Cuvânt și iubire

Dormind în nesomn

Marea de smarald

îmi răneşte pupilele

grele de nesomn –

gândul lamentărilor

în valurile tulburi

x

Pe nisipul cald

conturul meduzelor

dormind în nesomn –

în oglinda dimineţii

doar trofeul liniştii

x

Sub ceru-nstelat

umbrele catargului

şterse de valuri –

pun geană peste geană

înecând nesomnul

Sleeping in waking

The emerald sea

is hurting my eyeballs

leaden of waking –

the lamentation’s thought

in the troubled waves

x

On the warm sand

the shape of jellyfish

sleeping in waking –

in the morning’s mirror

only the silence trophy

x

Under the starlight sky

the shadows of the flagpole

wept by the waves –

I take a nap

drowning the waking

 Comentariu – Petru-Ioan Gârda

Poemele sunt pline de sensibilitate, melancolie, tristeţe. Nu ştim cauza nesomnului, dar nu rezultă de nicăieri că el survine de dragul frumuseţii naturii. Ghicim cauze interioare, nelinişti, zbateri. Poetul nu se bucură de frumuseţea mării, dimpotrivă, marea îi „răneşte pupilele grele de nesomn”. Dacă prima impresie este că eul liric renunţă la lamentări, aruncându-le în valuri, cuvântul ”tulburi” ne arată că poetul n-a scăpat total de tristeţe.

”Conturul meduzelor dormind în nesomn” este o metaforă interesantă. Aici tristeţea nu mai e atât de prezentă, se pare că poetul primeşte în sfârşit, ”trofeul liniştii”.

Avem o confirmare în ultimul poem, unde, după zbaterea de o noapte, autorul îşi îneacă nesomnul. Sau e doar o ultimă încercare? O iluzie? O speranţă?

Oricum, în împletirea dintre elementele naturii (marea de smarald, ceru-nstelat, nisipul cald) şi sensibilitatea umană, câştigă melancolia. Şi poezia, fireşte. Natura nu este neapărat cauză a trăirilor intense, dar le stimulează, le întăreşte, le aprofundează.

Un plus de  sensibilitate aduce poate şi faptul că autoarea nu se cramponează total de structura rigidă, nici ca formă, nici ca fond, rămânând, totuşi, în atmosfera tanka.

X

The poems are full of sensivity, melancholy, sadness. We don’t know the reason of waking, but nothing suggests that it happens on the sake of the beauty of nature. We are guessing inner causes, unrests, flounders. The poet doesn’t enjoy the beauty of the sea, on the contrary, the sea « is hurting his eyeballs leaden of waking ». If the first impression is that the lyrical ego gives up lamentations, by throwing them into the waves, the word « troubled » shows us that the poet hasn’t totally got rid of sadness. ”The shape of jellyfish sleeping in waking” is an interesting metaphor. The sadness is not so much present here, it seems that the poet is finally getting “the peace’s trophy”.

We have the confirmation in the last poem, where, after the one night flounder, the author is drowning his waking. Or is it just a last attempt? An illusion? Hope? Anyway, in the twine among the nature’s elements (the emerald sea, the starlight sky, the warm sand) and the human sensitivity, the melancholy is the winner. And the poetry, of course. Nature is not necessarily a cause of the intense feelings, but it is fostering them, strengthening them and fathoming them.

An bonus of sensitivity is also brought by the fact that the author is not totally keeping a tight grip on the rigid structure, neither as form nor as elements, yet statying in the tanka environment.

Petru-Ioan Gârda

(Din volumul bilingv semnat de  Vasilica Grigoraş, Ochi în ochi cu luna: Tanka şi pentastihuri =  Looking the moon in the eye: Tanka and pentastiches, Editura  Scripta manent, Napier (NZ), 2017. Traducere/ Translation: Alina Lavinia Grigoraş. Coperta/ Cover: Radu Ticu Grigoraş. Consilier editorial/ Editorial adviser: Valentina Teclici, Lectura / Proofed: Ana Urma).