Cuvânt și iubire

La sfârșitul veacului al XIV-lea, când Bizanțul era înconjurat de necredincioși și redus la Constantinopol și încă mici teritorii, aflăm o foarte interesantă exprimare de idei între Marele Cneaz a Moscovei, Vasile I (fiul vestitului Dimiter Donskoi, cel care a zdrobit urgia tătarilor) și Patriarhul Constantinopolului, al Tarigradului.
Îndurerat de pierderile Bizantine, Cneazul Moscovei însemna pe monedele sale, ”avem Biserica, dar nu avem Împărat”. În părerea lui, pierderile teritoriale și de prestigiu politic îl făceau pe “Basileul Romanilor” să fie “mai putin” Împărat. La aceasta Patriarhul Constantinopolului, Antonie, îi răspunde urmatoarele în 1394, :
”Nu este cuminte, fiule, a zice avem Biserică, dar nu și Împărat. Nu este cu putință pentru pravoslavnici să aibă Biserică, dar nu Împărat, căci puterea Împăratului și a Bisericii sunt un singur trup ce nu poate fi desfăcut. Căci ce zice primul între Apostoli, Sfântul Petru, în prima lui epistolă sobornicească: “Temeți-vă de Dumnezeu și dați cinstire Împăratului, căci el nu la așa zișii “împărați” ai altor locuri se referea, ci, zicea el,  “Împăratul” ca să arate mai vârtos că unul singur este în lume. Dacă alți cârmuitori au început a se chema pe sine “împărați” aceasta s-a făcut în contra firii și legii, prin silă și tiranie. Care Sfânt Părinte, care Conciliu Sobornicesc, care rânduieli bisericești pomenesc de asemenea “împărat”?…și dacă acuma, prin iconomie dumnezeiască, necredincioșii au cuprins cele care de drept sunt ale Împăratului, el păstrează aceiași cinste, aceleași rugăciuni și este uns cu același Sfânt Mir făcându-se Împărat și Autocrator (Singur Stăpânitor) al Romanilor, adică al tuturor celor binecredincioși..”
Patrirhul din Constantinopol lămurea lucrurile și, răspicat, arăta adevăruri fundamentale.
Patriarhul arăta limpede că exista o diferență de categorie între autoritatea legitimă și cea uzurpată, arată exact că “forța brută” nu creează stare de drept. Indiferent cât de puternici ar fi la un moment dat cuceritorii și uzurpatorii autoritatea lor rămâne în afara legilor morale, legilor firești. Dar încă mai important, Patriarhul arată că unitatea supușilor unei autorități legitime este dată de identitatea lor de credință, identitatea lor duhovnicească. Iar pentru Patriarh această identitate legitimă nu putea fi decât una, Identitatea Ortodoxă.
Acest adevărat manifest de credința și acțiune este foarte actual în momentul istoric pe care îl trăim la începutul veacului al XXI-lea.

Știm bine că de aproape trei decenii lumea întreagă se află sub semnul și stăpânirea noului “ism”, globalism-ul. Din capul locului introducerea unui nou “ism” trebuia sa fie o atenționare. Ultimele două aceste “ism”-uri (comunismul, și nazismul) au adus asupra lumii catastrofă, sânge și ură. Noul “ism” nu este departe de aceste triste performante. Nici nu poate fi altfel.
Fiind o alcătuire eminamente secularist și militant anti-creștină, ”globalismul” nu este altceva decât o creație a negativității pure, a necuratului. În aceste condiții el este o manifestare a răului și răul se manifestă prin trei aspecte simptomatice: parazitismul, impostura și parodia. Răul trăiește ca parazit pe făptura creată de Dumnezeu. Este o excrescență monstruasă, o imagine satanic. Răul caută să substituie “asemănării”, egalitatea. (“Veți fi la fel ca Dumnezeu” , spune el Omului.) În sfârșit răul își alcătuiește propriile forme de organizare, parodiaza Împărăția lui Dumnezu, rămănând mereu o imitație cu semn inversat. Nu are nici o importanță numele pe care și-l da. Acest nume nu este “cuvânt” este minciuna care vine de la “tatăl minciunilor”. Nu are importanță nici câți următori are. Între starea de adevăr și opinia majorității nu exista nici o legatură. Nici una!
Iar în ce privește produsele morale ale “global”-ismului aceste sunt la vedere. Un relativism moral degradant, care pune efectiv semnul egal între bine și rău. Un sistem care promovează toate patimile distrugătoare și le echivalează virtuților. Un sistem care caută să pervertească până și înțelesul sfânt al conceptului de Familie. Ilustrativ pentru ce poate oferi “global”-ismul sunt “familia alternativă” și sinistra provocare diabolica, jocul “balena albastră”. Și să fim foarte bine înțeleși, acest “global”-ism atacă violent, mai ales, două existențe: Creștinismul Ortodox și Identitatea Națională. Iar în această lucrare, fie conștient, fie inconștient, îi stau complice și “sectele” așa zic “creștine.
Nu membrii lor sunt cei care trebuiesc combătuți, în Ortodoxie întotdeauna păcatul este combătut și păcătoșii sunt compătimiți. Aceste secte, toate și fiecare, contribuie la minarea și caută discreditarea Ortodoxiei și Bisericii Ortodoxe. Părinții cu viață îmbunătățită au arătat că aceste secte și cei care produc erezii sunt insuflați de duhul”demonilor teologi”. Duhurile necurate care cunosc Scripturile ca nimeni dintre oameni dar le pervertesc pentru ai nimici pe oameni. De fapt “învățătura” acestor secte se repetă mereu și mereu, din chiar momentul apariției Bisericii. Necuratul nu este “inventiv”, este tenace. Dar mai ales ura acestor secte se îndreaptă contra Ortodoxiei și Bisericii Ortodoxe. Iar Biserica Ortodoxă este singura Biserică și nici nu poate fi altcum, căci Trupul lui Hristos este unul. Cea mai bună cale este de a refuza orice “dialog” cu sectarii. (De cele mai multe ori acesta este oricum inutil căci ei nu ascultă la argumente.) Ce se va întâmpla cu ei, nu știm, astea sunt Judecațile lui Dumnezeu. Poate unii dintre ei vor fi mântuiți. Episcopul Kallistos Ware (care poate fi socotit un Apostol întru Ortodoxie al Anglo-Saxonilor) spunea în aceasta privință: ”noi știm unde este Biserica, dar nu știm unde nu este”. Dar, din nou, astea rămân în seama Judecății lui Dumnezeu. Noi avem datoria să căutăm Biserica “știută” (cea Ortodoxă) și nu pe cea “neștiută” sau știută doar de Dumnezeu.
“Global”-ismul este azi în declin. Un declin care va fi violent și cu vărsare de sânge. Noul ”imperiu”, alcătuire ciocoiască și de neam prost, nu se va da înapoi de la nici o mârșăvie. Dar împotriva lui stă o Putere mai mare: Dreapta Credință, Ortodoxia, Pravoslavnicii.
Asumarea deschisă a Identității Ortodoxe va însemna mântuirea țărilor Ortodoxe. Ortodoxia trebuie asumată în întregime, ca mod de viață și ca armură. Iar această armură nu va înceta vreodată să nu îi apere pe ai ei.
Prin Identitatea Ortodoxă deosebirile dintre diferitele părți ale trupului Drept Măritor vor deveni amănunte și ele se vor rezolva în duh de dragoste, sub semnul ierarhiei iubirii.
În esență este vorba de a reveni la ceva care a mai existat și care, tainic, nu a murit niciodată, Modelul Bizantin.
Folosind ca exemplu Istoria Rusiei, marele filozof Konstantin Leontiev spunea la jumătatea veacului al XIX-lea următoarele cuvinte profetice, advărate pentru întreaga lume Ortodoxă:
“Sub steagul sau, al Bizantinismului, dacă îi vom rămâne credincioși, vom fi capabili să rezistăm asaltului întregii Europe confederate, dacă aceasta ar îndrăzni-după ce va fi răpus definitiv cea ce a creat nobil în interiorul său-să ne prescrie și nouă duhoarea și putreziciunea noilor sale legi referitoare la mizerabila fericire pământească și la radicala vulgarizare universală!”
Aceste sunt cuvinte tari, cuvinte ziditoare, cuvinte care pot birui. Uniți sub scutul și Identitatea Ortodoxă nu vom cădea niciodată.

———————————————

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

21 mai 2017