O carte despre un erou al României: Constantin Prezan
Hotărât lucru, suntem în perioada restituirilor, deoarece, în ultimii ani, studiile și cărțile consacrate Primului Război Mondial au cunoscut o creștere și o diversificare extraordinare, reflecând un interea pe cât de mare al publicului, pe atât de susținut de către edituri.
Nu este deloc întâmplător faptul că în anul aniversării cenenarului Marelui Război au apărut o serie de lucrări, în special memorii și jurnale ale celor care au participat la marea conflagrație. S-a înregistrat un fenomen editorial de proporții prin apariția unor lucrări științifice remarcabile, care conturează tabloul a ceea ce a fost și este încă în spiritele noastre, prin consecințele sale, participarea României la acest mare carnagiu din istoria omenirii.
Printre lucrările care au văzut lumina tiparului amintim: Contele de Saint-Aulaire, Însemnările unui diplomat de altădată în România, 1916-1920, Marcel Fontaine membru al Misiunii Militare Franceze, Jurnal de Război, Misiune în România, noiembrie 1916-aprilie 1918; Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Generalul Constantin Cristescu, seniorul artileriei române moderne; Vasile Th. Canciov, Jurnal din vremea ocupației, 13 august 1916-13 august 1917, 14 august 1917-31 decembrie 1918. Alin Ciupală, Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial; Pia Alimănișteanu, Însemnări din timpul ocupației germane (1916-1918), Maior Gheorghe Caracaș, Din zbuciumul captivității, Filip-Lucian Iorga, Un cântec de lebădă. Vlăstare boierești în Primul Război Mondial etc.
Între aparițiile editoriale amintim și cartea datorată lui Grigore Stamate și lui Mihai Hodorogea, militari de carieră, intitulată “Viața și bătăliile mareșalului Prezan”, apărută în anul 2016 la editura Axioma Print, care se înscrie ca o valoroasă realizare științifică în domeniu. La realizarea acestei cărți de excepție, autorii au folosit și amintirile nepoatei mareșalului C. Prezan, Olga Macarie.
Autorii sunt, fără îndoială, oameni de aleasă formație intelectuală, cu harul creației și cu posibilități de cercetare științifică.
Această carte, asupra căreia ne-am oprit, întărește ideea că aceste studii/ memorii nu trebuie să fie doar frumoase, atractive și să stârnească interesul celui care se apleacă asupra lor.
Pentru a fi legitimate maximal în raport cu timpul consacrat de lector ele vor mai avea nevoie de un atribut: să fie provocatoare. Depunem mărturie că această carte este.
Demersul științific al autorilor, obișnuiți atât cu investigarea izvorului istoric al documentelor de arhivă, cât și cu valorificarea faptului cotidian în context istoric a condus la elaborarea unei lucrări de referință pentru genul monographic punând în valoare personalitatea și activitatea generalului erou Constantin Prezan (1861-1943).
Lucrarea este realizată cu multă strădanie științifică, în care spiritual systematic al autorilor se recunoaște de la prima lectură.
Autorii au fost preocupați să ofere date noi despre secvențe din cartea de vitejie a neamului, care să stimuleze atitudini conforme cu idealurile lumii noastre de acum 100 de ani.
Vastitatea materialului, complexitatea probelor, mulțimea interdependenților a solicitat un intens effort de analiză și interpretare.
Este meritul autorilor de a fi reușit să contureze exact personalitatea generalului Prezan și să realizeze un tablou cuprinzător, clar al perioadei respective.
Această lucrare se înscrie în bibliografia problemei alături de cele semnate – lafel de bune – de Viorica Zgutta din Vaslui și de reputatul istoric military Petre Out.
Cartea cuantifică exact viața, activitatea și faptele de arme ale lui C. Prezan – rămas în conștiința contemporanilor ca Mareșalul Reîntregirii sau Practicianul, care afirma că profesia lui de bază “este aceea de bun român”, fiind o invitație la cunoașterea uneo personalități de excepție.
Iată o carte scrisă de doi militari, dublați de oameni de litere și istorici, care dau garanția unei lucrări de excepție și, prin aceasta, autorii și-au adjudecat încă un drept la recunoștința breslei istoricilor și a cititorilor pasionați.
Din lucrare, aflăm că generalul Prezan a avut ca subordonați și scriitori ca Ion Minulescu, O. Goga, Mihail Sadoveanu, pe care îi aprecia ca oameni de aleasă ținută.
Autorii ne prezintă omul Prezan: serios, discret și efficient în îndeplinirea sarcinilor cât și ținuta sa agreabilă, care avea o bună capacitate de cunoaștere a oamenilor și care ura invidia și năravul bârfei.
În activitatea sa, a avut colaboratori de excepție ca viitorii generali Iacob Zodik și Ion Antonescu. C. Prezan este cel care înființează serviciul de transmisie pe front a coletelor care era patronat de soția sa, Olga Prezan.
Generalul a fost filofrancez, l-a disprețuit pe C. Stere, pentru atitudinea lui germanofilă.
Nu a avut ambiții politice, ca generalul Al. Averescu, adversarul său, deși laurii câștigați pe câmpul de luptă puteau să-l propulseze la funcții supreme în stat, ca pe Pilsudski, Monnerheim, Kemal Ataturk, Hidenburg, Petain etc.
Interesantă este concepția mareșalului despre politică și mai ales despre politicieni: “În politicienii noștri nu trebuie să te încrezi niciodată Arareori idealurile lor coincide cu ale poporului, dar niciodată complet.” și atunci, ca și acum, cei ajunși în fruntea țării nu mai erau stăpâniți de gândul “Patriae inserviendo consunor.” Țara nu mai reprezenta un temple pe altarul căruia să facă sacrificii, dar au fost sacrificați.
C. Prezan îl aprecia în mod deosebit pe O. Goga și găsea foarte actuale cuvintele poetului spuse în vara anului 1916 și anume: “Țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoți la drumul mare, improvizați în moraliști, miniștri care s-au vândut o viață întreagă, deputați contrabandiști. Ăștia ne-au adus pe marginea prăpastiei.” Puțini știu că aceste cuvinte, pe care le puteți asculta în zicerea lui Sergiu Nicolaescu într-un hit musical românesc al lui Guess Who, “Onoare”, difuzat foarte mult pe posturile musicale tv și radio, sunt ale lui Octavian Goga.
Din nefericire, aceste constatări sunt valabile și astăzi. În momentul când DNA a încercat să eradicheze această stare de lucru, rechinii politicii românești s-au răzvrătit. America? America, unde ești? De ce nu intervii?
Caracterul de “chase vue” confirm portretul moral al ofițerului de carieră – echilibru, fermitate, energia – motivația acțiunilor sale constituind-o filonul de real patriotism, care se degajă din întreaga lucrare. Lucrarea relevă și secvențe de puternic și răscolitor dramatism, ceea ce confer valoare de document psihologic, al unor episoade din Marele Război pentru întregirea neamului.
Autorii menționează că generalul C. Prezan a colaborat foarte bine cu generalul H. M. Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze, spre deosebire de generalul Al. Averescu, care nu se înțelegea cu acesta. Constantin Prezan a fost dedicate menirii sale de șef al Marelui Cartier General și ulterior commandant de căpetenie al Armatei Române. N-a mai avut timpul – pe care alții l-au avut – să își scrie memoriile.
Demersul științific al celor doi autori familiarizați atât cu investigarea izvorului istoric al documentelor de arhivă, cât și cu valorificarea faptului cotidian în context istoric a condus la elaborarea unei lucrări de referință pentru genul monographic, punând în valoare personalitatea și activitatea generalului C. Prezan.
Autorii subliniază că lupta de la Mărășești sau de la “Porțile Moldovei” a împiedicat pe Makensen să ocupe IOdessa și pe Leopold de Bavaria Moscova.
Intransigent până la extreme, C. Prezan nu a ezitat să caseze o sentință prin care nepotul său lt. C. Crăiniceanu, comandantul Regimentului 23, fiul generalului Crăiniceanu, fost ministru de Război, fusese condamnat la muncă silnică pe viață pentru “instigare la trădare”, făcând să fie condamnat la moarte prin împușcare în fața Regimentului său.
Se tot vorbește de transferul tezaurului național al omâniei la Moscova, dar puțini știu că generalul C. Prezan s-a opus transferului afirmând că: “aveam destule locuri în care putea fi depozitat și ascuns în țară.” C. Prezan era recunoscut pentru respectul și grija față de subordonați, fie că erau ofițeri, subofițeri sau simpli soldați.
Deviza “Pe aici nu se trece”, care a devenit imperativul preluat de către întreaga Armată de Nord drept consemn la luptă a fost un adevărat imbold în război. Deviza a avut darul de a întări spiritual de luptă și moralul trupei.
Prin modul cum a condus bătălia de la Oituz, C. Prezan a reușit să blocheze definitiv trecătorile din Carpații de Răsărit și respingerea inamicului dincolo de munți. Această reușită a fost hotărâtoare pentru acțiunile ulterioare pe frontal din Moldova.
C. Prezan a trăit drama prăbușirii hotarelor României, la a cărei întregire și apărare contribuise atât de mult.
Nu putem să nu relevăm că viitorul mareșal al României, C. Prezan a avut o legătură special cu un alt erou al Primului Război Mondial și anume subofițerul de artilerie Theodor Pâslaru, în viața civilă maistru cazangiu, pe care l-a folosit în misiuni de curierat la Cristian Racovski, președintele Ucrainei, la Odessa și chiar la V.I. Lenin.
Autorii vorbesc cu simpatie despre vitejia soldaților Regimentului 32 Infanterie “Mircea”, care, la Mărășești, au reușit să stăvilească iureșul nemților. Aici, regimental condus cu pricepere de lt. col. Viorel Stamate a dat asaltul la baionetă, în lupta corp la corp. în această luptă crâncenă soldatul Andrei Matei, zis “Chioașcă”, din satul Gruiu-Ilfov s-a aflat față în față cu caporalul Adolf Hitler din Regimental bavarez Reserve, pe care l-a făcut prizonier. Nu-i așa că-i bună? O întrebare se impune: de ce, mai ales după anii ’30, când mulți din eroii luptelor încă trăiau, aceștia nu au vorbit despre acest episod, când Adolf Hitler era deja cunoscut? Rămânem surprinși că așa-ziși istorici militari din urbea noastră grupați la Cultul Eroilor sau deveniți universitari peste noapte nu au amintit acest episod.
Dr. Constantin Dobrescu
