Gheorghe Constantin Nistoroiu: Codrul verde (partea a II-a)
„Plopii stau drept, mişcând degete mici;
unul mai tânăr s-a logodit cu o rază plină de foc.
S-aude un cântec de iubire.”
(ERNEST BERNEA)
Pădurea verde este Casa Familiei cu părinţii, străbunii şi strămoşii ei de aur, cu cântecul de leagăn, de of şi de bucurie al Mamei şi al Bunicii, Leagănul copilului, Foişorul poetului, scriitorului, artistului, Lăcaşul sihastrului, Amfiteatrul animalelor sălbatice, Ateneul păsărilor, Amvonul ciobanului şi a turmelor sale, Edenul îndrăgostiţilor, Pantheonul legendelor, Olimpul bătăliilor biruitoare, Cetatea haiducilor, Taina comorilor dacice …
Pădurea străbună daruieste oxigenul vital vieţii omenirii, lemnul necesar construcţiei tuturor celor de folos Omului cumpătat: fie ansamblul unei case ori casa în totalitate, leagănul copilului, Corabia lui Noe, toiagul lui Moise, toiagul sihaştrilor, Ieslea Naşterii Dumnezeiescului Prunc, lăcaşul de cult, catapeteasma, Crucea, Icoana, Iconostasul, strana, chilia, stăreţia, toaca, amvonul, troiţa, Mânăstirea dintr-un lemn, Bisericuţa din Albac, ori cea a lui Dragoş, care stă de veghe la Putna şi atâtea alte mânăstiri de lemn predominante în Ardeal ori în Maramureşul-ceresc supranumit Ţara bisericilor de lemn.
George Cristea surprinde încă taina Paşilor lăsaţi de Dumnezeu a doua oară pe pământul dacic străbun în Maramureş, căci prima oară a fost în Oltenia Mare-leagănul Omenirii, paşi care dau pelerinului o sclipire de vrajă, de nădejde, de har, de dor, de iubire şi de miracol:
„Există un colţ de ţară unde destinul uman s-a împletit atât de strâns cu acel al pădurilor din jur. Istoria a fost scrisă nu pe hârtie ci pe lemn, tradiţiile s-au transmis nu prin cuvinte, ci prin semne încrustate pe trunchiuri de copac devenite porţi şi case.
Credinţa strămoşească nu-n catedrale masive de zid şi piatră ci în modeste biserici din stejar şi brad cu turle înălţate până la cer.”
Iată ce-i scria belgianul Michel Steriade în Cuvântul Înainte lui George Cristea pentru lucrarea sa: „În ţara bisericilor de lemn-aţi şi prins magia şi misterul pe care le reprezintă lemnul, copacul, pădurea, <<Codrul frate cu Românul>>, adevăr milenar. (George Cristea, În Ţara Bisericilor De Lemn. Ed. Mitropoliei Ardealului, Sibiu-1989, p. 5)
Măria Sa Codrul Verde a dat numele ilustrei societăţi ARBOROASA – societate a studenţilor basarabeni naţionalişti-creştini din cadrul Universităţii Cernăuţi (1875-1877), iniţiată de Teodor V. Ştefanelii, Ciprian Porumbescu, Gherasim Buliga, Dimitrie Onciul ş.a.
Motto-ul Societăţii a fost compus de Bardul Moldovei Vasile Alecsandri: Uniţi să fim în cuget, uniţi în Dumnezeu! ( Eugenia Glodariu, Asociaţii culturale ale tinerilor studioşi români din monarhia habsburgică (1860-1918), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, 1998)
Frumoasa noastră Pădure verde şi veşnică încăpăţânată să mai rămână a dat nume şi de localităţi precum: Alunu, Aluniş, Aninoasa, Arbore, Brad, Brazi, Brăduleţ, Brăduţ, Dumbrava, Dumbrava Roşie, Dumbrăveni, Dumbrăveşti, Dumbrăviţa, Mălini-Poiana Mărului-Suceava-locul de naştere al poetului Nicolae Labiş, Mestecăniş-trecătoare la 1099 m în Carpaţii Orientali de unde izvorăşte râul Putna, Nucşoara-comună argeşeană devenită celebră prin lupta ei în Rezistenţa Armată Anticomunistă şi prin eroina Elisabeta Rizea, Paltin-Vrancea, Păltiniş-Botoşani, Caraş-Severin, staţiune şi schit în Munţii Cibinului-Sibiu, Păltinoasa-Suceava, Plopeni, Plopiş-munţi în Nordul Munţilor Apuseni, Plopu, Salcia, Sălcica,Ulmu, Ulmeni, Ulmetum(Mic dicţionar enciclopedic-Arta Grafică-Bucureşti)
La Salcia, in colonia lagăr de exterminare din Insula Mare a Brăilei, se aflau printre cei peste 4.000 de deţinuţi si multe personalităţi precum poetul Ion Omescu, prozatorul Saşa Ivasiuc, părintele Vasilache, ing. Doru Novacovicia , I. Ioanid, profesorul si viitorul academician Alexandru Zub, doctorii Pleşa, Munteanu, Gordan, Make Ionescu.
Despre genialul poet Robert Cahuleanu/ Andrei Ciurunga avea sa afirme amintindu-si despre acea perioada: „Nici Ion Omescu, cu tot intelectul său superior, nu avea acea scânteie care înaripează cuvintele şi le transformă în hrană spirituală pentru cei mulţi. Calitate pe care numai versul lui Robert (Andrei Ciurunga) o avea cu simplitate şi cu fineţe, uneori chiar cu umor.” (Alexandru Mihalcea, Salcia-un lagăr al morţuii. Ed. Ex. Ponto, Constanţa-2015, p. 330)
În perioada regimului frăţesc ateo-bolşevic întreaga Ţară era o Republică penitenciară, împărţită pe de o parte in peste 2 milioane de deţinuţi politici care formau comunitatea temniţelor, a lagărelor, a coloniilor, a deportărilor, cealaltă parte, majoritară, popula marea Închisoare liberă.
Numărul destul de mare al deţinuţilor politici naţionalişti-creştini, au trezit grija părintească a cuplului roşu: partidul comunist cu consoarta sa securitatea, necesitând între programele prioritare extinderea suprafeţelor agricole. Graţie prevăzătorului Tătuc sovietic care, a născocit Canalul Dunărea-Marea Neagră, peste 200 000 de deţinuţi politici au fost nominalizaţi pentru Canalul Morţii: „…ne-au trimis pe toţi pentru desecarea Bălţii Brăila sau a Deltei Dunării. Centrul acestor lagăre era la Sălcica, nume luat de la sălciile plângătoare care populau aceste pământuri, mult timp din an acoperite de apă şi care acum, dezrădăcinate, continuau să plângă soarta unor oameni, supuşi la o muncă istovitoare, de robi programaţi exterminării. Am fost transportaţi într-un lagăr din Sălcica, unde se aflau deja vreo două mii de deţinuţi politici.”(Aurelian Gulan, Victime şi Călăi-Amintiri din Gulag. Ed. Criterion, Bucureşti-2010, p. 283)
Pădurea strămoşească-edenică, a scăpat de furia apelor, a furtunilor, a trăznetelor, a alunecărilor de teren, de samavolnicia romană, de birul înzecit al turcului, de mânia grofului şi hunimea nemeşilor, de muscălia ţarului, de căsăpirea sovieticilor kominternişti dar s-a napustit asupra sa masacrul individului, tagma moştenitorilor maghiari sau austrieci, a partenerilor olandezi, a baronilor, in ultimii zece ani stareţii mari proprietari de paduri care vand firmelor autohtone şi străine fara nici o noima sau durere, la fel ca vlăstarele princiare, prezidenţiale, parlamentare, ministeriale,de parca toti sunt alogeni… Sau chiar sunt ?!
Pădurea străbuna a fost exploatata fără milă de către străini dar intotdeauna in cardasie cu politicieni români, cert avand continuitate până în zilele noastre…Si chiar după…
Diferenţa este ca in trecut se mai putea răspunde penal, chiar daca puţin de tot si doar accidental…
Acum măcelarii-forestieri sunt ocrotiţi, încurajaţi, ajutati pas cu pas …
Din celula 115 a Pavilionului II-Gherla,ne–a ramas relatata de Aurel Baghiu o marturie dureroasa despre jefuirea padurilor stramosesti…
Deţinuţii politici studenţi au declanşat o revoltă fiindcă le erau încălcate toate drepturile. La ameninţările că se va trece la greva foamei a apărut ofiţerul politic -procuror, căruia i-au reclamat condiţiile de exterminare privind regimul alimentar, mizeria, istovirea prin muncă, interzicerea plimbării la aer, corespondenţă, pachet, îmbrăcăminte, vorbitor :
„Deodată între protestele noastre s-a auzit vocea sonoră a unui Şarepa Herş-evreu-care avea o condamnare de 20 de ani muncă silnică pentru sabotarea economiei naţionale. Şarepa (şarpe?) Herş fusese contabil-şef la un trust de exploatări forestiere. Împreună cu un grup de ştabi din conducerea acestui trust, au pus la cale nişte afaceri cu firme din Israel prin care ani de zile au scos din ţară vapoare întregi de cherestea. O parte din valuta obţinută era depusă în Occident în contul unei fete a lui Şarepa Herş, fată care trăia în Franţa, unde ajunsese cu ajutorul <<tovarăşei>> Ana Pauker-pe atunci ministru de externe a R.P.R. (Aceste detalii le-am obţinut de la unul dintre condamnaţii în lotul lui Şarepa Herş, care îl blestema şi îl înjura că i-a târât şi pe alţii în această afacere murdară).
-Domnule procuror-a zis Şarepa-vă rog- să mă scoateţi la raportul dvs., căci am de raportat lucruri importante în legătură cu procesul în care eu am fost condamnat pe nedrept.
-Spune!-a zis procurorul.
-Vă rog să mă scoateţi de aici, la raport confidenţial. Eu sunt nevinovat şi adevăraţii vinovaţi şi hoţi sunt liberi.
Vă întreb, ce caut eu, între aceşti bandiţi şi duşmani ai regimului nostru? (Noi am rămas şocaţi). Eu sunt evreu, un om cinstit şi sunt vechi membru P.C.R. şi în mod greşit m-au scos din partid şi m-au condamnat. Am foarte multe şi importante informaţii să vă dau, dar confidenţial şi în scris.
La plecare procurorul l-a luat pe Şarepa cu el. După mai mult de două ore s-a întors cu degetele mânjite cu cerneală, cu o mutră de satisfăcut şi suficient…
A urmat o percheziţie la sânge, pedepse cu izolări şi scoaterea şarpelui din celulă.
După câteva luni am aflat că i-au dat dreptul la scrisori şi la pachete, iar după aceea, după un an, ar fi fost eliberat la intervenţia ambasadei Israelului şi a emigrat în Israel-unde desigur îl aştepta milioanele de dolari jefuiţi.” (Aurel Baghiu, Printre Gratii. Vol.I, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca-2006, p. 221-223)
Atunci cand vom ajunge sa plantam copacii in butoaie printre betoane, asa cum se intampla in multe metropole, doar pentru a nu uita cum arata o frunza mangaiata de soare, generatia mea se va odihnii la umbra vesnic verde a brazilor …
Am cumparat padure, o particica din vestitul codru al Razasoaiei si mi-am asezat salajul cel intru vesnicie la margine de codru vesnic verde… In fiecare an mi-am promis si am reusit sa plantez cel putin o mie de brazi sau salcami, pe care i-am asezat in sufletul meu cu dragoste de parinte pentru cei ce vor urma…
Cu ce cuvinte pot sa exprim bucuria de a-i vedea crescand in fiecare an spre cer ?!
Cine iubeste viata cred ca ar trebuii sa nu uite ca padurea este insusi simbolul viu al vesniciei lasat de Dumnezeu pentru a ne ajuta sa trecem prin viata responsabili dar fericiti …
Fericiti sa fiti atunci cand nu uitati sa alintati vlastarul de pomisor pe care abia l-ati sadit intru multumirea adusa vietii !
————————————————–
Gheorghe Constantin Nistoroiu
Brusturi-Neamţ – Grădina Maicii Domnului-Vlaherna Carpatina
Iulie, 2017
