Cuvânt și iubire

„Aţi văzut vreodată un „intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internaționale? Nu numai că e uluit si neinformat, asta încă n-ar fi o rușine prea mare. Dar e dea dreptul înspăimântat, e copleșit de frică, e paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbește, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic – şi tremură pentru viaţa şi libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi… Si caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunță la orice demnitate personală, uită cu desăvârșire misiunea lui istorică; frica face din el o lichea şi un sclav (firește, vorbesc numai de intelectualul pur, de cel fără aderenţe cu partidele sau grupările politice)… Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei îndemnați de o anumită conștiința socială sau națională. Dar îmi repugnă lașitatea intelectualilor apolitici…O naţiune nu înfrunta eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă şi se creează între hotarele ei. Forțele care musca din eternitate, forțele care susţin istoria unei tari si-i alimentează misiunea ei – n’au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de către “intelectualii” unei tari, de avangarda care singura, pe frontierele timpului, lupta contra neantului…” scria acum peste 80 de ani în urmă marele filozof român Mircea Eliade în articolul său „De ce sunt intelectualii laşi?…”.

Câtă dreptate a avut marele filozof şi cât de actuale sunt şi astăzi observaţiile Domniei sale. Din păcate această stare de lucruri s-a văzut foarte bine în recentele alegeri prezidenţiale. Toată lumea vedea, simţea pericolul dodonist, însă în loc să se unească într-un front comun împotriva pericolului iminent s-au lăsat duşi de apă. Parcă nimeni nu voia ca Dodon să devină preşedinte dar el a devenit (din cauza pasivităţii multora dintre noi, intelectualii). Un mic efort, un foarte mic efort să fi fost depus din partea intelectualilor în alegerile prezidenţiale trecute mizeria de Dodon nu mai ieşea ca păduchele în frunte să ne facă de râs acum în faţa întregii lumi, să ne facă atâtea probleme. Este cazul când intelectualii au măsurat de zece ori şi nu au tăiat niciodată. Marea vină în ceea ce s-a întâmplat o poartă intelectualul. Ajuns pe spinarea lui moş Ion la înălțimea la care se află, având capacitatea de a înțelege mai bine multe situaţii complexe, intelectualul are datoria morală să-l ajute pe moş Ion  în aceste probleme complexe.

Doar împreună, intelectualul şi omul simplu, pot rezolva problemele cu care se confruntă acest colţ de ţară atât de prost guvernat. Cât de bune sunt sfaturile preotului-poet Alexe Mateevici dar uitate de intelectualii de astăzi. „…Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru, şi să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale… Să nu uităm norodul, ţărănimea care a suferit atâtea până acum! Să-1 luminăm (dar noi ce facem? Doar îl criticăm!), să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum noi nu putem face nimic fără el…”. „Să mergem în norod, să-l luminăm”, ne îndeamnă preotul-poet Mateevici. De ce nu am făcut acest lucru în alegerile prezidenţiale trecute? De ce  l-am lăsat pe bunul dar credulul nostru ţăran „să se alipească de partide străine”, l-am lăsat pradă minciunilor care au curs gârlă de la puzderia de televiziuni dodonist-plahotniuciste pe capul bietului om simplu debusolat de-a binelea. Să se fi dus fiecare intelectual în satul său de baştină (majoritatea intelectualilor de astăzi sunt veniţ de la ţară!) şi să le fi deschis ochii consătenilor săi cel puţin asupra unor minciuni evidente (de ex. cea cu cei 30000 de sirieni care vor fi aduşi de M. Sandu, sau despre satanismul Maiei Sandu şi creştinismul lui Dodon), sunt sigur că rezultatul ar fi fost altul şi nu l-am fi avut pe acest s(c)lav putinist pe capul nostru.

Oricât nu l-am critica pe alegătorul simplu totuşi în alegerile trecute el a fost cel mai responsabil. Fără o campanie electorală normală (susţinută declarativ de către mai mulţi până la urmă d-na Maia Sandu a rămas cam singură faţă în faţă cu maşinăria ghoebelsovistă de minciuni dodonist-plahotniucistă), fără structuri de partid bine structurate în teritoriu (partidul PAS era tocmai în proces de formare), bombardat de o avalanşă de dezinformaţii şi minciuni, electoratul totuşi a votat-o pe Maia Sandu cu un vot câştigător, furat, de altfel, de Dodon şi Plahotniuc prin găinăriile electorale pe care le-au comis,  justiţia noastră fiind oarbă şi mută.

Acum îi auzi pe foarte mulţi intelectuali care dezaprobă găinăriile kremlinezului Dodon dar trenul a trecut. Deunăzi ascultam confesiunile unui coleg că în satul lui de baştină 70% din locuitori sunt de vârsta a treia, care l-au votat majoritar pe I. Dodon. I-am pus întrebarea: dar ce a făcut el personal pentru a schimba cumva lucrurile? A fost măcar o dată în sat să se întâlnească cu consătenii săi să le mai explice nişte lucruri cunoscute la Chişinău şi absolut necunoscute la ţară?

Din cauza pasivităţii noastre în fruntea frunţii avem ce avem. Un mancurt fără neam  I. Dodon căruia îi pare rău că ruşii au ocupat atât de puţin la 1812. „E rău că Rusia nu a ocupat întreaga Moldovă. Am fi avut astăzi o Moldovă Mare” declara kremlinezul Dodon în inima imperiului. Sunt sigur că şi el va ajunge la gunoiştea istoriei cum s-a întâmplat M. Lupu care a declarat cam acelaşi lucru. „…Mă bucur de faptul că la 1812 Rusia a ocupat o parte din teritoriul Moldovei şi astăzi avem statul Republica Moldova”. Unde este acum acest Lupu cu accent dâmboviţean? La groapa de gunoi. Acolo va ajunge şi coada de topor Dodon, dar când? Cât rău va mai reuşi să producă acest baistruc, lăsat să-şi facă de cap.

          El şi cu adunătura sa de alde Ceban, Batrîncea, Ţurcan ş.a. îşi va face de cap atât timp cât le vom permite. Dar cine să le tempereze elanul dacă dreapta după duşul rece din toamnă se comportă de parcă nu s-a întâmplat nimic. Nicio încercare de unificare a forţelor atât de răzleţite. Doar A. Şalaru, cel care a fost chiar la începuturile Mişcării de Eliberare Naţională cu minunatul său cenaclu „Alexe Mateevici”, încearcă să construiască ceva pe ruinele dreptei. Este sincer în ceea ce face dar fără susţinere nu va face multă treabă. Şi PLR la început declara idei frumoase şi unde e acum? Dar şi proaspătul partiduţ „Dreapta” al dnei A. Guţu a demonstrat ce poate face în recentele alegeri prezidenţiale. Şi pomposul (ca denumire!) PNL al dnei V. Pavlicencu a demonstrat în ultimii zece ani de când doamna îl conduce, ce poate face. În a. 2014 vine cu o declaraţie frumoasă „PNL rămâne cu obiectivul unionist — singurul ce ne poate schimba viaţa în bine” şi ia tocmai 0.43%; în 2010 – 0.64%, iar în 2009 s-a retras din cursă. După atâtea „succese” un lider al unui veritabil partid îşi dădea demult demisia. Avem însă, noi basarabenii, un specific naţional la acest capitol.

Priveam deunăzi o emisiune a dnei Barbăroşie de la Moldova 1, avându-i ca invitati pe dna V. Pavlicenco, ziaristul N. Negru şi dna M. Sandu, liderul PAS. M-am împlut de năduf privind comportamentul dnei V. Pavlicenco.  Se discutau probleme stringente despre situaţia din acest colţ de ţară cu Dodon în frunte, iar dna Pavlicenco se juca cu smartfonul, căutând materiale compromiţătoare pe M. Sandu. Avem marea belea pe capul nostru Dodon, care în modul cum    s-a comportat dna Pavlicenco în emisiunea respectivă, are toate şansele să câştige alegerile parlamentare, pe care le forţează acum de zor (îşi dă seama kremlinezul că acum e momentul, peste un se mai pot schimba lucrurile) iar vorba populară „baba se piaptănă”. Chiar să nu-ţi dai seama cât de ridicol devii. Dna M. Sandu a demonstrat că poate fi un lider, poate câştiga, câştigând practic alegerile prezidenţiale din toamnă. Ce a demonstrat dna Pavlicenco în cei 10 ani de preşedinţşie a PNL – a luat sub 1% în toate alegerile. Să nu-şi dea seama ca toarnă apă la moara lui Dodon. De partiduţul lui M. Ghimpu nici nu mai vorbim. Atât de promiţător odinioară şi ajuns atât de jalnic.

Situaţia este, într-adevăr, extrem de alarmantă. Cu o astfel de dreaptă dezbinată nu avem nicio şansă să stăvilim avalanşa dodonist-plahotniucistă. Iar Dodon va reuşi să facă nestingherit de nimeni tot ce-i tună prin cap. Ultima lui ispravă – schimbarea ambasadorului de la Moscova Braghiş cu sluga lui Neguţă, a fost făcută atât de rapid fără prea multă gălăgie. S-a făcut aceasta fără susţinerea lui Plahotniuc? Mă îndoiesc. Dar câte altele le va fece tot cu susţinerea lui Plahotniuc.

Deosebit de periculoasă este activitatea lui Dodon legată de Transnistria. Ideea putinistă de federalizare sub o formă sau alta planează în aer. La comanda lui Putin şi clica de la Tiraspol a mai muiat-o cu independenţa lor. Aceasta trebuie să ne deranjeze. Acum, cu concursul kremlinezului Dodon, Rusia vrea să pună pe umerii contribuabililor din dreapta Nistrului această enormă datorie (miliardul furat, pe care tot cetăţenii trebuie să-l întoarcă, ne va părea o floare la ureche pe lângă cele 6,5 mlrd dolari ale transnistrenilor puse pe umerii noştri), dar şi gravele probleme economice actuale ale Transnistriei să le pună tot pe spatele nostru. Pe noi, cei din dreapta Nistrului, ne mai ţin în continuare de boi alde Ivan Ivanovici, plecaţi la Tiraspol, aşa cum ne-au considerat 50 de ani.  Deunăzi m-au stupefiat destăinuirile unei jurnaliste rusoaice de la una din televiziunile lui Dodon că „…cei din Transnistria vin să se lecuiască la Chişinău, vin după cumpărături la Chişinău, îşi fac studiile la Chişinău”. Şi aceasta iarăşi pe umerii contribuabililor din dreapta Nistrului, cei din partea stângă necontribuind cu nimic la buget.  

Şi atunci ce-i de făcut?

Din cauza aceleiaşi laşităţi a intelectualilor riscăm să pierdem alegerile parlamentare din 2018 (s-ar putea să fie anticipate). Există o singură cale: unificarea tuturor forţelor naţionale şi crearea de urgenţă a unui partid, bloc de partide, care să se pregătească de campania electorală, pe care Dodon şi Plahotniuc deja au început-o. Intelectualii să demonstreze că marele filozof M. Eliade nu a avut dreptate, să fie mai hotărâţi şi să-i impună pe lideraşii partiduţelor de dreapta să se aşeze la masa de tratative, să se creeze ceva unificator, să fie aleasă o conducere credibilă care să facă ceva nu numai să declare frumos.

Aş veni cu un îndemn în stilul comuniştilor de ieri (astăzi sunt doar comunişti (socialişti) capitalişti): Liberali din toate partiduţele moarte, muribunde şi nou născute, Uniţi -vă!!!

________________________

Valeriu Dulgheru

Chișinău