Tudor Opriș: Poduri lirice (poeme bilingve)
(1926 – 2015)
Autor a 60 de volume de versuri, memorialistică, traduceri, critică şi istorie literară, şase ediţii ale unor clasici, Doctor în filologie „Summa cum laude”.
Tudor Opriş a colaborat, încă din adolescenţă, la diverse reviste literare, ziare şi alte publicaţii. A cunoscut încă din liceu aprecierea şi îndrumările lui George Bacovia, Tudor Arghezi, Camil Petrescu şi Romulus Vulcănescu. Volumele de versuri Zborul cărăbuşului (cartea de debut, 1944) şi Cântecul Săgetătorului (1947) au obţinut premii naţionale.
Din 1966, a fost iniţiatorul concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară, realizatorul a sute de antologii literare şi editorul a numeroase volume individuale de creaţie literară a elevilor din România. Una dintre pasiunile sale a fost biologia şi a publicat enciclopedii şi dicţionare în acest domeniu.
Tudor şi soţia sa, graficiana Elena Boariu-Opriş (care i-a ilustrat majoritatea cărţilor), au împărţit apartamentul lor cu mult iubitul motan Kiki timp de două decenii. Tudor a publicat cartea 20 de sonete pentru motanul Kiki, câte un sonet, ca omagiu, pentru fiecare an cât a trăit motanul lor. Pentru activitatea sa deosebită ca profesor, scriitor şi mentor cultural al tinerei generaţii, Tudor Opriş a fost răsplătit cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler. Pentru întreaga sa activitate, în decembrie 2014, a primit premiul Opera Omnia din partea Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, secţia Literatură pentru Copii şi Tineret.
***
(1926 – 2015)
Author of 60 volumes of poetry, memoirs, translations, literary reviews and literary history and six editions of the classics, Doctor of Philology „Summa cum laude”.
Tudor Opriş published his work, since adolescence, in various literary magazines, newspapers and other publications. Since high school, his talent was appreciated and guided by George Bacovia, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, and Romulus Vulcănescu. His volumes of poems Flight of the Beetle (his poetry debut in 1944) and Sagittarius Song (1947) won national awards.
Since 1966, he was the initiator of creative writing and school media national competitions, the creator of hundreds of literary anthologies of talented children and teenagers and the editor of numerous individual volumes of literary work of students from Romania. One of his passions was biology. He published encyclopedias and dictionaries in this field.
Tudor and his wife, the designer Elena Boariu-Opris (who illustrated most of Tudor’s books), shared their apartment in Bucharest with their beloved tomcat Kiki, for two decades. Tudor has published the book 20 Sonnets to Tomcat Kiki, a sonnet in homage for each year their cat lived.
For his work as a great teacher, writer and cultural mentor for the younger generation, Tudor Opriş was awarded the National Order of Merit in the rank of Knight. For lifetime achievement, he was awarded Opera Omnia from the Writers Union in Bucharest, Department of Literature for Children and Youth, in December 2014.
***
„GREUL” LUMII DE AZI…
(Mie la 84 de ani, tot român
şi tot în România)
De-un timp simt aripile cum îmi cresc
Şi cum le-ncerc – un pui de ciocârlie
Furat de ne-nţeleasa vitejie
Ce-l înşurubă-n cerul nefiresc.
Mă rup de oameni, vertical ţâşnesc
Spre-un ţărm nemărginit de bucurie…
Şi, plini de slavă, anii de chindie
De împliniri şi lauri îmi vorbesc.
Dar mă-nspăimântă-această ascensiune
Spre azuriul smuls dintr-o minune,
Prin transparenţa vidului celesc.
Ieşind din metafizica mea ramă
Simt „greul” lumii de-azi cum mă înhamă
Şi-n jos mă trage-asemeni unui lest.
(Sonetele cetăţii, Bucureşti, 2010)
“THE BURDEN” OF TODAY’S WORLD…
To myself at the age of 84, still Romanian
and still in Romania
For a while I feel my wings growing
And I try them out – as a young lark,
Stolen by misunderstood bravery,
That bolts him into an unnatural sky.
I’m distancing myself from people, rising vertically
Towards a shore of infinite joy
My sunset-age, full of glory
Recalling my achievements and laurels.
But this ascent frightens me
Towards azure snatched from a miracle
Through transparency of a celestial vacuum.
Stepping out of my metaphysical frame
I feel “the burden”of today’s world putting a harness on me
Pulling me down like ballast.
(The Sonnets of the City, Bucharest, 2010)
DE CÂND GONIRÃM…
De când gonirăm marele coşmar
Nu-mi recunosc nici ţara, nici poporul.
Trecutul moare, plânge viitorul
Şi cei ce ne conduc nu au habar.
Se murdăreşte cântecul stelar:
Prea mulţi români îşi iau din ţară zborul,
Se subţiază-al ţării avatar,
Prosperă doar coruptul şi-impostorul.
La cinci bogaţi, o mie de săraci,
La trei palate, pâlcuri de cocioabe;
Prin sate, doar bătrâni şi-un pumn de boabe.
Zac fabrici ruginite printre maci,
Iar prin oraşe, vicii, vânzoleală
Şi viermi umani, râvnind căpătuială.
(Sonetele cetăţii, Bucureşti, 2010)
SINCE WE DROVE AWAY…
Since we drove away the big nightmare
I can’t recognize either my country or my people.
The past is dying, the future is crying
And the leaders don’t care.
The song of stars is getting dirty:
Too many Romanians leave their country
The number of good people is diminishing
Only the corrupt and the impostor are prospering.
For five rich men, one thousand poor ones.
For three palaces, lots of shanties
In villages, only the elderly and a handful of beans.
Rusty factories lying among poppies.
Corruption swarms in cities
And human worms who covet money-making.
(The Sonnets of the City, Bucharest, 2010)
ATÂT ÎMI MAI RÃMÂNE…
Mai am o bucurie: ca să scriu,
Să-mi torn fiinţa-ntreagă pe hârtie
Când timpul e o simplă jucărie
Într-un decor distrus şi cenuşiu.
Nu sunt miliardarul Văsălie
Şi nici parlamentarul durduliu
Ca să-mi permit o mică fantezie
Sau luxul de a merge în taxiu.
Trăiesc umil din pensia de savant
Sau scriitor (căci suma e tot una!)
Din ea putând plăti doar telefonul
Sau pe la anticari un vechi pliant
În care Miro zugrăvise luna
Cum îşi atârnă în văzduh balconul
Din care curge-un sos apetisant.
(Sonetele cetăţii, Bucureşti, 2010)
ALL I HAVE LEFT…
I still have a joy: to write
Pouring my whole being on paper,
When time is like a simple toy
In scenery that’s destroyed and grey.
I’m not the billionaire Văsălie
Nor the plump MP
To allow myself a little fantasy
Or the luxury to go by taxi.
I humbly live on my scientist pension
Or my writer’s one (because it is the same amount!)
Which only covers the phone bill
Or, from the antique seller an old leaflet
In which Miro has painted the moon
Hanging its balcony into the air
From that flows a delicious sauce.
(The Sonnets of the City, Bucharest, 2010)
