Nicoleta Balacci în dialog cu Diana Zlatan, redactor și fotoreporter – „Un bun jurnalist are inima fierbinte și mintea rece”
Activitatea Dianei Zlatan este îndreptată spre trei direcții de bază: literatură, jurnalism și muzică. Concomitent, trăiește după valorile moral-spirituale. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1992-1997). Din anul 1998, activează la IPNA Compania „Teleradio-Moldova”. Se afirmă în calitate de reporter de ştiri TV în domeniile cultural, social, politic, economic; este autoare şi prezentatoare de emisiuni TV. La televiziune a realizat mai multe cicluri de emisiuni, printre care „Viaţa armatei” (despre militarii Armatei Naţionale), „Vită fermecată” (despre promovarea sectorului vitivinicol), iar la radio – rubrica „Agenda culturală”. Din 2011, este redactor şi editor multimedia, fotoreporter la site-ul TRM.md, fiind responsabilă de pagină radio. În anul 2005 a fost desemnată cu trofeul „Undă de aur” pentru cel mai bun reportaj radiofonic, a cărui protagonista a fost Maria Bieşu, primadonă Operei Naţionale. În 2006 ia premiul ÎI la Concursul naţional de articole/reportaje la tema colaborării moldo-române,organizat de Asociaţia Presei Independente. Ea este şi fondatoare Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova.
Nicoleta Balacci: Cum au fost primii paşi pe arena mediatică?
Diana Zlatan: Primii paşi pe arena mediatică au fost în al V-lea an de la Facultatea de Filologie, când doamna decan, Alexandra Barbăneagră, s-a gândit să mă propună pentru stagiere la noul post de televiziune Catalan TV. Am fost admisă şi câteva săptămâni mă simţeam într-o lume de vis, savurând bucătăria reportajelor TV. Nu le-am plăcut şi nu cunosc care era cauza. Dar, nu aveam timp pentru a mă complace în durerea acelei deziluzii, căci imediat, am procedat la scrierea tezei de licenţă. Procesul creator ne ridică vibraţia şi ne eliberăm de ipostază de victima, că în acel caz. Mi-am zis a voi fi mai atentă când voi activă la Televiziunea Naţională, că să mă integrez și să nu mai trec printr-o asemenea ruşine.
S-a întâmplat că s-a produs şi acea minune. Am fost angajată la câteva luni de la absolvirea Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, la „Mesager”, adică la Departamentul de Actualităţi şi Programe Matinale, al televiziunii de stat, compania „Teleradio-Moldova”. Primele reportaje le-am scris şi sonorizat în limba rusă. Eram cumva mobilizată să îmi învăţ meseria de reporter cultural, atât de apropiată inimii mele. Am avut fericirea să mă integrez rapid în nouă echipa şi să fiu instruită, încurajată şi apreciată la fiecare mic succes.
N. B. : Ce calităţi trebuie să posede un bun jurnalist?
D. Z. : Să reiterăm regulă de baza, în manualele de specialitate: „Un bun jurnalist are inima fierbinte şi mintea rece”. De aici, putem insistă asupra altor calităţi, primul printre care este patriotismul. Un bun jurnalist, deşi uneori descurajat, poate, de propriile cunoştinţe despre culisele scenei politice, despre stereotipurile de gândire, pesimismul general, degradarea unor categorii de cetăţeni, migraţia în proporții, despre economia tenebră, corupţia şi altele – misiunea lui este una, de a contribui la asigurarea unei stabilităţi în societate şi la prosperarea acesteia. Sau te consacri plenar poporului pentru care lupţi cu peniţa ta ascuțită, sau te laşi înstrăinat de esenţiala ta activitate, de alte interese.
Jurnaliştii sunt avocaţii poporului, elita intelectualităţii şi au verticalitate, echilibru interior, siguranţă, o doză de scepticism la cercetarea diverselor opinii, sunt intransigent, dar iubitori, miloşi, nobili, creativi şi capabili a transcende situaţiile, stările oamenilor, buni observatori şi oratori. Mintea rece îi va apară de avalanşă de emoţii care pot periclita ritmul şi calitatea procesului de muncă. Operativitatea, disciplină, echidinstanta, imparţialitatea sunt la mare căutare în acest domeniu suprasolicitant şi ingrate chiar. Iar inima fierbinte îi va fi călăuză sau glasul divin, pe care să-l poată descifra şi urmă întru a se împlini, conştient deincrederea societăţii pentru “un câine de pază al societăţii, care să oprească abuzurile din partea oamenilor aflaţi la putere”. Toate calităţile frumoase, în special cele de bun creştin, sunt sine qua non, aş conchide.
N. B. : Cum aţi reuşit să obţineţi trofeul „Unda de aur” pentru cel mai bun reportaj radiofonic?
D. Z. : Până a obţine un trofeu, la un concurs care durează câteva săptămâni, luni, efortul este de ani buni, cred. Plus dăruirea sinceră, în numele idealurilor meseriei. Poate că jurnalismul este mai mult decât o meserie, adică o misiune. De la această trăire intensă, a tot ceea ce realizăm prin sacrificiu cotidian, în condiţii vitrege de salariată pur simolic, la stat, sub o cenzură comunistă care interzicea categoric, sfintele cuvinte de „român”, „basarabean” şi derivatele acestora… Revenind la trofeul propriu-zis, bănuiesc că era o răsplată din partea destinului, a Cerului, îndrăznesc să cred, pentru pasiunea şi rezultatele mele de zi cu zi, pentru încrederea câştigată zi de zi, pentru toleranţă mea cu seninătatea bucuriilor la fiecare secvenţă realizată, aprobată, difuzată în schimbul dreptului la muncă şi creştere profesională.
Oricum, am încântat de la difuzare, prin reportajul prezentat la Concursul intern tradiţional„Unda de Aur”, prilejuit şi de marcarea a 75 de ani ai postului Radio Moldova. În plus, ideea reportajului mi-a expromt, când în holul Casei Radio am întâlnit-o pe Primadona Operei naționale – Maria Bieșu. Înregistrează în premieră, cântece cu … un cor bisericesc?! Păi cum să ratez, eu, ca reporter (deşi singurul corespondent special, pe atunci, antrenată preponderent în domeniul social-politic), o asemenea splendoare de subiect? Hai să alerg după ea, în Studioul Mare al Casei Radio! Era răcită, răguşită, dar surprinzător, cânta curat, angelic. Am convins-o să îmi acorde şi un interviu, în pauzele dintre cântece. Din mărturisirile-i calde, a izvorât o lumina şi o frumuseţe interioară demnă de un miracol devenit mâdria acestei palme de pământ, cartea de vizită a culturii noastre. Modestia debordantă, descoperită la Maria Bieşu, m-a umplut de o adevărată bucurie de a o fi cunoscut pe viu, de a-i fi devenit o confidenta, fie şi că o simplă intermediară a Maestrei cu publicul. Tot ceea ce faci, are un răspuns şi în această societate coruptă, şi în acei ani de dezarmonie în viaţa mea. Pentru concurs, a trebuit să gândesc un titlu, care a şi fost menţionat în Diplomă: „Cant pentru Dumnezeu, împreună cu aceste voci de îngeri”. Toată viaţă, am cântat pentru Dumnezeu, interpretând roluri de bune creştine, care se rugau la Biserica.
N. B. : Care a fost scopul inaugurării Uniunii Scriitorilor Europeni din Republica Moldova?
D. Z. : Dorința de a cuprinde necuprinsul, de a spune totul și deloc laconic. Setea de libertate în toate, sfidând reguli, rupând lanțuri, planând emotiv, exaltant, prin lumea mea interioară, prin viața mea zbuciumată, prin idealurile și visele mele. Dacă îmi deschid inima, păi deschidere să fie. Dacă transmit ceva, păi electrizare să fie. Iar Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, fiind viața mea timp de aproape doi ani, deși înregistrată oficial acum un an, la 7 aprilie 2016. Ne-am asociat în acest ONG, pentru a ne dărui zi de zi, misiunii de apropiere a populației, de literatură și viceversa. Apropierea dintre oameni și artă, înseamnă iluminare continuă, doar Frumosul este una dintre cele trei noțiuni definitorii ale divinității, pe lângă Bine și Adevăr. Cred în Unirea eternă a Malurilor de Prut, valorificând zi de zi, condițiile de a realiza Poduri de Dor între frații români de dincolo și dincoace de fosta poartă de fier, care ne-a văduvit nemilos, de Patria-Mamă, de viața cu demnitate de români, de cultura monumentală, păstrată acolo, de urmașii demni ai geto-dacilor. Cred și muncesc de dragul acestor comori inepuizabile, de dragul sufletului meu, de care au grijă sinceră, frații noștri, mulți dintre care ne răsfăța din compasiunea pentru condiția basarabenilor supuși unui genocid de decenii.
N. B. : Ce carte ați recomanda ?
D. Z. : Am citit mult în anii facultății, citeam câte 250 de pagini pe zi și tot atunci am descoperit cărți, la care, până și în prezent revin cu drag. Până la urmă cred că Biblia este acea carte care îți poate potoli setea în orice moment al vieții, în orice durere. Citind din biblie îmi luminez sufletul prin faptul că obțin răspuns la întrebările ce mă macină. Ea mă ajută să iau decizii și sa-mi valurile lăuntrice.
N. B. : Care este punctul de conexiune dintre domeniile pe care le profesaţi?
D. Z. : În toate activitățile mele diverse, aflându-mă în ipostaze diverse și cu energia în sigilii energetice variate, uneori chiar epuizante, mă consider a fi aceeași ființă care învață din orice și prin orice, iubirea necondiționată ca treaptă evolutivă superioară, ca singura cale de apropiere de Dumnezeu și de transformare a vieții – acest dar sfânt, într-o continuă bucurie și recunoștință pentru fiecare clipă și pentru fiecare semn, prin care să fim pregătii a citi măreția și atotputernicia Tatălui Nostru Ceresc.
N. B. : Care este sursă dumneavoastră de inspiraţie?
D. Z. : Mă inspiră, dragostea preponderent. Și iubirea de Țară, de neam. Credința mă inspiră tot mai puternic în ultimii ani, când ating un anume echilibru și liniște. Am sute de poezii, așternute pe contul meu de FB, din tensiunea stării de îndrăgostire și mai puțin din împlinirea în dragoste. Analitic abordând creația în sine, reiterez opinia maeștrilor spirituali: apelând la acest proces, depășim ipostaza de victimă. Ceea ce obținem, este, în esență, bucuria de a ne descoperi veleitățile, vocațiile, de a deveni încrezători prin savurarea rezultatelor eforturilor noastre, reușind să atragem, implicit, pacea, armonia, curajul de a continua, de a deveni superiori circumstanțelor și de a ne asuma crearea propriei realități, călăuziți de îndemnul aceleiași miraculoase inimi. Of, inima aceasta, inimă – glasul interior, spiritual, autentic, pe care este o artă, să-l percepem și să-l urmăm.
N. B. : Ce sfaturi le-aţi putea oferi jurnaliştilor în devenire?
D. Z. : Să insiste în formarea personală până la ași oferi câte un răspuns la fiecare întrebare. Să conștientizeze fiecare gând și pas, raportându-le la cele zece porunci sfinte. Cunoscându-ți esența firii, a vieții, vor fi liberi să viseze, să creeze, să se dăruiască și să trăiască din plin, clipa.
N. B. : În următorii 5 ani ce ţeluri va propuneţi să atingeţi?
D. Z. : Ador afirmația: „Nu-ți face planuri, ci Roagă-te Lui Dumnezeu, să le facă El pentru tine”. Rămâne visul meu cel mare – scena în lumea muzicii. Adevărul este că oriunde merg peste Prut, sunt aplaudată generos pentru cântecele mele de autoare, precum și pentru voce. Astfel, sunt recunoscătoare pentru munca mea de la USEM, care mi-a deschis calea mult-visată. Iar în următorii 5 ani, aș savura fiecare început de zi, ca pe o nouă șansă de a deveni mai bună decât mine, cea de ieri. Va fi un girul unei activități luminoase și al unei vieți de adevărată creștină. Îmi propun și Vă propun să iubim și să ne simțim iubiți! Doamne, ajută!
A consemnat, Nicoleta Balacci
