Valeriu Dulgheru: Ne aflăm în stare de război hibrid declanșat de Rusia
Situaţia, în care se află acest colţ de ţară pe nume Basarabia (nume impropriu dat tot de ruşi!) este una deosebit de incertă. Pe plan extern Republica Moldovaare un teritoriu, pe care de un sfert de veac nu-l guvernează. Raioanele de est ale Republicii Moldova sunt de fapt o bază militară rusă care ţine în suspans atât Republica Moldova, acum şi Ucraina, cât şi întreaga peninsulă Balcanică şi gurile Dunării. În imediata apropiere de peste doi ani mocneşte un război hibrid declanşat de Rusia „surorii sale mai mici”. Prin forţă militară Rusia a reuşit să rupă din teritoriul Ucrainei Crimeea şi sunt foarte aproape de a rupe şi estul Ucrainei (regiunile Doneţk şi Luhansk). Observaţi ce vâlvă face imperiul mediatic rusesc cu aşa numita blocadă a Doneţkului şi Luhanskului din partea Ucrainei. S-au obişnuit ruşii cu situaţia să controleze politic un teritoriu, dar cheltuielile de întreţinere să cadă pe alţii (cum se încearcă acum ca problemele economice ale Transnistriei să fie puse pe umerii noştri!). De peste doi ani întreg imperiul mediatic rusesc atacă sistematic Ucraina. Dacă înainte cele mai multe bancuri, glume de prost gust, erau spuse în adresa ciuccilor acum subiectul preferat al ruşilor sunt ucrainenii (chiar şi moldovenii au trecut pe plan secund). Se simte că Putin nu a abandonat planul de „refacere a Novorossiei”, care ar cuprinde sudul Ucrainei, întreg sudul Basarabiei cu Transnistria şi, în condiţii favorabile pentru Rusia (dar acum există astfel de condiţii: SUA e încă în căutarea noii sale politici; Europa e în febra alegerilor (Olanda, Franţa, Germania); Marea Britanie e în durerile Brexit-ului), întregul teritoriu al Republicii Moldova. Deunăzi ascultam cu stupoare amenințarea aşa zisului preşedinte al RPD Zaharcenko (un bandit de care avem şi noi la Tiraspol!) cu referire la blocada ucraineană: „Hotarul republicii populare Doneţk poate fi pus pe r. Nistru!”. Credeţi că el declară astfel de gogomănii de capul său? Toate acţiunile „rebelilor” de la Doneţk, Tiraspol, Osetia, Abhazia sunt strict coordonate de Kremlin.
Pe plan intern situaţia este chiar dezastruoasă. Putin deja a reuşit să acapareze un pilon al puterii – preşedinţia, înstalându-l în fotoliul de preşedinte pe lacheul său Dodon (observaţi că doar pe parcursul a două luni de zile Dodon se află a doua oară la Moscova. Mai des decât domnitorii fanarioţi erau la Istambul!). Celelalte ramuri ale puterii sunt acaparate de o singură persoană – Plahotniuc, care are o poziţie şubredă sub diferite aspecte. Acesta a făcut tot posibilul (prin şantaj, corupere, dosariade etc.) ca pe un pol al politicii moldoveneşti (centru-centru-dreapta) să rămână unic stăpân. În acest sens a eliminat de pe arena politică (ca element decizional) PLDM-ul, scoţându-l pe liderul acestuia V. Filat pe linie moartă. Chiar şi pe monstrul de altă dată PCRM-ul lui Voronin l-a luat sub controlul său (a se vedea intrarea de jure a celor 14 aşa nimiţi transfugi comunişti în PDM). PL, zguduit de o serie de cataclisme interne, unele provocate din exterior (chiar de Plahotniuc!), este şi el anihilat. Unicul lider de pe dreapta, Dorin Chirtoacă, care mai rămâne credibil în pofida multiplelor greșeli comise (inclusiv cea de a refuza la momentul oportun preluarea conducerii PL-ului, acum fiind prea târziu!), supus unor atacuri permanente din partea lui Dodon (interesul căruia este preluarea controlului asupra Capitalei!), pierde tot mai mult din popularitate. Pe dreapta există mai multe partiduţe, apariţia unora provocată de Plahotniuc, fără nicio şansă (după cum decurg lucrurile la moment!) de a crea un pol puternic. În linii mari actualmente pe arena politică moldovenească sunt două poluri: Plahotniuc şi Dodon, care de fapt în multe privințe conlucrează. Se creează impresia că Dodon, pe lângă alte scopuri cum ar fi cele ale Rusiei, are scopul să-l înlocuiască pe Filat în tagma oligarhilor (are un exemplu bun: idolul său Putin, care este unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Rusiei, acum apărut şi în scandalul moldovenesc cu spălarea celor 22 mlrd dolari). Se vorbeşte că scopul adevărat al vizitei recente a lui Dodon la Padova a fost întâlnirea cu oligarhul rus Igor Makarov, proprietarul companiei căpuşe Itera (beneficiari ai comisioanelor căreia au fost în diferite perioade Lucinschi, Voronin, Plahotniuc, acum se vrea şi Dodon!), care livrează de ani buni energie electrică în Republica Moldova, aflată actualmente sub controlul lui Plahotniuc. Cu alte cuvinte Dodon îi cere lui Plahotniuc să se împartă. Până unde va ajunge „prietenia” dintre aceşti doi. Am mai cunoscut acum câţiva ani în urmă o competiţie dintre „doi vlazi” care nu au putut să împartă între ei sferele financiare. Cu ce s-a terminat acea competiţie cunoaştem. Norocul (sau poate altceva) ia surâs lui Plahotniuc. De astă dată competiţia dintre cei doi (Plahotniuc şi Dodon: pe plan politic există o anumită conlucrare, însă pe plan financiar va exista o concurenţă dură) ne poate costa mai mult. Chiar dacă actualmente Dodon nu este de nasul oligarhului Plahotniuc în scurt timp poate accede cu ajutorul lui Putin (să ne aducem de schema Bahamas de anul trecut, dar şi de alte scheme frauduloase!) în această tagmă. Luând în consideraţie interesul lui Putin (Dodon devenind unicul om de încredere al lui în Basarabia), dar şi șubrezenia situaţiei lui Plahotniuc implicat în tot soiul de găinării politice, economice, morale, putem prevedea finalul acestei competiţii.
Acest adevărat melanj din geopolitică, interes economic al oligarhilor, război diplomatic şi vamal, în situaţia extrem de șubredă a segmentului politic din Basarabia, poate exploda oricând. Situaţia lui Plahotniuc, care deocamdată controlează totul în acest colţ de ţară, este una ambiguă. Fiind implicat în foarte multe găinării economice se vorbeşte că „prietenii lui” ruşi l-au dat în urmărire generală. De jumătate de an el nu a mai ieşit în afara Republicii, de teamă să nu fie arestat. De ce Kremlinul a procedat astfel cu Plahotniuc? Poate în acest mod încearcă să-i curețe drumul spre putere absolută lui Dodon şi atunci toate „problemele” Rusiei la gurile Dunării se vor rezolva de la sine.
Există însă o altă ipoteză mult mai plauzibilă: implicarea vârfurilor puterii de la Kremlin în cunoscutul caz de spălare a banilor ruseşti prin băncile moldoveneşti. Anchetatorii moldoveni au descoperit unul din „portmoneele” lui Putin de 22 de miliarde de dolari (apr. 20 bugete anuale ale Republicii Moldova). Cu cât mai adânc intră ancheta în tainele acestei spălătorii de bani cu atât mai nervos reacţionează Moscova, iar insistenţa procurorilor moldoveni (dar ei nu fac nimic fără acceptul lui Plahotniuc!) a fost catalogată de Kremlin ca pe o revoltă, pe care a încercat să o înăbușe. Se menţionează că prin aceeaşi operaţiune rusească au fost scoase mijloacele financiare din Moldova în cazul „furtul miliardului”. Actorii operaţiunii sunt aceeaşi. În pofida faptului că Rusia refuză să informeze procurorii de la Chişinău despre probele ce le-ar avea pe acest dosar, partea moldovenească este destul de informată, datorită sprijinului structurilor din Occident, care ştie despre pericolul capitalului lui Putin în finanţarea criminalităţii internaţionale. Peste 50 de persoane sunt date în căutare, iar 200 – 300 de oameni dorm foarte neliniştit şi au geanta pregătită cu toate cele necesare pentru închisoare. Kremlinul deranjat de această anchetă a declanşat împotriva Moldovei un adevărat război hibrid prin care s-ar încerca stoparea anchetei în Moldova, presarea psihologică a unora din vârful puterii (V. Plahotniuc!) şi în final schimbarea guvernării (aducerea lui Dodon la putere în alegerile parlamentare din 2018. „Fără un suport extern major, Plahotniuc devine o ţintă uşoară, inclusiv pentru serviciile speciale ruseşti, care pare-se că îl aşteaptă după colţ, dornice de a se răzbuna, după ce s-a întâmplat cu „afacerile” lor în Moldova. Şi pretextul va fi suportul acordat agentului Dodon” menţionează ex-premierul I. Sturza.
Nota de protest de săptămâna trecută înaintată de premierul Filip şi speakerul Candu ministerului de externe al Rusiei este o replică clară la acţiunile Kremlinului. Vorbindu-se în notă despre acţiunile neprieteneşti ale serviciilor speciale ruseşti în raport cu oficialii de la Chişinău, inclusiv presiunea organizaţiilor internaţionale, precum Interpol şi Europol, în linii mari este vorba despre o singură persoană (V. Plahotniuc!), pe numele căruia serviciile speciale ruse au solicitat de 15 ori să fie monitorizat de Interpol. (http://m.adevarul.ro/moldova/politica/ revolta-spalatorie-fost-spalati-moldova-banii-putin-1_58ca52fd5ab6550cb86146aa/index.html). Activismul părţii ruse a sporit odată cu avansarea anchetei în dosarul spălării celor 22 de miliarde de dolari proveniţi din Rusia. „…În Notă se vorbește despre faptul că anchetatorii moldoveni, care anchetează cazul „Landromatul rusesc”, adică a spălării celor 22 de miliarde de dolari aici, în Republica Moldova, au avansat și au obținut anumite informații. După toate probabilitățile aceste informații sunt foarte neplăcute pentru anumite figuri sus puse din conducerea Federației Ruse. Altminteri eu nu pot să explic de ce rușii reacționează atât de prudent, fără niște manifestări energice” comentează A. Ţăranu.
Cu certitudine vizita fulger la Chişinău (dar şi la Tiraspol!) a vice ministrului de externe rus G. Karasin şi a preşedintelui I. Dodon la Moscova sunt legate de acest subiect, oricare ar fi declaraţiile oficiale (de menţionat că marele preşedinte I. Dodon la aşteptat 4 ore pe preşedintele V. Putin la întâlnirea solicitată de acesta. Este comportamentul stăpânului faţă de sclavul său! La ce s-a aşteptat acest Kremlinez. Şi domnitorii fanarioţi aşteptat ore întregi ca sultanul să-i primească). Trebuie să recunoaştem că insistenţa procurorilor moldoveni, supuşi unei presiuni ruseşti enorme, trezeşte respect, cu atât mai mult că nu este caracteristic Republicii Moldova să fie atât de principială într-o aşa problemă, această „hotărâre” datorându-se oligarhului V. Plahotniuc.
Aşa dar lucrurile se complică tot mai mult. Îmi expuneam ceva timp în urmă temerea că s-ar putea să fim iarăşi impuşi de situaţie să alegem răul mai mic. Indiscutabil, răul cel mare astăzi este Dodon. Kremlinezul are o sarcină foarte clară de a promova interesele (geopolitice, acum şi economice!) ale lui Putin în zonă! În această situaţie de dizgrație în faţa Kremlinului Plahotniuc caută aliaţi. Pe interior raitingul lui Plahotniuc este foarte jos (acest lucru s-a văzut şi în recentele alegeri prezidenţiale), de aceea drept colac de salvare pentru Partidul Democrat din Moldova în alegerile parlamentare din anul viitor Plahotniuc vede trecerea la sistemul uninominal de alegere a deputaţilor. Luând în consideraţie amploarea campaniei de promovare a acestui proiect al democraţilor, de asemenea, resursa administrativă colosală de care dispune, dar şi inexistenţa practică a polului de dreapta, este puţin probabil ca proiectul lui Plahotniuc să nu treacă, cel puţin în varianta sistemului mixt. Poate ar fi cazul să ne aplecăm urechea la sfaturile celui mai mare constituţionalist din Republica Moldova N. Osmochescu: „Rămân pe poziţiile mele ferme, cel mai bun sistem pentru R. Moldova ar fi un sistem mixt”. Poate în această direcţie ar fi cel mai oportun să ne canalizăm eforturile şi energia. Trebuie să luăm în consideraţie faptul că sistemul actual de alegeri pe liste de partid acum avantajează doar Partidul Socialiştilor al lui Dodon, în special, pe fundalul inexistenţei polului de dreapta. Dreapta deocamdată aşteaptă (nu se ştie ce!). Să nu ne pomenim iarăşi (ca în toamnă!) în situaţia moldoveanului cu mintea cea de pe urmă. Deocamdată doar Diaspora (iarăşi Diaspora. Bravo ei!) este cea mai trează, înţelege cel mai bine pericolul, pe care-l prezintă Dodon cu Putin în spate. Acest lucru a fost discutat la recenta reuniune a Comunităţii „Adoptă un vot!” (vă mai amintiţi formidabilele acţiuni ale acestei comunităţi în alegerile prezidenţiale din toamnă!) a Diasporei, care a avut loc la Veneţia (17-18.03.2017) cu participarea a apr. 200 de moldoveni din 19 țări. Un moment important al reuniunii a fost informarea cât mai largă a moldovenilor din Diasporă despre evenimentele din Republica Moldova, informarea cât mai largă de către moldovenii din Diasporă a rudelor, cunoscuţilor rămaşi acasă aflaţi sub presiunea de dezinformare a imperiilor mediatice ale lui Dodon şi Plahotniuc.
Şi atunci la ce am ajuns? Iarăşi (a câta oară!) la covata spartă!
De fapt cineva spunea că nu contează de ce culoare e pisica, şoareci să prindă. Dacă e să admitem o minune că Plahotniuc va realiza Reunirea Basarabiei cu România în 2018 eu unul i-aş ierta toate păcatele şi l-aş declara erou naţional. Problema constă în faptul până unde va ajunge acest joc al pisicii (Putin!) cu şoarecele (Plahotniuc)? Aceeaşi întrebare îşi pune şi analistul politic A. Ţăranu. „Eu cred că asistăm la un moment nevralgic al relațiilor moldo-ruse și nu prea înțelegem la acest moment cât de departe ar putea să aducă această tensionare și care ar putea să fie consecințele reale ale acestei tensionări”. Există pericolul unui târg până la urmă între cei doi, în care să fim iarăşi vânduţi (a câta oară!) pentru pentru mulţi ani înainte. Cât de mult se simte lipsa unei forţe pronaţionale puternice, din care cauză suntem în starea boilor duşi spre sacrificare la abator: ne așteptăm soarta, care o decid alţii.
„Deşteaptăte române, din somnul cel de moarte!!!”.
Valeriu Dulgheru