Alexandru Nemoianu: Legătura dintre Om și pământ la români
Cunoscutul geograf și filozof al geografiei, savantul francez Emmanuel de Mortonne, încheia cu urmatoarele cuvinte un articol publicat la Paris în 1933 și intitulat “Satul Românesc subcarpatic”;…” Modestele case ale țăranului român, grupate în sate cu ulițe întortochiate, au avantajul-față de templele grecești sau basilicile bizantine-de a fi forme vii, de a răspunde unui gen de existență socială care s-a perpetuat de-a lungul secolelor până în zilele noastre”.
Acest mare savant și prieten al Românilor a străbătut cu piciorul întregul spațiu în care viețuiau Români. El a alcătuit studii valoroase și a ținut numeroase prelegeri despre geografia și spațiul românesc. Dar Emmanuel de Mortonne a surprins mai mult decât detaliul sec știițific, el a observat legătura dintre Om și pământ în spațiul românesc.
În cuvântarea rostită în prezența Regelui Ferdinand în București, în 1921, cuvântare intitulată, “Noua Românie în noua Europa”, svantul francez spunea,..;” O Românie, având Carpații drept axă, un fel de șira a spinării, este, din punctual de vedere al structurii geografice, un stat bine echilibrat, al cărui centru de gravitație este tocmai acolo unde sunt izvoarele însăși ale vieții naționale. Iată un stat înfățișându-se în condițiile unei vieți sănătoase.”
De fapt ochiul pătrunzător al acestui mare cărturar dezvaluia o taină din veacuri ascunsă; legatura fizică și spirituală dintre om și loc în spațiul;,”de la Nistru pân’la Tisa”.
Această observație, făcută de un mare filozof al geografiei moderne, nu face decât să întărească, prin argumente și studiu științific, ceea ce cronicarii și toți cei care iubesc Neamul Românesc, știau și știu de multă vreme. Ceea ce ei aflaseră cu sufletul. Este bine cunoscut versul care însumează cele amintite, “dar noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem.”
De fapt cei care au studiat și studiază așezările românești (și asta înseamnă satele românești) au constatat respectul, similar oficierii unei taine sacerdotale, cu care strămoșii noștri s-au comportat în relația cu pământul, locul, ce îl locuiau.
De mare valoare pentru studierea satelor românești în evoluția lor istorică sunt așa numitele ‘hotărnicii”.
“Hotărniciile” sunt un gen aparte de documente medievale care, de regulă, sunt cuprinse în actele de donație emise de către cancelariile oficiale. Aceste ‘hotărnicii” dau informații de foarte mare valoare referitor la întinderea satelor și teritoriului ce îl aveau în stăpânire. Cel care va studia un asemenea document pe hartă sau, încă și mai bine, direct pe teren, nu va putea să nu rămână uluit de modul extrem de judicios în care teritoriul era structurat. Există o splendidă armonie între suprafața de teren arabil, livezi și fâneață.Totul era gândit temeinic, echilibrat, făcut cu grijă ca ordinea firească să nu fie tulburată. Aceiași grijă se arată pentru teritoriul necultivat dar care făcea parte din hotarul satului, adica apele, pădurile, pășunea alpină.
Pe cursurile de apa se puteau așeza doar un numar limitat de mori și se putea pescui doar o anume cantitate de pește. La fel în paduri, se puteau tăia doar anume cantități de lemn și doar în anume locuri, în anume “slobozanii”, în anume “zăbrane”, care se roteau din vreme în vreme pentru a îngădui pădurii să se refacă. Pășunile alpine erau împărțite între sate cu chibzuială , astfel ca toți să poată avea folos și fără a strica așezarea din veci.
O asemenea atitudine a omului față de loc fără îndoială că stătea peste considerentele economice și reflecta o înțelegere duhovnicească, spirituală.
Existența pământească era socotită ca stare vremelnică și necesară pregătirii întru viață veșnică. Într-o asemenea întelegere locul, pamantul, trebuiau păstrate cu grija pentru a putea fi trecute din neam în neam. Lumea văzut nu era socotită un bun personal ci ca un mijloc pe care nu ai autoritatea morală de a îl folosi oricum. Din contră în această lume trebuie să te porți cuvincios, cu grijă, cu sfială, să nu cauți să o rănești sau tulburi. Trebuie să te armonizezi și să conlucrezi cu ea, întrucât nu este făcută de tine ci este un dar făcut și ție și celor care vor veni dupa tine în veci.
Această ordine și înțelegere de dinaintea vremilor, din totdeauna, este încă păstrată în câteva locuri binecuvântate, în câteva “țări” și “văi” românești și între ele se numără și “Valea Almăjului”. În acele locuri încă demnitatea se împletește cu modestia și modestia cu eleganța.
Acele locuri arată cum, în confruntarea cu “imperiul” zilei și aroganța lui nătângă, identitatea, tradiția, dragostea de loc și bunul simț înca mai pot birui. Caci în momentul de față dragostea de loc are o importanță mântuitoare.
———————————-
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
1 iulie 2017
