Cuvânt și iubire

GEORGE  ANCA

WENDY

(Scenariu, film).

            Anahoretul scriind rostirea în ce piesă, conăcari? Noiane, noi Nae. Rolul în Williamsburg.   Principal harpist. Asistent de producţie.  Speakeriană la BBC.

Indicativ: Numitul vizitează un element lucrat de indicativul nostru. Nu veţi da curs scrisorii la destinaţie. Să fie perfecţionate/percheziţionate amănunţit.  Obiectivul a fost căsătorit până în 1953 cu cetăţeana engleză Muston Wendi. Pe parcursul meditaţiilor, este posibil să-l întrebe pe agent ce interes are să înveţe limba engleză şi de ce tocmai la el a venit să facă meditaţiile, întrucât există şi alţi profesori în oraşul Câmpulung. Scontăm că agentul odată contactat cu suspectul sub pretextul mai sus documentat, vom realiza infiltrarea lui şi în cazul că Noica Constantin face spionaj, va apela la serviciile agentului şi astfel vom reuşi să aflăm ce date îl interesează, canalul ilegal, prin care ar transmite datele vreunui serviciu de spionaj, prin ce mijloace realizează el acest lucru.

Cu Noica  pe el, orice vapor devine Titanic. Wallace, diabetul. Pază, nu piesă.  Să fi fost mai interzis ca Noica, din cauza lui (toţi cei ce l-au întâlnit că ar scoate un manuscris din ţară, Geistes).   Esenian, noicar.   Primul an după zdup. Răni în clocot. Vezi, să se înţeleagă, ca la estradă, altfel cine mai citeşte. Drace, şi Wallace, şi Noica, şi taică-meu, câte două soţii, le ştiu, sunt fiul celei dintâi, călugăr de mic.

Celălalt Noica, păr. Rafail, tuns în monahism, la Essex, de păr. Sofronie. Sf. Siluan Athonitul. Frământaţi un pic de Doamne, atunci gândirea începe să vă devină rugăciune. Cu mine mântuirea este total cu neputinţă, cu Dumnezeu a se pierde este total cu neputinţă. În Dumnezeu nu este şi nu poate fi tragedie, oricât de tragică ar fi viaţa noastră. Când ne-am născut pe lumea asta şi am murit pentru lumea din pântecele maicii. Porunca lui Dumnezeu este pentru noi devenire întru fiinţă, calea spre a deveni ca el.

Gestra (revistă, editură). Am de scris piesa Noica. Rolul lui Hegel (cam tot două neveste). James Mason. Ben Beranke. Clipuri acţioniste la picioarele crucii constantine. De unde acţiune sub interdicţie? Iar suferirea acţiunii claustrale să nu apară fatalitate. Să-i zic Filosoful. Expresia “absolutul” provine din religiile păgâne. “Fiul Tatălui” depersonalizează pe Dumnezeu, creează confuzie. Suntem urmaşii unor maimuţe modificate genetic de extratereştri. În palimsest-seco, Hegel ia locul lui Nae? Fried Naegel. Cu dumneata mă întâlnesc în paradis (în Jilava? aşa m-a citit?)

Noica: De luni de zile sunt pierdut în Hegel. Din Hegel în recluziune. După: “Sunt desprins de toate”. A spune lucrurilor pe nume şi, simultan, a camufla ceea ce spune. “Nu mai poţi fi doar alexandrin după aceste evenimente”. Concluziile de învinuire. Vrea cineva să-i majească una?

Teatrul, dacă nu înţeleg stilul şi cuvintele e la revedere. Cască lumea. Les images sont les images. Ce-aş bea o bere. Îi zicem noi bere. Dacă-i zicea pere, hai să bea pere.  Noi, ca Wallace. Specatacol-cupeu, nu mai e o piesă, şapte scheciuri, Faca-Millo. Ce faci, Găbiţă, bine-merci, săru’mâna. Dacă n-o iau razna, totul e-n regie.

Titlul piesei e Wendy. Faci aşa. Ghimbaţi. Din tren vine Wendy. Începe scena. Şi să nu uiţi de Noica. Nu e realitate ca joc, ce-a făcut în viaţă, altfel, la bibliotecă. A vorbit-n-a vorbit, vorbeşte-nu vorbeşte, foarte bine, a vorbit dar n-a vorbit, cam aşa. Te iubesc da’ nu te iubesc. Undeva să spun, s-o dau pe ceva clar, lămuritor şi clasic. Nu a vorbit pentru că era ascultat. Cameră de microfoane transformabilă. Mă întorc la muzică, salvarea mea. Acordurile disonante. Beethoven de la coadă la cap. Cum e cu Wendy. Să bem un pahar. Afară ninge, o splendoare fantastică. A dat jos bluza. Gică (personajul) a fost uimit, şi-a scos cămaşa şi a uract fără să urce. Lumea, a, ce face ăsta, când tu ai trecut la alta.

Spaţiu, timp, acţiune, mai e una, îţi spun pe e-mail. Spaţiu Boemia, loc aici. Nu sunt atât de mare cât aş fi putut să fiu dacă eram băgat într-un scandal. Amarillo. Gemelare. Îl băgară pe Wallace în maimuţă. Felicia, înainte de toate, Răzvan şi Melissa. În ce mă priveşte, prost filmat, vorbesc cu spatele, din profil. Au micşorat din rol, au scos secvenţa finală, faţa tristă, bolnav de cancer, mă făceam mic, au vrut să se refilmeze dar îmi tăiasem mustaţa. Filmul ieşea mult mai bine dacă ne dădea libertate, tot cum vrea el, conversaţiile în olandeză nu se traduc, nu vrea băiatul. Locaţia (locul), juma de oră în taxi, nimic de pe stradă, iar adorm.

Sunt singurul profesor universitar care cântă muzică uşoară. Franc Sinatra nu cânta, şi făcea şi film? Sunt Vrăjitorul, rolul principal, am succes mai mare decât Aladin. Nu puteau să facă ce le ceream eu. Textul, nu fraze întoarse, că îl înnebuneşti pe actor. Altfel, de citit, nu de jucat. Fetele sunt studente, poate rămân tâmpite de ce le spui.

Reînvii conversaţii, de unde matriarhatul – pe istorie, pe şcoală? Îl chiar văd, maică vorbitoare, persoană conversantă, meditator, la surpriză, vorbindu-şi sieşi, verificându-se, dozându-se. Pentru actul I am rezolvat povestiri dintr-un manuscris indian, pe principiul – discipolul spune poveşti maestrului, eu lui Dinu, Dinu lui Nae. Lui Ganesh să-i caut şoarecele, ucigaşul lui Noica, în versiunea peronajelor secundare din real. În rolul lui Noica: Vasile Menzel, Nae/Hegel: Dragoş Pâslaru/Dan Puric, Madi: Irina Velcescu. La harpă, Iwy Wallace. Regia: Puşi Dinulescu (în timp ce scrie la Manolescu sub aripa diavolului).

Are pact, are dosar, scrie Lăbescu, să nu zgândări. Lăbescu e ca Vitner, da’ ăla a condus licenţa lui Vasile Văduva despre Gib Mihăiescu, aşa că în stilul dosargiului nu dau pe Vitner pe zece Lăbeşti. În catacombă am fost fericit că n-ai denigrat şi acum vii cu ăsta care scrie cu p mic Pământuri, de-aia a murit Preda. Iar Noica-Hegel a făcut puşcărie din cauza manuscrisului trimis-pierdut la Paris. Şi când am plecat în India, prorectorul cadrist al lui Răutu mi-a spus că s-a primit o anonimă la CC al PCR că vreau să scot un manuscris din ţară – protestez vehement – nu, că aţi fost urmărit, ştim că nu vei scoate – ba scot, doctoratul meu e manuscris. Probabil, care plecau, manuscris scoteau, tot după Hegel. Iată manuscris indian i-am trimis lui Noica, nu l-a primit, Eliade da. C-ai vrut să mă ajuţi, că poate nu ştiai că l-a făcut Lăbescu comunist pe Noica. Sunt avansat. Greu l-aţi urni pe Ganesh (căprioara s-a vaporizat). Mă duc la supraveghetori. Ţi-am dat rolul suspectului.

Vespasian i-a pictat peştera cu bizoni, d-na Kogălniceanu a scris o carte despre Noica. D.D. Roşca traducea în foileton Fenomenologia, mai şi Maxim. L-am cunoscut pe taică-tău, cânta, n-am ştiut, şi eu cu doinele din satul meu, era mai înalt ca tine, paladin într-o fabulă, trimit prin poştă. Sunt obligat să mă salvez. Lechea că are o sută de scrisori de la Noica, paralizat, sub teroarea custodei, şi Carandino. Ortodoxia e singura noastră şansă de a rezista la globalizare, nu şi la a treia Romă, noi pe când a patra. Enclave de români ortodocşi în latinitate, vin şi localnicii la liturghiile lor. În tinereţe ne-am fi vrut într-o lume mai dinamică. Vezi că dacă-l face Boia pe Mihai mit, fă-l şi tu pe Wilhelm mit. Nu există numai rădăcina de mapamondizare umbrind necunoacute absolute. În piesă se întâlnesc trei limbaje: Hegel/teză, Noica/antiteză, dodii/sinteză.

Se joacă Noica, vol I. Pictorul s-a înecat în Dunăre. Noica show. Astă-seară se joacă Noica. Un accident fellinian, cu lume la etaje şi în subteran, o curgere atotbanală. A fost răpit de muză-securitate. În câte caiete şi piesa coborâtoare-urcătoare-smeie. Tot nu mă opresc în biografie, în gândire, în supraveghere. Nu e una, sunt toate filosofiile şi represiunile, de câte ori e minge şi zid, că la un meci cu capul lui, cum şi l-ar fi aruncat minge de arbitru. Misiune în munte, pelerinar, toţi pe arest, pe reţinere, pe sine. Spovedanii de unul şi de toţi, în dosare. Ce mi se întâmplă mie cu piesa, nu încă nici în roluri, nici în stal. Ne simbolizăm decomplexarea, dedemitizarea, nu mai râdem de filosof, al nostru e, el suntem.

Nu mi-aţi spus că vă vedeaţi cu Noica, frica. Nici d-stră că sunteţi din Clisura, cu Marcu Beza, aromân de-al lui Noica. N-aveţi concurenţă la jurnal, a, Noica lăuda jurnalul lui Peyps, codificat să nu-l prindă nevasta cu altele – codul lui, pe N’alte subiecte. Uitasem, tot spăimos, l-am scris invers, Acion, în India, în memorii la mijlocul vieţii: ţii jurnal? Aţi ţinut d-stră şi pentru mine. Arhiva primeşte manuscrise, biblioteca le pierde, copiii nici atât. Actul I, cerc – Sita/căprioara, Ravana/tigrul. II, triunghi (?), III, pătrat (cub? Atunci şi primele: sferă, con). Noica, pe scaun (fotoliu) în centrul scenei, cu faţa spre public. Al doilea personaj, cu faţa la el. În spatele lui Noica, al treilea personaj/peisaj, variabil, replicator şi pantomim, gesticulant în replică-Noica spre interlocutorul-comun-public.

Taică-său a fost mare torţionar. Ăsta e nivelul când eşti criminal. M-ai lăsat cu gura mută. Face urâtă o miss, o fi şi ăsta un criteriu, e dreptul lui democratic. Nu-i încap gradele pe umăr. În pod, în puşcărie, în Cuba. Bucătărie de carribi-canibali. La fiecare ascultare un meniu new, niet. Şerpii-eroii, Achileea, scanează, ce o stâncă, Pietricică la Piatra Neamţ. Tagore-Haysam-ciclopi sub lână, pe vapor. Nu e suficient să stai într-o lojă, trebuie să stea şi loja în tine. Ăştia cred că peştera e un peşte.

Ce mai citeşti, Hegel, l-a tradus Noica prin ’46, ’48 şi s-a dus la Câmpulung. Unul mâne la un prieten, altul la han; primul îl visează pe al doilea, vino că mă omoară hangiul, se trezeşte, se culcă la loc, vino că m-a omorât, m-a pus într-o căruţă şi m-a coperit cu balegă, se trezeşte, se duce, căruţaşul pleca, trimis de hangiu, ce-ai acolo, a luat-o la fugă, l-a ucis pe hangiu. Am tot Cicero, tradus de un nebun. Predecesor lui Seneca.

Divinaţie din divi-zei latini, nu mantică din manie-nebunie grecească. Irrideamus aruspices, să-i luăm în râs pe haruspici. Sed quid ego Graecorum? Dar de ce m-oi fi ocupând eu de greci? Illa due somnia, cele două vise. Vide, quid Socrates in Platonis Politia loquatur, iată ce spune Socrate în Republica lui Platon. De fato. Tot ce se întâmplă se întâmplă din voia destinului. Cauză este ceea ce produce efectiv lucrul a cărui cauză este, aşa cum o rană este cauza morţii, indigestia cauza unei boli, focul cauza unui incendiu. De aceea nu trebuie considerată cauză a unui lucru tot ceea ce-l premerge, ci doar ceea ce, premergându-l, îl şi produce. L-a premers, l-a şi produs ( H. pe N.?)

 Lucrul temut nu a fost experimentat, vidul trebuie să fie experimentat, o, Doamne, fie să fiu viu atunci când voi muri. Doar dincolo de non-existenţă începe existenţa. Spaima de prăbuşire poate fi frica de un eveniment trecut care nu a fost încă experimentat, vezi şi spaima de moarte, căutarea vidului. Boala psihotică este o organizare defenisvă împotriva unei agonii primitive. Neintegrarea are apărare dezintegrarea, căderea la nesfârşit se apără prin autosusţinere, nu reuşeşti să te instalezi în soma, te aperi prin depersonalizare, pierzi simţul realului recurgi la narcisismul primar, pierzi capacităţile de relaţionare cu obiectele te aperi prin stări autiste, relaţionare doar cu self-fenomene. România în pihanaliză.

Die Phaenomenologie des Geistes. Dialectica suspendării, aufhebung, prăbuşirea unei atitudini spirituale spre o nouă atitudine. “Das Wahre ist das Ganze”, adevărul este întregul. Negaţia este creatoare/pozitivă.

anandrie, afrazie, adogmatism, acatafazie, acataleptic

nonacţiune, noncărţi, nonautor, nonmuzică, nonoameni, nonviolenţă

infidelitate (nefidelitate, nestatornicie, inexactitate, neadevăr, inconstanţă)

imparitate, improductivitate, improprietate, imputrezibil, ireligios, ireuşită, irezonabil

nealtul, neamăgeţ, negrăit, nelume, nemargine

ni-arâs/nefericit/nerâs, nifaptu/nefăcut/nenăscut, ni-imnare/neumblare, ni-luţită/nelucită/năluci, niminduire /negândire, ni-mortu/nemuritor, ni-oaspe/duşman, niom, ni-putut/bolnav, ni-putame/epidemie, ni-vrut/neiubit/urât, ni-zburat/nevorbit.

De unde vorbeşti? Sunt la Paris. Tot mai bună pâinea acolo? Fără sare. Scriu o piesă despre Noica. Fiu-său e călugăr în Anglia. În Apuseni. Şi eu am vrut să merg la Peştera, dar au făcut-o cârciumă. Vezi că scriu şi despre tine o piesă. Dacă te enervez? Ce face d-na? Nu vorbeşte, dânsa e franţuzoaică. Sunt la Republica. Acolo a lucrat unchiu-meu, fost campion la toate categoriile de box, după 20 de ani de puşcărie politică, închideau o sută de-ăştia în sala de festivităţi – azi amfiteatrul “Motru” – când venea Ceauşescu, ăia erau namile, puteau cu un umăr să arunce tot în aer. Joacă iar Tyson cu Holyfield. Să ia bani. Nu se lovesc. Se lovesc.

Haiku d’etat, coup de theatre. Spaţiu claustral, interior, ne jucăm piesa fenomenologică. Denunţă pe cine bate la uşă, lovitură de teatru, de cinema, de spital, de ciocan. Hitler atacă Uniunea Sovietică. Nefertiti dispare fără urmă. L’histoire du communisme racontee aux malades mentales. Nu râdeţi de filosof. Teatrul va fi evacuat. Ne-am născut printr-o lovitură de teatru al absurdului, în ciuda neînţelegerilor care ne unesac rămânem împreună.

Noica-India, virez spre Ganesh. Vezi şi scena pe elefant din primul dosar. Metoda Hegel-Noica mă plonjează în propria literatură-arest. Îmi vor veni mereu în minte replici ale lui Noica, şi pentru australieni. The Boy in the Bush. Cine i-a incendiat biblioteca? And a bearing just a little too lamb-like to be convincing. Eunuci, eunoici. “Hegel pe Gange”, Furnici albe, p.130. Halterele, după levitant, la zi(le). Australians who are suffering of bush fires. Martirii, florile torturii; lăsaţii în viaţă, denigraţi canonic şi după moarte. Carte întru Noica-Hegel, încropită în trei săptămâni din 40 de ani.

Geistes omoară Gioia. Traducătorul, dedublat absolut. Pe repovestitor l-a costat puşcăria. Nu că l-a turnat, a avut cine, au fost închişi în aceeaşi celulă. Caut AU(M) în rugăciunea lui Nicasius. Basm din alchimie, dodii din dialectică (sigur i le-am spus, l-or fi şi interesat, or fi şi la dosare: dodii împărtăşite – în ce scopuri?) Da, îmi voi fi raportat dodiile către povestitor. A câta oară trec pe lângă piesă (personaje transpenitenciare: Noica şi Hegel). Lege-l Hegel. Dezlegat Descartes. Hunt Kant. Fum Hume. Iat-o, Plato. La citta delle donne. Decapitare pe toată linia, eres. King Kong făcut viezure, hăitaşii monografi. Inuendo. Bumbaraci. Caffe Noica.

Noica: Uitarea e de limbă.

Hegel: Dingheit (a fi lucru).

Noica: Unbendingheit, mai ales un lucru ultim.

Hegel: das Aufheben (suprimare-conservare).

Noica: Vocabulă dialectică de prim-ordin, “întru tine, Doamne”.

Hegel: das Aussereinandersein  (exterioritatea reciprocă).

Hegel: Frumosul, sfântul, etrenul, religia şi iubirea sunt momeala cerută spre a deştepta pofta de a muşca; nu conceptul, ci extazul, nu necesitatea progresând rece a lucrului, ci entuziasmul care fermentează trebuie să fie ceea ce susţine şi răspândeşte progresiv bogăţia substanţei.

Noica: Iar cugetarea filosofică se bucură, cum spuneai tu, când întâlneşte în limbi cuvinte nu numai cu semnificaţii deosebite, dar şi opuse.

Hegel: Mugurul dispare în apariţia florii şi s-ar putea spune că el este infirmat de către aceasta. La fel, prin fruct, floarea este arătată ca fiind o falsă existenţă a plantei şi fructul trece în locul florii ca adevăr al ei. Aceste forme nu numai că se deosebesc, dar ele se elimină una pe alta ca fiind de neîmpăcat.

Noica: Fiarele au tactici şi iscusinţe omeneşti. O căprioară paşte în voie în poiană. Tigrul care o vede din desişul pădurii nu o atacă direct; dă o dată sau de două ori târcoale poienii, îşi lasă urmele, miroasele, şi apoi îşi face deodată simţită prezenţa. Căprioara vrea să fugă într-o parte, dar dă peste urmele tigrului; încearcă în alte părţi, dar e la fel. Aleargă înnebunită în cercul în care e prinsă, şi cade istovită la pământ. Atunci tigrul se duce liniştit şi o mănâncă.

Hegel: Fiecare trebuie să meargă către moartea celuilalt, după cum fiecare îşi riscă propria lui viaţă; căci celălalt nu valorează pentru el mai mult decât el însuşi.

Noica: După Heidegger, fiinţa este ceea ce se dezvăluie, după gândirea românească implicită vorbirii, fiinţa e ceea ce se ascunde.]

Hegel: Conştiinţa vieţii, a existenţei-ei-în-fapt şi a acţiunii ei, este doar suferinţa în ce priveşte această existenţă şi acţiune.

Noica: Trăim într-o lume în care universalul e pedepsit – aceasta ştim de la tine încoace.

Hegel: Spiritul absolut intră în existenţă numai pe culmea în care cunoaşterea sa pură despre el însuşi este opoziţia şi interschimbarea cu el însuşi.

Noica: Dar ce cuvinte sunt acestea de care nu ne putem desprinde?

Regizorului (teatru radio?) Până la piesă, rolul Iago, plus alte song-uri such as the following ones. Cu permis de la Pasy de supra cf dodii.

în izlaz la casa Liţii / cuibul gol de compoziţii / morarul murmurându-şi moară / ne macină de ne omoară / lavanda poisentia / detenţia Luteţia / tăindu-ne garanţii / din răsăritul Franţei /    Universita di Trento / soru-meo adiacento /îmi pare parmen Carmen / prin larme de alarme-n

toarcem smirnei fumul / naosului cumul / asupra asprei presuri / din creştet ne împresuri / cauciucurile arse / catrinţele ne întoarse / nicidecum de bătrâneţe /   pe călcâie avion / în viaţă nea Ion / am de cântecul copăii / caii răii ia-i-i dă-i-i / iepele cu drag de răii / smulg biserici hărăbăii /  frate naţie de naţiu / cu bubatul lui Pancraţiu

 lotului tăcut nebasnic / nu armată nu kalasnic / neuitând în comparaţii / să martirizaţi şi fraţii /

 ce nu răsare-n cer de / nor cetină tot verde / cu plata înainte / ai ziua către sfinte /  ne-om sobru muţi vădi / cortegiului de-a fi /  lăstuneţe hindu ne / karmă nefiindu-ne / pe acum mi-erai şerif / de cătuşe loja if /Nae şi cu aliaţii / voci de stinse caterinci / de numără pân’ la cinci a compune imortele / din pământ cântat de iele /  triştii râsului nerâs / în Sahara beau cumâs / infidelitate bâta / trenul pân’ la Pojorâta / nici aliat nici aliaj / de am ajuns târziu în Raj / picuri creştet de cianuri / din Polizu în Panduri / am un teatru stau în cuşcă / de ani n-am mai dat o duşcă / hu pucioşilor pe pecii / înainte de toţi vecii / sub glotă dromaderii / deşertului tuilerii mai mult să ies în ploaie / destinul mi se moaie / cât călăream pe Ţâncul / berbec ţigău şi încu-l / în grădina gazdei surde / se exprimă Kant kurzi kurde / calci pe ape cu platfus / mai la munte de apus / nici John Donne rafaeliu / nici leat soru-mii soriu / din Rousseau confesii fim / de copii Ierusalim / hai o sută şcoala tower / să-l întriste Schopenhauer

tu cu Hegel el baptist / apoi Zosimei calist /  ce scandal cu Eva şarpe / raiului strună de harpe / ce serios nechează cal / sub spumele de râs cabal / dacă n-are Noica / Pacificul scoica /

acţiunea carceră / creierii îi maceră / ne cerem la o goangă / pe actuala Gangă / să nu răsară raza /  nici apocatastaza / că şi tu reciti-vei / din Hegel Paraschivei

 piesa după actul doi / de-o începe Noica noi / Nae şi cu aliaţii /  într-o mlaştină ce juni / pe arcadii de cajuni / în arest pe Gange Hegel / dakoiţii supraveghe-l / la rânduri nesfârşire şir / hindus de ce trăim empire / în colonii de iarbă pir / pe la Arghezi tibişir / aici ar fi de Wallace / cântând Maria Callas / cu Noica în mandala-s / traduşii de la Dallas

ADRIAN  BOTEZ

 

DISCURS (ÎN CURS) DESPRE MOARTE

în definitiv – ce-i

moartea asta – de te tot dai cu capul de

ea – din clipă în

clipă? – cel puţin de zece ori pe zi auzi

şoptindu-se clandestin sau – dimpotrivă

urlându-se patetic – emafatic şi cu grimase

mereu diferite – împădurite până la

muchia buzelor: “moarte – moarte – moarte

moarte…”

e o chestie atât de

banal de normală – atât de stringent necesară – ca

gospodinei o

oală –  când s-a pomenit cu puzderie de

musafiri – dar la gătit

s-a-ntâlnit cu lipsa şi – mai ales – cu

zăbava… – da – e necesară – vă spun – precum paiele şi

pleava – într-o

gospodărie de om – întru alcătuirea unei case – vieţi sau

sindrom:

moartea e pauza de lucru – e

imperios – duşul pe care-l faci – după ce ai

râmat – de dimineaţă şi până-n amurg – în

mizeriile creaţiei de

demiurg

e veioza tihnită – pe care ţi-o pui

la capul patului (…tare ostenit – dup-o zi de

scârbavnic rânit…) – veioza – da – ca să

desluşeşti întunecimea adâncă a

slovelor – dintr-o carte – care

nu-i lume – nu-i ticăloşie ori trădare de

brume  – ori crimă cu

pretenţii de scrimă – ci – pur şi simplu e

curată vestire – …e

cu totul altceva – deloc

mucava

moartea e o truditoare cinstită

veşnic îndrăgostită de ceea ce

face – şi de cei cu care

temeinic – desface

moartea e duşca de apă

vie – cu care-ţi clăteşti

gura – în fiecare dimineaţă – spre a-ţi

detoxifia organismul de

ziua trecută şi atât de

benefic pierdută

moartea te ia de după gât – tovărăşeşte

insinuantă cumva şi

cochetă – şi te tot plimbă printr-un

“dincolo” – din crâşmă-n dugheană – dar la

plată – nici vorbă să deschidă

poşetă – şi – în general – când e vorba de murmurul

lumilor – ea-i numai

soprană

…moartea stă cu mâna-n mâna

mea: cum aş putea să

zic ori scriu – despre

ea – o vorbă

rea?

ea e prototipul tuturor

nevestelor din

oricare lume – şi dacă voi mai

scrie mult – voi scrie cu

spume – ca un ocean dat în foc

şi-mi voi face – orişipeunde – un jalnic

renume – ca un jucător de cărţi

veşnic urmărit de

noroc

…acum – când scriu aceste stihuri banale – cu

viu colorate papagale cerneale – moartea

priveşte la mine

aşa – …moale… – adică: “las’ că te lecuiesc eu

derbedeule (…neruşinat

furişat între lume şi

vis  – traficant mizerabil de

paradis…) – …da – te lecuiesc eu – acuşica – de

discursuri lungi – de tot

indiscrete – la

adresa Doamnelor Firii

din înşirate peste tot şi

mistice

pachete…”

*

Străini celebri despre români și strămoșii lor

 1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste:
„Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.
Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”

6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).

8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.- Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numitVechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.

13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”

14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.

15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.

16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.

17. Universitatea din Cambridge:
– În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.

18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.

21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa… fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.

22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.

23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.

24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.

25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.

26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.

29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.

30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.

31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.

32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.

33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!
Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.

34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.

35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. „Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).

38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.

39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.
40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.
41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.
42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.
43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.
44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.
45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.
46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.
47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.
48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”

*

Rezonanta umana

In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorul suflet. Spun chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecă. Chinezii susţin că inima este sediul sufletului. Există şi un punct pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama sufletului şi reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget de incheietura pumnului. Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in trupul lui Iisus, atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in urmă, şi chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu.
Reamintim spusa filozofiei chineze că sediul sufletului este in inimă, dar chinezii  mai susţin că fiecare organ are un suflet, un duh. [Tot de la bătrâni, mai ales babe, aflasem asta, dar liber cugetătorismul m-a prostit. Când mă supăra ceva, din mine, mă rugam de acel organ şi – minune ! – el se calma, ce-i drept, temporar.]
Ficatul este sediul sentimentului de mânie, sediul supărării, ficatul este generalul care elaborează strategia, dar vezica biliară este organul care dă curajul de a lua decizii. Un om cu deficit de energie pe ficat este un om care se enervează des.
In mod paradoxal, inima este afectată când sentimentul de bucurie este in exces.
De altfel, componenta Yang este cea a bucuriei, iar contrariul Yin inseamnă tristeţe. Dar aceste contrarii energetice se transformă unul in altul cănd ajung la limita excesului. Yang cănd atinge excesul se transformă in Yin şi invers. Dacă un om se va bucura foarte tare, va urma o perioadă de tristeţe. [Stări de minie trăite-n nenumărate dăţi, încât de pe la 45 de ani mi-am impus să nu mă mai bucur excesiv! Ci, cu prudenţă…]
Când pancreasul, dar şi stomacul prezintă deficite de energie, omul acela este tot timpul ingrijorat, nemulţumit, el despică firul in patru.
Când plămânul se află in suferinţă energetică, oamenii sunt trişti, melancolici.
Insă rinichiul dă durata vieţii. El este rezervorul de energie al organismului. In rinichi se află energia ancestrală. Părinţii lasă descendenţilor moştenirea de energie in rinichi. Cand alt organ se află in sărăcie energetică, rinichiul ii donează energie.
[De aia, te şi simţi ca “frânt de şale”, éreinté, cum ar spune frâncii, uneori, nu doar la solicitări fizice.]
EFECTELE SUPARARII
Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi producând efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic .
De aceea nimeni nu poate face rău altuia, fără să plătească…
Gandul
Oricând aveţi gânduri negative despre o  persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei..
Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim.
De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Ajungem sub nivelul energetic cu acel om rau.
Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers.
Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru.
Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră.
Toate  gândurile rele emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs.

In cuplu
Neîntelegerile într-o relatie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt.
Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii.
Când controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia.
Astfel  devii vampir energetic.
Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară.
Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare..
Lipsa de comunicare duce la dezastru…
Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură…
O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere.
Dacă doi parteneri  abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu pot să rămână împreună.
Cu cât este mai puternică  dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.
Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boala.
Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia.
Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
Ori de cate ori cădem în acest prost obicei, ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.
Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.
Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor..
În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.
Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el.
Dependenţa de valorile materiale ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.

Despre problemele personale
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că ele pot prelungi durata lor…
Când nu vorbim cuiva despre  problemele noastre, noi ne îndepărtăm de ele..
Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora.
Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dv. să NU căutaţi milă sau compătimiri…
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea acasă.
Ieşiţi în stradă cu deosebire în locurile înverzite şi plimbaţi-vă..!
Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic.
Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă..!
Descarcare
Este mai bine să plângeţi,decât să urâţi…
Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dv. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil.
Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.

Munca
Munca NU trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte…
Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea.
Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.
Încercati sa identificati cat mai corect care este munca care v-ar aduce satisfactii prin insasi existenta ei in viata dv.
Nu cautati neaparat satifactii materiale. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face.
Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.
Cu cât veţi intensifica acest tip de pretentii, cu atât  va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Ofense
Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu.
Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, prin moarte daca vei fi iertat de Dumnezeu.
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.
Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.
Cum dăruieşti aşa primeşti..!
Dumnezeu este in toate si vede tot ce faci si cand daruiesti te rasplateste dar nu imediat ca sa bagi de seama, iti da o idee care te ajuta, ori te fereste de boli ori da altcuiva un gand bun pentru tine.
Nu are nici o importanta motivatia ta, gandurile si faptele rele pateaza sufletul.
Cand daruiesti devii mai bun si incetul cu incetul sufletul ti se purifica si te apropii mai mult de Dumnezeu.  In Biblie scrie ca e bine sa primesti dar e mai bine sa daruiesti.
Acest mai bine trebuie sa il cauti mereu si cat bine gasesti tu sa daruiesti atat de mare e si credinta ta.