Alexandra Balm: Poduri lirice – Poetical bridges (poeme bilingve)
Alexandra Balm (născută Dumitrescu) s-a născut la Cluj în 1974, unde a studiat la liceele „Ştiinţele Naturii” şi „Gheorghe Şincai”. A absolvit Literele în 1998, iar în 1999 a terminat un masterat de Studii Americane, lucrând cu renumitul anglicist Virgil Stanciu. În 2001 a propus conceptul de metamodernism în literatură, iar în 2014 a obţinut titlul de doctor de la Universitatea Otago cu o teză despre Metamodernitate în Literatură. Este cercetătoare la Universitatea de Tehnologie din Auckland (Noua Zeelandă), unde studiază pentru un Masterat de Scriere Creativă.
Alexandra scrie poeme, povestiri şi studii literare. A publicat în reviste din Noua Zeelandă, America, Australia şi Europa: Takahē, Tui Motu, Exquisite Corpse, Noise Medium, Double Dialogues, Inter-textes, Echinox, Tribuna şi Creier, Cognitie, Comportament, precum şi în volume colective la Rodopi, Facts on File, Napoca Star, Monster Fish. În 2000 a tradus, împreună cu Ioana Nan, Românii şi România de Ioan Aurel Pop (Columbia UP).
Alexandra are o minte în continuu freamăt care îşi găseşte liniştea în meditaţie, când scrie, sau când se plimbă de-a lungul Străzii Birkenhead pe muzica unei simfonii de mirosuri care i-ar face şi pe orbi vizionari. Odată pe când călătorea cu trenul în Auckland, citind poezii de Michael Harlow, Nothing for it but to Sing, la ieşirea dintr-un tunel, şi-a dat seama ce înseamnă poezia: acel moment de frumuseţe ce face ca griul unor clipe fără culoare să apară colorat. E bucuria ce străluceşte discret desubtul straturilor superficiale ale existenței, cel mai adesea nebăgată în seamă. E muzica neauzită pusă în cuvinte. Un gest spre forma umană divină din noi toţi.
***
Alexandra Balm (née Dumitrescu) was born in 1974, in Cluj, Romania. She has a BA and an MA in American Studies from the University of Cluj, where she worked with the renown Anglicist Virgil Stanciu. In 2001 she proposed the concept of metamodernism as a cultural paradigm and a period term. In 2014 she was awarded a PhD from the University of Otago, with a thesis about Metamodernism in Literature. She is a part-time researcher at AUT, where she is working for a Master of Creative Writing.
Alexandra writes poems, short stories and literary studies. She published in journals in New Zealand, USA, Australia and Europe: Takahē, Tui Motu, Exquisite Corpse, Noise Medium, Double Dialogues, Inter-textes, Echinox, Tribuna and Brain, Cognition, Behaviour, as well as in collective volumes at Rodopi, Facts on File, Napoca Star, Monster Fish. In 2000 she jointly translated with Ioana Nan Romanians and Romania by Ioan Aurel Pop (Columbia UP).
Alexandra Balm is a restless questioner who finds respite only when she meditates, writes poems or stories or when she walks down Birkdale Road to a symphony of fragrances that would make even the blind see. One day when she was travelling by train with Michael Harlow’s latest poems Nothing for it but to Sing, just when emerging from a bleak tunnel, she realised what poetry is: that moment of beauty that makes the grey of colourless moments colourful. It is the joy that shimmers under the superficial layers of existence, most of the time unseen. It is the unheard music of life put to words. A gesture towards the human form divine that lives in all of us.
***
PESCARUL
toate cuvintele au fost spuse deja
unele de nerepetat, de nespus
misterul – dezvăluit
nu a mai rămas nimic sfânt, nimic sacru
după ce toate stridiile au fost adunate
unele despicate pe loc
altele aruncate în saci
iar peştii – evisceraţi
aliniaţi pe plajă – simboluri fără viaţă ale nimicului
metonimii metafore sinecdoci
ale adevărului (ne)epuizat relaţiilor consumate morţii
înseşi sau scrierii unui poem
pescarul se-ndreptă de şale gata să plece
cu plasa pe umăr, undiţa în mână
cutia cu momeala în stânga
nu i-a mai rămas nimic de făcut
nimic remarcabil
sunetul paşilor săi
zdrobi scoici moarte
şi se pierdu în depărtare
pinctada maxima răsufla uşurată
Apoi se întoarse spre sine
să-şi îngrijească perla ascunsă
FISHERMAN
all the words have been said
some unrepeatable
the mystery unveiled
no sacredness remained
after the oysters had been all collected
some split on the spot open
others deposited in bags
and the fish – gutted
they lay on the beach lifeless symbols of nothing
metonymies metaphors synecdoches
of (no) exhausted truth spent relationships death
itself or the writing of a poem
the fisherman stretched his back to leave the shore
the net on his shoulder, fishing rod in hand
baitbox swinging in his left
nothing of note was left for him
not any more
the sound of his footsteps
crunched dead shells
and faded in the distance
pinctada maxima breathed a sigh of relief
Then she turned on herself
to nurse her secret pearl
NOAPTEA DE DUPÃ
întunericul nu ne deranja
farurile alungau cu lumina lor
umbrele din drum – reale sau imaginare
ne-am amintit de crucificările zilnice şi am zâmbit
trecutul aparţine trecutului
ne-am minunat excavând înţelesul
a ceea ce s-a întâmplat
ţi-ai trecut mâna prin păr
neîngrădit şi liber ca un copil de cinci ani
copila care nu a fost să fie
tânjeam să fi avut detaşarea
pe care, sper, o avem acum
când ne uităm în urmă
la îngerul perfect
care ne-a omorât aproape
prematur
pe când nu puteam să înviem
şi moartea era la fel de definitivă
ca şi moartea
am descifrat în întâmplări poeme şi poveşti
ce-au însemnat mai mult
decât înţelesul lor
viermele iartă plugul
precum leul iartă
vulpile şi anghilele
ce l-au crucificat
THE NIGHT AFTER
we didn’t mind the dark as we drove
the headlights cleared the way of shadows
actual and imagined
we remembered the daily crucifixions and smiled
the past a thing of the past
we wondered
and probed the meaning of it all
your hand passed through your hair
unruly and free as a child before five
the girl who was never meant to be
we longed to have had the detachment we have now
as we looked back
at the righteous angel who almost killed us
prematurely
when we weren’t able to ressurect
and death was as definitive as death
we read into it poems and stories
that meant more
than they signified
we forgave, grateful to have survived
and learned
the worm forgives the plough
as the lion crucified by foxes and eels
stays alive
RECUNOAŞTERE
Fionei, cu drag
văd sensul poemelor tale mi-a zis
în tonul neutru al unui email detaşat
m-am întrebat dacă nu a uitat să spună nu
căci după aceea tăcerea a urmat
ce să fi spus altceva? ce mai era de zis încă? două lumi
ce se contemplă, cu o privire fixă şi fermă, cu ochii plecaţi – cealaltă poţi să citeşti în engleză întrebase deşi eram ucenice în arta scrierii cu sânge pe piele de peşte – alabastru
avea un masterat de la o universitate de seamă
conferit ca o recunoaştere a curajului şi talentului ei
dar cum se poate obţine o măsura de-nţelepciune, o doamne?
un fel de-a-ntreba şi a spune care să nu-i mânie pe zei?
dezrădăcinată din zona în care mă simţeam protejată
acasă între ai mei unde creşteam în lumina prea blândă
în vântul ce mângâie ca o insectă ce merge pe apă, uşor, cătinel
acum cu egoul şlefuit, ajustat, devenit maleabil în valul cel nou, unde relaţiile curg cu alt sens m-am pierdut visând la soarele meu stins albastru spre care tânjesc în respiraţie şi pe buze mereu
dar tu, tu, deşi eşti de-a casei cea nouă, atât de departe de soarele ce-mi adastă în gând ai putut să-mi auzi între zgomote aspre vocea tăcută ce şoptea susurând vocea mea clară, distinctă şi bravă, ce vorbea cu aplomb când câinii lătrau fără rost vocea aceea neumbrită de emoţii, inhibiţii sau lacrimi
pe care eu însămi n-am mai auzit-o de ani care-a fost
RECOGNITION
To Fiona, with love
your poems make sense to me she said
in the bland tone of an email message
I wondered if she’d accidentally left no out
for silence was quick to follow
what else could she’ ve told me? what else to be said?
two worlds contemplating one (staring, eyes averted) another
are you comfortable reading in English she asked
though we were both apprentices in the art of writing
with blood on fish skin – alabaster
she had an MA from a school of repute
that recognised her braveness and her talent
but how do you get a degree of kindness, oh gods?
a way of speaking and asking that doesn’t enrage the beyond?
being taken from the ease zone
of known comfort, reassuring growing
ego pushed prodded made malleable in the waves
of a new world relationships flowing
I got lost dreaming of my blue set sun that I yearned for
on my lips and my breath
but you, you, though of the land so far
from the sun that I longed for in thoughts you,
you could hear the voice in my head
the one unblurred by nervousness inhibitions or tears
the distinct voice that spoke with aplomb
that myself haven’t heard in years
