George Petrovai: Cum toate sunt la noi pe dos, hoțul dibaci e valoros !
Pentru a se salva atunci când sunt prinşi cu mâţa-n sac, ticăloşii cu ştaif (politrucii ciocoizaţi şi ciocoii politrucizaţi) recurg din ce în ce mai des fie la bunăvoinţa general-umană găzduită în maxima „A greşi este omeneşte”, fie la cutremurător de profundul paragraf-angajament din rugăciunea Tatăl nostru: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Că altminteri, ceea ce înseamnă în mod obişnuit şi sfidător la adresa nedescurcăreţilor cu frică de Dumnezeu, toţi aceşti ipocriţi se conduc după principiul fundamental al neamului prost: „Hoţul neprins e om cinstit”!…
Da, greşeala este într-adevăr omenească, iar prin aceasta scuzabilă, doar dacă este neintenţionată şi nerepetată, nicidecum atuncea când (cazul ipochimenilor postdecembrişti), ea, premeditat-programată, este ridicată la rangul de politică naţională şi, în acest chip legal-nelegiuit, devine obsedantă de la vlădică şi până la opincă. Ba poate ajunge chiar vrednică de stimă în acele situaţii în care este greşeală doar cu numele, căci oamenii luminaţi şi curajoşi (din păcate tot mai rari pe aceste meleaguri doldora de neinstruiţi şi obedienţi), urmând tainicul îndemn de-a se pune în slujba năpăstuiţilor, adică de-a fi astfel mai folositori semenilor, nu doar că se abat cu bună ştiinţă de la unele dintre dispoziţiile necalificaţilor cu rol decizional prin atotputernica vrere a politicului, dar, prin cuminţenia deciziilor luate în anumite situaţii delicate, ei contribuie la corectarea actelor normative emise de alţi necalificaţi.
Cât priveşte ruga-angajament din regina conglăsuirilor cu Atoatefăcătorul, pe care Mântuitorul o întăreşte cu porunca de-a ne ierta fratele ce păcătuieşte împotriva noastră nu de şapte ori, „ci până la şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18/22), consider că în plan social, îndeosebi în societatea românească, lucrurile stau cam aşa: Dacă iertarea la nivel individual şi familial este cu putinţă, ba chiar trebuie să funcţioneze, pentru că aşa facem dovada că suntem credincioşi sinceri, la nivelul unui enorm conglomerat precum poporul sau naţiunea, iertarea repetată prin nesancţionarea promptă şi justă a tuturor fărădelegilor, în mod deosebit a nelegiuirilor sau greşelilor politice intenţionate (Eminescu era de părere că greşelile politice sunt crime, întrucât de pe urma lor au de suferit o milioane de oameni!), fatalmente va genera cancerul social.
Adică taman ceea ce se întâmplă astăzi în România: Nu numai că ţara a fost pusă pe butuci de politruci şi acoliţii lor, nu numai că în 27 de ani de democraţie originalo-pungăşească s-au furat din averea naţiei peste 3000 de miliarde euro (când şi cât anume se va recupera din această megafraudă?), nu numai că marii şnapani (Petre Roman, Traian Băsescu, Elena Udrea, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu etc.) fac pe lupii moralişti şi arată cu degetul spre sistemul mafiot la a cărui edificare au pus umărul ei şi ai lor, dar mai nou, chipurile îmboldiţi de umanitarism, se arată foarte preocupaţi ca, prin golirea puşcăriilor de o bună parte dintre răufăcători, să nu ajungă ei înşişi după gratii cu pedepse uşoare pentru astfel de fapte că în China sau Singapore ar fi îndată puşi la zid şi împuşcaţi.
Prin urmare, cu actuala degradare moral-spirituală nefiind posibil nici măcar sistemul social plăsmuit de utopişti, necum cel biblic (cum am arătat şi cu altă ocazie, gânditorul P.P. Negulescu susţinea încă din perioada interbelică că „mai necesară şi mai urgentă decât o reformă a instituţiilor ar fi o reformă a oamenilor”), iată motivul pentru care o societate are şanse să funcţioneze eficient doar prin aplicarea fermă şi imparţială a Legii talionului: Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte! Cu atât mai mult când se urmăreşte reinstaurarea normalităţii într-o societate dată peste cap precum cea din România postdecembristă…
—————————-
George PETROVAI
Sighetu Marmaţiei
7 mai 2017
