Alexandru Nemoianu: Câteva gânduri despre satul românesc
De foarte multi ani satul romanesc este atacat, insultat, amenintat cu distrugerea, minimalizat. In ciuda tuturor acestor nedreptati satul romanesc se incapataneaza sa existe, sa functioneze, sa fie viu si sa lupte cu inversunare pentru starea lui. Aceasta ura impotriva satului a fost comuna tuturor regimurilor politice romanesti. Uneori aceasta ura a fost imbracata intr-un limbaj lacrimogen sau “samanatorist” ori intr-o indiferenta agresiva; alteori (sub communism) ura a luat forme bestiale, demonice. Daca ar fi sa incadram intr-o perspectiva istorica mai larga aceasta ura fara margine, ea ar trebui incadrata in conflictul stravechi dintre sedentari, adica oamenii pamantului, si dintre nomazi, adica trecatori, pleava in vant; conflictul dintre Abel si Cain.
Mai intai se cuvine repetat ca intr-un clasament al sistemelor de organizare omenesti satul romanesc ocupa un loc de frunte.
Inceputul satelor se pierde in negura vremii. Oricum, sapaturi arheologice au atestat existenta unor asezari de tip satesc, pe teritoriul de azi al Romaniei, inca din vremea Neoliticului. Prezenta structurilor satesti este documentata, pe acelasi teritoriu, in tot cursul “mileniului intunecat” si mai apoi. Cu toata dreptatea se poate spune ca Poporul Roman s-a format “intr-un sat”!
Atunci cand satele incep sa fie pomenite in documente scrise, deci din veacul XIII, ele apar ca niste structure sociale de o complexitate tulburatoare.
Erau structuri omenesti care aveau in comun un teritoriu, pe care il stiau al lor “din veci”. Fiecare familie avea in proprietate pamant arabil, livada si faneata, iar intreaga comunitate avea in devalmasie folosul padurii, apelor si pasunilor montane. Pamantul in devalmasie sub nici o forma nu putea fi instrainat, sub osanda blestemului comunitar.
Dar dincolo de aceasta realitate economica si sociala care, inevitabil, era cea surprinsa in documentele scrise, satul era o fascinanta comunitate spirituala.
Intreaga asezare si randuiala se asezau in jurul Bisericii si de fapt, intr-un inteles mai adanc, satul era chiar Biserica, totalitatea poporului rugator. Din aceasta realitate prima decurgeau toate celelalte: sentimental familiei, grija de copii si de buna lor crestere, solidaritatea comunitara. Nu este deci de loc surprinzator ca aceste trairi spirituale s-au exprimat in afara in frumusetea portului si a spuselor. Satul romanesc unea ideal , “eleganta cu demnitatea si demnitatea cu modestia”.
Intr-o asemenea organizare conducatorii sau, mai exact, fruntasii, se impuneau firesc. Ei erau aceia care dovedeau mai mare pricepere, erau aceia pe care, intr-un chip deodata exact si emotionant, documentele ii numeau, “oameni buni si batrani”.
Desigur ar fi gresit si naiv sa ne imaginam ca in toate satele si in toata vremea lucrurile s-au dezvoltat numai bine si in chip ideal. Ceea ce este important este faptul ca satul oferea cadrul care facea cu putinta ca lucrurile sa se poata dezvolta in bine. Comunitatea se putea dezvolta in bine in intregul ei si in acelasi timp persoana nu era in nimic diminuata, dimpotriva era promovata si stimata. In comunitatea sateasca omul harnic si razbatator a fost intotdeauna stimat dar numai atunci cand el era deopotriva cu mila si intelegere pentru semenii sai. Satul romanesc a fost si a ramas un stralucit exemplu de organizare omeneasca si gruparate in uniuni geografice bine delimitate si in care mai toti oamenii erau rudenii de sange sau spirituale (nasi, cumetrii), au alcatuit “tarile romanesti; din Bucuovina si pana in Almaj. “Tarile” romanesti au fost si ramas matricea arhetipala a “romanismului” si garantia perpetuarii modelului existential romanesc a intelegerii romanesti a diferentei dintre bine si rau.
Satele romanesti au fost sub permanent atac, economic, social, cultural. In chip miraculous ele au supravietuit si modul in care au stiut sa se adapteze conditiilor fiecarei epoci si sa isi pastreze identitatea si caracterul este semnul sigur al vitalitatii lor.
In momentul de fata,in vremea “globalismului” ( care cauta sa inlocuiasca “persoana” cu individual, cu numarul socio-economic), satele romanesti se afla sub un dublu atac, din afara si din interior.
Din afara, sunt presiunile financiare, taxarea excesiva, “modele” culturale degradante, tentatiile penibile. Din interior, are loc actiunea miseleasca a unor “cozi de topor”, indivizi care sunt gata sa abandoneze si sa negustoreasca fiinta satului; prin operatiuni dubioase, prin “concesionari” si asa mai departe.
Dar mersul istoriei se schimba. In ciuda triumfalismului lozincar, “globalismul’ se dovedeste falimentar moral. Satele romanesti vor iesi biruitoare si vor fi in fiinta atunci cand Cel care sta deasupra vietii si mortii va hotarî sa venture ca pleava stapanirea vremelnic, din nou dovedind ca, “apa trece si pietrele raman”.
———————————————————–
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
11 iunie 2017
