme din cauza  rătăcirilor primejdioase. Copacii înfloriţi din ultimul poem subliniază frumos şi puternic ideea luminii, pe care o îmbrăţişează adânc, gestul trădând pocăinţa, regretul celui care, fiu risipitor, a ignorat profunzimea şi bogăţia luminii.

Este evident că termeni precum şovăieli, deznădejdii, mă lepăd trimit la ideea zbuciumului sufletesc, a chinurilor care-l încearcă pe eul liric pe drumul regăsirii sacralităţii pierdute. Prins în vertijul antonimiei întuneric (furnici, noroi) – lumină (copaci înfloriţi), eul liric, lepădat de balastul cotidian, găseşte în cele din urmă calea iluminării şi se salvează. Se prefigurează, astfel, un nou început (în zorii zilei) aducător de speranţe şi înnimbat de credinţă.

X

A fine observer, the author keeps an ear to the ground on what is happening in the world of the tiny inhabitants. The details and aspects located in her daily journey in the nature are intangibly woven in a bunch of stimuli that provide her with all kind of messages and meanings. For instance, the to-and-fro of the working ants make her contemplate on the hesitations that overwhelm her and maybe shadow her reason, her strength and make her find the healing path to light. As a matter of fact, the next poem, giving up the dispair that jeopardizes the feelings, the lyrical ego, due to the close look, which underlines the strength of the character uncrushed by appearances, by miseries, feels again the shiver of the redemptive light that had been missing for a while because of the dangerous errancies. The blooming trees from the last poem beautifully and strongly underline the idea of light that she is deeply embracing, the move betraying the repentance, the regret of the one, the prodigal son, who ignored the depth and richness of the light.

It’s obvious that terms such as hesitation, despair, I give up point to the idea of the soul storm, of the ordeals that the lyrical ego is feeling on the way of regaining the lost sacrality. Caught up in the dizziness of the opposing dark (ants, mud) – light (blooming trees), the lyrical ego, broken by the daily rubble, is eventually saving itself. Therefore, a new beginning is  foreshadowed (in the daylight), which brings hope and is haloed by faith.

Cezar-Florin Ciobîcă

(Din volumul bilingv semnat de  Vasilica Grigoraş, Ochi în ochi cu luna: Tanka şi pentastihuri =  Looking the moon in the eye: Tanka and pentastiches, Editura  Scripta manent, Napier (NZ), 2017. Traducere/ Translation: Alina Lavinia Grigoraş. Coperta/ Cover: Radu Ticu Grigoraş. Consilier editorial/ Editorial adviser: Valentina Teclici, Lectura / Proofed: Ana Urma).