Adrian Botez: Orfanul din Lună (poezii)
PREAGUNOIERE SOLITUDINI MUTE
preagunoiere solitudini mute
de vase scumpe – sparte la furie
şi legumind trecuta lor virtute
când zac – acu’ – -ntre zòi şi-o scăfârlìe
această umilire – între stele
oare-i la fel de jalnică şi crudă?
regala lor lumină – grea şi nudă
e-nchisă – sfânt – de-aceleaşi vechi zăbrele?
nime-ntru nimeni nu mai crede – veşnic
sau ne-a uitat frăţânele ceresc?
sau poate Crist – văpaie într-un sfeşnic
îşi oglindeşte-n noi – păcatul său lumesc?
…Potirul Graal s-a înfrăţit cu vinul
şi – amândouă – dogoresc suspinul….
COSÂNZEANA
am trecut prin zori cucută
Cosânzeana e pierdută
a venit un mag la mine
să-mi încredinţeze rime
magule – acum e ger
bocet sui’ din cer în cer
jalea către Lună vuie
căci Iubirea uite-o – nu e…
nu poţi scrie stih de rană
fără Sfânta Cosânzeană
gnomii plâng pe-umărul meu
scriu cu lacrimi: “Dumnezeu…”
doar ondine unduiesc
pân’ la Hristosul ceresc
trupul lor de rugăciune
arde împletiri de rune…
Cosânzeană – Cosânzeană
privighetoare Ileană
sufletul cu toţi jertfim
între noi să te ivim
doina iar ne mântuiască
hora pas să-şi răsărească
şi să işte – la chindii
Sfintele Entelehii
…Cosânzeană – Cosânzeană
cântul meu şi stih de rană…
MISTICA IARNĂ (IV) – FĂRĂ CREZĂMÂNT
mistica iarnă – fără crezământ
dă cu săracul vieţii de pământ
jungherul gheţii i-l propteşte-n gât
mult prea degrabă-l alduieşte sfânt
au fost odată craii de zăpadă
şi-au fost crăiese – ţurţuri de paradă
dar eu povestea asta salonardă
n-o oploşesc la mine în ogradă
suntem evanescenţi supuşi de nea
şi ne topim în efemere focuri
am vrea să fim ce ni s-a scris în jocuri
n-apucăm vorba către zâna rea…
…mălai de soare picur’ pe cărare
dar codrul alb ne-nghite în uitare…
PUŞCĂRIA DRAGĂ
n-aş vrea de lanţuri să m-atârne-n turnuri
viscol stârnind globule albe-n scrisuri –
dar puşcăria-i mediul meu de visuri
ea mi-e avere – pavăză de bunuri
nu-mi tot veniţi – duhnind a realitate
în teatrul meu – închipuind Cetate:
eu sunt bătrân poem războinic
şi vă voi spulbera-ndârjit destoinic
voi – cabotini – nu-mi zgândăriţi a viaţă
şi nu-mi prefaceţi strunele în piaţă…
…să nu vă văd – regalii ipocriţi
căci sfinţii-mi sunt umili – dar rămân sfinţi!
BALADĂ
(din Ardeal)
câine rău
la făgădău
alei – ospătăm din zgău
a venit o cucuvea
să-mi dea – iarăşi – vestea rea:
voivozii nu-s în pridvor
casa mea n-are cuptor
îngerii sunt petrecuţi
sfinţii din cer sunt căzuţi
ogrăzile risipite
zeiţele cătrănite
…vatră fandosind ispite…
alei – ciufă cucuvea
mai amână vestea rea
până-mi găsesc copârşeu
să mă-ngrop la făgădău
şi să trec în ceea lume
făr’ de veşti şi făr’ de nume
ce-mi lipseşte – oi găsi
voievozi de nouă zi
ce nu ştiu – poate-oi afla
şi mi-o pune Dumnezău
inima la locul său
…ca să uit de făgădău
să gonesc căinele rău…
SEMNE
(cântec din Ardeal)
ni la ea câtu-i de mândră
c-o fătat un pui de urdă!
nu să uită nici la stele
să priceapă şagă-n ele
nu să uită nici la lună
n-aude mustrare-n strună…
nu fi mândră – fata mea
că pruncu-ţi s-o rădica
ş-o face prăpăd în ţări
ş-o seca şi râu şi mări
nu e vremea bunilor
e plânsul străbunilor:
tot ce naşte iscă fiară
stinge foc – sleieşte vară
putrezeşte roadele
împânzesc iscoadele…
roagă-l pe Hristos de fum
să mai facă înc-un drum
să scăpăm de pruncii-fiare
să ne strecurăm din gheare
să mai facă înc-o scară
nu toţi bunii să ne piară
şi să ne suim la cer
să stingem şi rău şi ger…
…Hristul iar se răstigneşte
pruncii-fiare îmblânzeşte
şi-om mai apuca o zi
icoana om dezvăli
focu-n vatră-om primeni
ştergarele s-or albi…
…iar voivozii vor veni
sfinţi la geamuri om găsi…
RUGĂCIUNEA
s-a aprins un rug pe muchia vieţii
ard într-însul şi nădejdi – şi gânduri
cineva ciopleşte patru scânduri
cineva a sugrumat sticleţii…
n-am ales – culeg din drum neghină
grâul nu e pentru rătăciţi
de mişc mâna – demoni răsăriţi
numără de zor cât înmulţii la vină
prăbuşit de-atâta rea-credinţă
îl visez pe Mirele Hristos –
Cel ce-mi lùmină păcatul pân’ la os
iscă vin – din apa-neputinţă…
…vino – Criste – -n holda-mi de păcate
fire şi fiinţă arde jumătate!
IERNATICA VARĂ – CÂND TOATE-S RUINE
iernatica vară – când toate-s ruine
sfinţenia-ngheaţă – în ochi şi în vine
şi-ai vrea să fii diavol – să nu râzi când plângi
cenuşă-i averea de duh ce o strângi
iernatica vară – când toate-s ruine
doar fulgii de păsări – reptile divine
în crivăţul verii plutesc – iar nu îngeri
pe stih răstignit – nu ai sânge să sângeri
căzute-n uitare şi în zguri de vise
vezi oase şi nu crezi – icoane aprinse
la focul de gheaţă-n pădurile ninse
de zguri şi cenuşi şi roci de narcise…
…prăbuşire-mpietrită – cerneli decrepite
zeiţe-n argile zac iar siluite…
COPACI DE CENUŞĂ SE SCURG ÎN RIGOLE
copaci de cenuşă se scurg în rigole
e cerul scorţos de atâtea ispite
degeaba visezi la aezi şi gondole
te sufoci de văpăi – îngropat sub copite
nu zboară nici păsări – nu fâlfâie rază
doar bezne-aurite recit’ cu emfază
lăută-ncrustată-n oceane secate
doar zbârnâie-n darnuri – zeiri necurate…
iceberguri de viaţă se sfarmă în lume
din ţurţuri de vìpii – plodiri fără nume
tăişuri de colţi se deschid spre Cetate
şi rage tăcerea în suflet de frate…
…preacinstit derbedeu – ce vezi în muzeu
a fost cândva raiul – acu-i mausoleu…
ORFANUL DIN LUNĂ
nave divine-acostând colo-n lună
vise fierte şi triumf de nebună
aş vrea să întreb – stihu-n gât se răzbună
iar îngerii diavoli mă-ncifrează în rună
dacă pleci – dacă pleci – încuie-mă-n cale
nălucile vin îmbrăcate în zale
mă calcă în tropot şi strig mătrăguna
să-nvie-n poveşti măsurate cu struna
nu pleca făr’ să iei stihuirea cu tine
să mă-nveţi pe de rost – ca pe-un stup de albine
nu pleca în imperii de ceaţă şi brumă
făr’ să iei Poezia – deasupra de spumă…
…a plecat – şi rămas-am orfanul din lună
culegând şi-alegând: floarea rea – floarea bună…
AM AJUNS FLOARE-N COLIND
licărind şi pritocind
am ajuns floare-n colind
cântă-mă – să nu mă uite
flori şi păsări şi cucute
nu sunt rău şi nu sunt bun
poţi să m-agăţi în alun
să descânţi cu mine luna
şi Mireasă Mătrăguna
sunt un puişor de Crist
în scutece de-ametist
nu sunt trist – dar nici nu râd
nu chem călăreţul hâd
va fi lună – va fi soare
furtună ori numai boare
îţi voi îngâna-n ureche
despre zidirea cea veche
noapte bună – om năuc
da – ai văzut doar un cuc
şi de ţi-a cântat din faţă
uite – vezi iar dimineaţă
…dar de ţi-a cântat din spate
ia-ţi toiag – şi intră-n carte…
COLIND
citesc de zori
şi răsar flori
un vânt de gând
mă vrea plângând
lacrimi şi stea
ajung la Ea
Cea Preacurată
grea nestemată
şi gându-nnod
mă isc voivod:
mii de cununi
prind în năvod
ieşit din lut
acum sărut
văzduh de mieri
şi devin ieri
sfinţit de vis
te-ating cu zbor
şi-acum vezi scris
nor de cocor
…şi iarăşi vin
să te fac crin…
suit pe grind
mă fac Colind…
———————–
Adrian BOTEZ
Adjud, Vrancea
14 iulie 2017
