Ioan Popoiu: Versuri
Via Crucis
târât în noapte
corpul gol
aruncat
izbit cu violenţă
biciul
taie adânc
treptele negre
unsuroase
cuţitul rece
dur
metalic
clipa a îngheţat
s-a lăsat întunericul
resurecţie amânată.
Eschaton
clipă atroce
pretutindeni deşert
nimicul întunericul spaima
golul şi haosul
într-un
dans macabru
nu mai vine nimeni
să ne salveze.
Mesia a fost ucis
undeva pe drum
s-a lăsat noaptea
singurătatea
cade peste lume
aşteptare înfricoşată a
sfârşitului.
Derivă
derivă
frumuseţe rănită
golul
tăcere
încremenire
nu se poate
ce-ndepărtată este iubirea
visul
speranţa
dorinţa
toate sunt devorate de
aşteptare.
Ruguri aprinse
ruguri aprinse
tristeţe şi moarte
disperare dezlănţuită
sânge pe străzi
săbii şi lăncii
speranţe şi iluzii
înmormântate
încă o dată
tăcere neagră
imposibilă revoltă
doliul
de fiecare zi.
Zeu absent
zeu absent
şi tăinuit în sine
nici o punte
între cer şi pământ
inexpugnabilă
transcendenţă
tăcere în cer
şi pe pământ
oamenii
în aşteptare
contemplă
carcasa templului
în care nu mai locuieşte
nimeni
zeii tac
peste
cetatea oamenilor
tăcere.
Gândul frânt
gândul frânt
mâna cade
ca o pasăre rănită
drumul nu duce nicăieri
nu mai cauţi nicio ieşire
ceas al umilinţei
deznădejdea
totul curge
într-o înlănţuire
spasmodică
orizonturile
sunt închise
amurgul
se lasă
ca un cuţit de ghilotină.
Apatie
apatie
clipă bolnavă
fierul crunt şi nemilos
pas însângerat
aleea de spini
gust de cianură
terifiantul
la îndemâna oricui
crepuscul
moartea
stă pe bancă solemnă
timpul a îngheţat
sângele
strigăte şi şoapte.
——————–
Ioan Popoiu
(Din ciclul ,,Seisme”, de Ioan Popoiu)
